15,737 matches
-
Pare făcut sub inducția filmelor politice europene de prin anii '70 (ale unor Costă Gavras și Francesco Roși), transferul plauzibil de viziune analitică, în alt registru, fiind probat și de filme precum American Beauty. El nu e previzibil în primele secvențe (prea tradițională retrospectivă vietnameza, cu tandemul de militari americani - dupa rețetă știuta: un alb și un negru), nici în cele bataistice următoare (un echipaj de război aeropurtat la o ambasadă americană din Golf asediata de fundamentaliști). Noutatea valida e în
Reabilitarea tematismului by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16456_a_17781]
-
un anumit nume de familie, sau care au un anumit prim prenume (din păcate, am constatat că în cazul mai multor prenume, celelalte nu sunt luate în considerație). Sistemul nu folosește semnele diacritice și nu indică ocurențele numelui, ci ale secvenței: deci, la cererea de "căutare: Dan" va răspunde și cu Dana, Daniel, Dănuț etc. Instrumentul poate fi deci folosit în măsura în care i se cunosc posibilitățile și limitele. Cele ce urmează sînt doar niște sugestii în acest sens, pe baza unor date
Curiozități onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16471_a_17796]
-
interesant dacă, în eventuala calitate de cititori ai revistei, ar avea de făcut corecții sau precizări. Revenind la Gheorghe, constatăm că acesta apare ca nume de familie de 4383 de ori (cifra include și numele cu sufix, deci cu o secvență grafică în plus, dar acestea sînt foarte puține: 22 Gheorghescu, 15 Gheorghevici etc.); comparat cu numele de familie considerate cele mai tipice în spațiul românesc, Popescu (cu 8122 ocurențe) și Ionescu (cu 7175), Gheorghe nu stă prea rău, mai ales
Curiozități onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16471_a_17796]
-
Ionel, Ionela, Ionuț, Ionică, Ionica, Ioniță, Ionaș, Ionache, Ionaria, Ionalia etc. (de exemplu, sînt 3110 Ionel, între care 217 Ionela). Rezultă că, în înfruntarea directă Gheorghe / Ion, dacă excludem hipocoristicele și nu însumăm ocurențele Ion și Ioan (acesta apare ca secvență, excluzînd femininul Ioana, de 10.571 ori), Gheorghe rămîne prenumele masculin cel mai frecvent. în lista prenumelor care încep cu secvența Ion mai găsim ceva interesant: 4 ocurențe ale numelui Iona. în principiu, acesta ar trebui să fie (ca nume
Curiozități onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16471_a_17796]
-
că, în înfruntarea directă Gheorghe / Ion, dacă excludem hipocoristicele și nu însumăm ocurențele Ion și Ioan (acesta apare ca secvență, excluzînd femininul Ioana, de 10.571 ori), Gheorghe rămîne prenumele masculin cel mai frecvent. în lista prenumelor care încep cu secvența Ion mai găsim ceva interesant: 4 ocurențe ale numelui Iona. în principiu, acesta ar trebui să fie (ca nume biblic) masculin, dar într-unul din cazuri existența unui al doilea prenume (Olivia) contrazice așteptările, indicînd în mod clar că a
Curiozități onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16471_a_17796]
-
ca monologurile naratorului să poată fi omologate drept transcrieri factuale ale gândurilor autorului însuși. Opțiunea retorică a lui Ion D. Sîrbu e cu atât mai revelatorie, fiindcă în Adio, Europa! există câteva indicații paratextuale care exprimă tranșant non-ficționalitatea unor însemnate secvențe epice: "Autorul ține să menționeze că toate amănuntele legate de pușcărie, mină sau război din această carte de confesiuni (s.n.) sunt absolut autentice". În ciuda dimensiunii sale considerabile, romanul are un fir epic rezistent, care leagă între ele nucleele narativ-descriptive generate
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
direct, de exemplu ce alimente au cumpărat la un moment dat și la ce preț sau cine anume i-a insultat cu ani în urmă. Annie Bentoiu are, dimpotrivă, în minte o imagine cuprinzătoare a întregii ei existenței și a secvenței de istorie căreia îi aparține. Ea și-a făcut datoria de om de a trăi în cunoștință de cauză. în raza conștiinței ei intră și o mare parte din lume, privită cu un sentiment de responsabilitate. Este vorba de vocație
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
premieră ca și absolută, de vreme ce în două concerte precedente au fost prezentate doar fragmente ale lucrării. De data aceasta, publicul clujean a putut-o audia aproape integral (a lipsit doar epilogul, aflat într-o fază de finisare), urmărind în două secvențe mari cele patru acte. Născută din colaborarea dintre reputatul maestru român și poetul francez Olivier Apert, cunoscut clujenilor din "atelierele" de poezie organizate de centrul Cultural Francez în ultimii doi ani, lucrarea este o compoziție de două ori îndrăzneață și
Armonii româno-franceze by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16491_a_17816]
-
propriu-zise", de un "centru coagulant", de un "cogito" specific. Criticul nu întârzie să-l numească, propunând o orientare a cercetării spre "straturile freatice ale imaginației... în stratul trans-programatic", "în spatele frontului rațional și volitiv". În continuare, luându-și anumite "precauții" (în secvența a doua a Introducerii), va vorbi, în același sens, despre încercarea de a evidenția un "principiu imaginant" în stare să reconstituie o "unitate ignorată, o coerență clandestină", și, încă mai direct, "forțele imaginației materiale ce determină profunzimile și inervează suprafețele
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
universului imaginar al liricii pillatiene capătă un aer, ca să zicem așa, agonal și epic, pe măsură ce opera oferă ocazii de agravare a tensiunii dintre ceea ce Alexandru Cistelecan numește, în titlul capitolului III, Imaginație și doctrină. Vom asista, astfel, - cum zice prima secvență a acestei părți a volumului - la Persecuția apei, - mod de a sugera imixtiunea ideologic-programatică în spațiul imaginarului liber, conform unei "logici binare", înclinată spre polarizări și viziuni dihotomice în tensiune (tradiție vie-tradiție moartă etc.), în care este atrasă și relația
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
demonstrație în acest sens făcuse și în paginile dedicate mai devreme poemelor din Limpezimi). Ultimele cărți ale poetului, cele înscrise de obicei sub emblema clasicismului "mediteranean" se bucură, la rândul lor, de o foarte atentă lectură, într-o suită trei secvențe analitice, De la patria naturală la patria spirituală, O reședință de etapă și Acvificarea formei. Pagini de exigentă și nuanțată "critică a criticii" premerg comentariilor propriu-zise ale textelor și ele tind să lămurească problema "clasicismului" lui Ion Pillat. Opinia criticului nu
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
ori - conform lui Lotman - modelul cultural semantic. Numeroasele și convingătoarele analize pe care le face Monica Spiridon demonstrează faptul că memoria culturală și conștiința descendenței se imprimă la toate nivelele textului, de la stratul diegetic (personaje coborînd dintr-o cazuistică literară, secvențe narative recognoscibile, destine ce se încadrează în anumite serii etc.) pînă în planul topografiilor simbolice sau în cel stilistic (în spatele oricărei metafore ascunzîndu-se, în fond, "mitul structural al Literaturii"). Orientarea regresivă nu este însă doar o funcție a creației, ci
O reeditare by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/16535_a_17860]
-
dătătoare ele însele de speranțe. În pragul anului 2001, frenezia milenarismului s-a mai domolit, dar persistă în forme disimulate, subsumate parcă titlului generic "Eternitatea și o zi". Concentrîndu-și acțiunea la granița dintre veacuri, filmul lui Dimitris Athanitis 2000 + 1 secvențe are în vedere un număr aleatoriu de personaje a căror soartă se intersectează în mod mai mult sau mai puțin fatal. O pereche modestă - ea muncește din greu, el e șomer și începe să fure și chiar să ucidă; va
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
ingeniozitate ieșite din comun. Ca și umorul negru prin care sînt înfățișate - de exemplu - întrebuințările cîrligului de undiță - armă de apărare sau bisturiu deblocînd limba înghițită de frică ori extrăgînd fetusul unei sarcini nedorite. Farmecul indicibil se întrezărește de la prima secvență statică asemeni unei clasice stampe, menținîndu-se pînă la ultima figură de stil în doi timpi: eroul pătrunde într-un stufăriș, eroina zace pe fundul bărcii acoperite de apă, cu pubisul înflorit într-o minusculă tufă. Un final misterios, ezoteric chiar
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
sat din Bărăgan, Boroana, și angajat al Marelui Institut de Istorie, gigantică instituție științifico-propagandistică, specifică unei dictaturi comuniste). Referirile la Mircea Nedelciu se fac la persoana întâi și persoana a doua, iar cele la Diogene Sava - la persoana a treia. Secvențele despre Mircea Nedelciu iau frecvent aspectul unor însemnări de jurnal intim: "februarie '88 Zi destul de anostă. Scurtă convorbire cu Magdalena Bedrosian despre șansele încă vagi ale romanului nostru despre "femeia în roșu". Către sfârșitul programului mă vizitează, purtând o caraghioasă
Scriitorul și funcționara de la poștă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16534_a_17859]
-
fi doar o umbră roșie în apă. Ce frumos, spui tu, de parcă soarele ar răsări din adâncuri! El știe însă că-n preajmă se plimbă rechinul și că tocmai a atacat o făptură cu sânge cald." Inegalitatea valorică dintre diferitele secvențe ale cărții conferă o dramatică autenticitate textului scris de Mircea Nedelciu în ultimii ani ai vieții sale, îl transformă într-un document. Pe de altă parte, trebuie să ne amintim că Mircea Nedelciu nu era exclusiv scriitor, ca Mircea Cărtărescu
Scriitorul și funcționara de la poștă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16534_a_17859]
-
curs de muzeificare. Problema este că, dacă scoatem la pensie, cuvântul și nu punem altul mai bun în loc, aruncăm și obiectul lui. Cultul elitist și responsabilizant al operei în anii șaizeci-optzeci este un fapt istoric. Aceasta este provocarea: dislocăm o secvență din istorie, cu tot potențialul ei explicativ, sau încercăm să regândim conceptul, în dinamica și în funcționalitatea lui? Nu se poate anula retrospectiv criteriul literaturii române moderne, care a fost, ne place sau nu, ideea de operă. Autoritatea lui s-
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
care s-a strâns în jurul Lustrei, ca un fel de poveste fără sfârșit. Ea încearcă să spargă cumva deochiul "operei nescrise", această mitologie a eșecului, vicleniile istoriei neîntâmplate, ce au făcut în ultima vreme nimicul atât de atractiv. Din câteva secvențe cu grad mare de recurență în presa ultimelor luni (lumină, chit că, în burta, invers, bun la toate, arcă, teme mici) voi încerca să refac niște semnături - signaturi de pe un strat destul de recent al imaginarului, literatura anilor șaizeci-optzeci. Asta, pentru că
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
la Arcă și până la primul volum al Istoriei critice. E posibil să mă înșel, dar, după părerea mea, numai în acest context conceptul ar putea fi definit în toată complexitatea lui, ca principiu activ de valorizare estetică, dar și ca secvență dintr-un proces mai amplu de recodificare a lumii. Aici e latura militantă a "temelor mici", în faptul că, prin intermediul lor, literatura cartografia, de una singură, niște puncte oarbe, zone de realitate pentru care celelalte tipuri de discurs public nu
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
să se fi lăsat cineva înșelat de sfioșenia împăroșată a fostului lider sindicalist. Alternarea de aroganță și umilință e perfect interpretată de acest personaj obișnuit să se joace cu mulțimile și cu sentimentele lor. Ultimele luni au oferit din plin secvențe din repertoriul teatral pe care Cozma îl poate interpreta la comandă, la nivele ale performanței ce le depășesc pe ale multor actori. Dacă ar fi să găsesc dominanta caracterului său, n-aș evita să afirm că e răceala. În momentele
Omul de cauciuc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11851_a_13176]
-
IX, apărut abia în 1998, să fie editate comentariile coșbuciene la Divina Comedie. După patru decenii de la începerea ei, ediția selectivă Coșbuc nu s-a încheiat nici astăzi, rămânând complet pe dinafara ei secțiunile de publicistică și corespondență, iar parțial secvențe din poezie și proză. Deși vremea propice operei lui Coșbuc a cam trecut, rămânem cu o datorie anacronică față de opera lui. Înfruntând acest anacronism, e bine că onești cercetători ca Mircea Popa și Constantin Catalano se străduiesc să acopere aceste
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
o scufundare în praful publicistic, cum par a crede unele spirite "constructive", mari arhitecți ai Ideii de care n-a auzit nimeni. Pentru cei ce au realmente vocația foiletonisticii, cronica sau alt tip de colaborare săptămânală înseamnă o treaptă, o secvență dintr-un parcurs: găsirea și limpezirea propriului stil, definirea unei anumite rezoluții artistice, adâncirea treptată în problemele ce ni se par importante. Nu focuri de artificii lansate în euforia stilistică, ci construcție durabilă, proiect articulat, urmărit cu tenacitate din aproape
Memento ALIA by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11852_a_13177]
-
vorba de momentul suprarealist al peliculei, cinematografia lui Carlo Varini și montajul joacă un rol crucial. Halucinația lui Jacques, care are senzația că marea îl invadează prin tavan (sesizați abundența de conotații), e climaxul emoțional al filmului. Vorbesc de o secvență sensibilă, pentru că mulți regizori au înghițit eternele reproșuri ale criticilor pentru că inserau astfel de momente într-un mod gratuit. Or, tocmai acest lucru nu se întâmplă în lungmetrajul lui Besson. }i se pare firească o astfel de halucinație, iar modul
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
cadrelor ambientale, a gesturilor, a mișcărilor exterioare și a imaginilor, descriptivă până la banal, poezia lui Radu Andriescu este, deseori, mult prea statică. Discretele referințe livrești fiind, în câteva poeme, singurele punți de comunicare dintre versurile împietrite în contemplare. Mai mult, secvențe biografice total insignifiante sunt radiografiate insistent, cadru cu cadru. Recuperarea banalului cotidian nu se face prin resemantizare, ci prin denudare. Neajunsul este al formulei poetice, însă asumarea riscului îi revine fiecărui poet în parte. Versuri precum următoarele, din ciclul dimineața
Ultimul bip al lirismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11897_a_13222]
-
artistic. Căci, în ciuda demersului poetic (destul de) inteligent construit, tocmai comunicarea suferă: e fragmentară, rebarbativă, nefamiliară și, lipsită de emoție, nu creează empatie cu cititorul. Un fel de bip liric precum un "ultim contrafort al comunicării". Multe poeme conțin fragmente excelente (secvența cu mama din psi este tare de tot) și câteva imagini și metafore scăpate strălucesc în aluviunile textelor delexifiate deși foarte lungi. Respirația acestor momente e însă scurtă. Recuperarea afectului? Radu Andriescu își răspunde singur chiar în poemul bip: Mi-
Ultimul bip al lirismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11897_a_13222]