KorAP: Find »[drukola/base=sfinx & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...48 >

1,177 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

teatru și-n cărți, și că dacă eu i-aș fi scris: te iubesc!, m-ar fi expediat pe loc. Am trăit căsătoriți mai bine de doi ani într-un mod ciudat, eu reîncepându-mi zi de zi cucerirea acelui sfinx. N-am avut copii. Într-o zi a lipsit noaptea de-acasă, am simțit că-mi pierd mințile, am căutat-o peste tot, iar a doua zi am aflat dintr-o scrisoare foarte seacă și foarte scurtă că plecase departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
n-ați avut vreo bănuială?... — Nimic. Soția mea pleca singură de acasă destul de des, acasă la mama ei, la niște prietene, și însăși frigiditatea extremă o ferea în ochii mei de orice suspiciune. Și niciodată n-am ghicit nimic în sfinxul acela! Bărbatul cu care a fugit era căsătorit și, pentru a fugi cu soția mea, nu doar a părăsit-o pe-a lui și pe o fetiță a lor mică, dar i-a luat nevestei lui și întreaga avere, considerabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427

Octavian Paler MITOLOGII SUBIECTIVE ediția a IIa Coperta: Mircea RÎbinschi 1976 BUCUREȘTI, PIAȚA SCÎNTEII 1 Editura eminescu mamei mele Sfinxul N-are rost să ne imaginăm sfinxul grec atîrnînd mort pe stîncile de la porțile Thebei, unde s a prăvălit după ce Oedip i-a răspuns la Întrebare. Mai degrabă ar trebui să observăm că el contestă indiferența sfinxului de la piramide Probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
Octavian Paler MITOLOGII SUBIECTIVE ediția a IIa Coperta: Mircea RÎbinschi 1976 BUCUREȘTI, PIAȚA SCÎNTEII 1 Editura eminescu mamei mele Sfinxul N-are rost să ne imaginăm sfinxul grec atîrnînd mort pe stîncile de la porțile Thebei, unde s a prăvălit după ce Oedip i-a răspuns la Întrebare. Mai degrabă ar trebui să observăm că el contestă indiferența sfinxului de la piramide Probabil, În acest caz, o opțiune e necesară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
eminescu mamei mele Sfinxul N-are rost să ne imaginăm sfinxul grec atîrnînd mort pe stîncile de la porțile Thebei, unde s a prăvălit după ce Oedip i-a răspuns la Întrebare. Mai degrabă ar trebui să observăm că el contestă indiferența sfinxului de la piramide Probabil, În acest caz, o opțiune e necesară. Abia atunci vom ști dacă melancolia anticilor a fost mai profundă decît cea a modernilor Spun sfinxul, dar pot foarte bine să-mi aduc aminte o noapte de iarnă cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
răspuns la Întrebare. Mai degrabă ar trebui să observăm că el contestă indiferența sfinxului de la piramide Probabil, În acest caz, o opțiune e necesară. Abia atunci vom ști dacă melancolia anticilor a fost mai profundă decît cea a modernilor Spun sfinxul, dar pot foarte bine să-mi aduc aminte o noapte de iarnă cînd, pe un drum izolat, la poalele munților, dincolo de un rîu pe care tocmai Îl trecusem, am zărit deodată, la vreo treizeci de pași În fața mea, doi ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
anii de atunci. Și aș fi vrut să am totdeauna puterea să fiu ca În acea noapte. Dacă n-am făcut-o, iată măcar că nu mi-e teamă s-o mărturisesc. Mă grăbesc, Însă. SÎntem Încă În pauza dintre Întrebarea sfinxului și răspunsul lui Oedip. Un asemenea moment se află, bineînțeles, la o răspîntie de drumuri. Oedip va decide singur pe care dintre ele va porni. Ar trebui să notez ceea ce văd... o mare pustie, arbuști Înroșiți de vînt pe coastă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
Îndoială, o chestiune de demnitate și de curaj, dar e și singurul mijloc de a ne revolta Împotriva morții. În fond, nu mă interesează atît zeii grecilor, cît ce voi găsi sub măștile lor. Vreau să-mi pun singur Întrebarea sfinxului și să Încerc un răspuns. Și nu-mi dau seama de ce socotește Hegel că trebuie să ne producă Încîntare această legendă. MÎndria de a nu trișa mi se pare un sentiment mai adevărat. Nimeni nu poate eluda obligația de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
dau seama de ce socotește Hegel că trebuie să ne producă Încîntare această legendă. MÎndria de a nu trișa mi se pare un sentiment mai adevărat. Nimeni nu poate eluda obligația de a se Întîlni, Într-un fel sau altul, cu sfinxul și de a-l privi drept În ochi, fără pedeapsa unui suflet steril. Dacă aș da la o parte acest gînd, ar Însemna să uit că nimic durabil nu se poate Întemeia pe indiferență. Deși Înțeleg că În realitate răspunsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
nimic durabil nu se poate Întemeia pe indiferență. Deși Înțeleg că În realitate răspunsul e mult mai greu și mai complex decît cel al lui Oedip. Ce faci cu șansa de a nu trăi zadarnic ? Iată ce Întreabă, de fapt, sfinxul. Lașitatea și frigul Încep de la răspuns. Restul nu e decît consecința logică. Bossuet pretindea că omul a devenit păcătos căutîndu-se pe sine și a devenit nefericit găsindu-se. Prefer să-Î cred pe Socrate. Dealtfel, filosoful desculț din Atena era el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
frigul Încep de la răspuns. Restul nu e decît consecința logică. Bossuet pretindea că omul a devenit păcătos căutîndu-se pe sine și a devenit nefericit găsindu-se. Prefer să-Î cred pe Socrate. Dealtfel, filosoful desculț din Atena era el Însuși un sfinx uman care se plimba prin agora și punea Întrebări. Procesul și condamnarea lui la moarte sînt o dovadă de lașitate din partea Atenei care, nemaiîndurînd aceste Întrebări și neavînd Îndrăzneala să răspundă pînă la capăt, a pus la cale o crimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
prea multe ori redescoperit. Ne rămîne să repetăm o frază din Aristotel, „CÎte s-au Întîmplat e evident că-s cu putință, altminteri nu s-ar fi Întîmplat”, și să ne reamintim că Socrate propunea Îndrăzneala de a ieși În fața sfinxului și fidelitatea față de răspunsul dat. Venind la mare acum și Într-un asemenea loc izolat, chiar daca motivele de sănătate care m-au determinat s-o fac nu-mi lăsau alegere, mi-am asumat riscul singurătății. Zilele și nopțile trec aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
gîndurile ? Nu tot ce atingem devine estetică. Dar tot ce atingem ar trebui să devină morală. Singurătatea vrea să se decidă Între indiferență și Întrebări. Și, dealtminteri, nu detaliile șederii mele aici vreau să le consemnez, ci exigențele acestei dileme. Sfinxul grec a fost adesea confundat cu leii ciudați care păzesc piramidele sau decorează intrările În templele egiptene și care nu se tem de deșert, dimpotrivă, Îi surîd. În spatele lui Oedip, sfinxul culcat pe nisip lîngă mormintele faraonilor zîmbește cu gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
aici vreau să le consemnez, ci exigențele acestei dileme. Sfinxul grec a fost adesea confundat cu leii ciudați care păzesc piramidele sau decorează intrările În templele egiptene și care nu se tem de deșert, dimpotrivă, Îi surîd. În spatele lui Oedip, sfinxul culcat pe nisip lîngă mormintele faraonilor zîmbește cu gura slută și divină. Destinul oricărui pustiu e să se salveze printr-o piramidă sau să fie bîntuit de frică, pare sa sugereze el ; pentru că unicul În stare să biruie deșertul este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
mîndru : Omul. Buzele de calcar surîd ele Însele iluziei acestui animal abstract, indiferent și inexplicabil ; mască mortuară a timpului dispărut și totodată fantoma lui tatuată de nisipuri. N-ar trebui totuși să mă mir. Din deșert nu putea ieși un sfinx care să pună Întrebări, ci numai unul cu fălcile Încleștate Într-un surîs metafizic. Probabil de aceea nici nu poate fi imitat. Sfincșii copiați În Europa sînt niște lei decorativi, fără mister, placizi și sterpi, degenerați parcă prin grădini zoologice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
lui tatuată de nisipuri. N-ar trebui totuși să mă mir. Din deșert nu putea ieși un sfinx care să pună Întrebări, ci numai unul cu fălcile Încleștate Într-un surîs metafizic. Probabil de aceea nici nu poate fi imitat. Sfincșii copiați În Europa sînt niște lei decorativi, fără mister, placizi și sterpi, degenerați parcă prin grădini zoologice. Cel desenat pe vasele antice grecești pentru ars mirodenii pare și el un monstru epigonic, o corcitură arbitrară. Are figura unei femei, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
decît de zei, după părerea lui Hesiod. Dar din clipa cînd Începe să pună Întrebări, părăsindu-și sensul vechi de paznic funerar, e clar că nu mai avem de-a face cu un uzurpator al leului divin de la piramide. Dealtfel, sfinxul grec nu Întreabă nimic despre zei. Ei cere un răspuns simplu, care ucide sau da viață. Stînd la porțile Thebei, ieșea Înaintea trecătorilor devorîndu-i pe cei ce nu știau să-i răspundă. La rîndul său, Însă, monstrul era sortit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
sortit să moară la primul răspuns adevărat. El se va sinucide Învins de soluția enigmei. Este, de fapt, Întrebarea Însăși, care moare numai prin răspuns. Socot că totul e bine, va murmura Oedip amintindu-și toate acestea. În schimb, pentru sfinxul nepăsător de la piramide nu există „bine” și „rău”. Nu există nici adevăr și minciună. Există numai nisipul și surîsul care Îl ignoră. Timpul care zboară iremediabil și ideea pe care o va nota Eugenio d'Ors În legătură cu tablourile lui Rafael

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
să judeci, singura soluție e surîsul. Tată termenii Între care va trebui să aleg. Surîsul și Întrebarea. Rafael și manieriștii. Pietà de la San Pietro și Pietà Rondanini. În Tahiti, Gaugain ar fi putut să așeze la intrarea colibei sale un sfinx surîzÎnd. Nu există o statuie mai nimerită pentru țărmul unui paradis himeric ; și nici Îndemn mai potrivit decît povața uneia dintre cele două icoane despre care ni se spune că pictorul le-a pus să-i străjuiască refugiul : „Fiți misterioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
fericirea”... Să protestez ? Știu prea bine că fața care surîde nisipurilor la Ghizeh a cîștigat În vrajă după ce-a fost mutilată cu tunul. Și dacă revin la Oedip, Înseamnă că, de fapt, am și ales. Deosebirea dintre cei doi sfincși depășește În realitate faptul că unul interoga călătorii, iar altul Îi neliniștește prin tăcere. Mi se pare că aflăm aici un semn specific al celor două culturi. Cea egipteană are misterul sfincșilor săi impenetrabili surîzÎnd ideii de timp, În vreme ce cultura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
fapt, am și ales. Deosebirea dintre cei doi sfincși depășește În realitate faptul că unul interoga călătorii, iar altul Îi neliniștește prin tăcere. Mi se pare că aflăm aici un semn specific al celor două culturi. Cea egipteană are misterul sfincșilor săi impenetrabili surîzÎnd ideii de timp, În vreme ce cultura greacă se regăsește În orgoliul lui Oedip de a fi Înfrînt sfinxul. Replica animalului himeric din deșert e o fiară care se teme la Theba de logică. Ceea ce mă interesează Însă acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
neliniștește prin tăcere. Mi se pare că aflăm aici un semn specific al celor două culturi. Cea egipteană are misterul sfincșilor săi impenetrabili surîzÎnd ideii de timp, În vreme ce cultura greacă se regăsește În orgoliul lui Oedip de a fi Înfrînt sfinxul. Replica animalului himeric din deșert e o fiară care se teme la Theba de logică. Ceea ce mă interesează Însă acum e un răspuns. Stau cu fața la mare urmărind rostogolirea capricioasă a valurilor și mă gîndesc că Oedip nu acceptă să despartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
care se teme la Theba de logică. Ceea ce mă interesează Însă acum e un răspuns. Stau cu fața la mare urmărind rostogolirea capricioasă a valurilor și mă gîndesc că Oedip nu acceptă să despartă adevărul de fericire. De ce ne-ar emoționa un sfinx care nu e carnal și muritor, care stă În lumină fără ca ea să-l bucure și să-l doară ? Nu există viață mai pustie decît una care n-a iubit nimic, știind că Într-o zi va pierde totul. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
o zi va pierde totul. Și, oricum, nu Înțeleg de ce i-am ironiza pe greci pentru că spuma amară a mării năștea Afrodite, cît timp zeița dragostei e, probabil, cea mai În măsură să ne apropie de lucrurile din jur. Măreția sfinxului de la piramide ne devine străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria sa : indiferența. Gura aceea Încremenită Într-un rictus metafizic nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria sa : indiferența. Gura aceea Încremenită Într-un rictus metafizic nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii au Înțeles că un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță. Căci nu ne e dat să trecem nepăsători prin nisipul din propriile clepsidre. Și, poate, acesta e lucrul cel mai important. Surîsul acela absurd, fardat de nisip ne va aminti cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]