4,438 matches
-
întregită în hotare firești e foc mistuitor... Am participat azi, 10 septembrie, într-o frumoasă zi de toamnă, la Poduri de dor - arme ale spiritului rostuite de scriitori și poeți din stânga Prutului la Muzeului Unirii din Iași, într-o roditoare simțire de cuget românesc.Cuvântul scris și pornit din suflet, răscolitor, sub pana scriitorilor din Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, amintind nostalgic de Grigore Vieru cu a sa Scrisoare din Basarabia, având invitați de marcă prin Horia Zilieru, Mihai Păstrăguș, Constantin
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
din Basarabia, având invitați de marcă prin Horia Zilieru, Mihai Păstrăguș, Constantin Toni Dârțu, a zidit punți de lumină peste dorurile noastre.Turneul de suflet al poetei Diana Ciugureanu Zlatan, președinta Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, a făcut să freamăte simțirea românească din Basarabia în orașul ... XVII. ,,N-A FOST SĂ FIE”, AUTOR BORIS DAVID - EDITURA MUȘATINIA, de Emilia Țuțuianu, publicat în Ediția nr. 2075 din 05 septembrie 2016. Șansa și bucuria de a întâlni un om ales - Boris David - cu
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
Viața are un sens mai înalt și mai vast decât acesta, dar ce valoare are educația noastră dacă nu l vom descoperi niciodată? Chiar dacă vom fi extrem de instruiți, noi nu vom realiza prin această o integrare profundă a gândirii și simțirii, viețile noastre vor continua să fie incomplete, contradictorii, sfâșiate de temeri de tot felul. Câtă vreme educația nu va cultiva o viziune integrală asupra vieții, ea nu va avea decât o mică valoare. Pentru a institui o educatie adevărată, trebuie
ARTICOL PRELUAT DE PE NET de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383130_a_384459]
-
cunoștința aventură lui Criști cu Carmen. Această lua proporții. Criști începu să lipsească nopțile de acasă. Închirie o garsonieră sau poate o cumpăra, cuibușorul iubirii lor. Delia era tot mai nefericită. Singură bucurie era Cristina, un copil minunat. Cu acea simțire pe care doar copiii o pot avea, Cristina fără să știe despre ce este vorba, făcu un desen cu care o puse pe mama pe gânduri. Între mama și tata o așeza pe Carmen, zise ea când mama o întreba
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383264_a_384593]
-
umăr la celălalt. Trebuie că erau zgârieturile pomenite de medicul șef. Tăieturile, vădite, erau constelate de picături de sânge Închegat, dar nu păreau deosebit de adânci și nici nu se putea să fi fost produse pentru a-i istovi mintea și simțirile meșterului, ci mai curând pentru a-i Înteți durerea. Acum uitase de prezența celorlalți, de gemete și de mirosuri. Parcă spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute la voia Întâmplării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de groaza că nu va fi Înțeles. — Lasă-ne să ne Întoarcem. Dumneata pricepi durerea surghiunului. Te-am auzit. Chipul de aramă strălucea În lumina torței, scăldat În lacrimi. Dante surprinse o mișcare ușoară a lui Veniero, care Își recăpăta simțirea. Acum Își deschisese larg ochii și Îl fixa. Dar privirea parcă Îi trecea prin trupul său, pentru a ajunge la Antilia, aflată În spate. O privire fermă, fără urmă de teamă, și totuși Întristată de o durere adâncă. Antilia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reveniră total din spaima care le dăduse târcoale în precedentul episod. — Socot - grăi Metodiu cu glas binevoitor - că dacă v-aș numi „fraților” atunci când aș începe o vorbă cu domniile-voastre, mi-aș călca nu în puțină măsură pe cuget și simțiri. O jenă firească mă oprește să vă numesc astfel. îngăduiți-mi, așadar, cu înțelepciunea de care văd că dați dovadă, să vă numesc „oameni buni”. — Preacuvioșia-ta - răspunse Stănciuiescu Vasile - numește-ne matale cum vrei. Că ne vei zice „fraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adunați în jurul lui pentru a se veseli, la fel cum în alte dăți l-au înconjurat spre a se întrista. Un murmur de încuviințare se ridică din mijlocul boierilor. — Bucurie în suflet, bucurie în trup, iubire-n cuget și-n simțiri, iată ce voi să dau Moldovei! - continuă Vodă. Și de se va găsi vreunul din cei de față ori din cei rămași afară să se scoale cu zavistie și ocară împotrivă-mi, voi zice ca proorocul: batjocorește-mă și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în culcușul ei, gândindu-se nu fără admirație, că o țară unde oamenii fac politichie până și în somn nu va putea fi îngenuncheată ușor. Episodul 180 SE PUN LA CALE LUCRURI MARI Cu excepția lui Broanteș, ale cărui cuget și simțiri se îndreptau adesea spre țigăncușă, nimeni nu băga de seamă tulburarea și clocotul ce stăpâneau carnea Cosettei. Boierii, în așteptarea mesei, după ce se cunoscuseră și-și spuseseră fiecare păsul, o trecură iar pe politichie, vorbind, cum se și cuvine în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de doi soldați de gardă elvețiană, se iviră Metodiu și Iovănuț. Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane. „într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și-n simțiri i se deșteptă brusc un val de simpatie. Cei doi călugări ajunseră lângă bancă, îngenuncheară, sărutară mâna molatic, întinsă spre ei și rămaseră așa, cu capetele plecate, reculeși. Hotărât lucru, Grigorie al XV-lea era impresionat. — Și voi ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
simți cum o mână se străduia să-l facă să înghită un pic de apă, cu care era cât pe ce să se înece. Căzu din nou într-o stare de inconștiență și când, după câteva ore, își veni în simțiri, îl văzu, în sfârșit, în fața sa pe bărbatul pe care venise să-l distrugă. Sprijinit de peretele unei mici peșteri, acesta îl observa. Ce s-a întâmplat? întrebă. — Ai fost cât pe ce să mori. — M-ai salvat? Dacă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că nu avea cum să fi greșit. — Iisus vă aude lacrimile de pocăință. Și se bucură în împărăția Sa. Adevărata căință, prieteni, e singura soluție, singura soluție. Să ne deschidem inima în fața Domnului. Astfel vom vedea lumina, vom primi adevărata simțire. În rândul din față, o femeie a țipat „O, Doamne“ și a căzut în genunchi pe rumeguș. Bobbie Lee Taylor începea să transpire. Se făcuse cald în cort și, cu toate că știam că nimeni nu fumează, aerul arăta de parcă tocmai asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
o oricare altă persoană ori un oricare alt obiect ori fenomen într-un orice spațiu și timp dat în orice dimensiune. Nimic mai simplu. Acum, în chiar această imediată secundă, orice ar putea însemna conceptul de eu sau mine, sau simțirea stranie la care aproape toți oamenii s-au referit printr-un pronume personal care să constituie individualitatea cuiva, eu sunt Bogdan. În spatele meu se află, speriat și tremurător, stupidul prinț Luca. Câmpii sub noi, jos de tot. Case. Bătrânul Kremlin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu ultimele puteri să nu se despartă de umerii stăpânului. Apoi, demența Directorului întrecu orice așteptare. Labele păroase ale mâinilor sale prinseră catarama curelei, strâns, într-un jazz nebun, exact când ritmul audibil din însăși structura pământului pornise a înfricoșa simțirea mai destoinic. Nu era destul de clar ce avea să urmeze? Căzură și pantalonii, pocnind, dând la iveală cei mai întunecați chiloți întâlniți vreodată de privirea vreunui om. Umflați, se pare, de o ridicătură sângerie și ciudată a părții mediane, ridicătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să schimb lumea după înfățișarea mea, ceea ce nu vreau. Nu poate fi atât de crud destinul meu, pur și simplu nu cred că poate. Cum să fii mai nebun decât însăși nebunia? Ori poate este mai degrabă minciuna aceea a simțirii pe care oamenii au numit-o geniu, care îmi răscolește sufletul mai abitir decât moartea... Teribil talent, și teribilă frumusețe a firii, și colosală forță cuprinsă în gesturi și vorbe, și superbe cuvinte dăltuind sensurile existenței, dându-le noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
talent, și teribilă frumusețe a firii, și colosală forță cuprinsă în gesturi și vorbe, și superbe cuvinte dăltuind sensurile existenței, dându-le noi și nemaiauzite înțelesuri, prefăcându-le într-o arhitectură magnifică, capabilă să dăinuie veacurilor și să potrivească frumusețea simțirii în cuvinte... oare asta se întâmplă cu ființa între ale cărei ruine nu încetez să exist?... Într-o rară și scurtă clipă de judecată clară, dreaptă, revăd ceea ce nimeni nu trebuie să vadă vreodată. Cine sunt și de ce există oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
moarte. Cine e Dumnezeul ăsta potrivit căruia orice alt drum decât drumul Lui înseamnă pieirea? Și cum a putut fi atât de înțelept, încât să creeze totul astfel încât noi să nu-l putem vedea, asemeni unor roboți lipsiți încă de simțire, oameni având toate simțurile mai puțin unul, acela de a-l vedea pe El și lumea Sa, știind prea bine că astfel vom fi feriți de tentația de a distruge absolut totul? Și ce entitate poate face ca orice alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-aș cugeta de câteva dăți bune înainte să lansez o astfel de afirmație precum cea a salvării, fie ea și nerostită. Pentru că... nu înțeleg defel ce poate fi noaptea asta înfiorătoare cu a cărei presimțire par să-mi revin în simțiri și nici de unde vine, căci nu-i cunoșteam probabilitatea și nici amintirea din toate celelalte veacuri ale celui care-am fost. Deși mult prea obosit și încărcat cu experiențele tuturor celorlalte vieți în care m-a aruncat pedeapsa existenței, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
timpul cu adevărat... Blestemat să fie totul și mai ales clipa în care m-am născut pe această lume deșartă! Sau mai blestemată fie clipa în care am păcătuit pentru prima oară?... Încet, îngrijorător de încet, îmi revin în acele simțiri în care m-a aruncat destinul meu păcătos și pe lângă care visul pe care l-am avut, oricât de îngrozitor, nu este decât o palidă joacă de copii. Iată, se face acum cu-adevărat că sunt în continuare imobilizat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aș fi fost eu acela care avea de gând să facă asta... ca și cum altcineva ar fi acționat în locul meu... viziunea mea se alterează și structurile atât de ferme și bine definite ale imaginilor se covârșesc, devenind nesigure și pălind, iar simțirea îngrozitoare a începutului de moarte îmi înșfacă sufletul, urlându-i pieirea... Lucifer se întoarse spre mine. Lucifer eram eu. PAGE FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Luca Dinulescu redactat.doc PAGE 38
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care se făcea vinovată literatura sovietică în deceniul al patrulea, M. Agheev, precum toți marii autori ai exilului literar rus, V. Nabokov, E. Zameatin, N. Berberova, îi răspunde printr-o operă de introspecție care își construiește discursul pe infinitezimalele percepției, simțirii și gândirii individului. În acest discurs, recluziunea dialogală cu sine străbate mai multe etape, situate între visarea căreia i se abandonează în mod firesc elevul Vadim în camera lui modestă de acasă și delirul lucid al cocainomanului Maslennikov, izolat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se supără și, încruntată, îmi închise palma cu monedele. Trebuie să-i luați, îmi spuse ea. Trebuie, altfel să știți că mă jigniți. „Oare merge sau nu merge, mă refuză sau acceptă?“ Acesta era singurul lucru care-mi tulbura gândurile, simțirea, ființa întreagă, în timp ce o împingeam ușor pe Zinocika spre intrarea casei. Când a urcat prima treaptă, fata s-a oprit ca trezită din vis. A privit trist porțile deschise în lături în care, ca și înainte, cei doi curioși stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
după câteva zeci de metri nepricepând de ce nu găsește nimic. Îl chemă din nou pe băiat sperând ca acesta să răspundă. Îi veni în minte că poate este rănit și nu-i în stare să mai vorbească. Poate zăcea fără simțire pe undeva iar el trecuse pe lângă dânsul fără să-și dea seama. Disperat, se lăsă să cadă în genunchi și începu să pipăie cu palmele patul de frunze umede de pe jos, încercând să se întoarcă pe același drum. În tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lateral și apăsându-i-le apoi pe piept. După câteva minute, în care repetă aceste mișcări, bătrânul gemu și trase adânc aer în plămâni. Ochii îi avea încă închiși dar, în sfârșit, respira. Bucuros că reușise să-l readucă în simțiri, inspectorul se opri și așteptă câteva clipe. Văzând că acesta nu face nici o mișcare, își băgă brațul sub ceafa bătrânului, ridicându-i capul și lovindu-l ușor peste obraji. Calistrat! îl strigă Toma, zgâlțâindu-l ușor. Ei, Moș Calistrat, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl auzea pe socrul său mișcându-se undeva, în apropiere. Deschise ochii, clipind repede și îi zări silueta masivă la numai doi pași. Își simțea capul cât o baniță, și îl durea cumplit dar încet, începea să își vină în simțiri. Ai idee ce s-a întâmplat? întrebă el cu voce slabă. Pop nu-i răspunse. Toma își dădu seama că din gâtlej nu-i ieșise nici un sunet. Limba îi era umflată și avea gura uscată ca o iască. Inspiră adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]