2,658 matches
-
slujbă stabilă, o femeie adevărată lângă mine și tot ce mă fascina era slipul de piele al lui Rahan! Firește, așa cum susțin doctorii, de la Dr. Justice la Arcadie Percek, toate mi se trăgeau din adânciturile copilăriei. Fusesem un puști nervos, singuratic, tăcut, dar cu ochii deschiși la ce se întâmpla în jur. Prea larg deschiși, dacă mă întrebați pe mine. În casa noastră de pe strada Vitejescu, colț cu Lânăriei, pândeau fantasmele plăcute și nocive ale copilăriei, segmente de vis, dorință și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înrăită, gata oricând să-și plătească polițele? Ne-ar fi umflat râsul, dacă n-ar fi fost vorba de noi. Mihnea, Cezar, Andrei, Nicu, Gino și toți ceilalți. Nu știam cum să păcălim mai bine sistemul, să rămânem intacți, neimplicați, singuratici. Fusesem deformați, ni se umblase ani în șir la toate rotițele interioare, până ne-obișnuisem să nu le mai auzim țăcănind, și-acum ni se cerea s-o luăm de la capăt: altfel, de-adevăratelea, mai bine, împreună. Încă 10 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ziceai de-asta că nu e „bună“, luai palme sau erai făcut „pârțar“. La sfârșit, când toată lumea mustea de sex și insolație, băgau două-trei slow-uri, de control, sub privirile profesorilor. Mulțimea se despica în zeci de perechi, fraierii și singuraticii fugeau la câte-un pahar de suc, părăsind scena. Se făcea dintr-odată loc și puteai să vezi în jur: costumele de baie se legănau ude și pipăite. Se dansa strâns, la sentiment, cu mâinile pe talia fetei; erai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a infinitului. Pentru aceasta, „cuvintele logice perfecte" cum le numea G. B. Viconu mai sunt de ajuns, artistul creând, prin for?a de sugestie a cuvântului, orizonturi nelimitate ce se reveleaz? necontenit privirii: „Întotdeauna mi-a fost drag colnicul acesta singuratic ?i perdeaua de tufe nalte ce r?pesc privirii o bun? partea-a z?rii dep?rtate Dar stând aici ?i preajma contemplând o, creeaz? mintea-mi..." . Poezia are privilegiul de a transcende limită oric?rui spa?iu finit. „Perdeaua
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
pâlpâiri ?i reflexe masă dens? a lacurilor ?i m?rilor, spre a transforma În ninsori de ??pad? trandafirie Înflorirea u?oar? a cire?ului desfoiat de vânt, de-a lungul potecilor, spre a Insufle?i, În chip poetic?. fantastic, ruinele singuratice sau peisajele de mit". Luna este În primul rând simbol al timpului cosmic, etern timp al permanen?ei, pe care Eminescu Îl identific? În opera să cu timpul stelar sau cu timpul naturii, „inserat În ritmul astrelor" ? ?i pe care
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
misterul, vraja unei lumi pe care numai fantezia eminescian? o putea crea. În prima parte a poemului „ ??lin -file din poveste " de exemplu, razele ro?iatice ale lunii ce se ivesc pe cer deseneaz? contururile „str? vechilor codri", ale castelului singuratic ?i ale apelor râului, În fire de lumin? urzite din „vatra de j?ratic" a cerului: „Pe un deal r?sare luna, ca o vatr? de j?ratic, Rumenind str?vechii codri ? i castelul singuratic ?-ale râurilor ape, ce sclipesc
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
str? vechilor codri", ale castelului singuratic ?i ale apelor râului, În fire de lumin? urzite din „vatra de j?ratic" a cerului: „Pe un deal r?sare luna, ca o vatr? de j?ratic, Rumenind str?vechii codri ? i castelul singuratic ?-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind În ropot". În „F?t-Frumos din Tei", luna r?sare că o minune a nop?îi, din umbră codrilor: „ Numai murmurul cel dulce Din izvorul fermecat Asurze?te melancolic A lor suflet Îmb
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Înapoi nu se mai vedea nimic. Nu era decât noapte. În schimb, călătoria fusese extraordinară, unică, amestecată și cu totul de neînțeles. O trăise cu lăcomie, ca și cum abia acum ar fi Început viața lui, cealaltă viață a lui, cea de singuratic care va trebui să-și adune alte amintiri, fără chipul tatălui și fără chipul fratelui său mai mic. Plecaseră, Încă În zori, din casa de la Albești, Însoțiți de douăzeci de ostași tăcuți și Încrâncenați, trimiși de tatăl său, căpitanul Oană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ail-uri1 tătărești, mai mari de o sută de iurte, cu luptători proaspeți. Chiar dacă Ogodai va afla abia spre seară despre Înfrângerea din câmpiile Nistrului, la numai patru ceasuri depărtare, tătarii aveau suficiente forțe ca să se ia pe urmele unor călăreți singuratici, obosiți de goană și de lupte. - Pierderi? Întrebă el, ieșind din adâncurile sufletului său bolnav la suprafața acută a acestei nopți pline de tristeți, de sânge și de spaime. - Optsprezece răniți. Cinci, mai rău, nu pot călări. Nici un mort, cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mai rău, nu pot călări. Nici un mort, cu ajutorul lui Dumnezeu, răspunse căpitanul de steag Bogdan Gâlcă, următorul În rang după căpitanul Petru Ilaș. Oană mai privi o dată câmpiile dinspre răsărit și, deasupra lor, stelele adunate În Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. Apoi redeveni cel dintotdeauna, iute la gând și la faptă, scară la scară cu toți călăreții lui, până la ultimul. Trebuia să ajungă Înapoi, Înainte ca această expediție să se transforme Într-un dezastru. - Două harabale cu cergi pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nou și nu mai simți decât brațele bătrânului trudindu-se să-l țină În șa, În vreme ce goana continua, prin marea vălurită a ierburilor nebune, spre capătul de neajuns al stepei tătare, logodită cu lumina ademenitoare a Căii Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. * Zorile nu mai puteau Întârzia mult. Întunericul nopții se transforma, pe nesimțite, Într-un ocean cenușiu, greu, aproape lichid, prin care călăreții Înaintau tot mai anevoie. Întoarcerea era mult mai grea decât plecarea. Victoria devenea greu de dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se mai istovi, deși cerul rămânea Încă senin. O adiere mai rece sosea deja dinspre Întunecimile codrului. - Are să fie iarnă timpurie... gândi cu voce tare unul dintre meseni, privind pe ușa deschisă prin care se vedea apropiindu-se un călăreț singuratic. - La munte cam sună vântul a ninsoare... mormăi alt mesean, cu o blană de oaie pe umeri, ducând la gură o carafă de vin. Călărețul descălecă, legă frâul calului de stinghia anume pusă Într-o lature și intră În han
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
coboare. Ajunși afară, Amir și Ștefănel găsiră caravana pregătită de drum. Cinci cămile Încărcate și cinci cai, dintre care trei Înșeuați. Porniră, fără un cuvânt, străbătând marele oraș adormit sub lumina stelelor. Deasupra lor se Întindea Calea-Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. 30 martie 1459, Cetatea de Scaun După doar trei zile, răspunsul lui Angelo sosi. Folosise sistemul rapid de informații al Apărătorilor: săgeți cu mesaj Înfipte În locurile stabilite din păduri și zone muntoase, curieri gonind pe cai rapizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
curând, Andà, răspunse copilul. Cei doi se Îndepărtară Încet În nesfârșirea stepei, până când Întunericul nopții Îi acoperi cu totul. Ștefănel ridică privirile. Deasupra stepei și a tropotului lin al cailor mai stăruia Încă, Înaltă și ademenitoare, Calea-Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. * Cei cinci călăreți ajunseră când soarele se ridica, ciudat de mare și de roșu, deasupra stepelor mongole. Orizontul plutea ușor În aburii dimineții, iar femeile tribului Bordjighin fierbeau laptele de iapă. Călăreții erau prăfuiți, caii lor erau obosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
urcaseră spre nord, În Honshu, și luaseră În stăpânire cele mai greu accesibile vârfuri ale munților Iga și Koga. Cei care Îi văzuseră Îi numeau „Cei ce dorm În munți”. Treptat, spre acei munți porniseră, ca spre o ultimă salvare, singuraticii și proscrișii, oamenii alungați de samurai și de daimyo, nebunii care Îndrăzniseră să-i Înfrunte, Într-un fel sau altul, pe seniorii japonezi. Ajunși În pădurile bântuite de călugării Yamabushi, fugarii Își găseau apărarea. Trupele de războinici trimiși pe urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
brusc, cu arcul Încordat, și lansă o săgeată asupra domnitorului. Săgeata se Înfipse În colțul unuia dintre scuturi, dar ar fi putut trece printre ele. - Pietro! strigă Oană. Găsește-l pe arcaș! Ucide-l! Pietro Întoarse calul, privi spre călărețul singuratic care se lansase la galop, Își scoase arcul de la spate și trase. Amir evită săgeata, coborând pe o parte a calului, și se ridică fulgerător, lansând o săgeată asupra lui Pietro. Acesta apucă să ridice scutul pe care Îl avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Întrucâtva, de dispreț. Nu mai voia această lume, pe care o cucerise aproape fără să-și dea seama. Nu mai voia decât liniștea și frumusețea gesturilor simple. Apoi se opri. Avea puterea, dar și răspunderea actelor sale. Fusese un luptător singuratic doar până când Îi ucisese pe Cei Patru. O făcuse din răzbunare și din dorința de a desființa cât mai repede un ordin secret specializat În teroare și asasinate. Dar, din clipa următoare, avea răspunderea de a duce la sfârșit ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
umbre, În viitor. Făcuse doar câțiva pași când un murmur venit de pretutindeni Îl făcu să ridice privirile. Cerul greu și cenușiu care apăsase capitala imperiului se ridicase În doar câteva clipe, iar prin faldurile străvezii ale norilor străbătea, stingheră, singuratică, aproape imposibilă, o rază de soare. 13. Înfrângerea 21 martie 1476, Cetatea de Scaun a Sucevei De pe meterezele cetății, coloana Apărătorilor care se apropiau Învăluiți de mantiile lor albe cu semnul scutului și spadei părea o reamintire a zăpezilor proaspăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. Un fior Îl zgudui din creștet până-n tălpi. Înțelese mesajul. Cercul se Închidea. Noaptea de atunci, bătălia pentru Ștefănel. Ziua de acum, bătălia pentru Moldova. Iar Pietro avea dreptate. Luptătorul necunoscut care ducea șarja nebună a mongolilor ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
toate elementele conservatoare din țară să uzeze de drepturile lor constituționale, să lucreze din răsputeri, să nu se dea în lături de la alegeri, fie ele parțiale, fie generale. Aceste elemente ar fi bine să se constituie nu numai în mod singuratic, ci pretutindenea, în comitete locale cari să stea în relații cu comitetul central din București. Nu voi {EminescuOpXI 453} să relevez că partidul adversarilor noștri zicea că orice mijloc e bun pentru a veni la putere. De la noi d-v
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
științifică, în general, atunci când în discuție sunt două tabere: una puternică, alta slabă. Chiar dacă întreaga evidență este de partea taberei slabe, puțini se vor găsi dispuși a-i lua partea. Ori, în problema descoperirii insulinei, o tabără era reprezentată de singuraticul Paulescu, aflat undeva departe, iar cealaltă, numeroasă, zgomotoasă și aclamată, se afla prezentă chiar în timpul și la locul cel mai potrivit. Ca din întâmplare, în 1923, în mâna lui Paulescu se aflau toate cărțile necâștigătoare, în timp ce în mâinile canadienilor s-
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92260_a_92755]
-
mic cu greu ne poate apăra de dușman.” Mai departe va deplânge solitudinea sa din surghiun, rigorile climatului dobrogean, amenințările prilejuite de barbari și chiar portul acestora. „Ce-aș putea face mai bun eu, care sunt părăsit aici pe țărmuri singuratice? Ce leac să încerc pentru a-mi ușura necazurile? Dacă privesc acest loc, el îmi apare neprietenos și nicăieri, În toată lumea, nu poate fi altul mai trist. Dacă privesc oamenii, căci abia sunt vrednici de acest nume, Văd la ei
Caleidoscop by Gicuţa Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Science/91784_a_93505]
-
străzi. Un observator recent nota: „Privit de la sol, totul e la scară enormă, iar distanța Între străzile care se intersectează este atât de mare, Încât nu vezi decât Întinderi lungi de beton și, pe ici, pe colo, câte un trecător singuratic. Micii comercianți cu tarabe sau cărucioare au fost alungați din centrul orașului. Astfel, până și posibilele centre de interes și de activitate ce ar putea fi folosite, fie și numai pentru a reduce din goliciunea și caracterul autoritar al chowk-ului
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
părăsind Vasluiul, s-a retras spre Roman. Cetatea Nouă, care se afla în calea turcilor, a fost cucerită și distrusă, pârcălabul Vâlcea murind cu această ocazie. În retragere, Ștefan i-a hărțuit pe turci și, cum scrie Dlugosz, „În ciocnirile singuratice din pădurile în care se retrase adânc cu ai săi, băteau adesea pe cei care mergeau după nutreț. Și pe turcii prinși fără să țină seama de vârstă sau de starea lor, sau îi jupuia de vii, sau îi trăgea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cu câtă rânduială își arată pricinile lor înaintea principelui, atât cei mari cât și cei mici, fără nici un pic de teamă sau încurcătură. Și țăranii au obiceiul, înainte de a se înfățișa la judecată, să se tragă deoparte într-un loc singuratic în fața unui copac și să își rostească de mai multe ori plângerea ca și cum ar fi în fața principelui.” Reichesdorffer, în Chorographia Moldovei, scria că țara trebuia lăudată “mai ales pentru faptul că domnul pedepsește cu toată asprimea pe răfăcători”, scoțându-le
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]