3,912 matches
-
toate nefericirile noastre? Dar să fii aprins de iubire nu aș numi-o a fi o nebunie, decât pentru spiritele grosolane... Ah, da, ce-ți spuneam la cârciumă... Nu iubirea mă aduce la o prăvălie cămătărească, ci un demon mai sinistru, Îl Întrerupse Veniero izbucnind În râs. Jocul, messer Alighieri! adăugă de Îndată, văzându-i expresia perplexă. Și nenorocirile sale. Dante Încuviință, zâmbind la rândul său. Nu mă miră, dacă aceasta a cea de-a doua pasiune a dumitale. — Nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
După Întâlnirea cu Giannetto, poetul privea altfel acea realitate pe care, Înainte vreme, nu o luase În seamă Întrucât nu o putea suferi. Cerșetorul părea cu adevărat stăpânul străzii, aidoma unui câine care marcase colțul cu urină. Își aminti de sinistra profeție a lui Giannetto, de aparenta lui siguranță În a prevesti năpaste pentru Partida albilor. Ce știa turma aceea de repudiați despre viitorul Florenței, ori chiar despre destinul lui? Simți din nou cum pământul Îi fuge de sub picioare și suportă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În pustie. Însă dacă oaia se preschimbă În lup și se preface că s-a rătăcit pentru a-l atrage pe păstor departe de turmă, atunci păstorul trebuie să facă grabnic cale Întoarsă și să se Înarmeze. Alegoria dumitale e sinistră, frate. Oare eu să fiu oaia În straie de lup? Sau Întreaga Florență, pe care eu o reprezint? — Dumneata nu reprezinți nimic, messer Alighieri. Iar foarte curând vei avea măsura exactă a acestui nimic. Dar, deocamdată, joci un rol care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ți-o dau, câine, zise În sinea lui. Era furios. Îl avusese pe acel șarpe În mână pentru a doua oară și Îl lăsase să-i scape fără a izbuti să-i smulgă nici o informație. Exista cu adevărat un secret sinistru Îndărătul morții lui Celestin, iar acest secret scăpase din ghearele lui Bonifaciu. Dar poate că exista o breșă În zidul de tăcere ridicat de Biserică În jurul acelei povești. Își aminti de ceea ce Îi sugerase Iacopo Torriti În legătură cu raporturile dintre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
decât unul singur, trebuie să gestionez cu multă precauție ce fac și ce nu fac cu el! Am tresărit siderat: tipul Începea să devină morbid. După câteva fracțiuni de secundă În care parcă se amuză să observe efectul acelor vorbe sinistre asupra mea, Îndepărtă cu un gest calm pledul colorat care Îi acoperea jumătatea inferioară. Priveliștea era terifiantă: membrul stâng al lui Adam Adam era retezat brutal la câțiva centimetri sub genunchi! Am Închis instinctiv ochii de oroare, iar mâinile mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-i pătrund miezul rațional, discursul pirpiriului continua să se deseneze obscur și impenetrabil, aproape ermetic. Am luat-o repetat de la capăt, fără rezultat - rien va plus! Și totuși, totuși... N-aveam de ce altceva să-mi ancorez disperarea. Undeva În vorbele sinistrului meu amfitrion trebuie să apară o fisură, o eroare, o neatenție - nu există crimă perfectă, așa ne Învață toate policier-urile lumii. D’a capo, așadar... Brusc, am tresărit ca scurtcircuitat. Acefal și orb ce sunt: cum de nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
grosolan și i-au schimbat biomecanica. Oameni foarte puternici sau foarte abili. Ori și una, și alta - sigur nu niște nevolnici de duzină. De ce au făcut-o? Ce urmăreau? Cui bono? - avea dreptate bătrânul Cato. Cui Îi folosea aberația asta sinistră? Oameni Împotriva oamenilor, oameni Împotriva omenirii - absurd! Și totul făcut În profundă cunoștință de cauză, cu metodă și cu asumarea consecințelor... Nu e posibil!- mi-a venit să strig, uitând că eu Însumi cochetasem cu ideea și ignorând unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Am senzația că am intrat - Împotriva voinței mele, vă rog să rețineți - Într-o... nici nu știu cum să-i spun... Într-o conspirație sau cam așa ceva, o poveste rocambolescă și fetidă, care se vrea misterioasă dar, nu este decât dubioasă și sinistră. Nu vă cer să fiți de acord cu mine, dar Încercați să mă Înțelegeți... - Dacă nu v-am Înțelege Într-o oarecare măsură, această discuție n-ar mai fi avut loc. - Mi se pare mie sau spusele dumneavoastră sugerează că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dimensiuni, s-a deschis uimitor de silențios pentru aspectul său zgrunțuros. Am pășit Înăuntru, iar Eveline a aprins o lanternă pe care habar n-am unde o ținuse până atunci. În față ni se Înfățișa perspectiva deloc Îmbietoare, ba chiar sinistră, a unei scări ce cobora atât de abrupt, Încât aveai sentimentul că pășești tot timpul În gol. Noroc cu balustrada care te ajuta să-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
considerând-o rodul fanteziei dezlănțuite a unchiului său. „Scriitorii ăștia...”, mormăise el sastisit, prilej cu care am aflat că Noel Corbu fusese, În două rânduri, cel puțin, cutreierat de muze. În 1943 publicase un roman polițist cu un titlu cam sinistru: Mortul spărgător (de case, evident, nu de capete ori de căsnicii; În original Le mort cambrioleur) - e drept, Într-un tiraj confidențial -, iar În 1965 o carte documentară, Histoire de Rennes-le-Château. Erau amândouă pe undeva prin casă, În rând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nebunie, Îmi dau seama că orice creier Înzestrat cu un minimum de rațiune nu poate admite așa ceva. Eu Însumi m-am Întrebat ulterior, În repetate rânduri, dacă totul se petrecuse aievea sau dacă nu cumva mi-a jucat o festă sinistră cine știe ce atavism ori obsesie paranoidă rătăcită prin subconștientul meu. Nici acum nu accept de plano că unui singur om Îi poate fi rezervată măcar o dată - de două ori, cu atât mai puțin! - o vrăjitorie al cărei grad de probabilitate tinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dintre oameni, gradul de libertate de care se bucură ei și așa mai departe. Știu, la Început, fiecare nou-venit se simte supravegheat, copleșit, strivit, vede pretutindeni interdicții și constrângeri, are senzația că a nimerit Într-o Închisoare subterană mohorâtă și sinistră, din care nu va mai ieși niciodată la lumina soarelui. Dacă mai și ajunge aici În circumstanțe speciale, așa, ca tine, de exemplu -respectiv, mai mult nolens decât volens -, e firesc și de așteptat să se sperie și să trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
evacuat din garsonieră, căruia i-am trimis textul pe e-mail (de printat și l-a printat singur), mi-a zis-o de la obraz când i-am cerut părerea: - Moșule, mie toată chestia asta mi se pare o prostie, o aiureală sinistră, da’ știi ceva? La câte aberații se publică În ziua de astăzi, cu una În plus sau În minus, tot aia e! Încurajator, trebuie să fiți de acord cu mine... N-am apucat să vorbim despre text, nici acum n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care circulau pe seama lui, parte născocitoare, parte parțial credibile, vehiculate toate prin acele canale incontrolabile care sunt creațiile anonime, strigăturile, proverbele, zicătorile, cimiliturile, legendele, basmele etc. Din câte am putut noi verifica, doar două din cele peste patruzeci de povești sinistre în care Bijinski a fost principalul protagonist sunt autentice, anume aceea din tinerețe cu dulapul și cea de la maturitate, cu iapa. Ne tentează a le relata, căci sunt efectiv extraordinare, mai ales episodul cu dulapul, în care Bijinski, în sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Chiar și lumina care pătrundea prin fereastră era albă, sclipind pe balamalele de metal ale dulapurilor de parcă ar fi fost sute de lame de cuțit. Nu e de mirare cum cu ani în urmă, captivă în lumea mea de emoții sinistru colorate, locul ăsta a fost foarte important pentru mine. Era varianta modernă a celulei unui călugăr, care s-a înstrăinat de bunăvoie, departe de dezordine și agitație precum fusese Lee însăși. Dar acum, văzându-l după atâta timp, mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a atinge oceanul și face sforțări eroice de a nu ne lăsa înghițiți. Dar cum să eviți inevitabilul în felul ăsta? Zbaterea inutilă și întrucâtva comică a vehiculului, care a dezvoltat de undeva din el niște picioare, special pentru această sinistră ocazie, este oricum mult prea puțin pentru a ne salva de la vederea feței morții, dar suficientă pentru a-mi smulge un zâmbet. Apa este aproape. Mult prea aproape. Și deodată ne înghite, plesnindu-ne și plesnind groaznic. Nicicând n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ecranului viermuiește o cifră uriașă. Ah, ticălosul! parcă citim în noua expresie de pe chipul lui Ionel. Ticălos nenorocit! Cu mâinile în șolduri, marțial, Ionel este străbătut de gânduri criminale. De mult îl enervează dobitocul ăsta, cel mai mare și mai sinistru de altfel, pentru că este principalul ordinator al planetei, la care sunt cuplate toate celelalte computere din lume. Cum de nu s-a putut gândi din vreme că poate nu e bine ca absolut totul să fie înmagazinat în memoria acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că nu mai avea pe nimeni. Se înșela amarnic - în stânga sa, așezat pe un colț al noptierei de lemn pe care își ținea medicamentele, se afla ultimul și singurul său prieten, robotul John Deathclock. Acest Deathclock era pur și simplu sinistru, iar în viziunea lui Bogdan era de departe cea mai urâtă cucerire a civilizației umane. Cu alte cuvinte, era un tip înnegurat, mereu tăcut, care undeva pe burtă purta un ceas pe care erau afișate încontinuu zilele, respectiv orele, minutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bine, de asta își putea da seama și Michael, din care numai ochii mai rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete verzi colosale, de un verde pal, evanescent, cu excepția interiorului, stingându-se ușor în așteptarea morții termice. Bolborosea vorbe înspăimântătoare, vrăji sinistre ce o făcură pe biata copilă să capete strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul spre domnul director, a cărui fantomă se detașa din ce în ce mai puțin clar pe fondul negru de fum și inimaginabil al unei catedrale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
alta, aș vrea să trag timpul înapoi până în clipa când am fost aruncat în această lume și să mă anulez. Eu însumi fiind o anomalie a judecății și a credinței, trebuie fie să pier în acest moment, în încăperea aceasta sinistră, fie să schimb lumea după înfățișarea mea, ceea ce nu vreau. Nu poate fi atât de crud destinul meu, pur și simplu nu cred că poate. Cum să fii mai nebun decât însăși nebunia? Ori poate este mai degrabă minciuna aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mi se întâmplă acum și nu știu cum să dau cât mai degrabă de înțeles o astfel de nebunie, astfel că trebuie să mă îndepărtez cât mai repede din zona aceasta nefastă a energiei moarte, până nu devin una cu domnia ei sinistră și rece. Cred că am văzut destul de mult din imperiul morților, e mai mult decât suficient, parcă aș vrea acum să mă întorc la cei vii și să le povestesc despre minunățiile și grozăviile care îi așteaptă aici, dincolo de lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Sufletele celor înecați își caută liniștea rătăcind peste lac și, dacă dau de vreun străin îl duc după ele în adânc. Atât? întrebă Cristi văzând că Ileana se oprește. Ce vrei mai mult? Ți-am spus, legenda lacului e destul de sinistră. Adică, totul s-a petrecut din cauza mea? Eu sunt străinul care a declanșat evenimentele? se arătă Cristian Toma sceptic, privind spre Ileana care se mulțumea să clatine din cap. Atunci de ce m-ai dus acolo? Înțelege că nu mă așteptam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de calcar răzbătu puternic până la el, amplificat de ecou. Sub tălpi, simți un tremur ușor, pe care la început nici nu-l băgă în seamă. Pământul pe care călca prinsese să vibreze slab. Se pregătea să plece când muntele gemu sinistru. Înțelese pe loc ce se întâmplă, bestia nu plecase nicăieri, era tot acolo. Părul de pe ceafă i se zbârli pe loc, în timp ce un tremur nervos îl cuprinse. Se răsuci pe călcâie și o zbughi spre mașină. Se aruncă în spatele volanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
demne de aceleași flori ca și doamnele de familie bună“. Și cîte altele. Cortegiul funerar În frunte cu Bandura va flutura steaguri roșii și negre În momentul În care va intra În mahalaua proletară, se zbăteau În bătaia vîntului, fîlfîind sinistru, flame purpurii În bezna nopții, aidoma unor simboluri florale, nu lipsite de conotație socială. La hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici cînd să urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și-l implorau bezmetic, nătîng, ridicînd spre el doar brațele schiloade Într-o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile mîinilor a rugă, care se terminau la coate Într-o piele smochinită, cîrpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era mîntuirea asta a lui? Poate era coșmarul purgatoriului, unde trupul trebuia să se abată, drept supremă caznă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]