5,222 matches
-
adevăratului poet. Abilitatea remarcabilă de a întrezări similitudini și relații între lucruri fundamental opuse se concretizează în imagini noi și puternice bazate pe comparații, epitete și metafore originale. Cuvintele funcționează grație capacității lor de disociere și asociere. Una din figurile sintactice care mizează concomitent pe distanță și pe apropierea dintre cuvinte este, fără doar și poate, ingambamentul, recurent atât în Canturile lui Leopardi, cât și în volumele lui Quasimodo. Analiza din rândurile următoare îi este dedicată și este urmată de o
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în care poetul, intercalând un complement de loc între nume și adjectivul subordonat, a mărit distanță dintre aceste părți de vorbire, obținându-se astfel o mai bună punere în valoare a ambelor: vento, respectiv caro.273 Enjambamenturile, dizlocările, absența conectorilor sintactici, într-un cuvânt distanțele dintre cuvinte constituie o parte esențială a mozaicului poetic quasimodian; ele contribuie la accentuarea unor vocabule-cheie, valorificând totodată capacitatea combinatorie a fiecăreia. Cuvintele vor parcă să se elibereze de greutatea contextului, alunecă spre generic, spre vag
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dureros al desprinderii ființei de starea originară, de liniște, pace și armonie: este prezentat de Leopardi prin generalizarea viziunii până la a cuprinde întreaga suflare umană, iar de Quasimodo, în cheie reflexiva (necunoscut mă trezești). Corespondență tematica este accentuată la nivel sintactic prin intervenția ce pune în valoare adjectivul ignoto. Dacă sicilianul îl scoate în relief prin plasarea la început de vers, lăsându-l să concentreze întreaga greutate tematica a poeziei: trezirea la viață pământeasca, Leopardi, în Imn Patriarhilor, îl așează la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
se modifică dezvăluind unul dintre punctele cheie ale tehnicii sicilianului: nominalizarea că metoda a artei cuvântului reificat. Prin eliminarea componenței dinamice aduse de verbe acest procedeu are rol similar cu cel îndeplinit de imaginea insulei: stabilizarea eului, inclusiv prin mijloace sintactice. Este esențial și faptul că funcția pozitivă a vântului s-a modificat radical. Pierzându-și trăsătură de blândețe, acesta nu mai stimulează imaginația și nu mai parcurge trasee simple, liniare, aducătoare de claritate. Motivul leopardian al desișului (siepe), care în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dublă, dat fiind că semnează două articole) consideră că prin intertextualitate trebuie înțeles conflictul dintre text și intertext. Textul devine o unitate de semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
numeroase contextele în care nivelul lexical pune în evidență repetarea, prin cuvinte din aceeași familie lexicală sau din același câmp semantic, pentru ca elementul de diferire să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie la nivelul sintactic, unde să valorizeze schimbarea de manifestare frastică de la hipotext la hipertext în diverse moduri: coordonare vs subordonare, simplitate vs. complexitate, structuri binare sau ternare, juxtapunere vs joncțiune etc. Sensul de desfășurare a procesului de constituire a semnificației artistice se prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
207). Întrebările (cu răspuns știut) formulate pe tema adevăratei realități conturează un segment intratextual din cele pe care le vom numi ideatice. Teza dezvoltată în hipertext, apoi în hipotext este aceeași, însă demonstrația diferă prin dimensiune, ritm/ton, organizare (raport sintactic predominant, dispunerea enunțurilor în funcție de lungimea lor climax, anticlimax, simetrie sau aspect eterogen) și argumentele aduse. Repetarea este determinată de componenta ideatică, iar diferirea se relevă sub aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reiasă cât mai aproape de certitudine concluzia relativității realității. În schimb, hipotextul este preponderent descriptiv (o băutură, un pai, un lan de grâu). Fraza centrală este ceva mai complicată decât cea din hipertext: coordonare pentru primele trei propoziții, pentru ca apoi arhitectura sintactică să se supraetajeze prin tripla raportare la regentul "atârna". În plus, mai este și o atributivă expli cativă care desenează o buclă a firului enunțului. Ca dimensiune, cele două fragmente nu diferă prea mult, iar utilizarea timpului prezent le întărește
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fel de oglindire a umbrei. Și mai important este răspunsul pe care se-nțelege că îl oferă umbra, dar îl rostește personajul. Tot în hipotextul ultim din serie se produce un efect de dramatizare a întâlnirii umbră-om prin fragmentarea sintactică. După "răspund" se și încheie fraza, urmând alta care începe cu "Tot în gândiri...". Precizarea "în gând" s-a făcut prin adăugare la textul inițial, sub "radical", semn că autorului i s-a părut că este necesar să sublinieze caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în analiza sa, nivelul fonematic (particularități fonetice, rima, organizarea strofei), nivelul lexico-semantic ( particularități lexicale arhaisme, regionalisem și termeni populari, neologisme, derivarea cu prefixe și sufixe), particularități semantice (omonime, sinonime, antonime), nivelul morfosintactic (particularități morfologice substantivul, adjectivul și pronumele, verbul), particularități sintactice apoziția, elipsa, propozițiile enunțiative simple sau dezvoltate, propozițiile exclamative și interogative), nivelul stilistic (epitetul, comparația, personificarea, metafora), particularități și similitudini. Autoarea oferă, astfel, o analiză pe volume de poezie, urmată, de una pe niveluri de expresivitate și de originalitate ale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
numără pe degetele de la o mână, iar despre ediții recente de popularizare aproape că nu se poate vorbi. Iubită de geografi, prețuită de muzicologi, folosită de istorici, căutată de etnologi, mai puțin gustată de cititorii de literatură lipsiți de răbdare sintactică, opera lui Dimitrie Cantemir are, fără îndoială, potențialul unui brand cultural interesant tocmai prin faptul că mai vechiul, aromatul și legendarul Orient, în care nu chiar totul era cu putință, poate bate astăzi la porțile Occidentului. Am lungit cuvântul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
-au și o cărțulie mică în limba noastră românească tipărită". Toate calitățile fundamentale ale unui erudit al timpului sunt prezente aici: înainte de toate, darul elocvenței (de două ori marcat în aceeași propoziție, dar cu referenți diferiți în relație de coordonare sintactică), cinstea și capacitatea de a discerne, dreapta credință, iubirea de învățătură. Portrete similare, memorabile, regăsim și în alte predoslovii, așa cum Biblia de la 1688, evaluând calitatea traducerii lui Milescu Spătaru în descendența cărei se și așezau autorii grandioasei întreprinderi schițează, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
este veșnicia și imuabilul" (Charles Baudelaire, Pictorul vieții moderne și alte curiozități, antologie, traducere, prefață și note de Radu Toma, Editura Meridiane, București, 1992, p. 390). 307 A se vedea Anexa capitolului 2. 308 În pofida pluralității discursurilor culturale, a triumfului sintacticului asupra semanticului în postmodernism, precum și a raționalității operaționale asupra celei semnificante, Aurel Codoban consideră că locul discursului filosofic este neschimbat în postmodernism față de modernism și că întotdeauna filosofia a avut o "înclinație" către literatură (și nu către știință, deși a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
anului 1957 această funcție a fost asimilată fie la atribute fie la complemente. Luând în considerare caracteristica morfologică a regentului verbal și relația specifică dintre subordonat și regentul nominal, abia între anii 1957 și1962 el a fost evidențiat ca unitate sintactică distinctă, cu individualitate proprie, dându-i-se diferite denumiri: atribut circumstanțial, nume predicativ circumstanțial, predicat circumstanțial, complement al calității, element predicativ suplimentar , atribut predicativ , circumstanțial de mod acordat, circumstanțial al stării, nume predicativ de gradul III, element predicativ necesar, predicativ
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
și investigare în științele limbii, tocmai pentru că sunt esențiale în funcționarea limbajului; era, deci, absolut necesar ca ele să fie cuprinse în această cercetare. Lucrarea este structurată pe cinci capitole: CAP. I - „Probleme de sintaxă a limbii române actuale - Relații sintactice”; CAP. II - „Raportul sintactic de dublă subordonare simultană; CAP. III - „Teorii privind funcția sintactică cu dublă subordonare simultană - Propoziția dublu subordonată simultan”; CAP. IV - „Dublul subordonat simultan și verbele impersonale”; CAP. V - „Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană”. Aspectele funcționale
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
limbii, tocmai pentru că sunt esențiale în funcționarea limbajului; era, deci, absolut necesar ca ele să fie cuprinse în această cercetare. Lucrarea este structurată pe cinci capitole: CAP. I - „Probleme de sintaxă a limbii române actuale - Relații sintactice”; CAP. II - „Raportul sintactic de dublă subordonare simultană; CAP. III - „Teorii privind funcția sintactică cu dublă subordonare simultană - Propoziția dublu subordonată simultan”; CAP. IV - „Dublul subordonat simultan și verbele impersonale”; CAP. V - „Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană”. Aspectele funcționale ale limbii române sunt
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
absolut necesar ca ele să fie cuprinse în această cercetare. Lucrarea este structurată pe cinci capitole: CAP. I - „Probleme de sintaxă a limbii române actuale - Relații sintactice”; CAP. II - „Raportul sintactic de dublă subordonare simultană; CAP. III - „Teorii privind funcția sintactică cu dublă subordonare simultană - Propoziția dublu subordonată simultan”; CAP. IV - „Dublul subordonat simultan și verbele impersonale”; CAP. V - „Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană”. Aspectele funcționale ale limbii române sunt utile învățământului românesc deoarece își găsesc aplicații imediate în activitățile
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
sintaxă a limbii române actuale - Relații sintactice”; CAP. II - „Raportul sintactic de dublă subordonare simultană; CAP. III - „Teorii privind funcția sintactică cu dublă subordonare simultană - Propoziția dublu subordonată simultan”; CAP. IV - „Dublul subordonat simultan și verbele impersonale”; CAP. V - „Funcția sintactică cu dublă subordonare simultană”. Aspectele funcționale ale limbii române sunt utile învățământului românesc deoarece își găsesc aplicații imediate în activitățile practice de deprindere a unei exprimări nuanțate, coerente, a capacității de a construi un text, de a articula o argumentare
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
un bogat material de documentare, material menționat la bibliografie. S-a consemnat esențialul, însă întreaga problematică este destul de controversată și lasă loc unor multiple interpretări. Metodist, prof. dr. Dumitrașcu Irina CAP. I PROBLEME DE SINTAXĂ A LIMBII ROMÂNE ACTUALE - RELAȚII SINTACTICE I. 1 Relația de subordonare „Cea mai simplă formă de relație sintactică e relația dintre două cuvinte în interiorul unei propoziții. Vom numi un atare raport relație binară”. Alegem pentru discuție verbul întoarce și substantivul ochii. Între aceste două cuvinte există
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
esențialul, însă întreaga problematică este destul de controversată și lasă loc unor multiple interpretări. Metodist, prof. dr. Dumitrașcu Irina CAP. I PROBLEME DE SINTAXĂ A LIMBII ROMÂNE ACTUALE - RELAȚII SINTACTICE I. 1 Relația de subordonare „Cea mai simplă formă de relație sintactică e relația dintre două cuvinte în interiorul unei propoziții. Vom numi un atare raport relație binară”. Alegem pentru discuție verbul întoarce și substantivul ochii. Între aceste două cuvinte există o legătură de înțeles sintactic; ne dăm seama că sensul verbului și
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
subordonare „Cea mai simplă formă de relație sintactică e relația dintre două cuvinte în interiorul unei propoziții. Vom numi un atare raport relație binară”. Alegem pentru discuție verbul întoarce și substantivul ochii. Între aceste două cuvinte există o legătură de înțeles sintactic; ne dăm seama că sensul verbului și sensul substantivului se află într-o anumită relație sintactică, întrucât întoarce exprimă o acțiune, iar ochii exprimă obiectul ei, arată asupra cui se răsfrânge acțiunea. Întrucât ochii aduce o explicație, o lămurire în legătură cu
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
Vom numi un atare raport relație binară”. Alegem pentru discuție verbul întoarce și substantivul ochii. Între aceste două cuvinte există o legătură de înțeles sintactic; ne dăm seama că sensul verbului și sensul substantivului se află într-o anumită relație sintactică, întrucât întoarce exprimă o acțiune, iar ochii exprimă obiectul ei, arată asupra cui se răsfrânge acțiunea. Întrucât ochii aduce o explicație, o lămurire în legătură cu întoarce, spunem că e determinant al verbului, iar acesta e determinatul substantivului. Relația dintre întoarce și
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
mari observăm că există o legătură și între cuvintele deschiși și mari; ambele arată însușiri ale cuvântului ochii. Ele nu depind unul de altul, fiindcă nici unul nu-l lămurește pe celălalt, dar se află în raport cu al treilea cuvânt (ochii). Asemănarea sintactică dintre deschiși și mari se asociază cu asemănări morfologice : ambele sunt adjective, ambele sunt la plural masculin acuzativ. Legătura sintactică dintre deschiși și mari se numește relație de coordonare, iar termenii ei sunt cuvântul coordonat 1, adică deschiși și cuvântul
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
depind unul de altul, fiindcă nici unul nu-l lămurește pe celălalt, dar se află în raport cu al treilea cuvânt (ochii). Asemănarea sintactică dintre deschiși și mari se asociază cu asemănări morfologice : ambele sunt adjective, ambele sunt la plural masculin acuzativ. Legătura sintactică dintre deschiși și mari se numește relație de coordonare, iar termenii ei sunt cuvântul coordonat 1, adică deschiși și cuvântul coordonat 2, adică mari. „Coordonarea cu acord este o specie de relație de coordonare”. Desigur, nu vom face confuzie între
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
temă de astronomie - indiferentă atât lui, cât și ei - adică pe când se necăjeau unul pe altul, ea se uita la el fără să-l asculte. I. 4 Relația zero „Relația zero se caracterizează prin negarea oricărei relații, adică prin izolare sintactică: un segment sintactic dat nu intră în relație cu alte segmente sintactice”. Această relație este specifică enunțurilor nepropoziționale Unchiule!; Mă, secule!; Iaca!; Haide!; Mofturi!; Da, domnule Georgescu!, cuvintelor și construcțiilor incidente - Am găsit, zise el, un vagon de clasa a
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]