912 matches
-
preotul îi zice: „Suflă și-l scuipă pe el.” Iar el sau nașul suflă de trei ori și scuipă de trei ori. Și făcându-se acestea, preotul întoarce cu fața spre răsărit pe cel ce se botează, care ține mâinle slobode în jos, și îl întreabă: „Te unești cu Hristos?” Și răspunde cel ce vine să se boteze sau nașul: „Mă unesc.” Preotul iarăși îl întreabă a doua oară: „Te unești cu Hristos?” El sau nașul răspunde a doua oară: „Mă
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
neamul omenesc se înfățișează întinat de tot răul și neînclinat spre bine. Viața cea de sus este curată și fără de păcat, iar cea de aici, de pe pământ, nemernică, aplecată spre tot păcatul. Atunci viața veșnică, cea din înalturi, curată și slobodă de tot răul, poate da oamenilor sporire în a face voia cea bună a lui Dumnezeu, deoarece acolo nu există răul, ci acolo apare, cu necesitate, binele. Pierzând comunicarea cu binele, viața noastră a căzut și din voia lui Dumnezeu
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
de dezmierdare înșelându-ne, în multe chipuri am greșit, și, cu urâte pofte nefolositoare și vătămătoare amăgindu-ne, ne-am purtat; sau, cu mânie și cu iuțeală dobitocește pornindu-ne, am scârbit pe vreun frate al nostru, sau, cu limbă slobodă și neînfrânată, în tari curse ne-am prins; sau, cu vreunul din simțurile noastre sau cu toate, de voie sau de nevoie, cu știință sau cu neștiință, sau din întărâtare sau din deprindere, nebuneșe am alunecat; sau, cu gânduri viclene
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
nu numai ca un om, ci și mai rău decât dobitocul. Păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de l-am hulit în gândul meu sau pe cineva am ocărât sau pe cineva am clevetit în mânia mea sau am scârbit sau de ceva m-am
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
partidul la guvernare. Pe scurt, Dan Cârlan o vrea pe Alina Mungiu-Pippidi pe post de Ariel (e vorba, firește, de detergent, nu de desenul animat) al organizației sale județene. Aferim! Domna Mungiu e însă un personaj incomod. Deșteaptă și informată, slobodă la gură și ascuțită la limbă, în ciuda unei educații burgheze, cu o expertiză internațională apreciabilă, hârșită în mlaștina și bizantinismele comunității Soros de la noi și antrenată în lupta corp la corp din mediul academic anglo-saxon, cu capacități de expertiză și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
1939 I. nu ajunge să publice (ori să ducă la capăt) romanul Blestemul medieval (din care un fragment apare în presă), după 1950 va publica o duzină de narațiuni, cele mai multe de inspirație istorică. În Mărgelele de plumb (1951), Moșia oamenilor slobozi (1951), Niculai Călărașul (1953), Mitruț al Joldii (I-II, 1953-1954), Vijelie-n sus pe Jii (1954), Zile învolburate (1954), Marșul miresei (1955), Romanțe de dragoste (1957), Măria sa Țara. Din vremea lui Vlad Țepeș (1960), Agurida, „povestire eroică” (1962), Dosarul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
om de Étienne Rey și Prin viile Domnului de Robert de Flers și F. de Croisset s-au jucat, în versiunea meșterită de I., la Teatrul Național din Chișinău. SCRIERI: Isvoade, București, 1943; Mărgelele de plumb, București, 1951; Moșia oamenilor slobozi, București, 1951; Brigada mixtă, București, 1953; Niculai Călărașul, București, 1953; Mitruț al Joldii, I-II, București, 1953-1954; Vijelie-n sus pe Jii, București, 1954; Zile învolburate, București, 1954; Marșul miresei, București, 1955; Romanțe de dragoste, București, 1957; Măria sa Țara. Din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
lui Ion Măruntu, București, 1962; Vântoasa, București, 1964. Traduceri: N.V. Gogol, Taras Bulba, pref. Cezar Petrescu, București, 1952; G. Bașirov, Onoarea, pref. trad., București, 1952 (în colaborare cu N. Cerna). Repere bibliografice: Arghezi, Scrieri, XXVII, 344-346; Silvian Iosifescu, „Moșia oamenilor slobozi”, CNT, 1951, 23; Al. Săndulescu, „Mitruț al Joldii”, CNT, 1953, 36; Al. Căprariu, „Romanțe de dragoste”, TR, 1957, 33; Mihail Petroveanu, „Romanțe de dragoste”, GL, 1957, 37; Dan Grigorescu, Romanul istoric și actualitatea, LCF, 1963, 17; Virgil Ardeleanu, Un roman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
conexe (2001), 26 februarie, Nisa. Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa (2004), 29 octombrie, Roma. Literatură secundară Abbot, Chris (2005), „Rights and responsibilities: Resolving the dilemma of humanitarian intervention”, Oxford Research Group, Oxford. Abbot, Chris; Paul, Rogers; John, Sloboda (2006), „Global Responses to Global Threats: Sustainable Security for the 21st Century”, Oxford Research Group, Oxford (http://www.oxfordresearchgroup.org.uk/publications/briefings/globalthreats.pdf). Abrahamsen, Rita; Michael C., Williams (2006), „Security sector reform: bringing the private in”, Conflict, Security
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
critică valului poetic șaptezecist, creatorul unei mișcări duble: pe de o parte, o elaborare mai sofisticată, mai livrescă și mai diversă, care părăsește filierele neomodernismului autohton pentru a cultiva mai decis referințe externe; pe de altă parte, temperarea, închiderea retoricii slobode, tumultuoase a anilor ’60. Deși una sau două trăsături apar la el (în special ponderea borgesiană a livrescului, cu baza în lirica germană), poetul e prin excelență contraexemplul de autor care participă la istoricitatea unui moment literar. Singular și egal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
Schönbrunnului dă o pagină rară de poezie orientală, cu evlavii și uimiri, cu turburări exprimate naiv, de un sălbatec, rudimentar verlainianism: " Căci la o parte uitîndu-se cinevaș, vede întru acea cuprindere de copaci, o bucată de grădină mare, limpede și slobodă la vedere, în feliurimi înfrumusețări de loze, cari pricinuiesc veselie; și întorcîndu-se la ceialantă parte, întristarea și posomorârea trebuie să-l coprinză, căci se află întru o întunecoasă pădure întocmai ca noaptea, cu feliurimi de figuri și șăderi ascunse, și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cultură, atunci criticul devine distant și într-un stil potrivit mijloacelor celui studiat sugerează incapacitatea de pătrundere reală a problemelor din partea aceluia. În cazul lui Sion, simpla dovadă că acesta nu știe ce este un hexametru ajunge. Gherea, mult mai slobod în lumea ideilor, e "luat de sus", ca unul ce n-are competență a se amesteca în estetică, într-un cuvânt ca autodidact. Lui Duiliu Zamfirescu nu i se putea aduce pe față învinuirea de incultură. Atunci Maiorescu rezolvă tăios
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
contrafacerea stilului niculcian pentru o materie mult mai puțin serioasă, ca aceea a isprăvilor gimnastice ale lui Kostakelu la stare de beție. Multe din schițe reprezintă o întinerire a prozei lui Caragiale, fără ocolirea ecourilor marelui prozator. Un aer mai slobod de ștrengărie salvează aceste producții de primejdia neoriginalității. Eseistica lui Al. O. Teodoreanu (Tămîie și otravă) e departe de-a trăi din justeța critică. Ea e operă de umoare, aci neagră, mahmură, aci veselă, și criticile sunt niște monoloage în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sale legate de ordin moral, religios, politic culminând cu un crimen laesae maiestatis, ar explica verosimil motivele relegării. Aceste motive au, ca pretext, opera erotică ovidiană, iar ca hipotext, activitatea civică și politică a poetului. Ovidiu însă, sub mantia moralei slobode, ascundea focul sacru al muzelor care l-au înălțat din contingent la perenitate. El reprezintă, în ultimă instanță, un destin paradigmatic al omului liber în conflict cu teroarea istoriei. METAMORFOZA POEZIEI. Augustus poruncise ca Ovidiu să plece din Roma, ca
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acești poeți care, Într-o superbă dimineață a imaginației lor, au Întemeiat poezia română modernă. 1980 I Ienăchiță Văcărescu. Neliniștile spiritului Întemeietor Există la primii noștri poeți o conștiință a scrisului? Foarte slabă, s-ar părea. Alecu Văcărescu, cel mai slobod la gură dintre toți, spunea fără ezitare că scrie nu pentru el Însuși (ceea ce ar trăda un sentiment al gratuității și o conștiință a lirismului pur, de neconcepul la această epocă!), ci pentru nevoile lui sentimentale: „eu n-am fost
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i duh dă istăciune Și n-o va dobîndi.” Tema lui este, nu mai Încape vorbă, facerea, obsesia lui cea mai mare este formarea limbii poeticești. Și facerea Începe prin zăgăzuirea dialectului, prin punerea de hotare, stavile În fața unei oralități slobode. Frica de a greși este aproape mistică la Ienăchiță și, sub puterea ei, poetul scrie mai sus-pomenitele Observații sau băgări de seama asupra regulelor gramaticii românești, terminate, se pare, Încă din 1780. Deschiderea Începe, dar, la primul dintre Văcărești prin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cînd jurămintele iau direct drumul clișeelor de epocă. Găsim, cel puțin, o prefăcătorie care nu mai este cusută cu ața albă a moralei. III Nicolae Văcărescu. Spiritul auster și chibzuit al familiei „Să plîngi cu inima Înfîntă și cu duh slobod”. Nicolae, al doilea fiu al lui Ienăchiță Văcărescu, folosește și el armele familiei (jeluirea, oh-ul, ah-ul) dar nu mai este un captiv necondiționat al iubirii. Focul nu-i mai pare purificator, suferința nu mai este dulce („amărîtul trai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca să te fac să-ți aduci aminte, cu toată puterea și virtutea duhului, și a inimii, și a cugetului ce porți, ce au fost părinții noștri: tată-tău și moșu-tău și să plîngi cu inima Înfrîntă și cu duh slobod... Ah, ramură a trunchiului celui obișnuit În slavă și laudă.” Nicolae are, nu mai Încape vorbă, firea unui moralist, rîndurile de mai sus sînt admirabile, fraza acoperă bine gîndul iute și profund. Este gospodarul unei familii risipitoare, cel care-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În calea plăcerilor și a anarhiei simțurilor. Discursul său a devenit preponderent moral. Figura lui lirică este retragerea și legea morală pe care o recomandă e cumințenia (temperanța) Nicolae Văcărescu plânge, adevărat, cu inima Înfrântă, dar nu are totdeauna duhul slobod. IV Iancu Văcărescu. Psihologia unui poet profesionist „D-amărunt privind natura Ochiului s-arăt grămadă Orice glas mie-mi vorbește Orice ton eu Înțeleg Firei voi să dau răspuns, La simțirile-nălțate Al meu glas e neajuns.” Al patrulea poet al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din loc În loc. Ce caută nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, În vreme ce-o dorește, În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit, Întocmai ca o luntre ce slobodă pe mare, Nu poate de furtune a mai găsi pămînt; Ce n-are nici nădejde că poate d’Întîmplare, Cu vreme s-o arunce la margine vr’un vînt.” Demersul său liric se Înscrie și Într-un registru temporal. Există
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră și el În „negru mîhnirii”. Echilibrul precar: zi-noapte corespunde unui armistițiu interior fragil: acela dintre plăcere și suferință, dintre nădejde și jale. Trista și desfătătoarea vale dispare Înghițită ca o luntre de furtună. Introducînd, În finalul poemului, imaginea luntrei „slobodă pe mare”, CÎrlova evadează din spațiul poemului său și, totodată, din paradigma tristei (dar, totuși, ocrotitoare!) văi. O evaziune care corespunde estetic pătrunderii Într-o convenție literară prestigioasă. Luntrea bătută de furtuni este o imagine curentă În poezia timpului. CÎrlova
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încă un elogiu) al amorului conjugal. Este chemat acum bardul Albionei, Milton, să celebreze plăcerea instituționalizată, bucuria virtuților familiale: „Salută ca un vate amorul conjugal Cu care numai omul a fost dotat din ceruri”. În Serafita (1872) imaginația este mai slobod pămînteană, erosul mai vinovat. Heliade cîntă „buzișoarele” de coraliu, „limbulița” iute, dar trece repede pe puntea ce duce spre „focariu sacru” și „olacaustul divinilor uimiri”. Asta după ce fixează pe frumoasa Serafita În ambianța grădinilor empiree: „Ești fericirea lunii și centru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
calmă. Nici vorbă de viol, de un efort de stăpînire a materiei verbale sau de bruscare a lucrurilor din afară. Penetrația nu angajează niciodată la Alecsandri o tensiune a spiritului. Din cămin (care este sanctuarul, cronotropul său) imaginația se revarsă slobod și abundent spre o natură pregătită să fie cuprinsă, Îmblînzită În poem. Dacă există un viol, el s-a petrecut cu mult timp Înainte ca poetul să intre În spațiul ocrotitor al căminului și să aștepte „ora potrivită”... Pentru mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hibernării, iar dacă ținem seama și de peisajul interior (cabinetul poetului), trei. Cel dintîi sugerează, printr-un șir de tablouri aspre, Încremenirea universului material, colosala amorțire a lucrurilor, stingerea proceselor vitale. În modul lui poetic, Alecsandri lasă privirea să alerge slobod pe astfel de vaste Întinderi: „Crivățul din meazănoapte vîjie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri de pe deal, de pe cîmpie, Valuri albe trec În zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gîcească. Ce-i simhaiioa fireasca. Care lumea Împărătește, Inimi, suflete robește, Aducînd Într-o unire A raiului fericire. CÎnd să trezesc doi din somn, Îngeru-i om pentru om, Iată dragostea ce este. Adevăru-i nu-i poveste.” Ingenioase rotiri de propoziții, slobodă limbă, mai mare detașare de nenorocirile dragostei! Conachi este În stare să scrie și asemenea versuri mai pure, cu o imaginație, În orice caz, mai liberă față de propria-i biografic sentimentală. Dragostea ca pasiune (nuanța pe care el o exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]