28,739 matches
-
Petru Dumitriu, Zorii robilor (1950) de V. Em. Galan. Mihail Sadoveanu în Păuna Mică (1948) prefigurează tema colectivizării. Eusebiu Camilar în Negura (1949) are ca subiect dezastrul războiului mondial, temă ce va reveni stăruitor și la alți prozatori, configurând clișeul soldatului hitlerist ca personaj negativ și al soldatului sovietic ca personaj pozitiv. Pe tema războiului și a eliberării, cel mai bun roman de epocă, dar impregnat de clișee, rămâne Străinul (1955) de Titus Popovici. Tot Titus Popovici dă în 1958 Setea
Literatura oportunistă (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8310_a_9635]
-
Em. Galan. Mihail Sadoveanu în Păuna Mică (1948) prefigurează tema colectivizării. Eusebiu Camilar în Negura (1949) are ca subiect dezastrul războiului mondial, temă ce va reveni stăruitor și la alți prozatori, configurând clișeul soldatului hitlerist ca personaj negativ și al soldatului sovietic ca personaj pozitiv. Pe tema războiului și a eliberării, cel mai bun roman de epocă, dar impregnat de clișee, rămâne Străinul (1955) de Titus Popovici. Tot Titus Popovici dă în 1958 Setea, unul dintre cele mai interesante romane axate
Literatura oportunistă (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8310_a_9635]
-
din 2008, sub numele Bachau (joc de cuvinte, prin contaminare cu numele lagărului de concentrare de la Dachau) -, dar și din literatura vremii. Experiența și analiza materialului îl făceau pe autorul de acum aproape 70 de ani să considere că nu soldații creează argoul militar, ci militarii de carieră. Cu totul alta era concluzia lui Ion Moise, într-un articol din 1982, "Note de argou militar" (Limba română, XXXI, nr. 1): "astăzi, argoul, în marea lui majoritate, este creat de soldații în
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
nu soldații creează argoul militar, ci militarii de carieră. Cu totul alta era concluzia lui Ion Moise, într-un articol din 1982, "Note de argou militar" (Limba română, XXXI, nr. 1): "astăzi, argoul, în marea lui majoritate, este creat de soldații în termen și mai ales de soldații teriști"; în afirmația sa, autorul se baza mai ales pe mulțimea termenilor depreciativi cu referire la ofițeri și în genere a cuvintelor și expresiilor care exprimau o atitudine negativă față de armată. E posibil
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
de carieră. Cu totul alta era concluzia lui Ion Moise, într-un articol din 1982, "Note de argou militar" (Limba română, XXXI, nr. 1): "astăzi, argoul, în marea lui majoritate, este creat de soldații în termen și mai ales de soldații teriști"; în afirmația sa, autorul se baza mai ales pe mulțimea termenilor depreciativi cu referire la ofițeri și în genere a cuvintelor și expresiilor care exprimau o atitudine negativă față de armată. E posibil ca între timp să se mai fi
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
mai puțin satisfăcătoare. Răcan e explicat, în DEX, ca o contaminare glumeață între recrut și rîtan. Pe pifan îl voi discuta mai pe larg săptămîna viitoare. Veteran e o metaforă nespectaculoasă, mai curînd o extindere de sens, cuvîntul desemnîndu-i pe soldații cu vechime relativă, respectiv din al doilea ciclu de stagiu militar. Opoziția curentă se stabilește între veterani și bibani - aceștia din urmă fiind recruții, soldații din primul ciclu. Metafora - trecerea de la denumirea unui soi de pește la sensul "recrut" - nu
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
viitoare. Veteran e o metaforă nespectaculoasă, mai curînd o extindere de sens, cuvîntul desemnîndu-i pe soldații cu vechime relativă, respectiv din al doilea ciclu de stagiu militar. Opoziția curentă se stabilește între veterani și bibani - aceștia din urmă fiind recruții, soldații din primul ciclu. Metafora - trecerea de la denumirea unui soi de pește la sensul "recrut" - nu e tocmai transparentă: foarte probabil nici nu a fost vorba de o metaforă, ci de o asociere sonoră, pe baza structurii fonetice a cuvîntului (prima
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
de cîmp (cf. Moise 1982): "la infanterie sau Ťiepurași de câmpť" (p. 107) -, bazată desigur pe acțiunea comună, definitorie, a alergatului rapid. Alte metafore prezente și decodate în text sînt tabacheră ("cutia închizătorului", p. 27), elvețian ("așa le spuneam acelor soldați care puteau face rost de orice, oricând", p. 38), laborator ("anume dealurile și văile, tranșeele și locurile de instrucție", p. 74).
Jargon și argou militar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8313_a_9638]
-
cunoscut mari personalități ale timpului (pe Antoine de Saint-Exupéry, printre alții), dar și oameni diferiți, cu mentalități și sisteme de valori specifice culturii țării lor. Acționând pe ambele fronturi, aviatoarele au avut ocazia să compare comportamentul militarilor germani cu al soldaților sovietici. În amintirea Marianei Drăgescu, simpatia merge, categoric spre cei dintâi. Rezumă Daniel Focșa o discuție pe această temă: "Marianei îi persistă și acum impresia amabilității monitorilor germani de la Graz, și a exuberanței elevilor italieni... și amintirea, limpede și senină
Amazoanele văzduhului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8311_a_9636]
-
Crucea de Cavaler (Ritterkreuz) a Crucii de Fier, aducându-i ciorchini de struguri, pe care îi scotea de sub pelerina de aviator, ca pe o delicioasă surpriză... Alimentele începeau deja să fie o problemă, în Germania" (p.26). În schimb, amintirea soldaților și ofițerilor sovietici îi provoacă, după mai bine de jumătate de secol, fiori de groază și dezgust fostei aviatoare, astăzi nonagenară. Își amintește Mariana Drăgescu: "Veneau în unitățile noastre - mai ales la noi, la Escadrila Sanitară -, veneau la comandant și
Amazoanele văzduhului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8311_a_9636]
-
sofisticate reuniuni mondene, erau privite de cei mai mulți cu admirație, teamă, dar și cu destulă neîncredere. Mariana Drăgescu își amintește un episod comic în care protagonista a fost colega ei de escadrilă, Nadia Russo-Bossie: O dată, Nadia Russo trebuia să ducă un soldat român rănit ușor. Cum nu mai zburase în viața lui, acesta a privit speriat avionul, pe urmă a întrebat: ŤDar cini mână aeroplanul ista?ť Cineva i-a răspuns, arătând spre Nadia: ŤDumneaei!ť Soldatul s-a uitat la ea
Amazoanele văzduhului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8311_a_9636]
-
Russo trebuia să ducă un soldat român rănit ușor. Cum nu mai zburase în viața lui, acesta a privit speriat avionul, pe urmă a întrebat: ŤDar cini mână aeroplanul ista?ť Cineva i-a răspuns, arătând spre Nadia: ŤDumneaei!ť Soldatul s-a uitat la ea cu maximă neîncredere și... a refuzat să urce". (p. 30) Până la urmă povestea a avut un happy-end. Panicatul soldat a fost până la urmă urcat în avion, zborul a decurs normal, iar după aterizare "eroul" nu
Amazoanele văzduhului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8311_a_9636]
-
întrebat: ŤDar cini mână aeroplanul ista?ť Cineva i-a răspuns, arătând spre Nadia: ŤDumneaei!ť Soldatul s-a uitat la ea cu maximă neîncredere și... a refuzat să urce". (p. 30) Până la urmă povestea a avut un happy-end. Panicatul soldat a fost până la urmă urcat în avion, zborul a decurs normal, iar după aterizare "eroul" nu mai știa cum să îi sărute mâinile celei care îl transportase în deplină siguranță. Volumul lui Daniel Focșa beneficiază de eleganta prefață a unui
Amazoanele văzduhului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8311_a_9636]
-
deloc străine de ceea ce se numește talent literar. Însemnările Nadiei Russo-Bossie o demonstrează din plin: "18 septembrie 1942... De dimineață facem un transport. Ducem răniții la Kotelnikovo. Vine cu noi și Moț - cățelușul mascotă al escadrilei - să se joace cu soldații cât timp vom zbura. În mașină stă la mine în brațe și caută să iasă cât mai mult afară pe geam, ca să-l bată vântul. Urechile îi flutură ca aripile liliacului, năsucul negru mișcă necontenit, culegând toate mirosurile stepei". (p.
Amazoanele văzduhului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8311_a_9636]
-
-l mai auzim pe scenă cât de curând. În Almaviva, tenorul clujean Tiberiu Simu ne-a impresionat prin vocea sa plină de nuanțe și subtilități, dar mai ales printr-un remarcabil talent actoricesc de a creiona două personaje total diferite: soldatul bețiv și Don Alonso, profesorul de muzică trimis în mod fals de Don Basilio să facă lecția de canto cu Rosina. O frumoasă surpriză a fost pentru noi tânărul bas clujean Adrian Sâmpetrean, în rolul lui Don Basilio. Artistul are
B?rbierul din Sevilla by Mihai-Alexandru CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/83261_a_84586]
-
România. Iată numai câteva titluri ce fac parte din patrimoniul muzicii noastre contemporane:- operele Zamolxe, libretul după Lucian Blaga și Ulysse, operă- balet a cărei premieră a avut loc la Opera Română din Cluj, la 25 aprilie 1972; cantatele Tinerii soldați care au murit, Inscripție pe un leagăn, Suita pentru cor de copii, suflători și percuție, pe versuri populare, Oratoriul Un pământ numit România - pentru recitator, soliști, cor de copii, cor mixt, orgă și orchestră, pe versuri de Nichita Stănescu (prima
LIVIU GLODEANU - 75 de ani de la naștere by Al. I. BĂDULESCU () [Corola-journal/Journalistic/83436_a_84761]
-
îndemn./ Cu vorbele tale de gheață mi-ai despicat inima în patru bucăți/și apoi a pornit spre nord// în urma piciorului tău drept se deschideau prăpăstii/ în urma piciorului tău stâng se târau gândurile mele/ Ca niște trupuri încă vii ale soldaților/ După ce le-au fost retezate capetele în luptă// Și tu ținteai mereu înainte/ Sub pașii tăi grăbiți striveai una după alta amintirile/ Sub respirația ta grea acopereai orice strigăt de iubire/ Orice strigăt de ură.// Când te-ai uitat în
Actualitatea by Susana Georgiu () [Corola-journal/Journalistic/8456_a_9781]
-
nu echivalează cu a de-cenzura. Romanului i se interzice varianta finală. Cenzura continuă, de voie, de nevoie. După fuga sau alungarea Ceaușeștilor, a scris Sorescu, am ieșit din al doilea război mondial. Se spune că pe frontul real unii soldați își împușcau degetul mâinii cu care trăgeau. În comunism, scriitorul făcea ceva similar cu propria conștiință. (Auto)cenzura nu este un fel de (auto)mutilare? Schilodirea literaturii este în comunism un fenomen organic. Ea se petrecea cam așa cum se spune
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
în a pune la loc ce s-a eliminat sau schimbat în edițiile cenzurate" (10). Prefațatoarea notează într-un alt loc, de data aceasta fără ghilimele, "ediție necenzurată" (p. 12). De-cenzurarea nu mai pare posibilă. Ca degetul trăgător al soldatului ori piciorul rupt al copilului cerșetor, nici opera (auto, post)cenzurată nu se mai reconstituie. Să ne bucurăm de ce se mai găsește ca text. Ce-a tăiat cenzura din roman trebuie aplaudat și nicidecum fluierat. M. Sorescu, scriitorul binecunoscut atât
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
inconștiență simpatică e scrisă-n zodia sub care trăiesc, în anii '40, tinerii iertați de iluzii, "integrați în muncă" doar un deceniu mai tîrziu. În lumea în care un copilandru își dorește, mai mult ca orice, un cal, iar un soldat acrit de prohibiții i-l împrumută pe-un pachet de Plugare (oamenii simpli, neînvățați la trabucuri ofițerești, au tabieturile lor), nimic nu poate să fie prea grav. Proza lui Ion Hobana are culoarea odihnitoare a tuturor romanelor care explică ratarea
Vremuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8593_a_9918]
-
dă ierbii verdeață. Sinele fără ideea de sine nu are sine. Critica este singura posesiune posibilă, prin contemplare". De adăugat că adevărata critică literară trebuie să fie comprehensivă, să se ferească de compromis, laude și "desființări" aranjate. Nichita dă exemplul soldaților din vechea Romă, care cântau în urma cvadrigii învingătorului și cântece de laudă, și cântece ironice ca să nu-l supere pe zeul gelos. Iată un truism care merită mereu amintit, căci repede se uită: Ideea de critic literar și de critică
Nichita Stănescu și critica literară by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8570_a_9895]
-
de serv". Nu rezultă de aici că scriitorii scriu pentru critici. Și încă o frază bună de pus în ramă: "Critica este o alienare a imposturii. Critica însăși e mama mea după ce m-a născut și după ce m-a înțărcat. Soldatul din pricina luptei și poezia datorită criticii nu se lasă la vatră". Elogiul poate fi privit cu neîncredere ori chiar cu ironie sfidătoare. Dreptatea e de partea lui Nichita Stănescu și a multor oameni cu oarecare skepsis: "O literatură fără critică
Nichita Stănescu și critica literară by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8570_a_9895]
-
tot. Dar mai întâi vrea să înțeleagă ce gândește fotograful, ce înseamnă pe el simpla apăsare a declanșatorului. Întâlnirile tot mai lungi, dialogurile tot mai dese și dense îi transformă pe cei doi, pe Faulques fotograful și pe Ivo Markovic soldatul, în martori ai nebuniei în care se încheie secolul al XX-lea. Pare o luptă pe viață și pe moarte într-un loc închis (turnul sau orașul) între doi bărbați care au pierdut tot, și de aceea chiar nu mai
Granițele ficțiunii, după Arturo Pérez-Reverte by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8591_a_9916]
-
generoase numeric - care desfășoară secvențiala epopee civilizatoare a străbunicului Mirunei, Constantin Berca. Spusă de fiul acestuia, de Niculae, și întoarsă pe toate părțile de cei doi ascultători fragezi, ea se leagă în formula bizară a câtorva flash-uri tragice. Un soldat rus, plin de vodcă, se aprinde ca un chibrit în momentul când gloanțele turcești de la 1877 îl ating. O pendulă scumpă, adusă din Germania cu o groază de bani, e montată de Constantin pe peretele cocioabei ca să acopere zgomotul sufocant
Cartea din mânecă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8598_a_9923]
-
stare în lumea lui, e-o binecuvîntată plictiseală, a celor care rabdă îngerește toate cîte li se-ntîm-plă. Maladiile lucidității încep cu ahoretia. A te întreba la ce bun, a trăi prin și pentru refuz, a-ți dărui o pasivitate de soldat indian care nu vrea să lupte te trădează de ahoretic. Felul suprem de-a nu face nimic, care sînt matematicile în ceasul lor pur" - dar, la fel de bine, poezia, contemplația - iată ținta ahoretiei. Atodetia e o boală a vîrstelor tîrzii, a
Bolile din veac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8618_a_9943]