1,275 matches
-
pentru a pleca în... Japonia. Multitudinea de cadre fixe care înregistrează mișcările lui Costache într-un spațiu strâmt sau fixarea sa, în cerdacul casei, într-o cameră unde este bărbierit, în fața pragului ușii de la intrare sugerează acest static propriu meditației, solitudinii, devenind expresii ale reflexivității moromețiene în fața lumii. Costache este retractil, ușor arțăgos, sensibilitatea sa nu se lasă comunicată ușor, o anumită stângăcie brutală o însoțește. Leanca (Alexandrina Halic), o vecină grijulie și evident atașată, încearcă să-i câștige atenția, iar
Câinele japonez în poiana lui Iocan by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3099_a_4424]
-
Un depozit de chibrituri se aprinde sub pernă”. Caută un refugiu în finitul modelării, în chietudinea artizanală experimentînd „blîndețea unui calm șlefuitor de pietre și femei”. Se simte, în temeiul unui impuls mizantropic, „perfect în viciul (...) de a însufleți obiecte”. Solitudinea îi ascute simțurile. În perspectiva cosmică, adoptată ca un semnal al lejerității spiritului neconstrîns de convenții, se disting elemente familiare, mărunțișuri anodine megieșe cu simbolurile: „își face rîndunica norocosul cuib: sîrme, crucifixuri,/ lanțuri vechi din economia omului căzute, / lămpița cărnii
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
atribut al ansamblului) și absoluție (atribut al detaliului cu magice virtuți ascunse): „Puțina decență de pe lume e păstrată în pumnii cei mai mici”. Deși declară că nu are dreptul de-a fi „mai singur decît restul oamenilor”, autorul își cultivă solitudinea cu o conștiință a incapacității organice de socializare: „Nu pot înlocui pe nimeni oricît de aspră ar fi substanța / din care e făcut”. Dat fiind cercul acestei singurătăți (singularizări) în care se include, erosul unei astfel de naturi creatoare e
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
unde ochii tăi ar putea fi stele și romanțe, / văluri cu care lumina aprinde un subsol fără imaginație”. Demonia adoptă motivul unei incompatibilități formale, dintr-o pornire pudică de-a disimula ceea ce totuși are rădăcini într-un real al întîlnirii solitudinii cu mizeria: „Frumusețe, ce departe ești tu, / n-am bani de tren să vin să te caut”. Aidoma unui nou Luceafăr, contemporanul nostru se plasează într-o sferă în care se impune tăioasa diferență dintre fragilitatea creatorului și identitatea gregară
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
în literatură nu înseamnă o reparație, o mângâiere, o consolare vs. experiența negativă a lumii; dimpotrivă, opțiunea pentru jocul secund al poeziei face și mai acut sentimentul de exil, ca și cum literatul ar fi damnat să îndure dureroasa amenințare a unei solitudini nemântuite; departe de a fi un refugiu, poezia este de fapt, psihologic vorbind, malignă și alienantă. Formula de „literatura ca viață”, ce definește ermetismul florentin, capătă la Mario Luzi înfățișarea cea mai originală și înțelesul cel mai profund. Încă de la
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
și cele amplu speculative apar drept cazuri domestice, invariabil situate sub specia derizoriului. Virtuozitatea tehnică, împreună cu speculația psihologică trebuie puse integral în slujba moralei și reflecției duhovnicești. Dimensiunea estetică a operei muzicale se proiectează și se exersează o vreme în solitudine, chiar fără învelirea conținutului într-un profil imanent, în timp ce dimensiunea etică se exprimă în plen, odată cu osmoza dintre fond și formă. Adevăratul transmițător de moralitate și spiritualitate în muzică nu se erijează într-un „medium” înrăit al valorilor tradiționale, dar
Virtuozitate ?i specula?ie by Liviu D?NCEANU () [Corola-journal/Journalistic/84257_a_85582]
-
ordin care dezvăluia, deopotrivă, marea erudiție a savantului și stăpînirea unui domeniu cărturăresc care definește, istoric și critic, evoluția unor concepte și termeni literari. Critica ideilor literare, din 1974, întregește un teritoriu care este, de acum încolo, stăpînit în orgolioasă solitudine de un spirit liber și independent. D-sa a ținut mîndru la această independență, nefiind niciodată angajat în vreo instituție, lucrînd liber, fără programe și ore de serviciu. Aceasta i-a adus, de-a lungul cîtorva decenii, cum mărturisește azi
Un mare cărturar by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16083_a_17408]
-
copii/ în pat la etajul doi palpitant/ ca întotdeauna se joacă în noapte/ cămașa nopții/ adie un cuvânt/ urechea mea nu mai recunoaște limba” (Weidende Augen). Dar poate că acest absurd care dă năvală în cuvinte nu este decât abrevierea solitudinii noastre. Este solitudinea omului care nu se mai înțelege pe sine. Este singurătatea absolută pe care nu o poți înțelege decât experimentând-o. În încheiere, mai trebuie spus că poetului Andreas Saurer i s-a tradus la noi doar Munte
Exorcizarea metaforei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/4535_a_5860]
-
la etajul doi palpitant/ ca întotdeauna se joacă în noapte/ cămașa nopții/ adie un cuvânt/ urechea mea nu mai recunoaște limba” (Weidende Augen). Dar poate că acest absurd care dă năvală în cuvinte nu este decât abrevierea solitudinii noastre. Este solitudinea omului care nu se mai înțelege pe sine. Este singurătatea absolută pe care nu o poți înțelege decât experimentând-o. În încheiere, mai trebuie spus că poetului Andreas Saurer i s-a tradus la noi doar Munte cu Madonna/ Berg
Exorcizarea metaforei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/4535_a_5860]
-
repulsia față de corpul înjumătățit, între inspirația unei mitologii proprii și temerile contactului anonim cu lumea, un balans care conferă feminității atribute stranii și o sexualitate deschisă, eliberată de orice constrîngeri, gata să se elibereze din tristețe și să suplinească frustrările solitudinii în handicap. Evident se dezvoltă și un palier secundar al semnificațiilor în care tînăra poetă se identifică drept avatarul Fridei, dar această suprapunere de imagine este ușor naivă și forțată, iar poemul The Two Fridas, cel care vrea să facă
Lecturi la zi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/10532_a_11857]
-
încît nu s-au mai simțit datori să-i construiască personalitatea lui Cozorici și l-au distribuit, mulți, folosindu-se de vocea lui ca de ceva sigur, uitînd de enormele lui posibilități, de deschiderea lui, de vulnerabilitatea, de dăruirea și solitudinea lui. Și iar îmi vine în cap propria selecție făcută de artist după o viață petrecută în teatru. Pe lîngă plopii fără soț. Cred că a fost un bărbat foarte tandru. Șoaptele lui sînt ocrotitoare. Ca acelea pe care le
Șoaptele lui Firs by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16512_a_17837]
-
volumul Cenușa zilelor este un document de conștiință și un jurnal-eseu care propune cîteva teme de discuție de real interes. Se poate vorbi, din capul locului de două categorii de însemnări. Prima - și cea mai interesantă - o constituie notațiile din solitudinea müncheneză. Scrise de cele mai multe ori într-o stare vizibil depresivă, însemnările din această categorie se rotesc obsedant în jurul unor teme dramatice: singurătatea, bătrînețea, moartea, rolul hazardului în viață, ratarea, dispariția prietenilor, decadența culturii, eșecul existențial. Autoarea are sentimentul apartenenței la
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
realiza pe a lui. Însă nu extraordinara forță și inteligența mult peste medie o fac pe Hanna deosebită, ci evoluția sa într-un spațiu complet delimitat de interacțiunea socială, cu dezvoltarea unor aptitudini care exclud mila și compasiunea. Antrenamentul în solitudinea înghețată a nordului accentuează caracterul experimental, artificial, al existenței ei, căldura sufletească nu este lăsată să pătrundă pentru a nu diminua reflexele combative îndelung exersate. Într-un fel, Erik continuă programul agenției cu intenția de a o înzestra pe Hanna
Hanna cu inima de gheață by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5388_a_6713]
-
de a transfigura datele brute ale existenței, întrucât "nimeni nu e nebun să poarte ochelari cu sticlă simplă de geam: cine vrea să vadă lumea neschimbată, o poate privi cu ochiul liber". Dar această "putere" magică îi este asigurată de solitudine. Solitudinea artistului e violent antirealistă. Dacă veacuri în șir scriitorul a nutrit "ambiția realistă" de a reflecta lumea dată cu atâta îndemânare încât aceasta să poată fi învinsă ori măcar "îmblânzită" de propria-i imagine, astfel cum Perseu și-a
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
a transfigura datele brute ale existenței, întrucât "nimeni nu e nebun să poarte ochelari cu sticlă simplă de geam: cine vrea să vadă lumea neschimbată, o poate privi cu ochiul liber". Dar această "putere" magică îi este asigurată de solitudine. Solitudinea artistului e violent antirealistă. Dacă veacuri în șir scriitorul a nutrit "ambiția realistă" de a reflecta lumea dată cu atâta îndemânare încât aceasta să poată fi învinsă ori măcar "îmblânzită" de propria-i imagine, astfel cum Perseu și-a șlefuit
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
premisa celei de-a doua, dar e, în ordinea ireductibilă a vieții, mai imperioasă. Dostoievski socotea, în Casa morților, că neputința de a fi singur în răstimp de ani reprezintă suferința cea mai greu de îndurat în condițiile deportării. Dacă solitudinea abstractă a creatorului alcătuiește o față a demoniei sale, impenitentă aidoma unei desfășurări stihiale, solitudinea ființei umane răspunde într-un ethos. Impactul său cu mediul social e în măsură a genera un simțământ de culpă. Egoismul nu e totuna cu
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
socotea, în Casa morților, că neputința de a fi singur în răstimp de ani reprezintă suferința cea mai greu de îndurat în condițiile deportării. Dacă solitudinea abstractă a creatorului alcătuiește o față a demoniei sale, impenitentă aidoma unei desfășurări stihiale, solitudinea ființei umane răspunde într-un ethos. Impactul său cu mediul social e în măsură a genera un simțământ de culpă. Egoismul nu e totuna cu egolatria. De unde salutara deschidere a poetei, captivă, până la un punct, unei singurătăți structurale, către viața
O posedată a scrisului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10309_a_11634]
-
orice tentativă de evadare a noii muzici din enclava în care este sortită să locuiască de oarece vreme. Și, cum o mînă spală pe alta, vom rămîne probabil cu singurătatea noastră și a muzicii contemporane. Or, măcar această din urmă solitudine ar trebui abolită și reîntregită marea familie care este muzica de pretutindeni și dintotdeauna. Altfel, riscăm să devenim corifei ai sfîrșitului de ciclu. Un sfîrșit ce se cade a fi ocultat sau numai edulcorat. Iar primul pas este ieșirea din
Complexul matineului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11215_a_12540]
-
reale: "Ești ornament de figuri autumnale/ Atacat de vestejire/ Că îngerul de piatră pe o ruină/ Ridicîndu-si brațul despuiat de lance./ Pe cadran oră înfățișează armoniile/ Dar în această arca suită de către neant/ Nu trăiești decît în parfumul/ Abandonării împlinite" (Solitudinea lui Eros). Nu o dată stihul i se pierde în sublima spumă hermetica: "La noapte mă voi căuta printre puștii/ Chemînd din fluier căderea./ Cine mă alunga va naște un scut/ Și va ridica pe el regii către ultimele ramuri.// Rană
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
frontieră, desigur, între real și ireal, între profan și sacru, autorul deconstruieste frenetic natură pentru a-și construi, la fel de frenetic, Neantul vizionar. Miron Kiropol e unul dintre cei mai înzestrați poeți pe care îi are azi literatura română. Miron Kiropol - Solitudinea lui Eros, Ed. Albatros, 1998, 132 pag., preț nemenționat.
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
eseistului consacrate ridicolului în calitatea sa categorială, perenă. Sistematizîndu-le, putem ajunge la o schemă în cadrul căreia ridicolul apare abordat sub cîteva unghiuri esențiale, cu caracter complementar. Din punct de vedere social, conceptul e surprins în balansarea sa între integrarea și solitudinea individului. Firește, ridicolul e o funcție eminamente a relației. Ia naștere ca o încălcare a bunei conviețuiri, a unei paradigme comunitare, a unor habitudini generale, semnificînd jena sau rușinea pentru un gen de acte voluntare sau involuntare care se proiectează
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
a bunei conviețuiri, a unei paradigme comunitare, a unor habitudini generale, semnificînd jena sau rușinea pentru un gen de acte voluntare sau involuntare care se proiectează nefavorabil pe cadranul percepției comune. Dar există și un ridicol (înscenat, e drept) al solitudinii pe care-l ilustrează cinicul: „El se raportează, joacă rolul ridicolului spre a-l arăta ca într-o oglindă altora. Șochează, dezvelindu-l cu insolență, îngroșînd, devalorizînd. El încearcă o terapeutică, îndemnîndu-l pe celălalt la cunoașterea de sine împotriva oricăror
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă și
Singurătatea lui Florin Mitroi(II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8152_a_9477]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și aici trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7093_a_8418]
-
sinteză, la un amestec al temelor lăuntrice și a procedeelor personalizate, cu altele, de ordin obștesc, care să sugereze un tablou al lumii, în amețitoarea-i textură de contradicții, în dialectica sa bolborositoare cum gura unui vulcan gata de erupție. Solitudinea sa nu e un scop în sine, ci un mijloc, un instrument al sublimei revanșe asupra dezamăgitorului context universal. Aidoma lui Cioran, Cezar Ivănescu ar putea scrie astfel: Singurătatea va înceta să fie sterilă cînd prin ea lumea va fi
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]