1,605 matches
-
luat, acum zece ani, obiceiul să-mi rezolv corespondența, pentru că, fiind cea mai apropiată de intrare, puteam merge chiar eu să deschid dacă se auzea o sonerie timidă... Același gheridon, aceeași pomieră de bronz ; din când în când, în așteptarea soneriei, îmi acordam destinderea unui drum până la șemineu, unde rămâneam o vreme, strângând în pumn mânerul ornamental al cleștelui. O pretențioasă superstiție, menită, desigur, a mă face mai interesant în propriii mei ochi, mă obliga să nu păstrez decât scrisorile indiferente
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sâmbure alb-albăstriu, ca spirtul. Cam atunci intra Maria, cu tablaua de dulceți și cafeaua : încă mai funcționau riturile orientale ale casei și singura mea măsură de modernizare, după atât timp de când rămăsesem stăpân, fusese să aduc lumina electrică, deci și sonerie la ușă, în locul vechiului clopot... Dar, iată, în fine, țârâitul timid ! Cu o nemulțumire geloasă, Maria se pierdea în adâncul prost luminat al dependin țelor cu tencuiala căzută și uși scârțâind neunse, în vreme ce eu mă grăbeam spre ușa de la intrare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lună rurală ce se ridică peste teii învecinatei Șosele și pe care, hélas !, presimți că nici într-o sută de ani n-au s-o eclipseze luminile unei adevărate metropole... O halucinație a auzului sau, într-adevăr, un țârâit de sonerie ? Trezit deodată din visare, ascult încordat, și liniștea casei se umple de inofensive foșnete - un scârțâit de ușă, un trosnet de podele undeva la etaj, un pas atât de ușor încât s-ar părea că pe scară coboară o pisică
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
scârțâit de ușă, un trosnet de podele undeva la etaj, un pas atât de ușor încât s-ar părea că pe scară coboară o pisică. Nu mai urmează însă niciun alt țârâit... Poate a fost un ștrengar atras de misterul soneriei electrice și care, după ce a intrat fără inconveniente pe poarta lăsată ca totdeauna deschisă, a apăsat o dată pe buton și a luat-o la goană spre maidanul din vecini, ca să se fudulească printre tovarășii de pozne cu vitejia lui și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
meu crispat a trezit-o, așa cum lupa microscopului trezește dintr-odată nenumăratele viețuitoare ce viermuiesc neliniștite într-un strop de apă. Și, de aproape, mult prea de aproape, încât tresar, bătăile neașteptate ale pendulei. Da, nu mai este mult și soneria are să înceapă să sune fără întrerupere, la intrare, întind mâna spre pomiera de bronz și anvelopele mătăsoase îmi foșnesc sub degete, Tavernier à Paris scrie în mijlocul cadranului, cum să te împaci cu gândul că un drum până la Paris a ajuns
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu costumul. Am ieșit iar în grădină pe intrarea din spate, furtunul tot așa curgea, dar am renunțat să-l închid în vreun fel, că nu mai aveam vreme. Dacă îi trecea cumva prin minte să sune în față la sonerie, cine știe ce putea să se mai întâmple ! Cumințenia și nepriceperea lui la femei (care mă înduioșaseră la un moment dat) sunt totuși, pentru un bărbat, un defect mare. De fapt, nu știam dacă eram decisă sau nu să fug cu Titi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe manșeta de la pantaloni, două fotolii de răchită, puse față în față sub nuc, aleile pe care Sophie le-a inundat cu apă, udându-și fără rost trandafirii la o oră la care s-a auzit un inexplicabil țârâit de sonerie ? !... Ce confuzie ! Altceva își dorise decât această vânătoare de vorbe, altceva, un cât de mic amănunt concret, el îi stă sub ochi, tot atât de incert, însă întunecându-i de-acum toată seara - indiferent dacă va pleca, indiferent dacă va rămâne musafirul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
scos amicul Victor, ce de mult amenința cu o vizită. A trecut astăzi, pentru că tot nu s-a deschis tribunalul, iar prohibiția băuturilor spirtoase îi strică tabietul cu aperitivul la bodega Mircea. La 11 și jumătate a sunat la ușă. Soneria nu s-a auzit, pentru că de ore întregi treceau coloane de artilerie. Geamurile zăngăneau de tropotul cailor pe pavajul abia terminat și de huruitul chesoanelor. Victor însă nu a riscat a nu fi observat, cadența cizmelor soldățești scosese la geamuri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în interiorul camerei în care trăiește, cu sau fără baston, cadru, scaun rulant etc.) 7. Deplasare în exterior (deplasarea în exteriorul locuinței fără mijloace de transport) 8. Comunicare (utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță în scopul de a alertă: telefon, alarmă, sonerie etc.) a.ii. Activități instrumentale 1. Prepararea hranei (capacitatea de a-și prepară singur mâncarea) 2. Activități de menaj (efectuarea de activități menajere: întreținerea casei, spălatul hainelor, spălatul vaselor etc.) 3. Gestiunea și administrarea bugetului și a bunurilor (gestionează propriile
Repere în asistență sociala. Ghid de practică by Anca Tompea, Ana Maria Lăzărescu [Corola-publishinghouse/Science/1039_a_2547]
-
scrie. Toată viața lui discutase cu colegi și cu studenți. Acum resimțea lipsa acestora ca o privațiune. Se uită la ceas. Era încă devreme, nici măcar zece. Era miercuri și la ora unsprezece o aștepta pe Alexandra Stillowen. Deodată se auzi soneria. De când revenise în Hare Lane Nr. 16, nu auzise încă soneria cu vechiul ei glas familiar (era un clopot electric care scotea un sunet șuierat, conspirativ) și tresări. Era prea devreme ca să-i fi sosit musafirul așteptat. Se ridică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
resimțea lipsa acestora ca o privațiune. Se uită la ceas. Era încă devreme, nici măcar zece. Era miercuri și la ora unsprezece o aștepta pe Alexandra Stillowen. Deodată se auzi soneria. De când revenise în Hare Lane Nr. 16, nu auzise încă soneria cu vechiul ei glas familiar (era un clopot electric care scotea un sunet șuierat, conspirativ) și tresări. Era prea devreme ca să-i fi sosit musafirul așteptat. Se ridică și privi prin perdelele de dantelă. La ușă se afla George McCaffrey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trase brusc îndărăt. Nu obișnuia să înjure, educația lui metodistă nu i-ar fi permis asemenea vulgaritate. Se încruntă ușor și își clătină capul dintr-o parte în alta. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să nu răspundă la sonerie. Ar fi însemnat o minciună sau un subterfugiu. Își spuse: „Mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să-l văd pe George. Mai bine sâ-l văd acum“. Coborî și deschise ușa. Întocmai ca și mama sa, George McCaffrey chibzuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei fiu, fusese bună cu George. Nu voia să-și mai amintească de acea zi. Probabil că fusese foarte fericit atunci. Acum, în sfârșit, bolnav de îngrijorare și de o bucurie înspăimântată, ajunsese în fața ușii și își apăsa degetul pe sonerie. Părerile difereau în privința faptului dacă John Robert Rozanov era „în felul lui“ un bărbat chipeș sau dacă era una dintre cele mai urâte creaturi care existat vreodată. Era înalt, fusese întotdeauna solid, iar acum devenise corpolent. Avea un cap extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
față de mine? De ce ești atât de supărat pe mine? Ce-ai gândit despre mine? — Nu sunt supărat pe dumneata. Și nu m-am gândit deloc la dumneata. Ai, pur și simplu, o idee greșită. Pleacă! În clipa aceea se auzi soneria de la intrare. John Robert, cu o expresie, în sfârșit, exasperată, trecu pe lângă George, îndreptându-se spre hol. George rămase în prag, conștient de violența cu care-i bătea inima și privind la silueta greoaie a profesorului său, în lumina leșioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
simți cu atât mai acut cât de vulnerabilă e fericirea și cât de primejdios și de imprevizibil și de cumplit de puternic se putea dovedi filozoful ăsta extravagant. Ajuns la ușa din Hare Lane nr. 16, apăsă nervos pe butonul soneriei, care scoase un mormăit slab. Apăsă încă o dată, mai lung și cu mai multă forță, și soneria emise un șuierat strident, impertinent. Ușa se deschise și întreg cadrul ei se umplu de silueta masivă, groasă, a filozofului. John Robert nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și de cumplit de puternic se putea dovedi filozoful ăsta extravagant. Ajuns la ușa din Hare Lane nr. 16, apăsă nervos pe butonul soneriei, care scoase un mormăit slab. Apăsă încă o dată, mai lung și cu mai multă forță, și soneria emise un șuierat strident, impertinent. Ușa se deschise și întreg cadrul ei se umplu de silueta masivă, groasă, a filozofului. John Robert nu spuse nimic, dar se dădu îndărăt, cu stângăcie, în holul întunecos, pentru a-i face loc lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
totul o să fie bine - trebuie să plec. Când mai vii? Nu știu. Peste o sută de ani. Veghează și roagă-te. Unde te duci? La cinema. Bună dimineața. Pearl. Bună dimineața, domnule profesor. Pearl, care deschisese ușa Papucului la clinchetul soneriei apăsate de John Robert, îi făcu o plecăciune. Numai în fața lui se pleca. Făcea parte din teatrul, care nu era teatru, destinat lui John Robert. Ce mai faci? Foarte bine, mulțumesc. Vai, sunteți ud leoarcă. Filozoful era într-adevăr muiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
subiect de conversație hazoasă din oraș. În joia de după „dezmăț“, jurnalele centrale preluară tema, înțelegând-o, cine știe din ce motiv, ca o manifestație de protest a studenților împotriva unui aspect al filozofiei lui Rozanov. Doi reporteri londonezi sunară la soneria casei lui și un fotograf făcu o poză a ușii de la intrare. Un ziar german (Rozanov era binecunoscut în Germania) publică o versiune veselă a întâmplărilor, bazată pe relatările gazetelor ennistoniene, iar o revistă germană de scandal construi o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de nevastă constituia o nouă sofisticare a poveștii, pe care nimeni nu o credea, dar pe care cu toții o repetau. Întreaga zi de miercuri și parte din ziua de joi, John Robert rămase baricadat în casă, fără să răspundă la sonerie. Ședea singur, luptându-se cu colosala sa mândrie rănită, cu furia lui împotriva lui George și împotriva sorții, care le includea oarecum și pe cele două fete. Se gândea cu mâhnâre la Ennistone, căminul copilăriei sale, locul lui sacru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sfâșia partea din față a trupului, de parcă fusese despicată cu un cuțit. Intră în dormitorul ei și căzu cu fața în jos, pe pat, ca moartă. Tom sună la ușa blocului în care locuia Diane. Nu era decât o singură sonerie. (Îi descoperise adresa într-o carte veche de telefon. Cărțile mai recente nu o înregistraseră.) Diane răspunse prin interfon: — Cine e? Sub impulsul momentului, Tom răspunse: „George“! Diane știa prea bine că nu e George, care intra întotdeauna cu cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de la etaj. Tom își închise umbrela. Nu reușea să își găsească batista (răceala lui persista). Când se apropie de ușă, simți că i se face rău de emoție. Prin vitraliu răzbătea un fir de lumină, totuși nu reuși să descopere soneria. Încercă mânerul ușii; nu era încuiată. O deschise fără zgomot și păși în hol. Rămase o clipă nemișcat, uitându-se la niște roze fanate, dintr-un vas înalt, mov, și receptând deplina liniște a casei care, un moment, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tăcerea continuă începea să-l înspăimânte. Bocăni ușor cu picioarele în podea, apoi strigă „Hello!“ Apoi din nou: „Hello! E Tom McCaffrey!“. Tăcere. Deschise ușa de la intrare și o reînchise cu zgomot, pe urmă o redeschise și, de astă-dată, observând soneria în lumina venită din hol, apăsă pe buton, închise iar ușa, și așteptă. Se auzi o mișcare sus, un zgomot de pași și o ușă care se deschise. Apoi, după un scurt răstimp, în capul scării apăru o siluetă. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Alex. Tom ieși, închizând ușă după el. Coborî scările. Ușa de jos era deschisă, rămasă astfel în urma retragerii dezordonate a familiei Brian McCaffrey. Intră în grădină și alergă prin iarbă în direcția Papucului. Întocmai ca și Hattie, apăsă pe butonul soneriei, încercă ușile, se uită pe ferestre. Nimeni. Începuse iarăși să plouă. Tom porni în fugă pe aleea alunecoasă, acoperită de mușchi, de sub copaci, și ieși pe poarta din spate. Rămase locului în stradă, în timp ce ploaia îi muia, în tăcere, părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Muntele Athos. Ah, dorința! Doamne, dacă măcar aș putea cunoaște pacea. Mă prosternez, Doamne, și-ți cer iertare, și călăuzire, și dă-mi puțină credință: Domnul și stăpânul meu. Și mâine-i duminică, fiar-ar al dracului să fie!“. Se auzi soneria de la ușa de intrare. Preotul oftă. Se ridică și închise magnetofonul, amuțindu-l pe Scott Joplin. Se înclină reverențios și îl sărută pe solemnul Buddha pe frunte și pe buze. Apoi, cu un pas rar, majestuos, se îndreptă spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Se uitară unul la celălalt. John Robert spuse: — Trebuie să fie poliția. Nu se putuse gândi la altceva. — Nu te duce, îl sfătui Hattie, care sărise în picioare. Nimeni nu știe că ne aflăm aici. După un prelung țârâit al soneriei se auziră niște bătăi și mai puternice cu pumnii în scândurile ușii. John Robert reuși să se lase întâi într-un genunchi și apoi să se ridice în poziție verticală. Mormăi: — Trebuie să mă duc. Trebuie! Se târî, anchilozat, până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]