256,150 matches
-
zorilor, prin flăcările/ ce pierdeau treptat lumina/ pînă ce ajunseră a fi doar culori/ de podoabă ale zilei,/ zărirăm caii, și toți alergarăm/ să le îmbrățișăm capetele osoase/ cu ochi tulburători./ Iar ei, surprinși,/ se smulgeau din îmbrățișare, clătinîndu-ne” (Copiii-păstori). Starea de tihnă pogoară asupra convulsionatelor reliefuri. O duioasă lentoare, o recuperatoare somnolență, o benefică solaritate par a purifica orizontul cotidian: „Apune luna, e o ceață-n lucruri,/ un început prin arbori,/ de parcă lumea e-nvelită toată/ de o pînză visătoare, acoperind
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
este neprețuit. Vechea cărare Oricât ți-ar cere sufletul Nu vei mai merge iar Pe cea dintâi cărare. Trestii și rugi de mure Răchite și mastic Voci dragi odinioară... Cu cât ai mers, și ele Grăbesc la fel de tare. Nu are stare drumul, Doar râu și alergare. S-au dus cu el răchite, Mastic și rugii plini. S-au dus vechile glasuri, L-au presărat cu crini. Nu încerca să cauți Acea dintâi cărare N-o mai găsești vreodată. Schimbat-a râul
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
iarbă și de somn.// Sub lovituri de ceas din turnuri vii/ pierdut/ paradis acest drum/ ce mă abate...// Și restul/ doar singurătate” (Cadențe). Această singurătate e ca un vierme în fructele Edenului, consumîndu-le discret, însă cu efect fatal, conținutul. O stare producătoare de ireversibile goluri... Precum Emily Dickinson, despre care un exeget american afirma că practica „o cultură a golului”, Sina Dănciulescu ajunge a-și dubla existența sensibilă cu una a vidării, a desființării. Eul său e dual, compus din impulsurile
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
și abordări mereu noi. Nimic nu trebuie absolutizat. La fel cum nimic nu trebuie bagatelizat, fiindcă toate lucrurile sunt serioase pe lumea asta. Dar să fim serioși, fără a deveni solemni ! Uneori, solemnitatea tinde spre prostie. Cred că suntem în stare să percepem și seriozitatea și relativitatea unui lucru, și să le îmbinăm. - Ca să preiau o formulă din Pentru o istorie a imaginarului, să încercăm să-l împăcăm pe Don Quijote cu Sancho Panza... - Ar fi ideal dacă am reuși. N-ar
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
ideal. - Întorcându-ne la România, nu vi se pare că în societatea noastră, chiar în mediile academice, există o carență de comunicare ? - Așa este, dar cred că nici eu nu sunt chiar cel mai potrivit pentru a critica o asemenea stare de lucruri, pentru că nici eu nu comunic prea mult. Eu îmi fac treaba mea, o lansez și apoi îi las pe alții să o judece. E adevărat că noi suntem o societate scindată și mult prea ideologizată, în care inamicițiilor
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
care s-a bucurat autorul: „Răzvan Petrescu este, cred, cel mai mare scriitor român în viață“. Cum scrie Răzvan Petrescu? O „rețetă“ desprinsă din povestirea care dă titlul antologiei: „S-o faci în criză. Ca și cum întreaga lume ar fi-n stare de asediu. De parcă totul ar urma să dispară peste o oră sau cel mai tîrziu mîine dimineață, inclusiv cactusul de pe birou pe care nu l-ai mai udat, fotografia soției pe malul lacului, orașul, frunzele și nisipul din mintea ta
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
a se înfățișa ochiului și auzului ca fapte în sine, demne să devină literatură prin propria lor existență. Realitatea se compune, în ritm grăbit, din acumulări de imagini care pătrund în interioritatea personajului-narator, ca în romanele lui Blecher. Lipsește însă starea de perplexitate și de exasperare. Absurdul îi ia agresiv locul. Naratorul lui Răzvan Petrescu e un personaj solitar, cu identitate seacă, indiferent față de tot ce-l înconjoară. Citez începutul din Jazz: „Mă duceam să cumpăr sifoane. Mă gîndeam la copilărie
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
vorba despre lucruri serioase, grave, nu mai descopăr nimic. Incestul, crizele, crimele decurg într-un fel de la sine și mă găsesc pregătită. Și asta nu pentru că știu textul. Muzica Adei Milea - extraordinară - poate fi un spectacol în sine, ea concurează starea de pe scenă și rezolvă, de multe ori, situații, emoții absente acolo. Nu există crescendo în înșiruirea episoadelor din care se formează povestea. Iar muzica absoarbe mult, induce acuzat și permanent atmosfera unei tragedii. Pentru Ada Milea - compozitorul pentru muzică de
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
-ți dă pace, indiferent dacă ești interesat sau nu de astfel de piese din dramaturgia actuală, dacă le guști sau dacă îți rămîn în gît. Și aici, ca și în filmul Dogville, de pildă, este vorba despre lucruri tari. Acolo, starea mi se strecoară ușor, parșiv, pe sub piele, mi se vîră în suflet, în trup, în conștiință și mă prinde. Sînt prizonierul lui Lars von Trier fără să bag de seamă. În Chip de foc, Marius von Mayenburg pune sub lupă
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
Manole. Tehnica rostirii, situarea în personajul complicat și complex îl pun în dificultate clară. De la început și pînă la sfîrșit își spune replicile în aceeași notă, cu o voce ușor falsă, fără să aibă nuanțe, să marcheze treceri de la o stare la alta, de la o relație la alta, de la un personaj la altul. Piesa nu e un basm, este o realitate dură făcută din situații diferite și voci diferite, cu un extraordinar impact, care nu te pot lăsa indiferent, repet, chiar dacă
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
era vecin și cu care se afla în cele mai bune relații? Am dezvăluit finalul, pentru că nu e vorba de un film polițist (dimpotrivă!, s-ar putea spune), și pentru că am constatat, văzînd filmul de mai multe ori, că, paradoxal, starea de suspens crește, cu fiecare vizionare, cu cît știi mai exact spre ce conduce totul!(Încercați, verificați, veți vedea că așa stau lucrurile!) Pintilie “face” lumea filmului în șapte zile. Șapte zile presărate între o înmormîntare adevărată care pică de
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd în ea o filmografie de o densitate incredibilă (în contextul istoric al cinematografiei românești). În filmul lui Pintilie, Rebengiuc face un mare spectacol din starea de tensiune conținută, a unui om care simte viața fugindu-i de sub picioare: un personaj incandescent, cu arderea născută, mereu, din implozia banalului. În timp ce Răzvan Vasilescu, în rolul opusului Flo, e explozia banalului, și ferocitatea lui domestică. Coca Bloos - nevasta
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Pavel Șușară I. Piața... Parafrazîndu-l pe Caragiale, am putea spune că piața de artă în România este admirabilă, dar ea lipsește cu desăvîrșire. Acest fapt are mai multe explicații, dar, în mod esențial, el se datorește stării de recluziune și de noncomunicare în care am zăcut aproape 50 de ani. În tot acest interval, bunurile artistice n-au circulat și, în consecință, valoarea lor a fost stabilită în mod artificial, în funcție de interese de grup sau în funcție de comandamente
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
aproape deloc, artiștii contemporani circulau cu mare dificultate, iar ceea ce se vindea dincolo, în afara artei contemporane, se vindea în regim infracțional. Legea patrimoniului era o lege protecționistă, etanșă din punctul de vedere al comunicării cu exteriorul; se inducea insidios aceeași stare de spirit care a născut celebrul slogan de după ’89, “nu ne vindem țara”, respectiv ,,nu ne vindem patrimoniul”, dar, în felul acesta, patrimoniul a fost scos din contextul său legitim, a fost exclus din sfera de influență a pieței de
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
a născut celebrul slogan de după ’89, “nu ne vindem țara”, respectiv ,,nu ne vindem patrimoniul”, dar, în felul acesta, patrimoniul a fost scos din contextul său legitim, a fost exclus din sfera de influență a pieței de artă - singura în stare să acrediteze sau să excludă un fenomen care ține de creația simbolică. Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza, Petrașcu și mulți alții, care se bucură la noi de un statut cvasimitologic, în exterior sînt prezențe neglijabile. Această realitate se răsfrînge extrem de prost
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
alegerea muzicienilor, liderul manifestă un gust la fel de sigur: fulminantele talente ale pianistului franco-german Florian Weber, trompetistului polonez Piotr Wojtasik, contrabasistului macedonean Martin Gjakonovski și bateristului argentinian (stabilit în California) Phil Maturano se conjugă într-o celebrare de melodii, ritmuri și stări de spirit, prin care spațiul nostru cultural se înfățișează Europei cu ceea ce are mai luminos. O întregă gală a fost consacrată jam session-ului româno-austriac, coordonat de pianistul Andreas Mayerhofer. Bună ocazie de a descoperi noi compatibilități între cele două spații
Întâia „Săptămână a Jazz-ului românesc” peste fruntarii by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/13198_a_14523]
-
deci alt destin, ar fi avut cartea lui Costache Anton dacă apărea neamputată în anii ’70, adică în chiar epoca pe care o răsfrânge în multe aspecte de viață instituțională, de mentalitate și de climat social. Erau acolo trimiteri la starea de lucruri din acea perioadă, erau referiri incisive la o „actualitate” care nu spun că azi nu mai interesează, dar interesează altfel decât ar fi făcut-o atunci. În chip fatal, imaginile despre anii ’70 s-au istoricizat, au căpătat
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
estetic: „Atîta vreme cît critica reprezintă «o intuiție originară, dezvoltată ulterior» în legătură cu o anumită operă, înseamnă că «a comunica o emoție e totuna cu a o putea produce din nou, și atunci criticul trebuie să fie un spirit creator, în stare să prindă „sufletul” operei într-o metaforă»”. Așadar, Nicolae Manolescu e pe o latură un „gînditor” asupra creației, iar pe de alta un creator grație verbului critic ce-și asumă opera în temeiul inefabil al „talentului”. În ambele ipostaze figurează
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
Hauspresse va publica primele traduceri, începînd cu nuvelele din ciclul Sailor și Lula, cele care au stat la baza filmului lui David Lynch, premiat la Cannes în 1990. Tatăl Fantomă este și titlul unui film de lung metraj, aflat în stare de proiect, ce urmează a fi produs și filmat în România de Generic AV.
În căutarea tatălui pierdut by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13223_a_14548]
-
a pus în fața Europei. O dată cu gurile Dunării ni s-au deschis porțile Carpaților și prin ele au intrat formele civilizației din Franța și din Germania și au năvălit în viața publică a poporului nostru. Din acest moment am pierdut folosul stării de barbari fără a ne bucura de binefacerea stării civilizate”. Se putea mai limpede (și mai subtil) spus? De ce totuși împrumutarea formelor occidentale nu a creat de la sine civilizația? În ce sens au rămas goale aceste forme? Întrebare legitimă, care
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
au deschis porțile Carpaților și prin ele au intrat formele civilizației din Franța și din Germania și au năvălit în viața publică a poporului nostru. Din acest moment am pierdut folosul stării de barbari fără a ne bucura de binefacerea stării civilizate”. Se putea mai limpede (și mai subtil) spus? De ce totuși împrumutarea formelor occidentale nu a creat de la sine civilizația? În ce sens au rămas goale aceste forme? Întrebare legitimă, care merită un răspuns potrivit cu textele maioresciene, nu cu prejudecățile
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
amândouă pe la începutul secolului XIX. Ce e fascinant pentru noi e că Victoria... de la Samotracia, după alfabetul nostru, a fost executată și înălțată doar la o jumătate de zi de mers până la vama de la Giurgiu cu un Mercedes în bună stare și cu rezervorul plin (făcând bineînțeles un mic salt peste Egeea de la miază-noapte, o nimica toată). Nu știu ce simbol al ei va avea planeta terestră când viitorii astronauți ai mileniului următor se vor pregăti să iasă din galaxia noastră și să
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
la haosul confruntărilor specifice secolelor XIX și XX. O superputere care să blocheze, fie și manu militari, această agresivitate, care să elimine terorismul internațional este, în consecință, necesară. Justificarea, susține Todd, este falsă pentru că vizează efectele și nu cauzele actualei stări a lumii. Globalizarea economică și financiară nu a făcut decât să accentueze discrepanțele în interiorul societăților și între societăți și acestea nu pot fi controlate decât prin alfabetizarea în masă și planning-ul familial. Statisticile o probează, societățile alfabetizate ajungând la
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
artă. Adevărata profunzime a clivajului dintre Sud-Estul și Nord-Vestul țării nu o oferă, însă, spațiul rarefiat și amăgitor al culturalului, ci acela frust și necruțător al economicului. În vreme ce la nivelul festiv al marilor evenimente artistice, obiectele pot circula într-o stare extatică de la București la Cluj, la Timișoara, la Oradea sau la Satu Mare și viceversa, prilej cu care muzeele tind să se intoxice cu propriul lor triumf, pe piața de artă lucrurile sunt aduse brusc la scara lor adevărată. În București
Artiști din Transilvania by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13224_a_14549]
-
o studiez. Aveam norocul că acolo, la Freiburg, se afla Biblioteca Română, actualul Institut Român, o instituție unică în toată lumea occidentală pentru studiile române, unde am găsit cărți și am primit multe încurajări. Cînd am fost cît de cît în stare să citesc românește, m-am apucat și de literatură. Am început cu Caragiale, care, desigur, nu este scriitorul cel mai indicat pentru începători; totuși m-am descurcat. În afară de aceasta, am dat în Biblioteca Seminarului universitar de romanistică și de un
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]