2,798 matches
-
de la Molodi. Capitala, aflată inițial la Salaçıq, lângă fortăreața Qırq Yer, a fost mutată de Sahib I Ghirai în 1532 la Bahcisarai. Ghiraii erau descendenții lui Ginghis Han, ceea ce le dădea o poziție dominantă printre celelalte clanuri nobile. În conformitate cu tradițiile stepei, conducătorul era legitim numai dacă era urmaș al lui Gighis Han (ak süyek). Până și țarul Moscovei pretindea că este urmașul lui Genhis. Tătarii urmau tradiția hoardei, adică spre deosebire de autocrația de tip otomană, hanul conducea cu participarea beilor (șefilor clanurilor
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
în special împotriva moscoviților și puterilor europene. Pentru o lungă perioadă de timp, tătarii și nogaii, organizați în ceabuluri (unități militare) au efectuat raiduri în Principatele dunărene, Republica polono-lituaniană și Cnezatul Moscovei. În timpul a ceea ce se umea "culegeerea recoltei din stepă", tătarii înrobeau mulți țărani slavi, jefuiau satele și orașele, din această pradă de război hanul fiind îndreptățit să primească o cotă (savğa)t care varia între 10 și 20%. Campaniile militare se imparteau în cele numite "sefer" - operațiuni miltare oficiale
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
primăvară în jur de 65.000 de soldați pentru asigurarea pazei granițelor în fortărețe și orașe întărite. În acest scop au fost fondate orașele Orel (1566) și Voronej (1586). Tinerii boieri și cazacii îndeplineau serviciul de pază și patrulare a stepelor pentru ținerea sub observație continuă a mișcărilor ceambulurilor tătărești. Declinul Hanatului Crimeii a fost strâns legat de declinul Imperiului Otoman și a schimbat echilibrul puterii în Europa Răsăriteană. S-a ajuns în situația ca tătarii care se reîntorceau din campaniile
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
neîntrerupte; pe masura ce șopârla îmbătrânește, dungile se segmentează și se reduc; uneori apar dungi închise transversale. Sexele se deosebesc numai după lungimea mai mare a cozii la mascul. Șopârla de nisip în cea mai mare parte a arealului sau trăiește în stepele cu loess și pelin, dar în România preferă nisipurile cu tufe rare de pe dunele litoralului Mării Negre și dunele grindurilor de origine marină; iar în zona cuprinsă între comună Letea și punctul Gardon apare și printre culturi. Adesea, șopârla de nisip
Șopârlă de nisip () [Corola-website/Science/334020_a_335349]
-
ul (în ucraineană, rusă și , în turcă și , în ) este Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voievodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre și Marea Neagră, în componența Ucrainei de azi. În 1812, când Imperiul Rus a anexat partea de răsărit a Principatului Moldovei, între Prut și Nistru
Bugeac () [Corola-website/Science/298551_a_299880]
-
este inclus în patrimoniul național și artistic al Rep. Moldova. Așezarea s-a menținut până în anul 376, când a fost devastată și incendiată în urma invaziei hunilor. „Pe aceste locuri au staționat, în foarte multe rânduri, cete de nomazi, sosiți din stepă, mărturie materială a acestui fapt servind cele 18 movile funerare.” În 1610, răzeșii din valea Răutului, rând pe rând își vând moșiile lor, cu heleșteie și mori în Răut, lui Costea Bucioc, marele vornic al Țării de Jos. Costea Bucioc
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
campania din Crimeea. Pe 25 martie 1942, brigăzile au fost reorganizate în divizii, prin sporirea efectivelor. Artileria brigăzilor de vânători de munte s-a dovedit a fi punctul slab al acestor formațiuni, gurile de foc nefiind suficient de puternice pentru stepa din Rusia. În zonele de munte însă, performanțele pieselor de artilerie învechite erau mulțumitoare. Din iulie 1942, Corpul Vânătorilor de Munte a participat la Operațiunea Albastru cu diviziile 2 și 3 VM care au avansat în Caucaz. Generalul Ioan Dumitrache
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
o depresiune stepică închisă de Altaiul Mongol. Altitudinea lor medie variază între 2500 - 2700 m. Partea lor vestică este alcătuită din roci sedimentare (gresii, conglomerate) și cristalin, pe când în vest din roci vulcanice. Zăcăminte de cobalt. Variază de la cea de stepă, la cea forestieră (nord) - păduri de cedru și larice, ce se extind către masivul Saian.
Munții Tannu-Ola () [Corola-website/Science/319603_a_320932]
-
(numită popular călugărița) este o insectă din familia "Mantidae". Se întâlnește în lunci, stepe, la liziera pădurilor, preferând povârnișurile uscate și însorite. Capul este triunghiular, articulat mobil. Aparatul bucal de tip rozător. Antenele sunt lungi, filiforme. Picioarele sunt bine dezvoltate, cele anterioare fiind înzestrate cu spini. Aripile anterioare sunt înguste și tari, iar cele
Mantis religiosa () [Corola-website/Science/313418_a_314747]
-
în ianuarie-iulie un singur pui, gemenii fiind foarte rari. Puiul rămâne în punga mamei 6-9 luni (marsupiu) până în decembrie, când el este acoperit complet cu păr. Puii devin independenți abia în vara anului următor. Vombații trăiesc în păduri, savane și stepe și, în general, în ținuturile înierbate din zonele de joasă altitudine (câmpii) și cele deluroase și montane. Sunt răspândiți în sud-estul Australiei, Tasmania și Insula Flinders din strâmtoarea Bass. Numărul vombaților în ultimii ani a scăzut foarte mult din cauza stârpirii
Vombatide () [Corola-website/Science/313185_a_314514]
-
aștepte în continuare atacul german, mai degrabă decât să ordone executarea unui atac preventic, după cum propunea Nikita Hrușciov. Când în sfârșit s-a declanșat Bătălia de la Kursk pe 4 iulie 1943, Vasilevski a fost responsabil pentru Fronturile Voronej și al Stepei. După înfrângerea germanilor la Kursk și declanșarea contraofensivei generale pe malul stâng al Nipruului, Vasilevski a conceput și coordonat operațiunile ofensive în regiunea Donbasului. Mai târziu, în același an, el a conceput planurile și a condus operațiunile de luptă pentru
Alexandr Vasilevski () [Corola-website/Science/307133_a_308462]
-
funerare Primul sat a existat cu 3500-4000 i Hr.Satul a fost ars, aici fiind găsite locuri de case arse și diferite obiecte din eneolitic. În satul Ivănești au fost găsite 6 movile funerare a cetelor de nomază veniți din stepele asiatice. Epoca de formare a satelor actuale a început în epoca feudalizmului începînd cu secolul 14. Fiecare sat a aparut fondat de cineva, avînd istoria să la fel ca și a satelor descrise în continuare. Satul Cucueții-Vechi este atestat într-
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
astfel:” Moșia Cucueți aparține mănăstirii străine Sfîntul Mormînt al Domnului, fiind amplasată în partea de nord-vest a județului Bălti, la 163 verste de la Chișinău, 45 verste de la Bălti și 12 verste de la Rîșcani. Moșia este slab populată, cu caractere de stepa bună pentru creșterea cerealelor, vitelor și oilor. Pociva suglinisto-solanciacovii cerinoziom, pe unele locuri trecînd în solanciacuri. Pe moșie există două iazuri cu scurgere. La nord-vest sectorul ÎI al moșiei se mărginește cu s. Sturzeni și pămînturile bisericești ale s. Cucueți
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
transmiterea rapidă a informațiilor, a trupelor și mărfurilor (""calea regală"" Persepolis-Sardes măsura 2400 km), împarte imperiul în cca. 20 de unități administrative (satrapii), creează o monedă de aur etalon (dareicul), începe zidirea unei noi reședințe regale la Persepolis. Campania din stepele nord-pontice întreprinsă împotriva sciților (513 î.Hr.), cu care prilej Darius este înfruntat de geții din Dobrogea, se încheie fără niciun rezultat. Cu un eșec se termină și cele 2 expediții vizând cucerirea Greciei, din 492 î.Hr. și 490 î.Hr. Xerxes
Imperiul Persan () [Corola-website/Science/302127_a_303456]
-
printre care unele endemice pentru acesată zona sau protejate prin "Directivă Consiliului Europei 92/43/CEE" din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de fauna și floră sălbatică). Specii floristice semnalate în arealul rezervației: bujor de stepa ("Paeonia tenuifolia"), capul-șarpelui ("Echium russicum"), tartan ("Crambe tataria"), stânjenelul galben ("Iris humulis ssp. arenaria"), stânjenelul sălbatic ("Iris aphylla ssp. hungarica" și "Asyneuma canescens"), cătușnica ("Nepeta ucrainica"), zăvăcusta ("Astragalus dasyanthus"), sipica ("Cephalaria transylvanica"), frăsinel ("Dictamnus albuș"), lalea pestrița ("Fritillaria orientalis"), trânji
Rezervația de bujori Zau de Câmpie () [Corola-website/Science/324381_a_325710]
-
în ) era folosit de scriitorii antici pentru a denumi mai multe popoare din răsăritul Europei, așa că totalitatea sciților de care se vorbește trebuie considerată ca un conglomerat de popoare. Veniți din spre (Caspica-Oxus), sciții au ocupat în secolul VIII î.Hr. stepele nord-pontice, din sudul Republicii Moldova de azi, întinzându-se spre câmpia Donului în Federația Rusă, luând locul cimerienilor așezați aici din timpuri preistorice. i considerați a fi cei adevărați, erau sciții regești de care vorbește Herodot, sau „socoloți” (scoloți) de rasă
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
V, 3, în FHDR, I, p. 65 și ân Istorii IV, 99, p. 51. Triburile rătăcitoare ale sciților au ocupat părți din Dacia până prin secolul II î.Hr., când urma lor se pierde printre geți. La răsărit de triburile dacice, în stepele din nordul Marii Negre, locuiau sciții, un neam de păstori, foarte buni luptători. Călăreți neînfricați, ei se foloseau mai ales de arc, aruncând săgeți din fuga calului. Năvala lor era înspăimântătoare. Se abăteau ca un uragan acolo unde nimeni nu știa
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
în Podolia), iar în continuare spre NV, N și NE cu melanhienii, budinii, androfagii, tisageții și, dincolo de Don, cu sauromanii. Este sigur că sciții erau un popor de călăreți și că puterea lor se exercita cu precădere în regiunile de stepă, așa încât a identifica țara lor cu stepa pontică de la Dunăre până la Don reprezintă punctul de vedere cel mai verosimil. Sciții, ca și alte popoare migratoare ale istoriei Europei și Asiei, nu reprezintă un popor etnic omogen, ci un conglomerat de
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
N și NE cu melanhienii, budinii, androfagii, tisageții și, dincolo de Don, cu sauromanii. Este sigur că sciții erau un popor de călăreți și că puterea lor se exercita cu precădere în regiunile de stepă, așa încât a identifica țara lor cu stepa pontică de la Dunăre până la Don reprezintă punctul de vedere cel mai verosimil. Sciții, ca și alte popoare migratoare ale istoriei Europei și Asiei, nu reprezintă un popor etnic omogen, ci un conglomerat de popoare și limbi. După cum spune Herodot, ei
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
și au oferit grâu și sclavi. Însă, în principal s-au făcut cunoscuți în fața grecilor și a celorlalte populații înrudite cu ei prin faptul că erau foarte buni războinici, în special mânuiau foarte bine arcul. Darius I, când a atacat stepele sciților, a spus că sunt aproape imposibil de cucerit datorită faptului că sciții se repliau foarte bine și atacau pe neașteptate. Mormintele căpeteniilor puteau avea chiar și 20 de metri, iar tot ansamblul funerar se numea kurgan (gorgan). În a
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
Lalovei, era un sat aglomerat, care a fost pângărit și ars în timpul invaziei hunilor din a. 376 d. Hr. Tot de pe atunci, pe moșia satului au rămas și trei movile funerare - cimitire ale cotropitorilor hordelor barbare, năvălite de peste Nistru din stepele asiatice. Letopisețul scris al acestei localități începe încă din timpurile lui Ștefan cel Mare. Lalova a crescut absorbind în sine 3 siliști nistrene străvechi - Ețcani, Stodolna și Cobâleanca. Ocina trecu de la bătrânul Copcici, la nepoata Tatiana. Aflăm despre aceasta din
Lalova, Rezina () [Corola-website/Science/305759_a_307088]
-
i (în sau "pacinacae", în ) au fost un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au populat nordul Mării Negre, iar în secolele al XI-lea-al XII-lea au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuți ca "πατσινáκοι" = "Patzinaki", în limba turcă
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
prinților Rus' sau protoucraineni. Berindeii sunt menționați în cronicile statului Kievean Rus ("Kyivan Rus") în secolele al XI-lea și al XII-lea drept "Cernîie Klobuki" și, alături de pecenegi și alți turcici ("Torkii") , s-au sedentarizat de-a lungul frontierelor stepelor Rusiei Kievene. Unele triburi rebele ale berindeilor s-au refugiat în regatul Ungaria, care la vremea respectivă cuprindea teritorii care astăzi sunt parte a României. Cei mai mulți dintre berindei au rămas însă pe teritoriul principalităților kievean și Pereiaslavl, unde au funcționat
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a habitatelor de interes comunitar. Acesta reprezintă o arie naturală (păduri de foioase, păduri de conifere, păduri în amestec, păduri în tranziție, tufișuri, tufărișuri, pajiști naturale, stepe și pășuni montane) de interes geologic, floristic, faunistic și peisagistic; încadrată în bioregiunea alpină a Munților Ciucaș (grupare montană a Carpaților de Curbură, ce aparțin lanțului carpatic al Orientalilor). Situl include rezervația naturală Tigăile din Ciucaș, arie protejată de tip
Ciucaș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331462_a_332791]
-
pe legile moldovenești tradiționale, care a fost oficial recunoscut în 1818. Pe 21 august 1813, țarul Alexandru I aprobă proiectul de instituire a eparhiei Chișinăului și Hotinului, căreia i-au fost subordonate și bisericile din așa numită Ucraină hănească sau stepa Oceacului, cu orașele Ananiev, Tiraspol și Odesa. În anul 1814 nemții strămutați în Basarabia întemiază prima lor colonie - Tarutino. Tot în acel an, la 2 martie are loc un cutremur de pământ. La 12 septembrie 1815 este emis manifestul împărătesc
Gubernia Basarabia () [Corola-website/Science/311853_a_313182]