971 matches
-
adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără nici o fereastră, cufundată într-o beznă sticloasă. Zile în șir, și îmi dădeau doar o strachină cu apă sălcie și un pumn de grăunțe pe care mi le aruncau așa cum arunci la găini, iar eu mă repezeam să le adun. Toată ziua ușa rămânea închisă și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bici de jale o izbește Și din Sibilă cum era Un galben pal o amuțește. Cu pete sângerii din soare Ce în apus domol coboară Se crede frunza iarăși floare Plutind cu visele-i, ușoară, Și uită că un ger sticlos îi arde vorba pentru-a mia oară. Un vânticel de toamnă adie Și suflă prin culori, bezmetic Amestecând o gingășie Cu un destin sticlos, eretic Iar frunza, în covor de vise, Gândul închide arzând ermetic. Printre raze Dacă soarele blând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
coboară Se crede frunza iarăși floare Plutind cu visele-i, ușoară, Și uită că un ger sticlos îi arde vorba pentru-a mia oară. Un vânticel de toamnă adie Și suflă prin culori, bezmetic Amestecând o gingășie Cu un destin sticlos, eretic Iar frunza, în covor de vise, Gândul închide arzând ermetic. Printre raze Dacă soarele blând Va citi în zăpezi Ape clare, Dacă raze-n mănunchi Vor picta pașii tăi Pe cărare, Dacă tot ce a fost Se revarsă în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ciudat lucru de pe lume. Cum nu mai fusesem niciodată logodită, nu puteam să spun cum siguranță cum ar fi trebuit să mă simt - dar, în cazul logodnei mele cu Randall, era ca și cum aș fi aruncat o piatră într-un iaz sticlos: o pleoscăială inițială, apoi câteva unduiri ale apei... dar apoi iazul s-a liniștit și, foarte repede, apa a redevenit neclintită. Când Randall a dat buzna în cameră, venind de la sala de sport - m-a sărutat ușor pe creștet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
un braț care-i întinse lui Betty un obiect cilindric. Ea îl luă, iar aparatul de filmat oferi un gros-plan. Era un penis artificial acoperit de solzi, iar din glandul mare și circumcis ieșeau niște colți. Betty, cu ochii mari, sticloși, îl luă în gură și-l supse. Brusc, imaginea se întrerupse, apoi apăru Lorna goală, întinsă pe un divan, cu picioarele răscrăcărate. Betty apăru din nou în cadru. Îngenunche între picioarele Lornei, introduse penisul în ea și simulă un act
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
a ridicat stânjenit de pe scaun. „Nu vă tentează oferta? Păcat. Mare păcat. Oricum, poate vă mai gândiți. Eu vă las adresa pentru cazul că vă schimbați părerea”. A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mult peste motivele neînsemnate care le generaseră. Protagoniștii oboseau, dar nu se hotărau să tacă. Până când, epuizat, unul renunța. Căci nimic nu poate dura pentru totdeauna. Nici măcar certurile. 16 Au urmat mai multe zile în care cerul a fost mereu sticlos și fierbinte. Chiar și noaptea era o căldură de iad care mă secătuia de vlagă și-mi dădea o senzație oribilă că putrezeam în propria mea transpirație. O singură satisfacție aveam. Nici individul cu mers de pisică nu mai dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui. Nu părea deloc dispus să fie amabil, iar tăcerea se prelungea, stânjenitoare, în avantajul lui. M-am așezat pe scaun fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îi izbi trupul negru, gol de la brâu în sus. Aici nu-și purta cămașa cu semnul Piscului Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare de seamă împrejur. La câteva sute de pași zări într-adevăr ceva în nisip, lucind sticlos. Nisipul, pe o întindere de câteva sute de pași, era răscolit într-un chip cu totul straniu: nu erau valurile unduite frumos pe care le face vântul, ci parcă niște pâlnii rotunde și tot felul de mușuroaie. Merse într-acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Sclavul nu se lăsă răscolit: ochii lui erau reci, nemișcați. - Te-am chemat și ca să-ți spun o veste. Pe când ne aflam în Ta Kemet, sus, la întîiul prag al acestui râu, au mai căzut în nisipurile apusene alte pietre sticloase ca acelea care te-au amețit atunci, lângă oază. Și au mai căzut altele și dincolo de aceste păduri, la apus. Se spune că unde au căzut aproape de oameni, oamenii ar fi murit. Cine a venit după câteva luni de la căderea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aramă care aruncau spre uliți lumina soarelui sau a lunii erau încrustate stele și sori de oricalc cu sclipiri de flăcări vii și semnul Zeului Apelor: o amforă din care curgeau apele în valuri, tăiată cu meșteșug dintr-o piatră sticloasă și albastră ca apele mării liniștite. Iahuben se uita cu încîntare la toată această priveliște pe care înainte o cunoscuse numai de jos, neputînd-o cuprinde vreodată întreagă în ochi, așa cum putea acum. Se uita apoi la grădina care înconjura palatul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de umbră rotundă. Se uită mai bine și deodată zări doi ochi arzători care, apropiindu-se treptat de ochii săi, îl priveau pătrunzători, îl sfredeleau, aprinși. Întinse mâna să-și ferească fața, și mâna lui se lovi de ceva rece, sticlos. Ochii străini ajunseseră în clipa aceea lângă ochii lui. Atunci Auta leșină din nou. CAPITOLUL XVI Când deschise ochii, soarele era sus. Întâi, îi mângâie fața boarea dimineții. Spicele de grâu foșneau ușor. Auta privi cerul albastru. Treceau păsări. Era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ar fi încăput lesne o sută de oameni alăturați, dar nu erau decât patru străini, fără cel care l-a adus. Cei patru ședeau în niște jilțuri albastre, înalte, n-aveau hainele argintii cu care umblaseră pe-afară, nici globurile sticloase cu săgeată în creștet, și fiecare se îndeletnicea cu câte ceva deosebit. Unul avea în față, pe un fel de masă, câteva sticle și țevi, pline cu felurite ciudățenii: într-unele clocotea ceva, în altele Auta văzu aburi galbeni sau portocalii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de picior lung, și se opri dinaintea unui soi de măsuță pe care erau rânduite câteva lucruri sau unelte stranii. Aici mă omoară!" se gândi Auta. Străinul (sau străina) trase dinspre măsuță un maț subțire care ieșea dintr-o cutie sticloasă și avea în celălalt capăt o rotunjime îngroșată, ca o jumătate de măr. Această rotunjime a mațului fu lipită de partea stângă a pieptului lui Auta, care înlemni înfricoșat, neîndrăznind să facă vreo mișcare. În cutia sticloasă se auzi atunci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dintr-o cutie sticloasă și avea în celălalt capăt o rotunjime îngroșată, ca o jumătate de măr. Această rotunjime a mațului fu lipită de partea stângă a pieptului lui Auta, care înlemni înfricoșat, neîndrăznind să facă vreo mișcare. În cutia sticloasă se auzi atunci un țăcănit și începu să salte o lumină. După un răstimp, mațul fu îndepărtat și din cutie străinul care părea fată scoase o placă albă pe care parcă ar fi fost scris ceva. Auta era gata să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
folosea de semnele cu care atlanții scriau numele oamenilor și cuvintele altor popoare. Unde nu avea semne, Auta născoci câteva pentru el. Se făcuse târziu când ieși din steaua sau din turnul oamenilor sau zeilor străini. Le lăsase acolo globul sticlos cu săgeata lui, numai foile și unealta ciudată de scris fără vopsea și fără cărbune le avea la sine, primite în dar. Ieșind în lanul de grâu, își văzu măgarul păscând departe spice. Era aproape întuneric și unele stele ieșiseră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi clănțăneau dinții și urmat de liniștitul Auta, păși spre ușa deschisă, în vreme ce toți ceilalți rămași în urmă, robi, slujitori și soldați, căzură în genunchi cu frunțile la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia stăpânită ceremonialul îmbrăcării globurilor sticloase și înșurubarea săgeților în creștet, apoi intrară în încăperea cea mare a turnului. Trei jilțuri goale, albastre îi așteptau. Făcîndu-li-se semn, preoții se așezară, pipăindu-și întruna globurile de pe cap, iar Auta rămase în picioare. Unul dintre străini spuse ceva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la picioarele lui încercînd să-i sărute glezna. Auta îngenunche lângă el și-l bătu pe umăr, zicând cu voce blajină: - Ridică-te, Mai-Baka!... Sau nu mă mai cunoști? Mai-Baka își înălță încet capul și nevăzând făpturile ciudate cu capete sticloase și săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o ciupercă uriașă ce acoperi curând zarea. Apoi creasta muntelui se despică și din uriașa crăpătură (călătorii cunoșteau bine Muntele de Foc și priveau îngroziți, cu fălcile încleștate) începu să curgă un fel de apă de foc, când argintie și sticloasă, când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele două corăbii se apropiau mânate de o briză lină spre miazăzi. Deodată Utnapiștim își dădu seama
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Prepelicar, un Șaman sau un Phoenix, poate nici chiar o Livia Cramm sau un Deggle. Da. Nebunia explica totul. Era nebun. Așa că atunci când barca a intrat în portul de-acasă, portul X, pe coasta maură a Maurispaniei, ochii îi erau sticloși și goi. Se gândea să se sinucidă. ȘAPTE Nicholas Deggle stătea pe o balustradă a pontonului, înalt și negru, cu un zâmbet neobișnuit de răutăcios jucându-i pe buze. Sunt convins că ai avut parte de o călătorie plăcută, frumușelule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se așeză cu greutate pe jos, oftând din rărunchi. Nu avea habar ce anume ar putea face acum Dolores și, în același timp, se simțea și el pierdut. Vai, sărmane Yorick! Dolores rămase în picioare, fixându-l cu o privire sticloasă și atentă. Mâinile ei se deplasară încet către umeri, unde niște funde grosolane îi țineau cămașa pe ea. Atunci când își dădu seama ce anume voiau ele să facă îl inundă pe Virgil ceva vecin cu panica, dar ea era de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
adevărate coșmaruri. Mă visez Înconjurat de cuvinte, de nenumărate cuvinte palpabile, care se suprapun la nesfârșit peste mine, peste gura mea, ca o mâzgă uscată și tăioasă, cu litere căzute strâmb, ce se lovesc Între ele strident, aglomerat, cu sunete sticloase, iar și iar, rănindu-mi buzele cu lamelele lor fine, abia perceptibile, sângerându-le usturător, sufocant. Deschid ochii speriat, horcăind, cu pieptul convulsiv, aburind de transpirație, trec orbecăind prin lumina de pe hol, care, trezită brusc, mă fulgeră dureros, și mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de o lumină puternică, orbitoare. Un roi de fluturi minusculi zbura pe deasupra, Întruchipând o coroniță de flori vii, ce vibrau discret, unduios, răspândind irizări aprinse În toată odaia. Întinse mâna tremurător, ca un cerșetor neluat În seamă, rotindu-și mărgelele sticloase ale ochilor, inundați acum de o imensă fericire. Simți, Însă, o vagă umezeală În tot trupul și un zumzet repetat Îi năvăli În timpane. Se trezi În bătăile domoale ale pendulei și Înțelese cu dezamăgire că nu făcuse altceva decât
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tras Înfiorat mormanul cu repeziciune. Corpul firav al fetiței a dispărut imediat, Înghițit de nisipul ud, care se Întindea pretutindeni. Apoi, cu ochii măriți și gâfâind spasmodic, pătruns de o neînțeleasă nebunie, am Împins cu palmele desfăcute pământul auriu și sticlos, adunându-l În grămezi din ce În ce mai voluminoase. După un timp, mă uitam, stors de puteri, la movila imensă, ce trona deasupra "mormântului" lui Neli. Broboane de sudoare Îmi invadară fața, gura o simțeam schimonosită, bărbia clănțănea cu Înfrigurare. Am Început să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fin, cu reflex ivoriu. Un păr sideral, galbenviu, Încovoiat În inele subțiri, Îi Încadra fața. Mâinile și picioarele prelungi, firave și moi, păreau de lână trandafirie. Dinspre umeri se iveau două aripi mari, nemaivăzut de mari, de un alb transparent, sticlos. Aripile (dintre care una frântă) erau pe alocuri arse, carbonizate. O rană adâncă și neagră i se contura În dreptul pieptului. Căzuse Într-un anume fel - pe spate, cu capul atârnându-i Într-o parte și cu un picior Îndoit. Din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]