1,282 matches
-
se afla În mijlocul lor, soldații din avangardă erau siguri că avea să Înconjoare imediat castelul. Înaintând spre poarta principală a Castelului Fuchu, oamenii lui Hideyoshi - acum ca un râu năvalnic - se desfășurară În formație „aripă de barză“. Un moment, numai stindardul comandantului stătu nemișcat. Chiar atunci, Întreaga construcție a castelului scuipă fum de pulbere. — Puțin mai Înapoi, Kyutaro. Înapoi! ordonă Hideyoshi. Nu răsfira soldații și nu intrați În formație de luptă. Ordonă-le să se regrupeze și să stea În afară de formație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În formație de luptă. Ordonă-le să se regrupeze și să stea În afară de formație. Soldații din avangardă se retraseră, iar muschetele din castel tăcură. Spiritele combative din ambele părți, Însă, ar fi putut exploda Într-o clipă. — Să ia cineva stindardul de comandant și să Înainteze la douăzeci de metri În fața mea, ordonă Hideyoshi. Nu voi avea nevoie să-mi ducă nimeni calul de căpăstru, intru În castel singur. Nu informase dinainte pe nimeni ce intenții avea și vorbise, pe neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
imediat calul Înainte, În buiestru, spre poarta principală a castelului. — Un moment! Stați doar un moment, ca să v-o pot lua Înainte! Un samurai se grăbi poticnit după el, dar, când ajunsese abia la zece metri În fața lui Hideyoshi, purtând stindardul de comandant așa cum i se ordonase, răsunară câteva Împușcături, țintind spre tigvele aurii. — Opriți focul! Opriți focul! Răcnind cu glas puternic, Hideyoshi galopă În direcția focului de muschete, ca o săgeată trasă din arc. — Eu sunt! Hideyoshi! Nu mă recunoașteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
le ieșiră În Întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? Întrebă Hideyoshi. Generalii Își Îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe În jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
observă că Hidetsugu Își pierduse calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Plesniți din bici și plecați de-aici fără să vă mai uitați În urmă! Dându-i lui Hidetsugu propriul său cal, Kaheyu Își Înfipse stindardul În pământ și-și croi drum prin cât de mulți soldați inamici putu, Înainte de a fi, În sfârșit, ucis și el. Hidetsugu puse mâna pe cal, dar, Înainte de a apuca să Încalece, animalul fu lovit de un glonț. — Împrumută-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
propria armată. Kyutaro răgușise de atâtea urlete: — N-are rost să-i fugăriți prea mult timp. Genza! Momoemon! Opriți trupele! Spuneți-le să se Întoarcă! Câțiva dintre vasali se repeziră Înainte și, cu mare dificultate, opriră soldații. — Înapoi! — Retragerea sub stindardul comandantului! Hori Kyutaro descălecă și ieși de pe drum, pe vârful unei movile. Din locul unde se opri, putea vedea totul foarte clar. Privi fix În depărtare. — Hm, ce repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
că Își regăsise complet seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, Îi invită să arunce o privire. La apus, Într-o regiune mai Înălțată, drept În partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul, cu amărăciune: — E trist s-o spun, dar nu avem nici o modalitate de a ține piept unui dușman atât de puternic. Misiunea noastră s-a Încheiat aici. Adunându-și trupele, Kyutaro Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Ariergarda Seniorului Hidetsugu a fost nimicită complet. Pe colină se stârni, dintr-o dată, un freamăt de mișcare, urmat de zarva comenzilor nervoase și de sunetele soldaților care coborau, În fugă, drumul spre poala colinei. Din latura umbrită a Muntelui Fujigane, stindardul de comandant cu evantaiul auriu strălucea puternic deasupra armatei clanului Tokugawa. Simbolul acela iradia o atmosferă aproape magică și stârnea fiori prin sufletele tuturor luptătorilor din armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică Între moralul unei armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a refuzat acea cerere, iar emisarii s-au Înapoiat indignați. La vremea când Nagayoshi le primi rapoartele, armata străbătuse o regiune mlăștinoasă dintre munți și Începuse să urce spre vârful colinei Gifugadake, În căutarea unei poziții avantajoase. În fața lor, flutura stindardul cu evantai auriu al lui Ieyasu. Relieful era foarte Întortocheat În așezare. În depărtare, calea spre o porțiune a câmpiei Întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată Între munți, când Îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dar Nagayoshi și Shonyu Își comunicau gândurile fără cuvinte. Cei șase mii de oameni ai lui Shonyu fură Împărțiți imediat În două subunități. Cam patru mii de soldați porniră spre miazănoapte, alcătuindu-și formația la sud-est, pe un platou Înalt. Stindardul comandantului și celelate flamuri anunțau limpede că generalii de-acolo erau fiul cel mare al lui Shonyu, Yukisuke, și fratele său mijlociu, Terumasa. Aceasta era aripa dreaptă. Aripa stângă era formată din cei trei mii de ostași ai lui Nagayoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Yukisuke, și fratele său mijlociu, Terumasa. Aceasta era aripa dreaptă. Aripa stângă era formată din cei trei mii de ostași ai lui Nagayoshi, pe Gifugadake. În fruntea celor două sute de militari rămași, Shonyu aștepta ca unitate de rezervă. Își instală stindardul de comandant chiar În centrul unității sale, aranjată În formațiune aripă-de-barză. — Mă Întreb cum va ataca Ieyasu, spuse el. Ridicând ochii spre soare, oamenii văzură că de abia era jumătatea a doua din Ora Dragonului. Fuseseră oare orele mai lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
la cale ceva. Însă situația de la Tanojiri Înșelă așteptările lui Nagayoshi, pe măsură ce semnele Înfrângerii fraților Ikeda se arătau tot mai repede și mai ales. Într-un târziu, ajunse la concluzia că nu mai putea aștepta. Dar, tocmai În acel moment, stindardul de comandant cu evantaiul aurit care rămăsese nevăzut până atunci, fu ridicat, dintr-o dată, pe colinele de la poale, În locul unde aștepta Ieyasu. Jumătate din armata lui Ieyasu se repezi spre Tanojiri, În timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întoarce viu În lumea obișnuită. Era motivul pentru care Îmbrăcase, În acea dimineață, mantia morții. — Am să-l Înfrunt pe Ieyasu! jură Nagayoshi. Pe măsură ce bătălia devenea tot mai haotică, Nagayoshi adună lângă el vreo patruzeci-cincizeci de războinici și porni către stindardul cu evantai auriu al comandantului. — Te voi Înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și Începu să-și Îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu glugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
loviți cu bicele, praful stârnit de mica armată se ridica precum o tornadă alergând spre răsărit. Când ieșiră pe malul de miazăzi al Râului Ryusenji, găsiră armata lui Hideyoshi mergând pe țărmul dinspre miazănoapte, companie după companie. — Ei, uite-i! — Stindardul de comandant cu tigvele aurite. — Probabil Hideyoshi e Înconjurat de vasalii lui. Honda și oamenii săi, care călăriseră fără oprire, priveau spre malul celălalt, arătând cu exclamații zgomotoase și punându-și mâinile streașină la ochi. Cu toții tremurau de emoție. Distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
asta și s-o miște de parcă oamenii ar fi propriile lui mâini și picioare. O fi el dușmanul nostru, dar trebuie să-i recunoaștem meritele. M-am uitat un timp la ei. Crezi că Hideyoshi e acolo, unde se vede stindardul de comandant cu tigvele aurii? — Nu, nu. Sunt sigur că se ascunde undeva, În mijlocul unui alt grup de oameni. N-o să iasă la vedere, unde ar fi În bătaia puștii oricui. — Soldații inamici se mișcă repede, dar se tot uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
epocii, Nobuo nu poate fi decât un prostănac de neiertat. Nimeni nu l-ar fi Învinuit, dacă rămânea pe margine. El, Însă, venise drept În centru, fusese făcut de alții o unealtă a războiului și provocase moartea multor oameni sub stindardele lui. Când s-au aflat faptele, cel mai surprins dintre toți a fost Ieyasu, care se mutase deja din Okazaki, la Kiyosu pentru a trece pe picior de război, În așteptarea confruntării cu Hideyoshi. Era dimineața zilei a douăsprezecea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și cumplite spasme la starea lor de fiara; Căci monștrii Elementelor, Lei sau Tigrii-ori Lupi246, Fac să răsune cu tărie-asurzitoarea muzică pe care Los și Enitharmon o Inspiră, răsunînd tare; par unii altora 120 Oameni spăimîntători ce groaznic rîd printre stindarde. Și cînd, acum că revoluția zilei lor a bătăliilor trecut-a, Căzînd din nou în groaznic chin se-ntorc în chipuri de durere, Cu fețe abătute, fără țel, ne-nsuflețiți, deși-nfuriați, Nemaistînd drept, desi puternici, atunci lungiți tînjesc 125
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Legile lui Manu)), perpetuată în epoca acțiunii propriu zise a acelei Legi, aceea a Berbecului (trimitem acum la motivul țapului ispășitor, tipic religiei iudaice și mielul pascal (Exodul, 12), precum și la lâna de aur a mitologiei grecești, dar și la stindardul primei legiuni romane − legio I Minervia − un berbec ). Mitologia greacă pare a sugera trecerea de la epoca Taurului la cea a Berbecului prin legenda lui Theseu ucigând Minotaurul. Chaldeenii provin dintr’un amestec între sumerieni și accadieni, încheiat la 5.000
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
În vacanțe muncește ca brigadier pe șantierul Bumbești-Livezeni. În noiembrie 1950, aflat la Viena cu o delegație studențească, trece în zona liberă apuseană, ajutat de Marcel Fontaine, director al Institutului Francez din București, și de I. V. Emilian, fondatorul ziarului „Stindardul” din München. Își continuă studiile - grație burselor acordate de Fundația Regală Universitară „Carol I” din Paris și de Colegiul Europei Libere din München - la Sorbona, la École Pratique des Hautes Études din Paris (1953-1957) și la Universitatea din Strasbourg. Obține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
chiar arheologie și epigrafie), folcloristică, istoria culturii și a civilizației, îl apropie de domeniul literaturii, invocată ca perspectivă și sursă în mai toate studiile sale. În paralel cu lucrările strict științifice, L. a fost și un asiduu comentator, prezent în „Stindardul” mai bine de un deceniu, al fenomenului literar din țară și de peste hotare, abordând concomitent memorialistica (dedică pagini de evocare lui N. I. Herescu și D. Găzdaru), traducerile (din Konstantinos Kavafis, de pildă) și chiar lirica. Între altele, trebuie menționate polemicile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
câteva foste cadre ale partidelor liberal și național-țărănesc cu oameni în vârstă, mai degrabă niște supraviețuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, și apoi erau diferite organizații de foști militari...; era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul în Germania, ziar și mai virulent anticomunist decât B.I.R.E. Să nu-l uit pe Pamfil Șeicaru..., un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea. De ce evitați contactul cu românii din emigrație? S-a întâmplat vreun incident anume? Sau
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
clauza doar pe baza unei asigurări verbale - insistă să nu fie consemnată în vreun act oficial! - că România va respecta drepturile omului în domeniile specificate de amendamentul Jackson-Vanik. Nimic mai fals, după cum vor constata americanii. Făcând din drepturile omului un stindard al politicii externe americane, administrația Carter răcește considerabil relațiile cu România, motiv pentru care dictatorul de la București așteaptă cu nerăbdare revenirea republicanilor la putere. în principiu, calculul său n-ar fi complet greșit: relațiile sale cu republicanii au fost bune
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
aibă loc o asemenea schimbare a numelui, mai ales că, așa cum notează scrupulos ambasadorul român la Budapesta, dintre delegații la congres „72% sunt intelectuali și numai 3,3% muncitori”. Analizând dintr-o perspectivă leninistă, renunțarea la proletariat ca purtător al stindardului comunist îi intrigă pe diplomații români, iar nemulțumirile membrilor de partid care nu doresc reforma sunt citate pe larg: la același congres PMSU, „mulți vorbitori s-au pronunțat împotriva instaurării capitalismului liberal în Ungaria, arătând că nu susțin ideile care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
așa cum am opinat și în cazul generației a doua de imigranți musulmani din țările occidentale, si in cazul celor din țările musulmane radicalizarea pare să se facă tot în căutarea satisfacerii nevoilor de pe treptele superioare ale piramidei lui Maslow, pe stindardul radicalismului islamic scriind, în afară de "Șaria", " Noi vrem respect". Islamismul a fost definit că o ideologie atotcuprinzătoare pentru stat și societate, care afirma că Islamul e mai mult decât un sistem de credințe și practici religioase și care militează pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
instanță judecătorească, bate monedă și instituie sistemul de impozite, inițiază politica externă și semnează tratatele, numește și revocă dregătorii, puterea sa este Îngrădită de marea boierime cu asentimentul căreia deține autoritatea supremă În stat. Însemnele puterii domnești erau: coroana, sceptrul, stindardul. În Țările Române domnia se considera de drept divin, de unde și formula consacrată:“cu mila lui Dumnezeu”. În exercitarea lor, atributele de suveranitate erau divizibile. Întâiul sfetnic al domnitorului a fost Întotdeauna Mitropolitul. După instalarea dominației otomane, domnul era ales
GHID DE ISTORIA ROMÂNILOR by MIHAELA STRUNGARU - VOLOC () [Corola-publishinghouse/Science/1294_a_1873]