1,448 matches
-
prin rolul pe care fiecare îl joacă între celelalte, pentru concretizarea operei literare. Prin urmare, stratul poate fi material și individual, în timp ce opera de artă se prezintă ca o structură organică a cărei uniformitate constă în caracterul fiecărui strat. Prin stratificare se urmărește descrierea unei anatomii esențiale a literaturii, caracteristică, însă, doar obiectului artistic literar. Opera literară este o formație pur intențională. Ingarden consideră stratul unităților de înțeles ca jucând un rol central pentru întreaga schemă structurală a operei. Toate celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
straturi își au baza ontică în el și sunt dependente, prin conținutul lor, de calitățile stratului unităților de înțeles. Percepția estetică ține tot de stratul unităților de înțeles. Prin urmare, opera se prezintă ca un construct polifonic existent prin posibilitatea stratificării obiectului de artă. Stratul este definit de o dublă acțiune, contribuie la concretizarea operei și se află în relație cu alte straturi. Dubla funcție a stratului duce la înțelegerea lor ca individualități particulare ce au loc în totalitatea compozițională a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
calități specifice esteticii. Astfel, unitatea calității de valoare estetică este constituită prin intermediul varietăților de calități de valoare. După cum am arătat deja, datorită esenței literaturii putem dispune de mai multe genuri literare precum romanul, poezia, drama etc. Astfel, schema ontologică a stratificării literaturii se aplică în egală măsură fiecărei forme literare în parte, lăsând loc de apariție unor noi straturi, în funcție de genul literar. 1.1.1 Stratul sunetelor cuvintelor și al formațiunii fonetice de ordin superior Opera literară este, prin excelență, lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
află în armonie cu natura și duc la emoții și sentimente puternice. Datorită experienței, ele nu sunt private de universaliate, ci dobândesc o natură dublă subiectiv-universală prin care devin elemente centrale în cadrul esteticii. 1.2. Clarificări și obiecții pentru teoria stratificării ingardiene Pentru Ingarden, cele patru straturi ontologice sunt esențiale în înțelegerea existenței și posibilității obiectului literar. Pentru că obiectul operei este caracterizat de modul său de a fi, și la rândul lor, obiectul și modul său sunt instanțiate de natura sa
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și posibilității obiectului literar. Pentru că obiectul operei este caracterizat de modul său de a fi, și la rândul lor, obiectul și modul său sunt instanțiate de natura sa, respectiv de atributele sale, opera devine un construct complex față de care nicio stratificare nu o poate cuprinde pe deplin. Acest lucru se întâmplă și în schematismul ingardian. Toate cele patru straturi sunt caracterizate de valori estetice, printre care valorile ritmului, aliterația sau difuziunile sunetului. La care se adaugă armonia, frumosul sau caracteristicele personajului
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
O propunere ce pare bizară, întrucât orice limitare a calităților estetice la nivelul unui strat, care presupune o reducție epistemologică, înseamnă privarea obiectului de artă de tropii ontologici. Totodată, imaginația nu ar putea funcționa, întrucât ea ar fi controlată. Schematismul stratificării nu poate veni din exterior, întrucât stratul ontologic este propriu existenței autonome individuale. Având în vedere că toate calitățile estetice sunt exterioare, întrucât ele sunt mai degrabă o emanare a compoziției artei decât o compoziție internă a sa; ele nu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sunt exterioare, întrucât ele sunt mai degrabă o emanare a compoziției artei decât o compoziție internă a sa; ele nu pot fi reduse. Ele sunt prezente în toate tipurile de straturi, aducând un raport în înțelegerea formei și funcționalității lor. Stratificarea nu trebuie să fie nici completă, nici specifică. Stratificarea privește doar obiectul real-artistic al literaturii cu anumite extensii, pe baza clasificării date, în obiectul imaginațional-estetic. Totodată, ideea de strata se prezintă ca un tot organic, și nu implică nicio individualizare
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a compoziției artei decât o compoziție internă a sa; ele nu pot fi reduse. Ele sunt prezente în toate tipurile de straturi, aducând un raport în înțelegerea formei și funcționalității lor. Stratificarea nu trebuie să fie nici completă, nici specifică. Stratificarea privește doar obiectul real-artistic al literaturii cu anumite extensii, pe baza clasificării date, în obiectul imaginațional-estetic. Totodată, ideea de strata se prezintă ca un tot organic, și nu implică nicio individualizare a părților operei. Din acest motiv, opera literară nu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Calitățile metafizice prezente la nivelul stratului reprezentării caracterizează adevărul operei literare, ducând la concretizarea sa - o polifonie armonică. Din acest punct de vedere, opera literară este asemănătoare unei melodii ale cărui valori, elemente individuale constituente, sunt caracterizate de interrelațiile intrinseci. Stratificarea operei literare nu poate să înlăture studiile literare ajutătoare în determinarea ideii de literatură. Prin urmare, ontologia operei de artă apelează la toate științele în virtutea înțelegerii existenței obiectului de artă. Totodată, stratificarea operei de artă în general aduce un aport
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
elemente individuale constituente, sunt caracterizate de interrelațiile intrinseci. Stratificarea operei literare nu poate să înlăture studiile literare ajutătoare în determinarea ideii de literatură. Prin urmare, ontologia operei de artă apelează la toate științele în virtutea înțelegerii existenței obiectului de artă. Totodată, stratificarea operei de artă în general aduce un aport esențial în înțelegerea termenilor atribuiți literaturii sau genurilor literare. Clasica problemă a formei și conținutului operie literare, poate fi definită, după Ingarden, de tocmai stratificarea operei. Stratificarea operei aduce cu sine, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în virtutea înțelegerii existenței obiectului de artă. Totodată, stratificarea operei de artă în general aduce un aport esențial în înțelegerea termenilor atribuiți literaturii sau genurilor literare. Clasica problemă a formei și conținutului operie literare, poate fi definită, după Ingarden, de tocmai stratificarea operei. Stratificarea operei aduce cu sine, pe lângă arătarea posibilității existenței operei, o simplificare a înțelegerii compoziției artistice. Ideea stratificării funcționează în parametrii judecății reflexive, unde individualul subiectiv este analizat și judecat în raport cu înțelesul obișnuit al artei, și acceptat ca valoare
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
existenței obiectului de artă. Totodată, stratificarea operei de artă în general aduce un aport esențial în înțelegerea termenilor atribuiți literaturii sau genurilor literare. Clasica problemă a formei și conținutului operie literare, poate fi definită, după Ingarden, de tocmai stratificarea operei. Stratificarea operei aduce cu sine, pe lângă arătarea posibilității existenței operei, o simplificare a înțelegerii compoziției artistice. Ideea stratificării funcționează în parametrii judecății reflexive, unde individualul subiectiv este analizat și judecat în raport cu înțelesul obișnuit al artei, și acceptat ca valoare universală prin
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
termenilor atribuiți literaturii sau genurilor literare. Clasica problemă a formei și conținutului operie literare, poate fi definită, după Ingarden, de tocmai stratificarea operei. Stratificarea operei aduce cu sine, pe lângă arătarea posibilității existenței operei, o simplificare a înțelegerii compoziției artistice. Ideea stratificării funcționează în parametrii judecății reflexive, unde individualul subiectiv este analizat și judecat în raport cu înțelesul obișnuit al artei, și acceptat ca valoare universală prin acceptul social ca element constitutiv operei literare. Stratificarea ingardiană oferă o analiză detaliată a operei literare prin
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
existenței operei, o simplificare a înțelegerii compoziției artistice. Ideea stratificării funcționează în parametrii judecății reflexive, unde individualul subiectiv este analizat și judecat în raport cu înțelesul obișnuit al artei, și acceptat ca valoare universală prin acceptul social ca element constitutiv operei literare. Stratificarea ingardiană oferă o analiză detaliată a operei literare prin identificarea mai multor tipuri de valoare. Pericolul constă în înlăturarea deplină a subiectivismului. Întrucât obiectul original al operei de artă pare a nu găsi o explicație a existenței sale duale prin
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de obiectul de artă atribuit în mod originar literaturii, ea se prezintă ca un obiect dual real-imaginar contextualizat 34. Nu putem admite o natură abstractă entității literare, nici în cadrul relației pe care poezia o presupune cu ispostazele sale (tropii ontologici). Stratificarea ontologică pleacă de la natura obiectului de care dispunem și așteaptă completare din partea tuturor tropilor ontologici constituenți poemului. Iar pentru că există o formă compozițională între formele artistice, atunci stratificarea intră în relație cu diferite grupuri de tropi. Se impune, astfel, o
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în cadrul relației pe care poezia o presupune cu ispostazele sale (tropii ontologici). Stratificarea ontologică pleacă de la natura obiectului de care dispunem și așteaptă completare din partea tuturor tropilor ontologici constituenți poemului. Iar pentru că există o formă compozițională între formele artistice, atunci stratificarea intră în relație cu diferite grupuri de tropi. Se impune, astfel, o diferențiere între poezie, roman și dramă. Poezia are o structură integră în ciuda flexibilității formei sale. Ea este înțeleasă ca o propoziție, scrisă sau vorbită, de cuvinte. Cuvântul oscilează
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Însă poezia ca megatip nu are o funcționalitate internă și, astfel, suspendă poezia la o interpretare incompletă. Prin urmare, poezia are la bază un obiect dual real-imaginar, împreună cu toate calitățile artistice și estetice, care se prezintă sub un context simbolic. Stratificarea ontologică devine completă doar prin înțelegerea tropilor ontologici ce diferă de la un nivel al obiectului la celălalt, și de la un context simbolic precedat de tropi ontologici. Arta poetică este o formă literară ce utilizează, în special, calitățile estetice și ritmice
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Adițional, poezia este gândită și în genuri diferite prin care se poate identifica și clasifica. În funcție de subiectul său, de stil și de caracteristicile literare, putem vorbi de poezia narativă, poetică, dramatică, speculativă etc, proprii unei structuri interioare speciale ce respectă stratificarea ingardiană. 3. Anumite adăugări pentru înțelegerea romanului și a dramei Pentru a putea facilita investigația ontologică în domeniul vast al literaturii, o subsumare a elementelor epicului este binevenită. Acest lucru duce la o apropiere prototipică în relație cu studiul empiric
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
poate fi clasificată într-o singură categorie ontologică din cauza ambivalenței sale. De aceea, romanul și drama respectă natura dublă a obiectului, fără a se prezenta sub o categorie specifică esteticii, la care se adaugă tropii specifici constituenți romanului și dramei. Stratificarea ontologică se aplică și romanului sau dramei, dar o înțelegere completă a sa survine în urma comprehensiunii formei artistice. Acest lucru ne face să înțelegem literatura ca pe o ordine superioară de genuri (roman, poem, dramă), fiecăruia atribuindu-se o serie
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
religioasă, mitologie sau viața socială. Astfel, relația dintre obiectul real și pictură "nu poate fi experimentată în mod simplu și imediat, întrucât relația dintre reprezentare și materialitatea lor trebuie să apară, și trebuie să fie o parte a reprezentării"3. Stratificarea ontologică se aplică în cadrul picturii în mod disparat, acolo unde tropii ontologici și elementele exterioare duc la diversitatea operei picturale. Titlul unei picturi duce la identificarea temei picturii, de exemplu Melancolia de Albrecht Dürer sau autoportretele, dar și la identificarea
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
formă de artă, și producția de film. 5. Clarificări în privința arhitectonicii ontologice a operei de artă vizuală Cercetarea ontologică a structurii operei de artă atrage atenția asupra unor determinări care, prin intermediul intuiției, pot explica existența operei de artă. Riscul unei stratificării ontologice constă în conturarea unui profil teoretic în care opera de artă poate fi integrată. Însă, prin intermediul relației și a modalității momentelor artei, se asigură spațiul necesar pentru ca actul artistic să ia loc. Atunci când subiectul se află în relație directă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prin care elementele și tropii ontologici ai operei sunt activați oferind expresivitatea cu ajutorul libertății jocului. Prin aceasta se garantează unitatea operei de artă, a dublei existențe a obiectului de artă, indiferent de forma artistică sub care apare. Addenda De ce o stratificare ontologică a operei de artă? Stratificarea ontologică a operei de artă duce la o tensiune creativă. În primul rând, se încearcă protejarea și definirea autonomiei operei, iar în al doilea rând, în ciuda oricărei subsumări a operelor, se recurge la o
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ai operei sunt activați oferind expresivitatea cu ajutorul libertății jocului. Prin aceasta se garantează unitatea operei de artă, a dublei existențe a obiectului de artă, indiferent de forma artistică sub care apare. Addenda De ce o stratificare ontologică a operei de artă? Stratificarea ontologică a operei de artă duce la o tensiune creativă. În primul rând, se încearcă protejarea și definirea autonomiei operei, iar în al doilea rând, în ciuda oricărei subsumări a operelor, se recurge la o heremeneutică a interpretării elementelor constituente operei
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în timp ce arta își găsește originea în existența umană. Prin urmare, opera de artă își găsește propria definire în intimitatea sa, fără să elimine dependența față de artist sau de audiență. În acest context ne putem întreba: de ce avem nevoie de o stratificare ontologică a operei de artă? Prin intermediul stratificării ontologice putem lămuri modul de existență a operei de artă. Mai întâi, opera este determinată de un obiect autonom ce nu este expus nici unei fel de experiențe, opera este obiectul însuși înțeles ca
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
umană. Prin urmare, opera de artă își găsește propria definire în intimitatea sa, fără să elimine dependența față de artist sau de audiență. În acest context ne putem întreba: de ce avem nevoie de o stratificare ontologică a operei de artă? Prin intermediul stratificării ontologice putem lămuri modul de existență a operei de artă. Mai întâi, opera este determinată de un obiect autonom ce nu este expus nici unei fel de experiențe, opera este obiectul însuși înțeles ca operă de artă. Apoi, concretizarea unui obiect
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]