1,099 matches
-
dat seama că aveam să vomit - chestiunea era doar unde și când. — Sunt În fundul Încăperii, Miranda, am zis eu, m‑am strecurat pe ușă și m‑am sprijinit cu spatele de perete. Chiar În stânga ușii. Mă vezi? Am văzut‑o sucindu‑și capul dintr‑o parte Într‑alta până când ochii ei au dat În cele din urmă de mine. Era cât pe ce să Închid telefonul, dar ea Încă mai șoptea În el. — Nu mișca, ai Înțeles? Nu face nici o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fii căsătorit? Dacă ar fi căsătoriți probabil că s-ar urî. — Probabil. Dar cum e omul? Ce fel de tip este? L-ai cunoscut? Duncan uitase felul ăsta de-a fi al lui Fraser, cînd prindea un subiect și-l sucea și-l Învîrtea doar din plăcerea de a-l diseca. Răspunse mai fără tragere de inimă. — E un fel de comis voiajor, asta-i tot ce știu. Îi aduce conserve de carne. Tone, tot timpul. Nu le poate lua acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
în materie de cumpărături: întotdeauna cumpără cu bucata. FdRÎ nu cer niciodată nimic împrumut. 8. Cele mai bune prietene: alte Fete din Rândul Întâi. FdRÎ nu se întrețin cu Fetele din Rândul al Doilea - nu le face bine să-și sucească gâtul. 8tc "8" De regulă, când îmi promit să nu sun vreun fost prieten, cum fac toate fetele cu inima sfâșiată, îl sun imediat. Eduardo mi-a trimis nenumărate mesaje scrise de mână și bomboane de ciocolată Fauchon, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
lor aparte și nu erau Îngrijorate de posibila prezență a polițiștilor de la moravuri; erau foarte departe de imaginea femeilor de stradă din alte colțuri ale lumii, analfabete și necizelate, cu urme de vărsat de vînt pe față și cu gleznele sucite de mersul nesigur pe tocuri. Tentat de cele două tinere, despre care puteam presupune că știau cîte ceva despre incendiul de la casa Hollinger, le-am așteptat să se apropie. Dar cînd au pășit În lumină le-am recunoscut fețele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ei Învinețite compuneau un chip Încă plin de vioiciune. Își șterse ochii cu o pernă și Își frecă pielea julită de pe brațe și genunchi. Fardul de gene Îi curgea În șiroaie de lacrimi negre pe obraji, iar rujul mozolit Îi sucea gura Într-o parte. Și totuși reuși să zîmbească spre cameră - starleta hotărîtă care Înfruntă mulțimea de obiective foto masate pe Fleet Street(##notă Fleet Street: stradă din centrul Londrei, considerată cartierul general și simbolul presei britanice.##), ori copilul curajos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pantofii ei, În mod evident erau implicați În cine știe ce ciudățenie de joc fetișist. Ajunge ca să-l facă pe Krafft-Ebing(##notă: Neuropsihiatru german (1840-1902) renumit mai ales pentru Psychopathia sexualis, lucrarea sa inovatoare (pentru anul 1886) privind deviațiile sexuale.## ) să se sucească-n mormînt. Dacă Hollinger a aflat de aventura lor, probabil a fost distrus. Viața n-o mai fi avut niciun sens pentru el, vai de capul lui. A toastat pentru ultima dată În cinstea reginei și după asta a comis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
agățată de buza paharului său, părînd a-și căuta imaginea reflectată acolo. — Crawford, da. E un om remarcabil, după cum ați putut vedea. Are anumite trăsături periculoase, de care nici nu e cu adevărat conștient. Îi incită pe oameni și-i sucește În niște feluri pe care nici nu le pricep. Dar per ansamblu e o forță benefică. A investit foarte multă energie În Estrella de Mar, chiar dacă nu toată lumea face față ritmului său. Unii sînt nevoiți să se retragă pe margine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
dat atunci seama, nici n-a stat să analizeze. L-a pocnit pe agent drept În față, l-a culcat la pământ cu o singură lovitură. L-au Înconjurat repede șoferul și inspectorul În civil, l-au bruscat, i-au sucit mâinile la spate, el nu s-a mai Împotrivit, Își dăduse deja seama că gafase. Dar era mulțumit, zâmbea cu toată gura văzându-și garda cum de-abia se adună de pe jos. Răzbunarea ăstuia a fost cruntă. L-a Închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
să ajung la ele! Urletul lui sălbatec pare pentru moment că acoperă toate zgomotele bombardamentului. Se zbate cu puterea disperării. Izbutește să scape, dar numai pentru scurt timp. O altă pereche de brațe îl prinde de umăr. Se zvârcolește, se sucește în continuare, dar puterile îl părăsesc, în piept simte zbaterea neputincioasă a unor aripi de pasăre și o negură grea ca un clopot de metal se lasă peste el. I se împăienjenește privirea, mâinile îi cad neputincioase pe lângă corp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
acum nu numai la distanță de spațiu dar și de timp. Patru decenii de cînd ai plecat. Am rămas apropiați; a fost totuși o defecțiune, ceva nelalocul lui, care te-a Împins la asemenea depărtare de timp. O anomalie a sucit anii din drumul lor firesc. Așa gîndesc de multe ori cînd singurătatea țipă prea mult. Iarna zăpezile acoperă cîmpul, vara e o frumusețe, dar tu ești departe. Simt deseori nevoia comunicării cu tine; absența ta e o rană. Acum tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
stilul său plin și energic calea realistă în învățămînt ca singura mântuire de generația de advocați și postulanți pe care-i simțea crescând ca iarba împrejurul lui, iar, înaintea lui Marțian, Eliad - pe când era om cu minte și nu-și sucise numele în Heliade - vedea în direcția unilaterală a învățăturilor puterea țării. Eliad ajunsese atât de departe încît susținea că sistemul instrucției publice la noi o introdus și mănținut prin instigațiunile Rusiei, pentru ca să facă din români o nație de turburători și
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ei după ce Micu reveni de la baie. "Eu râd când e rău, fiindcă o să fie bine și nu râd deloc când e bine pentru că știu că o să fie rău'', zise Micu și spre uluirea mea toată lumea izbucni în hohote, " Sînteți cam sucit! zise nevasta lui Petea. Ei na! A vorbit și nea Ion că și el e om! Totuși, insistă Matilda, nu înțeleg..." "Dar e foarte clar, interveni soția unui arhitect, o femeie cu un chip plăcut și privirea plină de vioiciune
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
scrii. Venea la noi în casă și se uita la mine crunt, distant, rece, stăpân pe el, indiferent, nepăsător. Recunosc și față de el, bărbatu-meu de-atunci parcă era încă în scutece. Asta bărbat, mi-am zis, și mi-a sucit capul așa de tare că am început să fac numai ce-mi spunea el, îmi scria scrisori din școala militară, furios ca și când ar fi avut vreun drept asupra mea, că de ce n-am intentat divorțul? Ce mai aștept? Și vorbe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
blonda nevastă, care se vede că nu se pierduse cu firea sub îmbrățișarea zbanghiului. Când un bărbat moare după tine, înseamnă că o să moară și după alta. Așa, nu moare după mine, dar știu că nici alta n-o să-i sucească capul." "Și dacă?!" zise doamna Chiriță. "Ăla nu e bărbat, zise atunci blonda, e un muieratic... Îl miroși dinainte..." "Și dacă îl miroși?" "Nu-l iei!" "Eu mă duc să mă întind, nițel", zise bunica și se ridică sprintenă și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
n-o să întrebe, gândii. Șuta ăsta vorbea însă acum zadarnic, fiindcă fata, pe el, nu-l mai auzise. Se făcuse brusc albă la față în clipa când individul de la orășenesc, după ce o manipulase în fel și chip punînd-o să se sucească și să se răsucească încoace și încolo cu mâna ridicată, îi spusese năpârcă. Masa compactă a celor din fund începu iar să scandeze, nu mai mi-aduc aminte ce fel de lozincă. Somnambulă parcă, fata o luă încet spre ușă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
între Bosnia, Hungaria și Tataria. Pentru cine știe puțină geografie, treaba stătea simplu: întreaga Europă o luase razna. Pentru mine, lucrurile arătau mult mai grav: era o altă istorie. Și istoria asta, oricum ai fi dat-o, oricum ai fi sucit-o, avea o particularitate: nu făceam parte din ea. Timpul trecea repede, mult prea repede. Dintr-o clipă într-alta mă puteam trezi cu frații „Brothers“ la ușă, pe geam sau în balcon. Improvizau mereu câte-o soluție pentru apariții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întâmplătoare, am observat cum apare chipul unei fete. O tânără, poate brunetă, poate roșcată, cu gura cărnoasă și sprâncene stufoase peste ochii larg deschiși. Mai mult nu se zărea, dar suficient cât să-ți dai seama că, la epoca ei, sucise niște minți. Un fel de țigancă rasată, trecută prin saloanele cine știe cărui boier norocos. „Peste asta și-a pictat Luchian garoafele?“, am întrebat, aproape prostește. „Exact. De ce-a făcut-o, nu vom ști niciodată. În schimb, poate aflăm cine e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
care săreau din cadru și își vedeau de treaba lor, independent de voința mea. Nu chiar ca-n jocurile de pe calculator, cu urmăriri și împușcături, unde ai zece vieți și-un corp incasabil, din azbest și policarbon, pe care îl sucești cum vrei, dai cu el de pământ și tot se ridică și-aleargă mai departe, la ordin. Degetele astea, de exemplu. Le-am mai privit o dată, m-am chinuit să le mișc pe rând; degeaba. Nu mă ascultau. Drepți! Culcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
respiri. Le recunoșteai imediat, după zimți și geamurile cuirasate. Cu cât te îndepărtai de ele, cu-atât păreau mai multe. Dacă mergeai în Băneasa, jurai că ai intrat în port. Drăciile astea îți înțepau privirea, decupau orașul în bucăți tăioase, sucindu-l ca pe-un cerșetor cu corpul frânt în poziții neverosimile. Bănci, corporații, trusturi. Firme cu parteneri mulți, care trebuiau să se înșire cu toții-n titlu și de care cineva se gândise că sună mai bine dacă adaugă semnul &: Nestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se răsfiraseră, descoperind un zâmbet subțire și măsliniu, în tăietura căruia ghiceai obrăznicia rasei. Fata asta pe care nu știai dacă s-o săruți sau s-o iei la palme n-avea mai mult de 12 ani. Suficient cât să sucească mințile oricui. Luchian o pictase din semi-profil, cu umbre largi și multe, ca și cum ar fi vrut s-o ascundă. Apoi îi trântise și-un ghiveci de flori în cap, în pastă groasă, severă. Nu-i de mirare că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Era ultimul lucru de care aveam nevoie. „Ce să caute un cod de identificare electronică-n ’43?“, am întrebat, căutând toate argumentele logice. „Nu mă dau eu în vânt după calculatoare, dar mai știu câte ceva despre istoria lor. Oricum ai suci-o, tot nu se potrivește cu anul ăsta, cu-atât mai puțin cu-o pictură de Luchian. Pur și simplu nu merge o chestie cu-alta.“ „Ce anume știi? Ne-ar trebui o chestie simplă, un indiciu...“ „Date generale, întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jumările (să ne spună istoricii ce sunt) sau borșul de la subsoluri (turnat cu pâlnia-n sticle de lapte de-un kil). Nu mai existau șerbetul (citiți Caragiale, pentru detalii), „minciunelele“ (nu cele pe care le scoteam eu, ci prăjiturile lungi, sucite la mijloc ca un papion), „șodoul“ (un amestec de miere și gălbenuș de ou, peste care se turna lapte fierbinte; făcea bine la tuse) sau sifonul (nu lichidul acidulat, ci sticla cilindrică sau octogonală ce-l conținea; la Moroieni, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ea înapoi la mine. Doar ne ținusem împreună de peretele din birou. Se mișca tot blocul, ce naiba. „Cred că n-am auzit bine. Mai zi o dată...“ Mihnea n-a reacționat. În schimb, și-a deschis laptop-ul și l-a sucit spre mine. „Dă-i Search pe Yahoo sau pe Google. Bagă cuvântul cutremur, și vezi ce iese.“ Am coborât din pat și-am făcut-o. Google. Cutremur. Search. Paginile au început să apară, îngroșate în albastru. Cutremurul din 1977, cutremurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înainte de culcare. Cu pernele, chiar nu era de glumă: și-astăzi consider că e-un sacrilegiu să dormi pe ele calde și moi. Parcă te-ai așeza pe-un pepene fleșcăit, cu jumătățile plescăindu-ți pe tâmple. Îmi pedepseam puiulețul, sucindu-l tacticos pe partea cealaltă. Nu mă culcam până nu-l băteam bine cu pumnii, să stea umflat, proaspăt și răcoros. Când o cunoscusem, Maria căra deja în spate un trecut năbădăios. Totul părea să ne separe, de la cartiere la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chiar când trecea pe lângă noi. Sau să-i pun piedică. Răzvan, Chiriac, Trahanache; care cum se nimerea. Nici unul nu stătea degeaba: săreau de colo-colo, gesticulau neobosit și ne împroșcau cu stropi de salivă. Le-aș fi modificat destinele fără milă, sucind scena în direcții imprevizibile. La sfârșit, după rateuri și bâlbe, trozneau aplauzele. Indiferent de piesă, oamenii se ridicau, bubuind frenetic. Îi vedeai pe toți în picioare, la orice porcărie; te simțeai și prost că stai jos, se uitau actorii urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]