2,764 matches
-
cam lași. Când l-au văzut acolo n-au mai vrut să aibă de-a face cu toată povestea. Primul soldat: Da’ femeile au rămas. Al doilea soldat: Da, au rămas, sigur. Primul soldat: M-ai văzut când am băgat sulița În el? Al doilea soldat: O s-o pățești Într-o zi dacă mai faci de-astea. Primul soldat: Măcar asta să fi făcut pentru el. Îți zic, mi s-a părut destul de bun. Cârciumarul evreu: Domnilor, știți că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
era atunci când mergea pe ea cu picioarele goale. Întâi era drumul de lut, acoperit de ace de pin, care pornea din spatele căsuței, unde buștenii căzuți de pe maldăr se amestecau cu rumegușul, iar bucățile mari de lemn atârnau despicate ca niște sulițe În copacul lovit de trăznet. Traversai pârâul pe un buștean și dacă te dezechilibrai și puneai piciorul jos, Îți intra În mâl. Apoi săreai un gard și ieșeai din pădure, și pământul de pe potecă era tare și crăpat de bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
bolta de deasupra. Soarele îi dă coloritul, iar norii variația. Când cerul e senin și soarele se ridică de la răsărit, lacul pare încins de flăcările ce pâlpâie în jurul lui. Reflexul brazilor e atât de neted, încât poți număra în apă sulițele vârfurilor lor. Pasărea care zboară deasupra își vede chipul întreg, deslușit, în apă. Soarele se ridică; jocul reflexelor se schimbă. Fața apei se întunecă, iar umbra brazilor dispare. Când soarele se lasă către asfințit, gama culorilor e mai intensă, mai
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
precum și puterea de stăpânitor al acelor ținuturi. Băiatul moștenise de la tată-său patima vânătoriei. Alerga de dimineață până seara, cu o mulțime de flăcăi argați și hăitași, adică oameni care goneau fiarele și le aduceau în bătaia arcului sau a suliții. Se afunda în codrii neumblați, pe unde picior de om nu călcase vreodată. Nu-l înspăimântau întunecimile pădurii, stejarii trăsniți și schimonosiți, peșterile, stâncile înalte de pe marginea prăpastiei fără fund. Căta mereu lucruri tot mai ascunse, primejdii tot mai mari
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
care se vor lovi împreună părinți și fii, vecini și prieteni, și vor pieri." 22. "Așa vorbește Domnul: "Iată că vine un popor din țara de la miază-noapte, un neam mare se ridică de la marginile pămîntului. 23. Ei poartă arc și suliță, sunt cumpliți și fără milă; glasul lor urlă ca marea; sunt călări pe cai, și gata de luptă ca un om pregătit de război, împotriva ta, fiica Sionului!" 24. La vuietul apropierii lor, mîinile ni se slăbesc, ne apucă groaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
fost bătută de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: 3. "Pregătiți scutul și pavăza, mergeți la luptă, 4. înhămați caii, și încălecați, călăriți, arătați-vă cu coifurile voastre, lustruiți-vă sulițele, îmbrăcați-vă cu platoșa!... 5. Ce văd? Li-i frică, dau înapoi, vitejii lor sunt bătuți: fug fără să se mai uite înapoi... Groaza se răspîndește în toate părțile, zice Domnul. Pentru ce ți-au căzut vitejii tăi? Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
așa nu va mai fi locuit nici el, și nimeni nu se va mai așeza acolo. 41. Iată, vine un popor de la miază-noapte, și un neam mare și niște împărați puternici se ridică de la marginile pămîntului. 42. Poartă arc și suliță, sunt necruțători și fără milă; glasul le mugește ca marea; sunt călări pe cai, ca un om gata de luptă, împotriva ta, fiica Babilonului! 43. Împăratul Babilonului aude vestea, mîinile i se slăbesc, și îl apucă groaza, ca durerea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
Lui." Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvîntul Domnului. 4. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa încît din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul. 5. "Veniți, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!" 6. Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
de lanț câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
întins sub ochi zgâieți. 17 iulie 2004 MI-E DOR Mi-e dor în Iașu-mi să mă plimb Chiar de mărunt mi-i pasul, Dar neputința are nimb Și i-a-ncolțit și glasul. În teama de necunoscut, De puteri deposedat, Fără suliță și scut, Azi nădejdii sunt redat. Cu gând fără îndoială Și cu ai speranței psalmi Trece timpu-n vâjâială Peste timpii mei mai calmi. E foarte bine și așa Decât pe năsălie; Suport oricât sub cravașa Ce este, ce-o să fie
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
îi văzu ieșind pe neașteptate din desișul de copaci, Audbert se opri cu o smucitură, dar era prea târziu ca să mai schimbe direcția. Cei pe care îi văzu imediat erau trei, toți călare. înaintau încet, strângând în mâini armele: o suliță, o secure, un arc cu săgeata pregătită. Căutând să nu lase să se vadă tensiunea în care se afla, aruncă o ocheadă în jur și desluși atunci și alții, răsfirați ici și colo la lizierele pădurii. Nu erau pe cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de propria persoană: desluși o spărtură în cercul bagauzilor, ce păreau încă paralizați de uimire, strigă în urechea calului și porni către primul șir de brazi. Goana sa nu fu, însă, prea lungă, căci animalul, lovit în coastă de o suliță, se prăbuși într-o parte cu un nechezat și îl trimise de-a berbeleacul. Audbert se izbi tare de pământ, dar își veni pe loc în fire și se rostogoli în iarbă; apoi, însă, se ridică repede în picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dinți, Audbert aruncă învelitoarea, își frecă pleoapele îngreunate și, în fine, își roti privirea piezișă de jur împrejur, oprind-o asupra bărbatului care era izvorul tuturor spaimelor sale. Așezat cu picioarele încrucișate, cu blana de oaie pe umeri și cu sulița culcată pe coapse, Balamber îl fixă câteva clipe fără să rostească un cuvânt, fără cel mai mic semn de prietenie, apoi își înfipse privirea cercetătoare în desișul copacilor. Cu un suspin, Audbert se ridică, cercetă pentru un moment cerul, străbătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doar de croncănitul îndepărtat al vreunei ciori. Burgunzii se ascunseseră în pădurile ce îmbrăcau versanții văii, iar după număr și poziție era limpede că puneau la cale o ambuscadă - și nu pentru singură persoană. Erau circa douăzeci, cei mai mulți înarmați cu suliță, scut și sabie, dar, cu o zi înainte, Audbert observase printre ei și arcași. Cei care nu aveau coifuri care să-i ferească să fie recunoscuți își acopereau partea de jos a feței cu eșarfe lungi. De unde se afla, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ei, însă, la câțiva pași mai jos îi recunoscu pe Gualfard și pe fratele său, ascunși după un bolovan uriaș de granit, stând cu ochii țintă la cotitura cărării. Apoi Odolgan anunță: — Uite-i! Apărură mai întâi doi războinici, purtând suliță și scut, ce înaintau la trap ușor, rotindu-și mereu privirile ca să cerceteze pădurea. După ei, la o distanță de circa patruzeci de lungimi de cal, apăru pe cărare întregul grup, în fruntea căruia se găsea un om cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mânat de un vizitiu în vârstă, venea un car pe două roți, nu foarte mare, dar elegant, acoperit de un coviltir de culoare violacee, cu încrustații în aur; imediat după el, apăru escorta - o jumătate de duzină de soldați cu sulițe lungi și îmbrăcați cu scurte simple, din piele. Audbert îndepărtă automat cu o mână o creangă ce îi venea pe frunte și își reținu cu greu un strigăt de surpriză. Fără îndoială, acela era Waldomar! Waldomar cu fiul său! Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gărzilor sale care mai erau încă în stare să se bată. Ricarius, strigând ca ieșit din minți, se strădui să acopere coasta neapărată de scut a lui Waldomar, însă căpetenia burgundă fu iute zvârlită din șa de o lovitură de suliță. Waltan, după ce-și recuperă sabia, încercă să-i vină în ajutor, dar își văzu drumul barat de o bestie mai înaltă de șase picioare, din al cărui chip nu putea să vadă, în locul rămas liber între eșarfă și coif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alt războinic mascat îi închise drumul. Tânărul îl doborî din două lovituri și alergă spre car. în spațiul ce se deschise dintr-o dată înaintea lui printre combatanți, îl văzu pe tatăl său, plin de sânge, primind o nouă lovitură de suliță, care îi străpunse zalele sub un umăr. în spatele lui, Ricarius, rănit și el, se apleca sub loviturile dușmanilor. în același timp, vizitiul fusese dat jos din car, iar carul țâșnea înainte, tras de caii îngroziți într-o goană sălbatică, spulberând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
loc suveranului lor. în apropierea celor trei femei, Sebastianus zări un bărbat în haine sacre, între doi clerici, ce nu putea fi altul decât episcopul de Genava; înalt și osos, ținea cârja pastorală ca și cum ar fi strâns în mână o suliță și privea cu ochi severi mulțimea adunată în fața palatului. Sebastianus nu putuse să prindă ultimele cuvinte ale lui Gundovek, dar își dădu seama că acesta văzuse heraldul ce își făcea loc prin mulțime și se întrerupsese; coborând în piață, înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei se puseră în mișcare într-un tumult, dar întâlniră sulițele ațintite către ei ale gărzilor lui Gundovek. Pentru câteva clipe, într-un vacarm de glasuri, piața fu teatrul unui vălmășag violent, de scurtă durată, totuși, căci acei războinici se treziră iute în incapacitate de a mai face ceva. Apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de zi, de prin sate, veneau către punctele de adunare sute de războinici burgunzi, fiecare din ei însoțit nu numai de scutierul său și de servitori helveți înarmați, ci și de o mică trupă de țărani înarmați cu securi și sulițe. Cu surprindere, Sebastianus costată că, deși nu trecuseră nici zece ani de când burgunzii, așezându-se în Sapaudia, își luaseră, aproape în toate zonele, două părți din pământuri, jumătate din pășuni și o treime din sclavi și, în ciuda faimei de eretici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
auzise cu puțin timp înainte; poate că asta însemna - speră Sebastianus - că-l găsise cineva și că acum avea grijă de el. între timp, în centrul formației hunilor, războinicii descălecaseră și se adunau într-o masă compactă și țepoasă de sulițe; era limpede că se pregăteau să înfrunte infanteria burgundă aflată în abia râului. Conducătorul lor le strigă câteva cuvinte de îndemn, apoi, după ce se sfătui scurt cu alți războinici de rang, le lăsă lor comanda acestui sector și se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și hunii, cu care aceștia aveau multe în comun. înaintea lor, într-un vacarm de voci și izbituri, lupta se întețise; și era și mai îndârjită în albia râului, unde infanteriștii, din cauza pietrișului de pe fundul apei, se mișcau extrem de greoi. Sulițele hunilor se sfărâmaseră ori se dovedeau inutile în învălmășeala luptei, astfel că puseseră mâna pe săbii și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calul, căutând să se întoarcă între ai săi. Dintr-odată, îl văzu din nou, pe malul ierbos, pe războinicul cu brâu verde, care se dovedea un luptător de temut: în tovărășia magnificului său cal, se mișca necontenit, ferindu-se de sulițele ce se întindeau în zadar să-l atingă, se apăra cu un scut rotund și mânuia cu vitejie sabia. Alți doi huni păreau să-i țină spatele oriunde s-ar fi întors: unul, fără platoșă și cu un fizic impunător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un copac cu o suliță ce i se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]