981 matches
-
cărui nucleu era format din trupe turcești, Andronic și Cantacuzino vor traversa Thessalia și obțineau supunerea despotatului Albaniei (1337). Epirul și Acarnania erau și ele încorporate imperiului, după 130 de ani de secesiune. (Anna calculase greșit: ea scontase că recunoscând suzeranitatea bizantină, va continua să domnească peste țară, în numele fiului său, dar împăratul nu voia să audă de menținerea puterii vechii dinastii a despoților, care era legată de tradițiile autonomiei politice a Epirului. Administrația țării era încredințată protostratorului Synadenos în calitate de guvernator
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
contracareze societățile secrete chinezești și să prevină posibilitatea ca forțe musulmane să fie folosite în crearea unui stat independent. Yang le-a dat conducătorilor locali autonomie largă, nu i-a dat provinciei de sarcini economice grele, astfel reușind să mențină suzeranitatea chineză și controlul personal. Yang a fost asasinat în 1928, iar după câțiva ani de vid politic a fost instalat Sheng Shih-ts'ai în 1933, și el menținând o politică de relații strânse cu Uniunea Sovietică, relații prietenești începute de
Islamul în China () [Corola-website/Science/317335_a_318664]
-
satul său. Nu era mare lucru, era însă un început. În scaunul pontifical se afla Inocențiu al III-lea, om politic de mare anvergură, ambițios, autoritar și capabil. Adept al cezaropapismului gregorian, el voia să-și depășească înaintașii, adăugând la suzeranitatea spirituală a șefului bisericii creștine catolice și o suzeranitate temporală, politică, ce avea, în parte, să-i reușească. Dar pentru ca universalismul spiritual să devină o realitate, Inocențiu al III-lea a militat, mai presus de toate, pentru o unificare a
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
început. În scaunul pontifical se afla Inocențiu al III-lea, om politic de mare anvergură, ambițios, autoritar și capabil. Adept al cezaropapismului gregorian, el voia să-și depășească înaintașii, adăugând la suzeranitatea spirituală a șefului bisericii creștine catolice și o suzeranitate temporală, politică, ce avea, în parte, să-i reușească. Dar pentru ca universalismul spiritual să devină o realitate, Inocențiu al III-lea a militat, mai presus de toate, pentru o unificare a bisericii de Apus cu cea de Răsărit, pentru o
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
Chaghri este turcă ("Çağrı" în turca modernă). Chaghri și fratele său, Tughril, erau fiii lui Mikail și nepoții lui Selgiuc beg. În primele decenii ale secolului al XI-lea, selgiucizii părăsesc Hazaria, mutându-se în aproprierea orașului Jend, unde acceptă suzeranitatea Karakhanizilor dinn Transoxania (teritoriul ocupat de Uzbekistan și sudul Kazakhstan). După înfrângerea suferită de Karakhanizi în fața Gaznavizilor, aceștia erau pregătiți să-și câștige independența. Sunt foarte puțin cunoscute viețile lui Chaghri Beg și Tughril Beg înainte de 1025. Amândoi l-au
Chagri Beg () [Corola-website/Science/328993_a_330322]
-
după tratativele purtate de Dumitru, episcopul catolic de Oradea, între 1345-1355, la curtea lui Nicolae Alexandru, voievodul Țării Românești. Prin tratatul din 1355 partea maghiară a recunoscut Banatul de Severin ca posesiune a domnului valah, iar partea valahă a recunoscut suzeranitatea regelui Ludovic I de Anjou. În data de 20 ianuarie 1368 domnitorul Vlaicu Vodă a confirmat privilegiile comerciale ale negustorilor brașoveni în Țara Românească (cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domn român, scris în limba latină). În același
Relațiile dintre România și Ungaria () [Corola-website/Science/328923_a_330252]
-
a fost mixtă, bavarezo-slavă. Teritoriul a rămas în cadrul Regatului Bavariei al lui Ludovic. În 855, Radbod, prefect al Mărcii de Austria (Ostmark), a fost deposedat pentru lipsă de loialitate, iar marele duce Rastislav al Moraviei Mari s-a răsculat împotriva suzeranității Franciei de răsărit. În locul lui Radbod, regele Ludovic l-a numit pe fiul său mai vârstnic, Carloman, în 856. Carloman a preluat controlul asupra celorlalte mărci din răsărit, Carintia și Pannonia, iar în 858 a pornit o campanie puternică împotriva
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
supus insulele Shetland, Orkney, Hebride și Insula Man. Cu toate acestea, în bătălie a fost ucis fiul lui Rongnvald, Ivar. Drept compensație, Harald i-a dat lui Rognvald insulele Orkney și Shetland, unde a fost fondat un principat autonom sub suzeranitatea regelui suprem al Norvegiei. Unul dintre fii lui Rongnvald, Einar a devenit Jarl de Orkney și fondatorul dinastiei, care a dominat nordul Insulelor Britanice până în secolul al XII-lea. Un alt fiu, Hrólfr numit "Pietonul", conduce detașamente mari de vikingi
Rollo () [Corola-website/Science/325966_a_327295]
-
ducele de Nevers. Rezultatul l-a constituit Războiul de succesiune a Mantovei, parte a mult mai extinsului Război de 30 de ani. De asemenea, la începutul secolului al XVIII-lea, în timpul Războiului de succesiune la tronul Spaniei, pretențiile imperiale de suzeranitate au fost folosite din nou pentru a fi asediată Mantova în 1708, care a fost adăugată de către Habsburgii austrieci la nou cuceritul Ducat de Milano. În fapt, acesta a fost ultimul fapt notabil de uzitare a puterii imperiale asupra unui
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Henric I, ducele Henric "cel Certăreț" din 976, împăratul Otto al II-lea a separat Carintia de posesiunile bavareze și a transformat-o în ducat de sine stătător, pe care l-a încredințat ducelui Henric "cel Tânăr", care a acordat suzeranitatea mărcilor din sud-estul Bavariei, inclusiv Istriei. În acest context, apar conții de Istria la sfârșitul secolului al X-lea, însă Istria, împreună cu Marca de Carniola a fost efectiv separată de Ducatul de Carintia abia în 1040, când a fost încredințată
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
convingă pe mai mulți principi să intre într-o ligă, în scopul de a-i alunga pe sarazini din acest periculos cap de pod. Liga creștină astfel constituită grupa, alături de Statul papal câțiva principi longobarzi din sudul Italiei aflați sub suzeranitatea Imperiului Bizantin, precum Guaimar al II-lea de Salerno, Ioan I de Gaeta și fiul său Docibilis, Grigore al IV-lea de Neapole și fiul său Ioan, și Landulf I of Benevento and Capua. De asemenea, regele Italiei, Berengar I
Bătălia de la Garigliano () [Corola-website/Science/324496_a_325825]
-
Gaeta, Amalfi și Sorrento, deși fiecare dintre acestea se bucura de o largă autonomie, în special în perioada târzie a ducatului de Neapole. În anul 763, ducele Ștefan al II-lea a renunțat la supunerea față de Constantinopol, punând Neapole sub suzeranitatea papală. De fapt, încă din vremea ducelui Ioan I (711 - cca. 719), pus de către bizantini, papalitatea venise în sprijinul ducatului pentru a lupta împotriva longobarzilor, în vreme ce ajutorul bizantin părea prea îndepărtat. Guvernarea lui Ștefan al II-lea este considerată ca
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
cei 15,000 oșteni ai lui Hadji Ghirai, iviți din pădure... Hadji Ghirai a asediat apoi centrul principal al genovezilor, colonia Caffa, (Feodosia de astăzi) și le-a impus acestora la 13 iulie 1434 un acord prin care îi recunoșteau suzeranitatea și acceptau să-i plătească o mare răscumpărare în schimbul ostaticilor și prizonierilor. Și totuși Hadji Ghirai încă nu era acceptat de toți șefii triburilor tătare locale și nu a putut să-și mențină multă vreme hegemonia în Crimeea , fiind nevoit
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
în care regele Ludovic este ocupat cu o campanie împotriva lui Dușan al Serbiei și nu are timp pentru asigurarea unei succesiuni fidele regatului ungar - în Moldova - și unul politic în care populația locală este nemulțumită de evidenta tendință de suzeranitate a Ungariei. Având posibilitatea de a organiza o forță militară redutabilă cu ajutorul căreia a dominat viața politică locală, Bogdan a putut pune bazele viitorului stat fie prin lupte fie prin tratative. Încercările ulterioare ale lui Ludovic cel Mare al Ungariei
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
castra”) cât și a boierilor „pământeni ai Valahiei” („terrigenarum terre Valachie”). Țara Moldovei era percepută de regatul polonez ca o entitate duală constituită prin unirea Moldovei cu Valahia nordică, de unde și insistența ca ambele părți ale țării să le accepte suzeranitatea. Doar în documentele interne domnul se intitula „singur stăpânitor al Țării Moldovei”. În anul 1372 Ludovic al Ungariei devine și rege al Poloniei, iar Moldova devine "cuprinsă din două părți de aceeași forță". Vrînd să împace cît mai bine noua
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
Ca răzbunare pentru uciderea tatălui lui, noul sultan a ordonat uciderea tuturor prizonierilor sârbi. Baiazid „Fulgerul” a declanșat o campanie rapidă de cucerire în Balcani. Raidurile din Serbia și sudul Albaniei i-a forțat pe cei mai mulți principi locali să accepte suzeranitatea otomană. Pentru asigurarea securității căii comerciale Vardar - Morava cât și pentru constituirea unor baze de atac pentru campaniile viitoare, Baiazid a colonizat un număr mare de iuruci pe valea râului Vardar din Macedonia. Prezența turcilor la granițele sudice ale Regatului
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
vasali. Când despotul de Moreea nu a mai respectat acordul cu Baiazid, sultanul a reacționat hotărât. El a blocat armata bizantină din Constantinopol, după care a pornit în marș spre sud. El a anexat Tesalia, iar Ducatul Atenei a acceptat suzeranitatea otomană de îndată ce armatele sultanului au ajuns la granița statului. Moreea a reușit să scape pentru moment de anexare în ciuda atacurilor de pedepsire declanșate în Peloponez în 1395 datorită evenimentelor de la granița de nord-est a Imperiului Otoman. În timp ce Baiazid ducea campania
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
împăratul Leopold I în data de 4 decembrie 1691, a fost actul prin care Principatul Transilvaniei a fost subordonat direct Curții de la Viena în urma succeselor militare și politice în contra Imperiului Otoman, care din 1529 și până la acea dată a deținut suzeranitatea politică asupra principatului. La baza Diplomei Leopoldine din 1691 stă Tratatul de la Viena din 1686 (Tratatul Hallerian), prin care Transilvania s-a pus sub protecția Vienei, care l-a recunoscut ca principe pe Mihai Apafi al II-lea. În același
Diploma leopoldină din 1691 () [Corola-website/Science/323036_a_324365]
-
(în ) a fost actul prin care Principatul Bulgariei s-a unit cu provincia Rumelia Orientală (ambele aflate sub suzeranitate otomană) în toamna anului 1885. Aceasta a fost coordonată de (CCSRB). Unificarea a avut loc în contextul creat de o răscoală în Rumelia Orientală și lovitura de stat militară sprijinită de principele Alexandru I. Al Zecelea Război Ruso-Turc a luat
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]
-
sa în anale sugerează că este foarte posibil ca și el să fi făcut un pelerinaj lar Roma, așa cum a făcut și Mac Bethad mac Findláich („Macbeth”) ulterior, atunci încoronarea i-ar fi permis lui Máel Coluim să denunțe vreo suzeranitate a lui Cnut asupra sa. Cnut a obținut mai puțin decât regii englezi dinaintea sa, o promisiune de pace și prietenie în locul promisiunii de ajutor pe uscat și pe mare obținută de Edgar și de alți regi. Izvoarele afirmă că
Malcolm al II-lea al Scoției () [Corola-website/Science/324251_a_325580]
-
intervenți Rusiei era inevitabilă, atunci el dorea să se asigure că avea să se desfășoare în niște limite acceptabile pentru Londra. El a propus o soluție care era în mare parte identică cu cea a țarului Alexandru: autonomia Greciei sub suzeranitate otomană. Formula părea suficient de satisfăcătoare pentru ruși, iar britanicii apărau integritatea teritorială otomană. Regatul Unit și Imperiul Rus au semnat în aprilie 1826 un document prin care se propunea o misiune de mediere a marilor puteri. Acesta a fost
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a pierde lupta. Tratatul își propunea de asemenea să asigure semnatarilor posibilitatea să acționeze ca mediatori tratativele de pace care ar fi urmat armistițiului. Cele trei puteri cereau Porții să acorde Greciei autonomia. Tratatul prevedea ca Grecia să rămână sub suzeranitatea otomană și să plătească un tribut anual sultanului. Tratatul avea și o clauză secretă, care prevedea că, dacă Poarta nu accepta armistițiul într-o lună, fiecare semnatar urma să numească un consul la Nauplion, capitala Republicii Elene, asigurând astfel recunoașterea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
controlul asupra Greciei. Grecii, încurajați de eșecurile militare repetate în fața puterilor europene dar și în fața armatei revoluționare elene, au refuzat să accepte orice altă soluție în afară de cea a independenței depline. În cele din urmă, aliații europeni au renunțat la susținerea suzeranității otomane asupra Greciei și, prin semnarea actului final al Confeinței de la Londra din 1832, au acceptat independența țării. Aliații au insistat însă ca nou proclamatul stat elen să fie o monarhie, nu o republică. La sfârșitul aceluiaș an, sultanul a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cu China în primul secol al erei noastre. Japonia a încetat să mai plătească tribut Chinei în timpul perioadei Heian (794 - 1185), fără însă ca prin aceasta să-și pericliteze schimburile comerciale cu fosta putere suzerană. Deși Japonia a redevenit sub suzeranitatea Chinei în timpul perioadei Muromachi, (1336 - 1573), nu a reluat și plata tributului În conformitate cu una dintre cronicele coreene, "Samguk Sagi" (삼국사기, 三國史記), regii Goguryeo au trimis un ambasador la curtea împăratului Guangwu din dinastia Han în anul 32. În urma acestei misiuni
Tribut () [Corola-website/Science/325693_a_327022]
-
tatăl lui Tassilo, ducele Odilo de Bavaria, murise în 747, iar fratele vitreg al lui Pepin, Grifo încercase să preia ducatul pentru sine. Pepin l-a înlăturat pe Grifo și l-a instalat pe tânărul Tassilo ca duce, dar sub suzeranitate francă. Mai tîrziu, în 757, potrivit "Annales regni Francorum", Tassilo a fost confirmat ca vasal al lui Pepin pentru pământurile sale în cadrul unei adunări ținute la Compiègne. Se menționează că el ar fi jurat cu acea ocazie fidelitate veșnică lui
Tassilo al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325104_a_326433]