1,049 matches
-
mai ales în iarba asta moale îmi lipsește trupul senzual al Anei, aș fi făcut dragoste cu ea aici, aș fi dezbrăcat-o încet sub ochii tăi penibil de curioși, am și făcut-o deja, cu cine crezi că am tăvălit iarba în halul ăsta de, Doamne, copilul meu! Nu-mi spune, copilul meu! Eu nu sunt copilul tău! Prea bine, dar de ce te enervezi și-ți azvârli cu atâta disperare hainele de pe tine? Gol ca un zeu! Taci! Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
trupul neliniștit de femeie se face vizibil ca și cum dintr-o dată cojocul înflorat, cămășile aspre, îmbumbate, fustele suprapuse ar deveni transparente, lăsând să se vadă sânul alb ca laptele la care Daniel copil fiind, doar clopoțeii nu-i mai aud, se tăvălește în iarbă Florița, ridicându-și poalele către soarele coborât al după-amiezii, o urmăresc cu atenția încordată din spatele unui fag bătrân, și râde, acum doi ani când se întâmpla asta nu știusem că Theo însuși, dar acum, amintindu-mi, știu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe punctul de a cere un pahar cu vin alb sec, când Kathy a început să enumere: —Ribena? Ceai? Lapte? — A, păăăi, lapte, cred. — Adu-i Lisei niște lapte. Kathy a atenționat-o cu piciorul pe Jessica, în timp ce copila se tăvălea pe podea cu Francine. Într-un pahar bun. Toată lumea la masă. Lisa a observat că i se pusese în farfurie de trei ori mai mult ca oricui altcuiva de la masă. Kathy pusese cel puțin patru cartofi copți pe farfuria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
eu nu. — Ba da, ai voie. Ești... N-am putut să rostesc cuvântul „curvă“. Madeleine mă gâdilă pe coaste. — Hai, zi. Nu face pe polițaiul din Orașul Oneștilor. Zi! Am prins-o de mână înainte să mă facă să mă tăvălesc de râs. — Tu ești amanta mea, franțuzoaica mea, gagica mea, ești femeia pentru care am ascuns probe... Madeleine mă mușcă de umăr și completă: — Sunt curva ta. Am râs. — OK, ești cea care a încălcat 234 C.P. — Ce-i asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pe rând, și am văzut umbre strecurându-se printre vitralii. Mi-au trecut prin gând tot felul de idei, cum ar fi să-i distrug pe cei din familia Sprague, să mă îmbogățesc făcând pe durul cu Emmett, să mă tăvălesc cu Madeleine în toate motelurile cu ora. În cele patru nopți nici un membru al familiei n-a părăsit vila. Toate cele patru mașini au rămas parcate pe aleea circulară. Mă tot întrebam ce-or fi făcând, ce amintiri or depăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pe Madeleine jucând rolul Daliei încă patru nopți la rând. De fiecare dată recurgea la același modus operandi: bodega de pe 8th Street, un tip dur, cu chef de distracție, hogeacul de la intersecția dintre 9th și Irolo. Când cei doi se tăvăleau pe-acolo, eu mă întorceam și-i luam la întrebări pe barmani și pe soldații pe care-i respinsese. Cum s-a prezentat femeia în negru? În nici un fel. Despre ce a vorbit? Despre război și despre dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
arestate atunci când nu-mi făceam norma. Erau totuși femei, ceea ce făcea ca mintea să-mi zboare aiurea cu ușurință. Mă gândeam că ar fi niște înlocuitoare facile ale soției mele ce stătea singură acasă, și ale lui Madeleine, care se tăvălea prin hogeacurile de pe 8th Street. Am cochetat cu ideea de a agăța o individă care să semene cu Dalia / Madeleine, dar de fiecare dată mi-am înăbușit-o - ar fi fost prea în stilul lui Johnny Vogel cu Betty la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în casa de la Laguna Beach, Roach părea sigur de „Marcy“ și storsesem de la Madeleine toate informațiile despre Dalia. Totuși gândul nu-mi dădea pace, de parcă în sinea mea doream să-i fac rău familiei ei pentru felul în care mă tăvălisem în șanț cu fiica lor și-i pupasem în fund pentru bogăția lor. M-am agățat de un alt gând , ca să-mi duc mai departe deducția, dar și acesta se nărui în fața logicii: În ’47, când Lee Blanchard a dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
insulte, haimana etc. De ce? De ce, bestii ordinare? De ce? N-am lăcut nimic, dar asta e răsplata fericirii mele atât de mari. Eu răsplătesc râsul cu lacrimi. Vă doresc la toți o situație ca a mea, aș vrea să vă văd tăvălindu-vă sub cele mai grele insulte. Dar eu mi-am plătit fericirea... Am plâns În fața lor, a dușmanilor. Dar va veni și vremea răzbunării! 29 mai 1960 (duminică) În inima mea există un gol mare - acela al dragostei. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vărgată ca o tigresă, suplă În mișcări, inventivă și capricioasă ca o tânără neînvățată. Se preface că stă, apoi fuge imprevizibil și se urcă pe zidul ce desparte cele două construcții. Acolo se răsfață, culcându-se cu ghearele În sus, tăvălindu-se ademenitor, cu toate acele mișcări de provocare și de capriț. El, deși a stat aproape nepăsător (e negru tot, În afară de gulerul alb cu croială largă din jurul gâtului), sare dintr-un salt drept În spinarea ei, apucând-o cu dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mama care-și aruncă moartea spre tine, Rupe-i numele din suflet ș-aruncă-l uitându-l. 30.09.1960 Hăituit de Îndoiala că nu-s eu acesta, mă Întreb obosit (Oboseala Întrebărilor urmează unor idei Încâlcite) După oblojeala neigienică a sufletului tăvălit prin trupu-mi prea Întrebuințat Ruginit În atingeri impure, neidentice cu porniri din adâncuri Ros de patimi puhave, căzute În sânge dinspre parșivul a fi Oh, zei nemernici, cât aș vrea să stau de vorbă cu voi, Să pot să sar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
comunicăm, mai ales după actul amoros. „Experiența amoroasă poate fi repetată cu fiecare individ În alt mod? Iată problema ce mă preocupă. Adică mă deosebesc eu și cât anume mă deosebesc În act de acele pisici ce miorlăie și se tăvălesc de plăcere pe frunzele de sub castanul din fața ferestrei?“, Îmi recită astăzi A. după ce ne-am iubit Îndelung. „Eu nu mă opresc la dragostea fizică (amour); e prea puțin pentru mine, e doar o treaptă, cea mai de jos. Mă obsedează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
față de prietenele tale că, scuză-mi limbajul, o să ți-o tragi cu oricine are un pașaport străin — tot nu te-ai culcat cu el? — Da. — Emmy, Emmy, Emmy. — N-am putut, ce vrei? Pur și simplu n-am putut! Ne tăvăleam pe nisip făcând ca toți dracii. Săruta atât de bine. Și-a scos cămașa și mamă, Doamne! Emmy scoase un geamăt și închise ochii. — Și? Până aici n-am auzit nimic rău. — Și în clipa când a vrut să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
cu atâta ușurință și este atât de bine Încât te trezești Îmbătat de fericire că numai tu poți face asta, că ești singurul om care poate zbura. Înghiți grăbit ceaiul din pâine, felia subțire de lămâie uiți să o mai tăvălești prin zahăr și ca un smintit te năpustești pe scările de lemn ca să ajungi cât mai repede În curte. Lângă cișmeaua Îmbrăcată În sloiuri, cu picioarele pe capacul de fontă al canalului privind În jur ca să nu fii observat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
din ploaia asta răsar trei arătări și-ți zice unul: „Dă, bă, ceasul” și tu Încerci să scapi, dar te ajung din urmă, o palmă ca un trăznet te pune la pământ și ei te calcă În picioare și te tăvălesc prin noroi și nu mai spui nimic, și nici ei nu mai spun nimic și te pisează și te biciuie cu palmele și te frământă prin noroiul negru ca nămolul și gâfâie și-ți smulg ceasul de la mână și dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de sânge, te târâi spre casă, lumea ce Îți iese În cale se dă În lături și, fără să scoți un cuvânt, primești jetul murdar al unui camion care trece printr-o băltoacă În mare viteză. Tocmai azi să te tăvălească În noroi, tocmai azi, când colega ta de bancă ți-a strecurat În carnetul de note fotografia ei pe care scrie: nu uita originalul, tocmai azi te-au terfelit prin mizerie, fără să scoți un cuvânt, fără să poți riposta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
brutar. Cu urlete, sari din somn și din pat și Începi să explici visul tău năucitor. „Ce șah, băi, bucureștene, băi, ce crezi, că dacă ai lișeul, fași pi dișteptul cu mini, las’ că-ți arăt eu ții”. După ce te tăvălește prin iarba udă a nopții din fața pichetului de gardă, caporalul de schimb te trimite În post. Ești de gardă la drapelul unității. E trecut de miezul nopții, iar tu stai cu arma la picior, smirnă, În clădirea pustie a comandamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
totodată, ca pe un solemn angajament, voința nestrămutată de a construi un viitor luminos, de a-i da țării o tot mai tânără Înfățișare. O țară cu o economie industrial-agrară puternic dezvoltată Într-un ritm Înalt și armonios. TU stai tăvălit pe spate În iarba Înaltă din vârful dealului armonios Îmbrățișat de păduri. O gâză Îți intră pe după guler. Puțin Îți pasă. Nu te surprinde această supărare egoistă. Nici fâșâitul coasei care se apropie. Susură În mintea ta mizeria de sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
-te În urmă, ai fi mirat de tine, de chipul tău lipsit de speranță, În timp ce cobori În liniște atingând ușor cu palma frunzele Înțepătoare ale tufelor de zmeură. Îi spui acelui chip: „Îți va veni și ție rândul să stai tăvălit În iarba Înaltă din vârful dealului Îmbrățișat de păduri. Doar viteza luminii ne mai poate mântui. Gândul, băiete, gândul.” Prin intermediul practicii sociale, Îndeosebi a practicii productive și a practicii revoluționare, omul transformă natura, societatea, condițiile sale de existență și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pe care l-am cunoscut Îl cheamă tot Sham. Doamne, cunosc doi ginecolumniști, ambii americani și ambii Sam. Cât de ciudat! El n-a zis nimic. — Deci, a spus ea, care e numele tău de familie? —Epstein. Acum Ruby se tăvălea de râs. — Da, sigur. Foarte amuzant. —Ruby, te rog pentru ultima oară, deschide ochii. Sunt eu, Sam Epstein. Nu fi ridicol, zise ea ridicându-și mâna de pe cap. Cum ai putea fi...? Încet, Încet ochii ei au Început să focalizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
rostogoliră gândurile. Privirea îi era îmbâcsită ca aceea a câinelui. Nu, nu aveam nici un drept să o jignesc, mi-am deschis palmele și m-am ascuns înăuntru. Spune-mi că nu e adevărat, spune-mi că numai cu mine te tăvălești și devii gri și bătrână ca un șarpe muribund, numai cu mine ai curajul să mori. Crevalcore îi furase unul din papucii ciclamen și îl ținea în gură fără să-l muște. — Scuză-mă. Dar ea nu mă mai asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
complicații la naștere Într-un spital al marinei britanice. Merseră cu sania printr-o pădure albă până ajunseră la o clădire ce semăna cu Mânăstirea Sfintei Cruci de la Ierusalim. Răniți și muribunzi, oameni cu membrele zdrobite le blocau drumul, se tăvăleau pe podele, pe coridoare, gemeau, sângerau. Uri spuse: Ăștia sunt cazaci, se poate călca pe ei. În cele din urmă, găsiră În spatele mânăstirii o grădină mică și plăcută, În care era o tavernă grecească, cu o terasă umbrită de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
încuviințat uimită. —Numa’ că noi nu râdeam din cauza cuvintelor, ci din cauza tupeului lui Alfie. Billy vinde prăjituri de-alea cu răvaș de cincisprezece ani și nimeni nu a găsit vreodată o surpriză, doar mesajul ăla în toate! Toată lumea s-a tăvălit de râs ca semn de apreciere unanimă a umorului taximetriștilor pe seama pasagerilor nefericiți. Am coborât rușinată, încântată că puteam acum adăuga la lista de realizări din ultimele două luni bătaia de joc la înmormântarea unui taximetrist. Pun pariu că nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
pe cadran. Tic-tacul ceasornicului se auzi deslușit până în fundul clasei. - Ce-i cu ăsta? întrebase el pereții, catedra și soba de teracotă într-o dimineață la unsprezece jumătate, când mi-am făcut apariția, plin de praful prin care m-am tăvălit, aruncând cu pălăria după rândunele. Copiii sârguitori, care de la opt dimineața spuneau în cor o poezie, în ritmul unui marș dirijat de trestia belferului, mă priviră și ei uimiți, până ce am fost alungat din clasă. Odată dascălul m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
petalele plușate, și fragedă chiar în ierbarul alpinistului temerar, îndrăgostit de dânsa. Am greșit în nopțile de insomnie, iscodind-o ca un inchizitor, întins lângă dânsa, pe patul nostru: ... „Gloria, dormi?” începeam întărâtat: țineam să știu dacă vierul s-a tăvălit în așternutul nostru. Poate că-i întind mâna fără să-l cunosc. „Limpezește-mă, draga mea, și încearcă să mă faci să cred că sunt chinuit de o idee fixă”. „Răspunde!” urlam înnebunit de cumplita ei tăcere. Cuvintele îmi pocneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]