KorAP: Find »[drukola/base=taică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...139 >

3,451 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298

Înțeleg că dumneavoastră ați fost mai ferit, dacă nu aveați legături? Eu, să fiu cinstit, În comparație cu ceilalți, am fost unul dintre cei favorizați, pentru că n-am avut ce să spun... Eu, fiind frontierist, singura legătură care o aveam era cu taică-miu... Și noi ce-am declarat am declarat cam la fel. Noi n-am putut să-i păcălim pe anchetatori, pentru că nu aveam cu ce. „Ai fost În Iugoslavia?” „Am fost.” „Cum ai trecut frontiera?” Toate detaliile ăstea au coincis

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
declarat am declarat cam la fel. Noi n-am putut să-i păcălim pe anchetatori, pentru că nu aveam cu ce. „Ai fost În Iugoslavia?” „Am fost.” „Cum ai trecut frontiera?” Toate detaliile ăstea au coincis cu ce a declarat și taică-miu. „Pe unde ai fost În Iugoslavia? Pe cine ai mai cunoscut acolo?” „Pe cutare”... Am dat nume cu care am fost acolo la vreo câteva Închisori, la Zdrenjanin, la Covăcița, la Sopot, la muncă la o mină de marmură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
plecăm”. Și era unu’ Angelescu, exact de vârsta mea, student la Conservator la București, unu’ Marin și nu mai știu cum, un băiat Înalt tot așa, fost boxer. „Hai, mă, Brezene, hai și tu!” „Nu pot să-l las pe taică-miu, dar uite, vă ajut pe voi să mergeți”... Și i-am ajutat, au sărit gardul, și la marginea orașului i-a Împușcat. Și chestia asta am văzut-o și la televizor, că o declarație despre asta dădea și altul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
sfârșit, unii, mi-au dat niște bani... Și, În sfârșit, Încet, Încet, am luat serviciul... După eliberare ați mai fost contactat de autoritățile de atunci? V-au mai verificat? După un an de zile, În ’55, s-a eliberat și taică-miu. A venit și el tot acolo, la mătușa asta a mea. Stăteam Într-o sală, Într-un antreu și o cameră trei inși. Într-o mizerie! Eu am plecat pe șantier, În sfârșit... am lucrat pe șantier... Între timp

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
mătușa asta a mea. Stăteam Într-o sală, Într-un antreu și o cameră trei inși. Într-o mizerie! Eu am plecat pe șantier, În sfârșit... am lucrat pe șantier... Între timp, mătușa a murit și am rămas eu cu taică-miu. Și În ’56, proprietarii care au stat acolo, să se răzbune, probabil, că erau și În legătură cu Securitatea, au adus un pistol de pe vremuri, cu butoi așa, dar lipsea butoiul, și l-a pus Într-o magazie și s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
lipsea butoiul, și l-a pus Într-o magazie și s-a dus și: „Uite, dom’le, ce are colonelul Brezeanu și cu fiul său! Uite ce au!”. Și a venit imediat Securitatea și l-a arestat din nou pe taică-miu și l-a condamnat opt ani de zile. Atuncea m-a anchetat și pe mine. Am fost chemat la Securitate, am fost arestat, da’ m-a ținut foarte puțin, o zi sau două... Ăștia, proprietarii, au vrut să scape

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
de zile. Atuncea m-a anchetat și pe mine. Am fost chemat la Securitate, am fost arestat, da’ m-a ținut foarte puțin, o zi sau două... Ăștia, proprietarii, au vrut să scape de amândoi, dar a scăpat numai de taică-miu, că eu am rămas, dar până la urmă a trebuit să plec... Ei, pe urmă eram la Centrul de Calcul și era un securist, Gornienko, care răspundea de noi, și a cerut să dau o declarație despre inginerul Ștraup. „Domnule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
cam 150-200 de oameni Încăpeau Într-un dormitor. Și În anul acela, În ’60, când am venit la Grădina, am aflat și că mi-a murit tatăl. În primul rând am presimțit... În sufletul meu am presimțit că a murit taică-miu. El fusese pe front, În Rusia, nu prea era bine cotat, și În momentul În care fusese la Hârșova diriginte de poștă, atunci la Început, când s-a și căsătorit, Începuse colectivizarea și Îl făcuseră membru de partid și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-o fost, că așa ne purta... V-au dus la Securitate la Deva? Da, și acolo, la anchetă, era unu’ Herman Liobin, un evreu, și cu unu’ Iordache. Ăștia au fost cei mai mari criminali cu anchetările acelea... O fost taică-su lu’ Liobin ăsta internat la spital la Deva, și o fugit de la spital bătrânu’, și o zis că nu stă, că poate sunt din copiii lu’ ăia care-o fost Închiși la băiatu’ lui, și-i dă ceva, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
o greutate de sub 30 de kilograme, cam așa... Parcă și-acuma-l văd, cu niște ochi mari, o figură lunguiață, slăbit din cale-afară, de toate oasele i se vedeau pe corp... Nu știu cum o rezistat În condițiile astea să nu dispară... Taică-său a aflat că e la Târgșor și-a venit, și-a luat legătura cu directorul, cu Spirea Dumitrache, și În mod foarte-foarte ascuns l-a rugat să fie ajutat. El e-n stare să Îi pună orice. „Știți ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
confruntări directe cu cei care vă urmăreau? Confruntări directe numai la Rona, la casa asta a lui Oniga. Trebuia să se Întâlnească cu soția, că o venit cu alimente, și or plecat șase dintre noi acolo. Era Rusu, Mâț, Aristina, taică-său și frate-său și Hotea. Ei au aflat de undeva că aduceau alimente acolo În pădure și au Încercuit zona sub formă de potcoavă... Era o poiană În mijloc și de jur-Împrejur pădure. Mâț ăsta era foarte priceput și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
O fost amenințați că Îi deportează familia și s-o predat. Și o primit cu un an mai puțin, că, În loc de 25 de ani, i-o dat 24. Ceilalți erau În cealaltă zonă... Bătrânul o fost paralizat, cu Aristina, cu taică-său și cu frate-său.. Și atunci când l-o Împușcat mortal pe Hotico l-o Împușcat și pă Gusti, acolo unde era, printre niște oi. Și Gusti știu că era ’pușcat, că m-am Întâlnit cu el la Închisoare la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
cu un prieten din copilărie, maghiar. Ei au fost trei frați, frații Fodor: Pista, Eghi și Bela. În ’48, Bela Îmi propunea: „Mă, hai să fugim din țară”. „S-o las pe mama, pe sora... nu pot.” El trăia cu taică-său, că era divorțat... Și atât m-a bătut la cap să plec, dar n-am plecat. El a plecat și-a ajuns la Salzburg, și de-acolo, via Italia, o ajuns În Australia. Bun. Fratele lui mijlociu, cu care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
să nu știi toate dichisele cum se mișcă Înseamnă că tare prost trebuie să fii. Și În veci n-o mai auzit de ei. Și ăsta o fost condamnat pe drept comun și i-o comutat pedeapsa la politici, că taică-său o fost plutonier, tehnician veterinar. Acuma, cu ce-o fost el vinovat că taică-său o fost plutonier? Asta nu Înțeleg! Și zice Într-o zi cătră mine: „Mă, eu la bagaj mai am un cojoc și ăla ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
Și În veci n-o mai auzit de ei. Și ăsta o fost condamnat pe drept comun și i-o comutat pedeapsa la politici, că taică-său o fost plutonier, tehnician veterinar. Acuma, cu ce-o fost el vinovat că taică-său o fost plutonier? Asta nu Înțeleg! Și zice Într-o zi cătră mine: „Mă, eu la bagaj mai am un cojoc și ăla ți-l dau ție”. Eu n-aveam cojoc, aveam numa’ un pulover, că era primăvară, da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
o să ne ducă la lucru obligatoriu. Când, deodată, eram În celulă doi inși, unul Petre Orban și eu. Lu’ ăsta i-o fost condamnat la moarte tata și sora și s-o tot interesat, săracu’, dacă n-am auzit de taică-său. Păi, n-am auzit, că numa’ așa puteam auzi, dacă Îl băga În cameră la noi În Galați sau În Jilava, sau dam peste el, sau mă rog... Și odată deschide gardianul ușa la celulă... Noi, la ofițerii ăștia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
acasă. Și câți or fost În curte cu hohot o plâns toți. Și am corespondat cu el, și mi-o zis că o fost la el În curte catastrofă. Când o ajuns acasă nu l-o mai apucat decât pe taică-său În viață, că mamă-sa o murit. Apăi mi-o scris că s-o Însurat. Și mă gândeam așa Întru mine: „Mă’, Suciule, numa’ asta ți-o lipsi, mă’”. Da’ poate că și-o fi găsit o femeie care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
Păi, doamnă, dumneavoastră nu vedeți de une’ vin eu? De un’ să am io bani? N-am!” Și n-a vrut să-mi dea bilet și m-a auzit un moș, un bătrân care stătea pe-o bancă acolo: „Ce taică, ce s-a Întâmplat?”. Zâc: „Uite, nu vrea să-mi dea bilet, că e rupt banu’ ăsta.” „Ia taică de la mine un franc!” Și mi-a dat un leu de mi-a dat asta bilet... Și așa am ajuns În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
a vrut să-mi dea bilet și m-a auzit un moș, un bătrân care stătea pe-o bancă acolo: „Ce taică, ce s-a Întâmplat?”. Zâc: „Uite, nu vrea să-mi dea bilet, că e rupt banu’ ăsta.” „Ia taică de la mine un franc!” Și mi-a dat un leu de mi-a dat asta bilet... Și așa am ajuns În București... E, da’ am scurtat povestea și nu v-am spus... În colonie la noi, În brigadă cu mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827

îl fugărea. Trebuia să aștepte pînă la terminarea orelor, cînd era suficientă aglomerație s-o poată șterge. Din cauza agitației, o perversă lipsă de tutun îi gîdila interiorul plămînilor. Pipăirea celor trei țigări pe care le șterpelise dimineața din pachetul lui taică-su nu mai era suficientă. De obicei folosea un loc retras din curte, undeva unde cîțiva boscheți ascundeau un colț din clădirea școlii, care te puteau camufla perfect. Trecînd prin curte, ar fi putut fi observat de ăia, așa că a

[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
desfăcîndu-și sticla pe care-o luase în drumul spre casă. Poate era instalator sau ceva de genul și lucra pe la cine apuca. Nu dădea niciodată detalii în privința asta. Dacă-l întrebai, făcea ca toți dracii. La școală, Radu declara că taică-su murise împușcat și acum stătea la o rudă îndepărtată. 9 Radu a ajuns spre seară la Alin. Avea hainele leaorcă. L-a prins ploaia pe drum. Nu s-a adăpostit într-o scară de bloc sau într-un magazin

[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
după aia nu mai ești bun de nimic o vreme. Odată îl întrebase pe bătrîn de ce omului îi este foame și este silit astfel să mănînce. I-a răspuns că pentru a putea bea mai mult. Copilul nu știa dacă taică-su n-o dăduse pe glumă, ca să evite un răspuns care-i scăpa. Bătrînul oricum n-o prea avea cu glumele. Radu se obișnuise să mănînce cum apucă, fără să dea doi bani pe ce spun ăilalți. Acum totuși voia

[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
a păcălit și i-a dat la schimb niște piese de șah pentru niște soldăței. De soldăței avea nevoie ca să-l convingă pe unul să-i facă tema la mate. Așa că nu-i mai avea cînd a venit băiatul cu taică-su la ușă la Marcu pentru a-i da înapoi soldățeii. Ăla s-a pus pe bocit cînd a auzit c-o să rămînă cu piesele de șah, de parc-ar fi fost cine știe ce urîțenii. Dacă voia, îi dădea și restul

[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
de cele mai multe să le considere rele. Așa eroul negativ e privit ca pozitiv și invers, pînă-și pun măștile care le arată adevărata natură. Trebuie doar să aștepți momentul. Mă ucizi. Nu-ți pasă de mama ta. Ce-ar zice bietul taică-tu dac-ar vedea? Sînt o femeie singură și slabă și nu le pot face chiar pe toate. Trebuie să mă înțelegi, nu pot fi și bărbat în același timp. Nu mai reușesc să dorm nopțile și vin mereu epuizată

[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
el. Așa port eu. Oare ce aștepta de la tata? Credea c-o să obțină ceva de la el. Acuși o să-i dea un șut în fundul ăla mare al ei. Dar înainte, Marcu trebuia s-o execute, ca să-i strice și treburile lui taică-su. Purta un șorț roz, pregătită de gătit. O făcea pe marea bucătăreasă, așa cum o făcea și pe aia interesată de copii. Tata o prostise bine! În așteptarea mesei, tata i-a lăsat să stea pe canapea în fața televizorului. Să

[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]