1,062 matches
-
este esențială pentru destinul de după moarte al sufletului. În perspectiva acestei concepții morale, moartea persoanei capătă o altă semnificație, diferită de cea biologică și având un rol esențial. Morala și escatologia postulează faptul că momentul morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și să Înțelegem din aceste dogme pentru o psihologie morală? În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
versuri scrise de Ștefan Amariței (Foamea de timp, Editura Cronica, Iași, 2006, respectiv Suspendat spre fructul prelung, Editura Cronica, Iași, 2009) trebuie văzute ca secvențe complementare ale unei aventuri metafizice (pe-)trecute într-un spațiu poetic plin de însemnele unei temporalități tiranice. Dialectica unei nostalgii mai vechi a autorului produce acum reprezentări articulate pe schema revelației obscure, de cele mai multe ori escatologice. E un fel de a spune că palimpsestul poetic reface, trudit, aceeași obsesie fecundă: geneza alterată, convertită uneori pe loc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
celor mai diverse și experimentarea tuturor stărilor lirice induse de acestea. Astfel, doar în Norul de marmură (Editura Cartea Românească, București, 1981), poetul se preocupă, pe de o parte, de eros și artă, de religie și istorie, de umanitate și temporalitate, de elementar și cosmologic; pe de altă parte, în texte se invocă tot soiul de animale ritualice, eroi legendari, hierofanți și preotese enigmatice, plus alte câteva personaje ambigue ce execută pași semnificativi dintr-o serie de ceremonialuri complicate uneori inutil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Ioanid Romanescu. Acesta se relevă ca un "poète maudit" modern, ca un alt spirit ce se visează nemuritor, dar realizează că diferența față de natura divină este Timpul, Demonul suprem căruia doar natura umană trebuie să i se supună. Conștiința temporalității începe să se facă din ce în ce mai simțită pe parcursul cărții, odată cu perceperea unei oboseli stranii, a unei dorințe de uitare și liniștire, căci "mi-s grei bocancii timpului pe umăr" (Mă bărbieresc și plâng). În Orizont și stil, Blaga denumește metaforic "cele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Nocturnă). La fel ca și maestrul căruia îi și dedică poemul de mai sus, Dumitru Spătaru cultivă apoi specii considerate drept minore sau vetuste (romanța, fabula, sonetul) și își înmoaie penelul în cernelurile temelor poetice consacrate: nostalgia copilăriei (Matricea copilăriei), temporalitatea umană și cea cosmică (Numai prezent), raportul viață moarte (Înțelepciune). După cum se observă, temele sale predilecte sunt iubirea și relația om divinitate. Erotica lui Dumitru Spătaru are, în esență, o gravitate nepervertită nici când sonurile ei par mai degrabă ludice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la strălucita logodnă/ a Cancerului cu Nebunia/ în zilele de aur al lunii Mai". Desigur că, la o primă vedere, în astfel de versuri se poate observa o retorică neoromantică, ce ar miza pe motivele și atitudinile existențiale consacrate (visul, temporalitatea grandioasă, logodna extinsă la nivelul elementelor cosmice, devenită chiar principiu otologic). Comentând aceste versuri într-un context în care detaliază formele de "răzmeriță a eului creator împotriva disciplinei ce și-a impus-o printr-un orgolios exces volițional", Gheorghe Grigurcu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
brațe" Iată), poezia sau moartea, uneori congenere ("Cum mor poeții, așa e moartea" Moarte). Dar în special textele poetice grefate pe obsesia cuvântului, și nu neapărat ca marcă a creației, ci ca semn al ființei, ca memorie și înscriere în temporalitate. Dintre ele, aș cita un poem sugestiv în care actantul este chiar Cuvântul, entitate antropomorfizată, dezabuzată și totodată nostalgică după un fel de eden infantil, acum aproape pierdut prin trădare (recte uitare), în care erosul, prin extensie lumea sentimentelor, își
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
induce cititorului, cu fiecare schimbare de anotimp. Structura narativă din Voluptate și Crinul se bazează de la un capăt la altul pe reinterpretarea alegorică a trecutului [...] În cele două opere, descrierile mnemonice au un rol important în articularea narativă și în temporalitate. Regăsim, de la un roman la altul, același procedeu de bază: o lungă descriere a locurilor la început, reluate mai apoi pe scurt în pasajele mnemonice. L. Frappier-Mazur, p. 15 Acestea sînt romane fondate pe ideea de căutare (regăsire) "mistică" a
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în mod special în narațiunile literare, diferitele aspecte ale descrierii de acțiuni pot fi realizate concomitent.* Vom înlocui această concepție prea generală cu accepția mai restrînsă a termenului de "descriere de acțiuni" care presupune o progresie temporală. Pentru numeroși teoreticieni, temporalitatea pare să funcționeze ca o emblemă a tipului narativ, dovadă stă faptul că în mod obișnuit nu se face deosebirea dintre termenii de "narativizare" și "temporalizare". Singurul criteriu de progresie temporală nu este totuși suficient pentru a defini POVESTIREA. Într-
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
acest gen. Aceasta ține de faptul că structura secvențială narativă este atît de pregnantă încît nu poate fi pusă în poziție de dominată. Din momentul în care avem secvență narativă sîntem în POVESTIRE... Un ultim element de subliniat este apariția temporalității odată cu DA cu secvență ordonată. Din momentul în care o secvență de acte este orientată temporal se conturează trei cazuri posibile: DA, REȚETA sau POVESTIREA, fiecare reprezentînd un tip de structură secvențială particulară. 1. Scrisă de F. Revaz, această secțiune
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a unei medalii, în care fața (opera lui I. L. Caragiale) și reversul (creația lui Mateiu I. Caragiale), deși închipuie efigii, reprezentări distincte, participă la un fond estetic, moral sau psihologic comun, împărtășindu-se în aceeași «esență spirituală»”. Cu Timp și temporalitate în opera lui Eminescu (2000), B. abordează o temă de mare importanță în modelarea viziunii poetice și în configurarea sentimentului eminescian al ființei. Ținta lucrării este, în intenția autorului, să aproximeze „modul în care se configurează sentimentul timpului în opera
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285802_a_287131]
-
poetice și în configurarea sentimentului eminescian al ființei. Ținta lucrării este, în intenția autorului, să aproximeze „modul în care se configurează sentimentul timpului în opera eminesciană” și „felul în care poetul își asumă propria condiție așezată sub semnul emblematic al temporalității”. Autorul utilizează cu ingeniozitate achizițiile exegezei eminesciene în interpretarea acestei teme, precum și intuiții proprii, dovedindu-se și aici un analist sagace în descifrarea structurilor, riguros în structurarea ecuațiilor de lectură. SCRIERI: Carte de vise, Târgu Mureș, 1994; Metamorfozele textului (Orientări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285802_a_287131]
-
de lectură. SCRIERI: Carte de vise, Târgu Mureș, 1994; Metamorfozele textului (Orientări în literatura română de azi), Târgu Mureș, 1996; Dimensiuni critice, Târgu Mureș, 1998; Fața și reversul textului (I. L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale), Târgu Mureș, 1998; Timp și temporalitate în opera lui Eminescu, Târgu Mureș, [2000]; Ana Blandiana, Brașov, 2000; Scriitori români contemporani, Târgu Mureș, 2002; Poezia clasică și romantică de la Dosoftei la Octavian Goga, Brașov, 2002; Simbolism, modernism, tradiționalism, avangardă, Brașov, 2002. Ediții: Un destin istoric: Biserica Română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285802_a_287131]
-
timpul corespunzător unei actualizări va fi necesarmente discontinuu, căci rezultă din acțiunea concomitentă a acestor trei poli cu spațiul-timpul asociat fiecăruia: "Orice timp evoluează în sacade, în salturi, prin înaintări și reculuri, prin însăși constituția dialecticii care îi dă naștere... Temporalitatea logică este astfel discontinuă... "40. Fecunditatea abordării lupasciene a spațiului-timp în muzică 41 și literatură este uluitoare. EXISTĂ CONSTITUENȚI ULTIMI AI MATERIEI? Există o relație directă între natura spa-țiului-timp și vechea problemă a constituenților ultimi ai materiei. Lupasco a abordat
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și prematură. Abia acum se poate spune că lumea e pregătită a-i primi generosul mesaj. Ne aflăm, de la un timp, sub zodia sintezei istorice, înțeleasă ca fundament al oricărei reflecții asupra devenirii, ca sursă a bucuriei de a înțelege temporalitatea, de a plasa individul în omenire și omenirea însăși în cuprinsul realului 1. O triplă expansiune are loc în istoriografie, angajând esențial destinul sintezei: în timp, prin abolirea oricărei limite cronologice, istoricul fiind interesat să cuprindă pe cât posibil întreaga durată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
vocația inițială, fiind obligate să se adapteze exigențelor publicului. (M. Frybes, 1996:69). * subordonată unei mitologii a partidului și ideologiei luptei. Dincolo de figurile războiului, sovietismul a eșuat și prin paradigma materială a grandiosului ineficient (monumente faraonice, industrie grea etc.) și temporalitatea circulară inertă (8 Martie, ziua internațională a femeii, 1 Mai, sărbătoarea internațională a muncii etc.). Fie că este vorba despre mărfuri sau de semne ale forței politice, de rachete, statui, palate ale poporului sau aspiratoare, prezența fizică masivă a obiectului
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
1995:70). Concepte fondatoare precum ordine, sistem, raționalitate sînt puse în cauză de noțiuni ca ambiguitate, contingență, provizorat. "Universalul, generalul și atemporalul sînt subminate de particular, de local și de efemer". Postmodernitatea va opera cu diferența nu cu omogenitatea, cu temporalitatea, nu cu spațialitatea, cu fisiunea, nu cu fuziunea" (L. Hutcheon, 1994:107). Într-o nouă logică, pluralismul postmodern infrastructurat de multiplicitate și diferență ne obișnuiește cu paradigma inclusivă: în locul disjuncției sau/sau conjuncția multiplă și/și (cultura elitelor și cultura
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
conștienței umane. În fond, timpul nu are sens de constituent al universului decât raportat la fluxul acțional conștient, care raționalizează și explică. Obiectivarea timpului are valoarea reducerii la absurd a cadrului acțional, adică eliminarea sursei acțiunii raționale și a dimensiunii temporalității. Ceea ce complică și mai mult problema consistenței Economiei prin felul cum este tratat timpul se regăsește la nivelul modului în care este prezentată performanța randamentală ca țintă definitorie a procesului economic. Economia vede performanța ca pe un ideal ce este
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sumarizare oferă nu starea în sine, la un moment dat, a sistemului economic, ci starea de devenire, la un loc cu sens de progres sau regres, creștere sau descreștere, câștig sau pierdere, mai ales când punem problema în termeni de temporalitate într-un sistem global, cum vom vedea mai încolo. Orice ieșire din reperele bunului-simț, ca operator al omogenității intențiilor și consecințelor economice, ascultă, practic, de legea bifurcației, dar trebuie subliniat faptul că nu pot spune niciodată care sens („în sus
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
mecanismului și paradigma globală, a viziunii lumii ca sistem, se înscrie un traseu de căutări care nu trebuie să fie străine de Economie. Cogniția economică trebuie să intre sub zodia altei metafore, expresia lumii antropice complexe. B. Reprezentarea schimbării radicale Temporalitatea conceptelor Sistemul care ne interesează în acest demers este văzut nu sub aspect fizic, ci ca o formă de cunoaștere care duce la descifrarea caracteristicilor unui mod de organizare a cunoștințelor despre societate sau aspecte societale. Cel mai adesea în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
nuanțe, ba chiar sunt indiferente la perspective metodologice. Dacă termenul folosit dă bine în frază pare să fie suficient ca nivel de pretenție în privința consistenței. Cea mai importantă expresie a acestor inadecvări rezidă în nesocotirea relației dintre un concept și temporalitatea lui, mai ales momentul apariției lui pe axa timpului. Pentru cei captivi acestei inadecvări conceptele au materialitate aplicată, deși este imposibil să certifici corectitudinea interpretării fenomenelor anterioare instituirii epistemice a conceptului. Aceasta pare să fie cel puțin o problemă nedeslușită
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și fenomenele istorice. Obsesia cauzalității, dar mai ales ridicarea determinismului cauzal la rang de metodă de explicare relativistă a lumii, acoperă suprafața ideii de sistem și o face atemporală. Evrika are eterna ei trăire în fiecare teoretician predispus la sfidarea temporalității. Doar că strigătul de succes nu are ecou, ba chiar se produce pe o frecvență extrem de joasă! Un concept epistemic are un motiv al ivirii sale în capacitatea de răspuns a cuiva la provocările unei situații de inconsistență dintre o
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de personalitate/de caracter ale unor personaje literare sau ale unor persoane reale/ale unor personalități. Textul descriptiv are ca marcă definitorie capacitatea de reprezentare a unor aspecte simultane, coexistente în spațiu. Prin predominanța organizării spațiale și, implicit, prin suspendarea temporalității, discursul descriptiv se diferențiază de textul narativ. Alt element de contrast este opțiunea demersului narativ pentru diegesis (relatare), în timp ce textul descriptiv apelează frecvent la mimesis (reprezentare). Un model reductiv al textelor descriptive diferențiază două tipuri: - descrierea obiectivă, specifică textel or
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
parabola, fabula, balada, poemul, epopeea; apare și în scrieri de graniță de tip memorialistic). Narațiunea este esențială în operele epice tradiționale, dar își pierde relevanța în epica modernă, devenind adesea un pretext. - Seria de evenimente (fabula, istoria) este definită prin temporalitate, fiindcă întâmplările au caracter durativ și se succed pe o axă temporală. Reperele temporale multiple sunt, așadar, un indice al narativității; lor li se asociază repere spațiale unice sau multiple. - Discursul narativ se organizează ca structură sintagmatică, cuprinzând: nucleele narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
prin reliefarea elementelor definitorii, de ordin fizic, moral și/sau psihic) se concretizează printrun sistem de semne stilistice cu rol de identificare, individualizare și diferențiere. În ansamblul textului epic, secvența portretistică are rolul unei pauze descriptive, determinând un „decupaj“ în temporalitatea evenimentelor și în discursul narativ. Ea poate fi plasată în expozițiune (portret inițial, ca în romanul călinescian Enigma Otiliei, de pildă) sau „pulverizată“ în tot spațiul diegetic și în discursul mai multor instanțe descriptor (narator și personaje, precum în Moromeții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]