1,083 matches
-
adverbe de cantitate: mult, puțin, destul, cât de cât, îndoit, întreit, de două ori, de cinci ori etc. • adverbe de frecvență: din trei în trei, a doua oară etc. b. Adverbele circumstanțiale situează acțiunea pe una din coordonatele actului lingvistic (temporalitate sau spațialitate) sau într-un raport semantico-sintactic cu textul (componente ale textului) în care apar, dezvoltând sensuri dependente de situația de comunicare sau constante, independente, preexistente textului. În funcție de planul lor semantic, se disting: • adverbe de timp exprimând timpul, ca moment
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un brac,/Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari”. (Ibidem, p. 134); • exprimă constanța identității unor componente semantic-sintactice: tot: „De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi?” (M. Eminescu, I, p. 48); • subliniază și nuanțează aspectual temporalitatea acțiunii verbale, în sine, sau cu referire la diferiți factori implicați în desfășurarea acțiunii verbale: deja, abia, de-abia, tocmai: „Și abia plecă bătrânul.../ Ce mai freamăt, ce mai zbucium!” (M. Eminescu, I, p. 147), „Ce ți-e? zise un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenului dependent prin trăsăturile lor semantice definitorii (sau prin una din fascicolul de trăsături din care se constituie planul lor semantic). Aceste trăsături semantice se înscriu cu deosebire în principalele câmpuri semantice, descrise în plan sintactic de un circumstanțial: spațialitate, temporalitate, cauzalitate, finalitate etc. Se adaugă asociativitatea, în diferitele ei variante sintactice. În interiorul acestor câmpuri semantico-sintactice, descrise, adesea la un nivel general, de termenii prin care se realizează funcțiile sintactice (mai ales termeni adverbiali: acasă, aici, acum, acolo etc., dar și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
general, de termenii prin care se realizează funcțiile sintactice (mai ales termeni adverbiali: acasă, aici, acum, acolo etc., dar și substantivali): Mă duc acasă., Plec acolo chiar acum. etc., prepozițiile descriu, prin trăsăturile lor semantice proprii, diferite aspecte ale spațialității, temporalității etc. Aceste aspecte condiționează compatibilitatea (sau continuitatea) regent-prepoziție - termen dependent. Termenul caracterizat prin autonomie lexicală poate introduce în câmpul sintactic al regentului (verb, substantiv) o dimensiune semantico-sintactică generală - spațialitatea, de exemplu; conținutul semantic deplin, bine determinat, al funcției sintactice este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțului, prepoziția este dependentă, în primul rând, în mod relativ, de cele două categorii principale impuse de regent: atribut/complement (inclusiv circumstanțial). În dezvoltarea relației de dependență care generează cele două categorii de funcții, în exprimarea sintactică a spațialității și temporalității, termenul atribut este precedat de o prepoziție compusă, formată din prepoziția simplă de și prepoziția proprie termenului circumstanțial: A așezat cărțile pe masă. / Cărțile de pe masă sunt ale tale. A sădit un tei între doi stejari. Teiul dintre stejari e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
copulative care realizează cel mai frecvent în complementaritate cu un nume, funcția de predicat dar și alte funcții sintactice(subiect, complement etc.); • situează verbul, mai ales când funcționează ca predicat, într-o opoziție categorială de tip sintactic: negația, modalitatea, aspectul, temporalitatea. Ocupă această poziție funcțională: - adverbe de negație: nu, nici: „Nu lua în seamă cântecele grele / Cu care turbur liniștea de-apoi.” (T. Arghezi) - de modalitate: aproape, mai, cât pe ce: Hârsita de mătușa nu mă slăbea din fugă nici în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 68) Observații: Când face parte dintr-un predicat de formă negativă, adverbul mai semnifică încetarea unei anumite acțiuni, stări: „Și, goală ca de suflet, tristă, țara Nu mai găsește, parecă,-nțeles” (T. Arghezi, p. 263) - verbe semiauxiliare (de modalitate, temporalitate, aspect): „ - Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu și trec, printr-o săliță, din cârciumă în bucătărie... ” (I.L.Caragiale), „Cine era să plătească? taica?.” (I.L.Caragiale), „Iată îndărătul palatului Puntea suspinelor pe care treceau cei ce n-aveau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încredere în el.”, ajungând ceea ce visase de copil realizează în ansamblu funcția de circumstanțial temporal (și cauzal). • compus; Poate avea această structură mai ales predicatul; în structura sa intră atunci două verbe: un semiauxiliar (de modalitate, de aspect sau de temporalitate) și verbul principal (predicativ sau copulativ): „Trebuie să fi ținut bani berechet, gândeau toți băieții de prăvălie.” (E. Barbu) Semiauxiliarul dezvoltă „proiecția enunțării asupra enunțului.” Mai rar se realizează prin acest tip structural funcția de atribut: „... S-o confunde cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai primește sensul ‘pluralitate’), cu originea în raportul cu lumea extraverbală, se desfășoară sub semnul opțiunii: Va pleca la Cernăuți Andra sau Cristina. sau al excluderii: Va pleca la Cernăuți nu Andra, ci Cristina., cu eliminarea situării într-o aceeași temporalitate. Realizarea tautologică a funcțiilor sintacticetc "Realizarea tautologic\ a func]iilor sintactice" Uneori, funcțiile sintactice (sau componenta nominală a funcției de predicat) se realizează, tautologic, prin aceleași unități lexicale prin care s-a exprimat regentul, într-o relație de dependență, sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de circumstanțială pe care o introduc; identitatea funcțional-sintactică a propoziției este determinată de planul semantic al adverbului: • încotro, unde - circumstanțial de spațialitate: „Atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi.” (I. Creangă) • când - circumstanțial de temporalitate: „Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar, Atât de rar că timpul trecea pe lângă oră.” (T. Arghezi) • cum și cât - circumstanțial de modalitate: „Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul.” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu se face ziuă, atâta lume, câtă frunză și iarbă, de nu se mai putea mișca.” (P. Ispirescu) ș= până a se face ziuă, înainte de a se face ziuăț și relația de coordonare prin care se evită subordonarea circumstanțială (de temporalitate): „N-apucară să se așeze bine și auziră un sunet de bucium.” (P. Ispirescu) ș= înainte de a se așeza bineț * Opoziția pozitiv-negativ caracterizează toate tipurile de enunțuri (asertive, interogative, imperative, exclamative), dar prezintă unele note relativ distincte, sub aspect semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
natură lexicală si alta, de natură gramaticală. Componenta semantică de natură lexicală rezultă din interpretarea lingvistică (anterioară actului comunicării) a „obiectelor” realității extralingvistice, reflectată în planul conștiinței. Componenta semantică de natură gramaticală rezultă din situarea sensurilor lexicale într-o anumită temporalitate, în primul rând, în raport cu temporalitatea procesului de comunicare, precum și în interiorul unor opoziții determinate de implicarea în verbul-predicat a relației cu un subiect: persoana și numărul, relație care se actualizează prin raportarea la protagoniștii actului lingvistic. Pe componenta semantic-lexicală se întemeiază
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
natură gramaticală. Componenta semantică de natură lexicală rezultă din interpretarea lingvistică (anterioară actului comunicării) a „obiectelor” realității extralingvistice, reflectată în planul conștiinței. Componenta semantică de natură gramaticală rezultă din situarea sensurilor lexicale într-o anumită temporalitate, în primul rând, în raport cu temporalitatea procesului de comunicare, precum și în interiorul unor opoziții determinate de implicarea în verbul-predicat a relației cu un subiect: persoana și numărul, relație care se actualizează prin raportarea la protagoniștii actului lingvistic. Pe componenta semantic-lexicală se întemeiază „obiectul” enunțului. Pe componenta semantic-gramaticală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asigure o interpretare coerentă cu alte soluții date problemei realizării altor funcții sintactice ca „părți de propoziție multiple” - ca să rămânem în termenii gramaticii curente - subiectul, înainte de toate. Prin planul său semantic, întemeiat pe complementaritatea celor două componente semantice: procesualitatea și temporalitatea, verbul are rolul fundamental în organizarea enunțului sintactic dar își îndeplinește acest rol prin nucleul predicațional, condiție existențială și marcă distinctivă a propoziției; nucleul predicațional, a cărui esență este relația sintactică de interdependență Subiect Predicat, este, prin aceasta, nucleu propozițional
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
oportunist. Când verbele copulative intră în relații de coordonare disjunctivă, enunțul sintactic se caracterizează prin relația sintactică între două predicate - dublă realizare a predicației -, care situează actualizarea planului semantic al subiectului gramatical sub semnul alegerii unei dimensiuni sau a unei temporalități a aceleiași dimensiuni semantice: Ioana este sau numai pare neliniștită? Bătrânul este sau a fost antrenorul lor? Când verbele intră în relație de coordonare opozitivă, al cărei plan semantic implică în mod curent un termen negativ, relația de coordonare se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mânca haram și spune drept, tu ești Gerilă... Tu trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lângă tine...” (I. Creangă) „Moftangiul (...) poate fi sărac sau bogat, prost ori deștept (...) el a fost, este și va fi român adevărat...” (I.L. Caragiale) • temporalitatea: „În ceasul acela comparația pe care o făcea docentul de la Jena putea părea prezumțioasă. Mai târziu avea să fie prea puțin grăitoare.” (C. Noica) Categorii semantice de predicattc "Categorii semantice de predicat" Modul specific în care se desfășoară, în procesul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la cei doi termeni ai nucleului predicațional: subiectul și predicatul. Verbele care realizează predicatul absolut au conținutul lexical absolutizat în desfășurarea consubstanțialității semantice subiect - predicat sau își dezvoltă o variantă proprie acestor enunțuri, a cărei caracteristică definitorie este pierderea componentei „temporalitate”. Verbul a fi este un verb existențial, sinonim „perfect” cu a exista, în enunțuri precum: „Este Dumnezeu.”, „Eu e Dumnezeu. Națiunea mea e lumea, cum fără eu nu e Dumnezeu, astfel fără națiunea mea nu e lumea.” (M. Eminescu) Dacă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate părțile.” (M. Preda) • concesia: „Orice cuvânt aș scrie... încă mi s-ar părea o vorbă goală.” (G. Bogza) • modalitatea: „Nu, e mai bine cum e acum, când poți acoperi cu realizările dintr-un sector pierderile din altul...” (M. Preda) • temporalitatea: „Știam că o să-i facă mare plăcere aflând că am traversat jumătate de oraș ca să asist la un festival balt.” (M. Eliade) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" În funcție de realizarea sa concretă în enunț, subiectul poate fi: a. simplu; într-o relativă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau Andra.”, „Cine știe de este mai bine / A fi sau a nu fi.” (M. Eminescu), sau definitivată (interpretată lingvistic prin coordonare opozitivă): „Nu! nu ești tu divină, ci cei ce te-au vândut;” (M. Eminescu), sau în raporturi de temporalitate alternativă (prin coordonare alternativă): „Trece pe la el când Andra, când Ion.”, „Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.” (M. Eminescu) În dezvoltarea variantei marcată stilistic, conținutul semantic al termenului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
această realitate. Cele mai multe dintre raporturile în care se înscriu „obiectele” realității extralingvistice sunt simultane. În interpretarea lor lingvistică, însă, subiectul vorbitor poate detașa doar pe unele, care primesc astfel poziții distincte în structura enunțului introducând informații semantice prin diferite coordonate (temporalitate, spațialitate etc.) ale desfășurării acțiunii verbale: Mircea a plecat la mare., Mircea a plecat ieri., Mircea a plecat ieri la mare. ș.a.m.d. Numai uneori aceste raporturi rămân fără o identitate sintactică precisă sau, mai exact, univocă. Amalgamarea lor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
univocă. Amalgamarea lor în plan extralingvistic primește expresia sintactică a unor circumstanțiale nespecifice; trăsătura semantică pe care o introduc aceste circumstanțiale în enunț este circumstanțialitatea în general. Ele sunt expresia unui cadru situațional care interesează ca atare; coordonate precum spațialitate, temporalitate, cauzalitate etc. se interferează până la suprapunere: „El își apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise, și, la lumina cea palidă a lunei, el întorcea foaie cu foaie uitându-se la constelațiunile ciudate.” (M. Eminescu, O.P.L., 36), „Pe ploaie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin care se realizează și cu planul semantic al relației de dependență, marcat cel mai adesea de elementul relațional, funcția de circumstanțial dezvoltă mai multe variante concrete, expresie sintactică a raportului care predomină în interpretarea realității extralingvistice: • de spațialitate • de temporalitate • de modalitate • consecutiv • de progresie • instrumental • de cauzalitate • de finalitate • condițional • concesiv • referențial Observații: Mai ales în dezvoltarea unor variante ale funcției de circumstanțial, relația de dependență nu implică un regent identificabil într-o unitate lexico-gramaticală; acesta poate fi întreg
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca atare relația de dependență (mai exact, o realizează) dar marca identității specifice a fiecărui circumstanțial este preponderent semantică; ea se implică în: • conținutul concret lexical al termenului prin care circumstanțialul se realizează: „Am plecat acolo/ieri.” $circ. de spațiu/temporalitate$$; • conținutul semantic, situat între abstract și concret, al termenilor relaționali: „S-au spart din cauza frigului.” $circ. de cauză$$; • planul semantic al relației de dependență: „Ai carte, ai parte.” $circ. cond.$$ și este, adesea, fixată definitiv prin alte semne lingvistice din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe aceea de complement indirect: „Brațele ei albe și goale se întinseră spre dânsul.” (M. Eminescu, P.L., 49) Alte prepoziții, mai abstracte, nu marchează decât identitatea funcțională de circumstanțial, ele putând însoți deopotrivă un circumstanțial de spațialitate și unul de temporalitate sau chiar alte variante: în, din , la, de la... până la, după, spre, către etc. Distincția între spațialitate și temporalitate se întemeiază atunci pe corelarea elementului relațional cu conținutul semantic-lexical al termenului prin care se realizează funcția de circumstanțial: • circumstanțial spațial: „În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Alte prepoziții, mai abstracte, nu marchează decât identitatea funcțională de circumstanțial, ele putând însoți deopotrivă un circumstanțial de spațialitate și unul de temporalitate sau chiar alte variante: în, din , la, de la... până la, după, spre, către etc. Distincția între spațialitate și temporalitate se întemeiază atunci pe corelarea elementului relațional cu conținutul semantic-lexical al termenului prin care se realizează funcția de circumstanțial: • circumstanțial spațial: „În pădurile țării mele / Trăiește balaurul.” (M. Isanos, 141); • circumstanțial temporal: „Marea-n fund clopote are care sună-n
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]