879 matches
-
150ș (după Papilian 158ș). În piciorul varus unghiul de declinație este mai mic și colul talusului mult deviat medial. Talusul este legat de oasele vecine prin 3 articulații: articulația talocrurală, articulația subtalară și articulația talocalcaneonaviculară. Articulația talocrurală leagă oasele gambei (tibia și fibula), prin intermediul talusului, de scheletul piciorului. Articulația subtalară unește fața inferioară a talusului și fața superioară a calcaneului prin intermediul fețișoarelor lor articulare posterioare. Articulația talocalcaneonaviculară unește talusul de calcaneu și navicular. Pe talus nu se inseră nici un mușchi, ci
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
cele două maleole formează un sistem de direcție împiedicând deplasarea laterală a talusului - rol care revine în special celei laterale (peronieră, care coboară mai mult dect cea medială tibială). Deplasarea posterioară este prevenită de marginea posterioară a epifizei distale a tibiei. Prin poziția lui, talusul are rol atât în statică, cât și în dinamică. Astfel, în statică, talusul primește toată greutatea corporală de la tibie și o transmite în jos calcaneului și anterior spre degete, prin navicular cu care se articulează și
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
prin cele trei cuneiforme, care se articulează cu acesta. La rândul său, calcaneul transmite o parte din această greutate spre degetele 5 și 4, prin intermediul cuboidului cu care se articulează, precum și direct pe sol. Trabeculele sale continuă pe cele ale tibiei la nivelul trohleei, de unde pornesc două sisteme trabeculare, unul spre articulația talo-naviculară - continuându-se astfel cu cele din partea medială a arcului lontgitudinal plantar (din care talusul face parte) și unul spre tuberozitatea calcaneeană. Articulațiile subtalară, talo-calcaneo-naviculară - împreună cu cea calcaneo-cuboidiană, deși
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
de 8-11 mm), sunt deja distincte cele 3 regiuni ale membrului inferior (coapsa, gamba și planta). Dezvoltarea plantei continuă în a 5-a săptămână (embrion de 11-13 mm), când este inițiată prima etapă a scheletogenezei prin condensarea mezenchimală, la nivelul tibiei și fibulei. În cea de-a 6 săptămână (embrion de 14-16 mm) planta - aflată în continuarea gambei fără angulare dorsală, este divizată morfologic între o zonă preaxială (în care va fi inclus și viitorul talus) și una postaxială, legată de
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
humerusul sau femurul, care se articulează cu centura respectivă; Segmentul mijlociu, numit "zeugopod", care corespunde cu antebrațul la membrul anterior și gamba la membrul posterior, este format din două oase paralele, situate unul pe partea cranială a segmentului - radiusul sau tibia, iar altul, în partea codală - cubitusul (ulna) sau peroneul (fibula); Segmentul distal, numit "autopod", care corespunde cu mâna sau cu piciorul, fiind format el însuși din trei părți: o parte proximală, "bazipodul", alcătuită din 2 rânduri de oase scurte, denumite
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
oase centrale). Aceste osișoare sunt dispuse în 2 rânduri, proximal și distal. "Rândul proximal" este format din 3 oase, dintre care osul cranial poartă denumirea de "radial" la mână sau respectiv, "tibial" la picior, deoarece corespunde cu radiusul sau cu tibia, cel caudal poartă denumirea de "cubital" la mână sau respectiv, "peroneal" la picior, deoarece corespunde cu cubitusul sau cu peroneul. Între ele se găsește "osul intermediar" care pare a proveni din zeugopod. "Rândul distal" cuprinde cinci oase cunoscute sub numele
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
o singură piesă, și anume în cubitoradial și tibioperoneal. Membrele posterioare ale anurelor (broaștelor), adaptate primordial pentru salt, sunt formate din 4 articole : coapsa, gamba, tarsul (diferențiat din autopod) și laba. Membrul posterior la anure prezintă un femur foarte alungit. Tibia și peroneul au concrescut formând un singur os crural - tibioperonealul. Rândul proximal al tarsienelor este reprezentat numai prin două oase: tibialul (astragalul) și peronealul (calcaneul), alungite astfel încât formează o pârghie. Aceste două oase sunt concrescute între ele, distal și proximal
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
pe partea posterioară: tuberculul calcaneului. Rândul distal al tarsului este format din oscioare ce se sudează mai târziu, în mod parțial, între ele. Păsările nu au astragal, deoarece rândul proximal al oaselor tarsiene s-au sudat la capătul distal al tibiei, pentru care acesta se mai numește și tibiotars, iar oasele tarsiene distale și trei oase metatarsiene corespunzătoare degetelor II, III și IV sunt contopite într-un singur os alungit, formând tarsometatarsul, care este scheletul tarsului. Scheletul membrului posterior la păsări
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
îndreptat oblic înainte și capătul său distal formează punctul de sprijin al corpului pe picioare. Segmentul al doilea este format dintr-un tibiotars puternic format din oasele gambei (tibie, peroneu) sudate cu oasele tarsiene proximale (de unde și numele de tibiotars). Tibia este bine dezvoltată și totdeauna mai lungă decât femurul. Peroneul, în schimb, din cauză că piciorul nu execută mișcări laterale și de rotație, s-a redus foarte mult și este sudat pe o mare întindere a sa cu tibia, având, de obicei
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
numele de tibiotars). Tibia este bine dezvoltată și totdeauna mai lungă decât femurul. Peroneul, în schimb, din cauză că piciorul nu execută mișcări laterale și de rotație, s-a redus foarte mult și este sudat pe o mare întindere a sa cu tibia, având, de obicei, forma unei așchii mai puternic dezvoltate sus, dar neajungând niciodată până la autopod. La locul de articulație a femurului cu tibia (genunchi) se găsește un os numit rotulă. Segmentul al treilea (autopodul) este format dintr-un tarsometatars (sau
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
de rotație, s-a redus foarte mult și este sudat pe o mare întindere a sa cu tibia, având, de obicei, forma unei așchii mai puternic dezvoltate sus, dar neajungând niciodată până la autopod. La locul de articulație a femurului cu tibia (genunchi) se găsește un os numit rotulă. Segmentul al treilea (autopodul) este format dintr-un tarsometatars (sau osul metatarsotarsian), provenit din fuzionarea oaselor tarsiene distale cu trei oase metatarsiene, corespunzătoare degetelor II, III și IV. Tarsometatarsul este un os alungit
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
pelvin la mamifere este format din 7 oase tarsiene, dispuse pe două rânduri între zeugopod și metapod. Rândul proximal, este format din 3 oase: astragal, calcaneu și scafoid (osul central), aflat în centru; astragalul este osul ce se articulează cu tibia. Rândul al doilea este format din cuneiformul I (micul cuneiform), cuneiformul II (sau intermediar), cuneiformul III (marele cuneiform) și cuboid. La cal și iepure, există 6 oase tarsiene deoarece cuneiformul I și II se sudează într-un singur os denumit
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
motocicliști), la sportivi sau prin cădere de la înălțime. Mecanismul comun de producere al fracturilor de talus este cel de hiperdorsiflexie forțată al piciorului pe gambă și compresiune în cădere de la înălțime cu talusul cuprins între calcaneu și epifiza distală a tibiei. Particularitățile acestor fracturi sunt datorate caracteristicilor anatomice și funcției biomecanice speciale ale talusului, aportului sangvin deficitar, precum și frecvenței mari a complicațiilor tardive de temut (necroza avasculară și artroza posttraumatică). Aproape 60% din suprafețe talusului sunt cartilaginoase, nu există nici o inserție
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
talusului sunt clasificate în 5 tipuri: Domul talusului (= trohlea talusului) este o suprafață articulară curbată netedă, acoperită cu cartilaj, situată pe fața superioară a talusului și prezintă trei fețe articulare: fața superioară care se articulează cu fața articulară inferioară a tibiei; fața maleolară medială care se articulează cu maleola medială a tibiei și fața maleolară laterală care se articulează cu maleola laterală a fibulei. Fracturile transcondrale a domului talusului sau fracturile osteocondrale a domului talusului (Tipul 1) sunt fracturi a suprafeței
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
o suprafață articulară curbată netedă, acoperită cu cartilaj, situată pe fața superioară a talusului și prezintă trei fețe articulare: fața superioară care se articulează cu fața articulară inferioară a tibiei; fața maleolară medială care se articulează cu maleola medială a tibiei și fața maleolară laterală care se articulează cu maleola laterală a fibulei. Fracturile transcondrale a domului talusului sau fracturile osteocondrale a domului talusului (Tipul 1) sunt fracturi a suprafeței articulare a trohleii talusului, care afectează cartilajul și reprezintă 0,06
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
posterior a ligamentului colateral lateral al articulației tibiotarsiene în timpul unei hiperflexiuni dorsale forțată cu rotație externă a piciorului sau, probabil mai frecvent, printr-o mișcare de hiperflexiune plantară forțată contra plafonului tibial, care strivește tuberculul lateral între marginea posterioară a tibiei și calcaneu, așa cum este cazul lovirii mingii blocate de către un fotbalist. Fractura tuberculului medial este mult mai rară. Fractura bituberculară Stieda detașează partea posterioară a talusului în totalitate; ea interesează în mod constant suprafețele articulare posterioare și se datorează unei
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
păcătoși — înșelători, lacomi, calomniatori — ordonați în două registre și cărora dracii le aplică pedepsele de rigoare. De asemenea, în jumătatea nordică a peretelui apar trei figuri alegorice mari: Moartea asemenea unui schelet, așezat lângă un ciubăr plin cu cranii și tibii încrucișate, ținând o cupă în mâna dreaptă și o coasă în stânga; Ciuma, personificată sub forma unei femeie dezbrăcate pe spinarea unui măgar, care se îndreptată spre Moarte și Lenea, o femeie dezbrăcată, cu părul scurt și zbârlit, așezată pe un
Satu Mare, Corund: Biserica cu draci, fascinantă pentru credincioșii care îi trec pragul by Elena Badea () [Corola-website/Journalistic/102129_a_103421]
-
Suprafețele articulare sunt în număr de două: suprafața articulară gambieră (tibia și fibula) și suprafața articulară tarsiană (talusul); ele sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin. sau articulația gleznei ("Articulatio talocruralis") este o articulație sinovială de tip ginglim (articulație trohleană), situată în regiunea gleznei membrului inferior, care leagă oasele gambei
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
și fibula) și suprafața articulară tarsiană (talusul); ele sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin. sau articulația gleznei ("Articulatio talocruralis") este o articulație sinovială de tip ginglim (articulație trohleană), situată în regiunea gleznei membrului inferior, care leagă oasele gambei (tibia și fibula), prin intermediul talusului, de scheletul piciorului. Această articulație joacă un rol primordial în mersul omului, asigurând statica și mișcarea membrului inferior, în stațiunea bipedă. Zilnic solicitată, ea este cea mai predispusă articulație la entorse, cel mai adesea la entorsele
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
mișcarea membrului inferior, în stațiunea bipedă. Zilnic solicitată, ea este cea mai predispusă articulație la entorse, cel mai adesea la entorsele laterale ca urmare a unei inversiuni forțate a piciorului. Suprafețele articulare sunt în număr de două: suprafața articulară gambieră (tibia și fibula) și suprafața articulară tarsiană (talusul); ele sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin. Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă articulară întărită pe laturi de două ligamente colaterale puternice, ligamentul colateral lateral și ligamentul colateral medial
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
compus aflat pe partea medială a articulației. Are forma unui evantai sau a unei lame triunghiulare și de aceea se mai numește și ligament deltoidian al articulației talocrurale. Își are originea superior pe marginile și pe vârful maleolei mediale a tibiei și de acolo se răspândește în evantai în jos la oasele tarsiene posterioare (talus, calcaneu, navicular). În constituția lui intră două straturi: superficial (ligamentul deltoidian propriu-zis) și profund. I se descriu patru părți sau fascicule: tibiotalar anterior, tibionavicular, tibiocalcanean și
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
a cincea parte dintr-o circumferință; suprafața talară reprezintă a treia parte dintr-o circumferință. În consecință scoaba tibiofibulară este mai redusă sagital decât scripetele talusului și, prin urmare, totdeauna va rămâne o parte a acestui scripete în afara contactului cu tibia. Cele două segmente de circumferință nu sunt reprezentate de câte un arc de cerc regulat, ci se formează fiecare prin reunirea mai multor arcuri de cerc cu raze diferite. Aceasta are importanță în elucidarea mișcărilor acestei articulații. Suprafața trohleară a
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
importanță în elucidarea mișcărilor acestei articulații. Suprafața trohleară a talusului este mai lungă antero-posterior, decât suprafața tibiofibulară, permițând astfel mișcări ample de flexie dorsală și plantară a piciorului. Suprafața gambieră sau tibiofibulară este reprezentată de extremitățile distale (inferioare) ale ale tibiei și fibulei, care realizează o formațiune comparabilă cu o scoabă, formată în sus de fața articulară inferioară a tibiei, iar pe lături de fețele articulare ale maleolelor medială (de pe tibie) și laterală (de pe fibulă). Rezultă astfel o suprafață articulară concavă
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
mișcări ample de flexie dorsală și plantară a piciorului. Suprafața gambieră sau tibiofibulară este reprezentată de extremitățile distale (inferioare) ale ale tibiei și fibulei, care realizează o formațiune comparabilă cu o scoabă, formată în sus de fața articulară inferioară a tibiei, iar pe lături de fețele articulare ale maleolelor medială (de pe tibie) și laterală (de pe fibulă). Rezultă astfel o suprafață articulară concavă, în sens transversal, acoperită în toată întinderea sa de un strat de cartilaj hialin gros de 1,5-2 mm
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]
-
astfel o suprafață articulară concavă, în sens transversal, acoperită în toată întinderea sa de un strat de cartilaj hialin gros de 1,5-2 mm. În scoabă pătrunde trohleea talusului, care dă articulației o mai mare soliditate. "Față articulară inferioară a tibiei" ("Facies articularis inferior tibiae") este dreptunghiulară și prezintă o concavitate sagitală, care descrie un arc de circa 80° și o convexitate transversală ușoară, cu o creasta antero-posterioară cu vârful rotunjit. "Față articulară a maleolei mediale a tibiei" ("Facies articularis malleoli
Articulația talocrurală () [Corola-website/Science/335947_a_337276]