541,899 matches
-
pentru nimic, dl C.T.P. revine în numărul 614 al ALA cu un editorial în care povestește ce a înțeles d-sa din prima Întîlnire a �României literare", care i-a răpit din timpul d-sale prețios (�întotdeauna la un cotidian timpul costă bani") fără să-i folosească la mare lucru. Regretăm nespus și promitem să nu-l mai deranjăm pe dl C.T.P. cu invitații culturale. Nu de alta, dar ca să nu mai fie silit să dea ochi, vorba d-sale, cu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15284_a_16609]
-
că totul în jurul său e doar un spectacol de teatru (și tocmai de aceea piesele de teatru pe care le joacă par a exprima, prin revers, eul său autentic) din care speră să fie izbăvit de "stăpâna universului", Dumnezeu neavând timp pentru el. Această stăpână a universului e însă pentru el Botine-Caterine, o prostituată... pe care o crede atotputernică pentru că îl salvează de torturantele ceremonialuri. Caroline Mathilde, care nu se crede importantă decât ca soră a Angliei și "vacă reproducătoare" a
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
regina avea 19 ani, Struensee sub 30). Optimismul lui Enquist, legat de victoria finală a iluminismului și rațiunii, care plasează totul într-o perspectivă oarecum hegeliană, e însă subliniat inclusiv de o scenă de la începutul romanului, care se plasează în timp după căderea lui Struensee. Comparația provine din raportul unui diplomat englez care a avut prilejul să îi întâlnească pe cei doi în timpul unui spectacol de teatru. în timpul discuției pe care o reproduce Enquist, regele bolnav exclamase: "Struensee trăiește!" La protestul
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
unui spectacol de teatru. în timpul discuției pe care o reproduce Enquist, regele bolnav exclamase: "Struensee trăiește!" La protestul dojenitor al lui Guldberg, regele începe să facă obișnuitele sale reverențe teatral-mecanice, dar dă răspunsul care se vrea a fi în același timp cheia romanului: "Dar nu se vorbește de vremea lui Struensee? Nu-i așa? Nu de vremea lui Guldberg. De vremea lui Struensee!!! Istorie cipriotă Literatura din Insula Afroditei "locuiește" limba neogreacă, dar foarte mulți dintre scriitorii ei s-au format
Istorie daneză by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15307_a_16632]
-
tensiunea pe care o aduc boala și moartea. Discursul poetic, din perspectiva "acelui cetățean universal ș...ț pentru care granițele (geografice, dar și temporale) nici nu există", glisează între spațiul marcat de boală al sanatoriului și rătăcirea prin orașele și timpurile lumii, discret livrescă, așa cum este și personajul ei, Himerus Alter. "Mă trezesc cu mîna amorțită și mi se face teamă,/ Tremur ca-ntotdeauna, deschid fereastra, același sentiment greoi/ Din verile toride, închis în mine însumi, ursuz,/ La Cairo, printre cămile
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
între noi eram, ca radius și ulna,/ Ca o sulfamidă cu hemoglobina în methemoglobină, un șuvoi de eritropoetină/ Pentru celula medulară primitivă și captivă,/ în pragul libertății tropăind ca un popor suferind,/ Oprimat și de cer uitat,/ Așa treceam prin timp, zîmbind, ținîndu-ne de mînă, aerieni ca în Chagall,/ Spre-al morții bal triumfal". în ciuda programului și a tonului general grav al poeziei sale, Vasile Baghiu știe să găsească loc pentru ludic și ironie, nu atît în rimele interne sau interludiile
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
există un catalog accesibil numai bibliotecarilor, și el lacunar, dar parcă mai bogat. Căutînd cărți apărute cu ani înainte, care nu figurau în catalogul central, cîte o bibliotecară amabilă de la Academie se ducea să consulte catalogul celălalt și, după un timp, îmi spunea fie să completez o fișă, pentru titlul solicitat, fie că el nu există (sau există, necatalogat, în depozit). Dacă vrei să vezi ce a apărut pe un anumit subiect în ultimii 12 ani, nu vei putea obține decît
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
chip - sub penalitatea disprețului în interiorul grupului tău de prieteni. Era de fapt o situație schizofrenică. în exil m-am simțit liber - dar liber într-o societate ale cărei reguli nescrise nu le cunoșteam, liber de o libertate abstractă. în același timp, această libertate era vitală pentru gîndire, pentru ceea ce aș numi "respirația minții". întărit astfel, am putut explora anumite zone intelectuale și ideologice care, în țară, nu erau propriu-zis interzise, dar erau inimaginabile. Una dintre marile descoperiri subiective pe care le-
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
marile descoperiri subiective pe care le-am făcut a fost lectura sau, cu un termen pe care l-am folosit în cartea mea Rereading (1993), carte care urmează să apară în traducere românească, (re)lectura, cititul care este în același timp recitire, care poartă în sine recitirea, meditația retrospectivă, sau, altfel spus, un mod particular al atenției. Mi s-a părut că în România comunistă în care m-am format eu - împotriva comunismului dar și, dată fiind relația mimetică inevitabilă cu
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Praga și la Budapesta (unde, de altfel, s-au și jucat)." Însemnarea se încheie cu o referire la jurnalul lui Sebastian (profetică, dar și ironică în ceea ce-l privește pe Eliade însuși și felul cum urma să fie portretizat în timp în acel jurnal): "Sunt sigur că opera lui cea mai importantă (din ce cunosc eu, pînă în primăvara 1940) va fi jurnalul. Căci nu se grăbea, nu arunca rîndurile pe hîrtie, ci se oprea asupra nuanțelor, căuta cuvîntul just, preciza
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
prezent la masa rotundă, era pe atunci un băiețel, dar păstrase o amintire limpede ... Și nu fac aici o listă a tuturor coincidențelor - a întretăierilor de serii de improbabilități - care-mi dădeau sentimentul de "lume mică" dar și, în același timp, de lume largă și accesibilă, de vastă transparență circulabilă, pe care nu-l avusesem niciodată în România claustrofobică de altă dată. Dincolo de coincidențe, am văzut mulți oameni, prieteni vechi și noi, și-am fost scutit ca prin minune de întîlniri
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
absolut arid, non-poetic, al acestui început de poem. Expresie devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb: un imperfect al indicativului (nu credeam), un prezent al subjonctivului (să-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură verbală poate fi numită - fără riscul de a greși prea mult - ca aparținând mai degrabă prozei decât poeziei. Chiar dacă ținem cont de faptul că, încă din titlu, suntem
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
completă a tropilor este bătătoare la ochi. Numai că nici cititorul obișnuit, nici criticul literar nu se simt nici o clipă derutați de o atare ariditate, și nu refuză să se angajeze, dintru început, în dimensiunea lirică a textului. În același timp, versul citat beneficiază de o arhitectonică perfect "închisă", de o construcție verbală atât de echilibrată, încât ne dăm seama că nici una din vocabulele care-l compun nu ar putea să fie dislocată, fără a-i prejudicia existența lirică. La fel
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
dat de cuvântul următor: "a muri". Așadar, surpriza combinată cu îndoiala - ca să reiau primele două ipoteze, respinse pentru o clipă amândouă - duc aproape la un real blocaj psihic care ar putea să fie lămurit astfel: eul liric este în același timp și surprins, și sceptic că experiența morții ar putea fi "învățată", și că ea ar fi, pentru el, suportabilă. Dar totodată același eu liric refuză, prin întreg palpitul său interior, să admită că iubirea ar consta într-o "aventură thanatică
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
versul întâi, ca de un prag liric. Îndată după aceea, însă cuvintele poetului își afirmă capacitatea lor de a se închega în viziuni, pentru a deschide un orizont din ce în ce mai vast asupra "aventurii" erotice. Îmi place să cred că adverbul de timp de la finele acestui vers - acel "vreodată" - își are, la rândul său, locul bine definit și rolul propriu în economia prozodică. El contribuie - cred eu - deopotrivă la sporirea aridității, a dimensiunii filosofice și a ambiguității. Vreodată, care aici înseamnă "cândva", vrea
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
fi decât un dar - poate otrăvit - al zeilor. Acest vreodată indică momentul - incredibil - în care poetul se simte răpit, ca de o grație sau de un blestem divin de forța voluptuos-dureroasă a Erosului. În al doilea rând, acest adverb de timp subliniază că orice experiență a iubirii (chiar ca "ucenicie a morții") se sustrage timpului, evadând în eternitate. Vreodată este echivalent, aici, cu acea clipă eternă, care constituie oximoronul definitoriu al iubirii. A suferi din dragoste înseamnă a suferi veșnic, pentru că
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
care poetul se simte răpit, ca de o grație sau de un blestem divin de forța voluptuos-dureroasă a Erosului. În al doilea rând, acest adverb de timp subliniază că orice experiență a iubirii (chiar ca "ucenicie a morții") se sustrage timpului, evadând în eternitate. Vreodată este echivalent, aici, cu acea clipă eternă, care constituie oximoronul definitoriu al iubirii. A suferi din dragoste înseamnă a suferi veșnic, pentru că marchează participarea eului la o trăire supraomenească. Iată de ce invocarea morții din final este
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
eului la o trăire supraomenească. Iată de ce invocarea morții din final este rugăciunea pe care cel ce iubește o adresează - cui? Dacă nu lui însuși! - pentru a scăpa de acel incredibil dat real vreodată; pentru a se reîntoarce în lipsa de timp izbăvitoare, nemarcată de nici un eveniment - a morții. Vers singular, vers superlativ, Nu credeam să-nvăț a muri vreodată rămâne - după opinia mea - un sigiliu emblematic al lui Eminescu.
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
narator. Succesiunea evenimentelor fiind inversată uneori, privită de undeva din viitor spre trecut, ori din prezent spre trecut, într-o incoerență aparentă... De unde impresia de neconstruit, de libertate ce te dezorientează; deși intriga se supune unui plan riguros, superior, intuitiv. Timpul și spațiul se contopesc, se confundă, - de cele mai multe ori, eroii nu disting, nu separă lucrurile, percepând lumea într-o nediferențiere de început de lume... O plasticitate extraordinară. Ideile, noțiunile sunt expuse prin comparații surprinzătoare. După fiece mișcare sau gest, urmează
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
impusă de logica textului... Prezentînd în finalul volumului bibliografia, Antoaneta Tănăsescu adaugă la descrierea "clasică" a cărților și cuprinsul - "o invitație la lectură și la meditație". Apare și o schiță de bibliografie pentru perioada de după 1940 (interesant dar în același timp previzibil, pînă în '69-'70 nu apare nici un titlu) - care va fi la rîndul său, probabil, dezvoltată într-o carte. Antoaneta Tănăsescu - Unde sunt manierele de altădată?, Editura Gramar, București, 2002
Șezi frumos... by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15313_a_16638]
-
gîndirii. Cartea e ea însăși un experiment - alcătuită din fragmente ale caietelor în care Dorel Zaica și-a notat răspunsurile, din desene ale copiilor și din confesiunea, oarecum indirectă, a experimentatorului. Daniela Alexandrescu, Irina Nicolau și Ciprian Voicilă au ascultat, timp de unsprezece ore, poveștile de viață ale lui Dorel Zaica și au transcris o parte a acestora, găsind astfel prilejul de a istorisi, la subsolul paginii, propriile amintiri. Citești prin urmare nu o confesine scrisă, ci una auzită și comentată
"Unii vorbesc normal, iar alții vorbesc în ghilimele" by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15341_a_16666]
-
acustice" al lui Canetti sau teatrul epic la Brecht. Literatură pentru rostit și ascultat Unul dintre fenomenele surprinzătoare ale culturii literare din ultimele decenii în țările de vest, industrializate, este revenirea unei literaturi pentru rostit și ascultat. Mulți diagnosticieni ai timpului postulaseră victoria mijloacelor vizuale în domeniul public, teoreticienii literari constataseră moartea literaturii transmise oral încă de la începutul secolului 20. În prezent, discursul literar bine compus, ba chiar de-compus, trece printr-o fază de înflorire renascentistă. La radio, prezentările susținute
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
plăcerea estetică a audiției unui discurs rostit exemplar de o voce carismatică? Sau este vorba mai degradă de o eliberare a ochilor obosiți de ecran, o întremare a fanteziei noastre ca o consecință a suprasolicitării prin stimuli vizuali? După ce atâta timp lectura în tăcere a fost calificată ca singurul mod adecvat de abordare a cărții, ca rezultat al unui proces critic și reflexiv, calea auditivă nu se dovedește a fi nicidecum o simplă formă ce a supraviețuit, ci mai degrabă o
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
de Janeiro), Ființa românească (Paris), Revista scriitorilor români (München) și Cuvîntul românesc (Canada). Nota asupra ediției, semnată de Mihaela Constantinescu-Podocea, informează atît asupra locului unde au fost publicate dintr-un început nuvelele, adică revistele mai sus numite, cît și asupra timpului scrierii lor: în jurul anului 1950. Nota aliniază informațiilor de localizare și datare și pe aceea a caracterului viu al creativității lui Vintilă Horia. Restituind "aproape în totalitate nuvelistica de exil", volumul se transformă datorită numărului și calității, în argument, cu
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
a caracterului viu al creativității lui Vintilă Horia. Restituind "aproape în totalitate nuvelistica de exil", volumul se transformă datorită numărului și calității, în argument, cu atît mai mult cu cît scrisul este raportat activității didactice, oratorice și organizatorice a aceluiași timp. Cuvîntul înainte al ediției vine cu un surplus de elemente de datare și de informare. Dintre ele, apelul neabătut la limba română, autenticitatea exprimării universului interior și exterior al nuvelelor, cît și dinamica simțirii în poezie stînd sub semnul expresivității
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]