1,334 matches
-
călare, sulițași, și alți doi pe jos cu două torțe aprinse în mână. Strigătele se auzeau dintr-o colibă care ardea cu tot cu sufletele care se adăpostiseră în ea. Bărbatul care ne vorbise la început zăcea în noroiul înroșit de sânge - toiagul puțin mai încolo -, cu țeasta spartă din care îi țâșniseră creierii. - Tâlhari, am dat eu vestea. Ne-am îmbrăcat la iuțeală. - Ce facem? m-a întrebat Guido. - Nu știu. M-am întors din nou la fereastră. Unul din cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mâinile de burtă. După el, toți bandiții au început să geamă și să tremure. Șeful, care băuse mai puțin, a avut încă puterea să-și ridice spada asupra mea, dar Gundo i-a venit de hac cu jungherul ascuns în toiag. După care i-am terminat pe toți, împlântându-le în piept pumnalele. Încă se zbăteau între viață și moarte, când au apărut alți vizitatori. Era un mic grup de tineri, îmbrăcați ca niște țărani, înarmați cu arcuri cu săgeți deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
patru mile de Classe. Ne-a părut rău după Bovo. Deși am cerut lămuriri de la niște țărani, am greșit drumul de trei ori, și noaptea ne-a prins în mijlocul codrului. Gundo a hotărât ce trebuia făcut. Ne-am ascuns bine toiegele și desagii într-un tufiș mărăcinos și ne-am cățărat într-un copac mare, aproape de drum, punând pe fugă păsările ce dormeau de obicei acolo. Ne-am așezat pe ramurile mai groase, cu spinarea sprijinită de trunchi, încercând să găsim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ne-am revenit. Gaila s-a întors la viață, și asta datorită și îngrijirilor lui Rotari. Ne-au dat îmbrăcăminte de lână și piei, pietre de cremene și iască dintr-o ciupercă lemnoasă uscată și împletită, un cuțit și trei toiege de lemn cu vârful de piatră, atât de tăioase și de tari, încât păreau de fier. Ne-au mai oferit o tablă cu azime făcute dintr-un amestec de grăunțe și făină de castane, precum și codri de caș afumat. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-i pe diavoli. În dar ați primit, dați de la voi în dar. Nu strângeți aur, nici argint și nici monede de aramă la brâu, n-aveți nevoie de desagă la drum, nici de două tunici, și nici de sandale și toiag“. Credința însă când și când se clatină, așa că folosim și știința secretă a lui Semjazà și practicăm vechile mituri. Eu eram precum Marcu s-a descris pe sine în cartea sa: „Atunci toți, părăsindu-l, fugiră care încotro; doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mâini bune. Eu sunt adevăratul patriarh de Aquileia, și înaintașii mei au trebuit să fugă pe insula aceasta din pricina nației tale, deși tu nu prea ai față de longobard. S-a uitat mai atent la mine, dând la o parte cu toiagul pe care-l ținea lângă pat o cortină ce alunecase jos. - Și nu-mi pari nici tipul care să fie atras de aurul bisericii. Care e motivul, cel adevărat, care te-a făcut să vii până aici? N-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe fața lui, deși se-mbătase, scârba cu care pășise în iatacul Gundepergăi. În a douăzeci și șaptea zi a lunii ianuarie din anul 636 Rotari a fost încoronat rege, cu tot fastul și ritualurile cuvenite. I-am înmânat un toiag având în vârf o floare sculptată, și apoi i-am pus pe cap coroana. Deși era așezat pe tron, lui Rotari i se citea în priviri mâhnirea. II Eram silit să fac neîncetat naveta între palatul regal și mănăstire. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
luat sabia magică și a continuat drumul întrebându-se la fiecare pas de ce tocmai lui i-a fost dăruită această sabie. Și mergând el așa mai departe, iată că-i iese în cale o arătare ce se sprijinea într-un toiag presărat cu mii și mii de cristale strălucitoare. Bună, dragul meu călător! Ce te aduce pe tine aici, prin mijlocul acestei păduri? Cu toate că această ființă nu prea îi inspira încredere voinicului nostru, acesta răspunde: Am venit să caut copacul fermecat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de adâncă, încât se zvonea că nici nu ar fi avut fund. Dar tânărul voinic i-a făcut față și astfel creatura aceea misterioasă a sfârșit cu capul retezat de sabia magică. Ceea ce era cu adevărat misterios este faptul că toiagul presărat cu cristale care tocmai căzuse în prăpastie s-a reîntors chiar în mâna lui David, care, crezând că acest lucru nemaipomenit s-a întâmplat datorită Zânei, a continuat să meargă mai departe având alături sabia și toiagul magic. Deodată
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
faptul că toiagul presărat cu cristale care tocmai căzuse în prăpastie s-a reîntors chiar în mâna lui David, care, crezând că acest lucru nemaipomenit s-a întâmplat datorită Zânei, a continuat să meargă mai departe având alături sabia și toiagul magic. Deodată, la o cotitură, o lumină orbitoare săgetează din cer ca o scânteie în miez de noapte și îi luminează voinicului nostru o cărare scurtă către copacul fermecat. Era atât de mirifică culoarea și blândețea florilor din copac! Mireasma
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
creaturi, voinicul s-a târât până la copac și i-a spus acestuia: Copacule, sunt om bun, cu intenții bune, care a venit să-și recupereze mama. Te rog, ajută-mă! Văzând că acesta nu vorbește, David a bătut ușurel cu toiagul în copac, sperând că ceva se va întâmpla. Atunci copacul și-a ridicat înaltele-i crengi și i-a spus băiatului: Știu cine ești tu și mai știu și de ce ai venit aici. Mă bucur însă foarte mult să văd
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care avea s-o ia pe post de sclavă. Laban se închisese în cortul lui și nu voia să iasă și să recunoască ce-i făcuse mamei fiilor săi, dar negustorul era acolo și nu se lăsa. Avea asupra lui toiagul lui Laban, pe care i-l lăsase garanție și venise și cu un slujbaș, ca martor. Ruti și-a lipit fruntea de pământ și a implorat-o pe Lea s-o salveze. Lea a ascultat-o și a afurisit numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
servitorii așteptau cu turmele. Mamele mele nu s-au uitat înapoi, nici măcar Zilpa, care avea ochii roșii, dar uscați. CAPITOLUL TREI Tata și-a pus familia, turmele și bunurile în formație de călătorie. Iacob era în fruntea plutonului, cu un toiag gros de măslin în mână, flancat de cei doi fii mai mari, Ruben și Simon, care nu știau cum să se mai umfle în pene. În spatele lor veneau femeile și copiii, cei mai mici dintre ei, care nu puteau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui Laban. Bunicul meu venise după noi și cerea dreptate. - Îl vreau pe hoțul care mi-a furat idolii! urla el, unde e terafim-ul meu? Am ieșit în fugă din cort, chiar la timp ca să-l văd pe tata, cu toiagul de măslin în mâini, ridicându-se în calea lui Laban. Beor și Kemuel stăteau în spatele bunicului, cu încă trei servitori aduși din Haran, care-și țineau ochii în pământ, ca să nu fie nevoiți să îl privească în față pe Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
însorit, dar le-a ascuns repede și și-a arătat din nou chipul ei liniștit și mândru dintotdeauna. N-am mers prea mult - fustele noastre lungi nici măcar n-au apucat să se prăfuiască - și tata s-a oprit înfigându-și toiagul în pământ. Esau se arătase ochilor noștri la marginea unei vâlcele. Iacob s-a dus singur să-l întâmpine și la fel a făcut și Esau, iar alaiul fiilor îi urma pe fiecare îndeaproape. Priveam înfricoșată din vârful dealului cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vedeam favorita ei, animăluțul ei preferat. De ce n-aș fi fost, în fond nu eram eu singura moștenitoare de parte femeiască a fiului ei preferat? A doua zi dimineață am plecat, dar n-am mers mult. Tata și-a înfipt toiagul în pământ lângă un fir de apă sub un stejar tânăr și ne-a anunțat că acolo are de gând să rămânem. Ne aflam lângă un sat numit Succoth, zicea el, un loc care fusese bun cu el atunci când făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
asupra lui Lamaștu și Lillake, demonii străvechi însetați de sângele care curgea la nașteri, foarte temuți în zonă. De multe ori m-am dus și eu cu mătușa mea și cu moașa cea bătrână, care mergea mai ușor sprijinită în toiagul ei când n-avea și desaga în spate. Oamenii de pe dealuri erau uimiți să vadă o fată încă nemăritată că asistă la nașteri. Celor din văi nu părea să le pese, iar unele dintre mame, care erau la prima naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
le-a pus în traista mea. Și-a trimis băiatul în oraș, el a găsit un negustor care mergea la Mamre și acesta i-a dus știrea morții mele Bunicii. Femeia din Canaan mi-a dat un văl și un toiag și m-a condus în Tyr. A căutat o caravană care mergea spre ținutul marelui fluviu. M-au luat în schimbul unui animal și cu promisiunea că o să-i distrez cu povești și cântece. Negustorii m-au dus până la On, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
apoi. - Chiar dacă n-am știut, acum știu. Moru află tot. Află tot și știe tot, mai puțin să ucidă așa cum ucizi tu. Moru știe să se uite la lucruri, dar tu ești bâta lui Moru. Ești piatra Vindecătorului. Sprijinul și toiagul lui Moru la bătrânețe. Asta mi-o spusese numai cu vorbe rostite, după care izbucnise În râs. Râsese la fel cum avea să râdă și În acea bună zi, În care Siloa Îmi arătase că n-avea cum să bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am zărit un pâlc de oameni. Stăteau nemișcați. M-am uitat În vale, să văd dacă luaseră urma vreunui vânat. Dar Moru: - Nu sunt pe urma vânatului. Sau, hai să spun că vânatul sunt eu. Însă Krog e brațul meu. Toiagul lui Moru. - Ce-ar fi să-i omorâm? am Întrebat. Sunt puțini. Tu nici nu trebuie să te miști de aici, las’ pe mine. - Krog. Ești prost. Stai jos și ascultă. N-o să pricepi decât la sfârșit, dar ai Încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din el! Tatăl din Cer, dacă o fi, și-a Început... călătoria, Înainte să vii tu pe lume, și o s-o termine cu mult după ce tu o să fii doar vântul ăsta răcoros care bate aici. Eu sunt Moru, tu ești toiagul, iar noi doi suntem Tatăl. Mi-a spus că numai un ucigaș ca mine putea să se Încumete la asemenea călătorie. Mi-a spus de limba pe care o meșteșugea. Mi-a spus de limba pe care o știau toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe Vindecător când i-am văzut pe oamenii de pe culme cum o luaseră la fugă spre noi. - Ba da. Numai că după ei vor veni alții și alții. Mai ales după ce o să afle că Krog, bâta și piatra lui Moru, toiag al Tatălui, a plecat În călătorie. - O să-i ucid și pe ăia care o să vină după ei. L-am apucat pe Vindecător de cot, l-am tras degrabă Într-o viroagă și i-am făcut semn să se ghemuiască. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apucat pe Vindecător de cot, l-am tras degrabă Într-o viroagă și i-am făcut semn să se ghemuiască. O fi știind el nume, o fi având el habar să ne vindece și să meșteșugească vorbe, dar eu eram toiagul și piatra cu care Tatăl așeza lucrurile la loc. 3. Pfuuh, ce lumină. Până și lumina era alta pe măsură ce mă Îndepărtam de pământul nostru. Coborâsem dintre munți până la una dintre apele care curgeau mereu și o luasem spre Miazăzi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
așa că au Înțeles. S-au vârât unii În alții, speriați. Unul a mormăit spre mine. - Tu? Krog? Fiind mut, cum să răspund cu glas de om? Am continuat În felul meu, În timp ce Încă mă adăpam cu apa dulceagă: - Sunt Krog. Toiagul Tatălui. Apoi am spus cu glasul tunător: - Krog e toiagul meu de bătrânețe. Sunt Tatăl și vă spun: sunteți niște vânători tocmai buni de ucis! Și atunci, deodată m-am ridicat cu fața la ei. Nu se așteptau la mișcările mele iuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Unul a mormăit spre mine. - Tu? Krog? Fiind mut, cum să răspund cu glas de om? Am continuat În felul meu, În timp ce Încă mă adăpam cu apa dulceagă: - Sunt Krog. Toiagul Tatălui. Apoi am spus cu glasul tunător: - Krog e toiagul meu de bătrânețe. Sunt Tatăl și vă spun: sunteți niște vânători tocmai buni de ucis! Și atunci, deodată m-am ridicat cu fața la ei. Nu se așteptau la mișcările mele iuți și nici nu mai văzuseră om așa de Înalt. - Sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]