1,003 matches
-
la esențe, desprinsă de orice elemente ale contingentului. În eseul Spiritul dramei din volumul Limite (1936), el descifrează principiile închegării și organizării tragediei : într-un spațiu încărcat de energii latente intervine ca factor decisiv spiritul dramei care structurează și dinamizează tragicul, accentuează și limpezește conflictele și mai ales produce revelația destinului. Dat fiind interesul său constant pentru Antichitate, nu este deloc surprinzător că Dan Botta se inspiră din surse eline în creația teatrală proprie. În drama Alkestis (1939), el pornește de la
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
înlocuia destinul cu hazardul, Radu Stanca conferă destinului o notă de arbitrar ce înlocuiește fatalitatea (cu tot ce are întunecat și misterios cuvântul) cu jocul : Piere astfel acea ordine enigmatică tăinuită în dezordinea absurdului. Piere sensul și de fapt piere tragicul. Destinul decade la o farsă perversă și încetează de a fi o lipsă de sens a lumii (care e sensul acestei lipse ?), o imoralitate, un Rău fundamental, metafizic, împlântat în ordinea universală. Nesatisfăcut de un deznodământ care dizolvă tragicul, criticul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
piere tragicul. Destinul decade la o farsă perversă și încetează de a fi o lipsă de sens a lumii (care e sensul acestei lipse ?), o imoralitate, un Rău fundamental, metafizic, împlântat în ordinea universală. Nesatisfăcut de un deznodământ care dizolvă tragicul, criticul propune o altă desfășurare a evenimentelor. După părerea lui, cererea zeilor ca Oedip să ucidă din nou ar trebui să fie motivată, iar nu arbitrară : ar fi de dorit ca eroul să acționeze drept unealtă a celor de sus
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în timpul agoniei și-ar face apariția oracolul care ar filosofa asupra destinului și a salvării eroului : refu zând crima, el a învins de fapt destinul, formal împlinit. Indiferent de viabilitatea sa estetică, rezolvarea sugerată de critic corespunde accepției consacrate a tragicului pe care Radu Stanca o refuză. Nu s-a păstrat vreo scrisoare în care dramaturgul să fi răspuns comentariilor și sugestiilor formulate de prietenul său. Un articol teoretic al lui Radu Stanca din 1960, Tra gedia și modalitatea ei scenică
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
teatrală în care eroul este angajat total, de vreme ce actele lui sunt definitive și angrenează un univers întreg. Radu Stanca proclamă superioritatea tragediei asupra celorlalte genuri dramatice. Între tragic și comic există, potrivit autorului, o diferență de sferă noțională, prin care tragicul stăpânește un domeniu mult mai larg decât comicul. Tragicul angajează personalitatea umană în întregul ei și devine, astfel, o atitudine față de lume și de viață, pe când comicul angajează numai anumite sectoare ale personalității. Tragicul reprezintă o atitudine, un fapt ce
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lui sunt definitive și angrenează un univers întreg. Radu Stanca proclamă superioritatea tragediei asupra celorlalte genuri dramatice. Între tragic și comic există, potrivit autorului, o diferență de sferă noțională, prin care tragicul stăpânește un domeniu mult mai larg decât comicul. Tragicul angajează personalitatea umană în întregul ei și devine, astfel, o atitudine față de lume și de viață, pe când comicul angajează numai anumite sectoare ale personalității. Tragicul reprezintă o atitudine, un fapt ce provoacă reacțiunea, în timp ce comicul este o reacțiune față de un
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
diferență de sferă noțională, prin care tragicul stăpânește un domeniu mult mai larg decât comicul. Tragicul angajează personalitatea umană în întregul ei și devine, astfel, o atitudine față de lume și de viață, pe când comicul angajează numai anumite sectoare ale personalității. Tragicul reprezintă o atitudine, un fapt ce provoacă reacțiunea, în timp ce comicul este o reacțiune față de un obiect sau o ființă exterioară. Pe de altă parte, între dramă și tragedie există o diferență de natură : Natura dramei rezidă în procesul de individualizare
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
natură : Natura dramei rezidă în procesul de individualizare a personalității umane, pe când natura tragediei în acela de socializare a individului. Spre deosebire de dramă, axată pe „cazul” personalității umane, tragedia ar fi umanistă pentru că vizează „cauza umanității”. În concepția lui Radu Stanca, tragicul are o valoare etică, întrucât determină o concepție despre viață, despre rostul și sensul ei moral. Această valoare a spiritului uman fiind compatibilă cu contemporaneitatea, se impune nu doar reluarea tragediilor clasice cu o eventuală scenografie modernă, ci adaptarea genului
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
concepție despre viață, despre rostul și sensul ei moral. Această valoare a spiritului uman fiind compatibilă cu contemporaneitatea, se impune nu doar reluarea tragediilor clasice cu o eventuală scenografie modernă, ci adaptarea genului vechi la spiritul nou. În accepția modernă, tragicul se asociază în chip necesar cu puterile rațiunii ca stare care angajează ființa umană în totalitatea ei : în afara rațiunii ar fi posibilă doar o stare traumatică specifică dramei. Aflat în directă legătură cu conștiința de sine, tragicul se dezvoltă doar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
În accepția modernă, tragicul se asociază în chip necesar cu puterile rațiunii ca stare care angajează ființa umană în totalitatea ei : în afara rațiunii ar fi posibilă doar o stare traumatică specifică dramei. Aflat în directă legătură cu conștiința de sine, tragicul se dezvoltă doar când aceasta a ajuns la maturitate. Luciditatea și dezvoltarea spirituală îl caracterizează pe eroul tragic modern. El nu mai poate fi considerat o victimă a unor forțe mistice sub imperiul cărora ar acționa, o jucărie a destinului
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
învingătorului. Chiar moartea lui reprezintă triumful suprem, un act de vitalitate prin care ideea de om iese întotdeauna victorioasă în lupta tragică. Eroul, care îmbrățișează cauza umanității, se eliberează prin moarte de tragedia lui, având conștiința precisă a acestei eliberări. Tragicul modern ar avea, așadar, un sens eliberator, ceea ce l-ar face să fie profund optimist. Cu deznodământul ei mai apropiat, parcă, de al unei comedii, în care zeii înșelători sunt la rândul lor înșelați și cad în propria cursă, drama
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
naște în actul liber al adeziunii integrale la orânduirea nepătrunsă (p. 122). Eteocle luptă pentru libertatea de a-și realiza destinul. Lepădându-se de sine spre a se regăsi în rostul rânduirii eterne, el depășește stadiul suferinței primitive (p. 124). Tragicul este aspectul cel nou al conștiinței active, actul dramatic al spiritului de a se descătușa din determinism (p. 125). Eteocle nu speră în propria salvare, dar acceptă jertfa vieții sale pentru a răscumpăra prin ea o vină strămoșească (p. 125
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Io, altă victimă a lui Zeus, condamnată la veșnică rătăcire. Prezența fetei transformate în junincă precipită dramatic figura lui Prometeu care îi prezice viitorul redeșteptându-i conștiința (p. 168). Puterea de anticipare, lăsată în umbră de mitografi, definește personajul eschilian. Tragicul se naște din întâlnirea cu destinul survenită când eroul își împlântă privirea limpede a cugetului în bezna nepătrunsă a soartei (p. 170). Prevestirea viitorului lui Io anunță scena în care Prometeu îl înfruntă pe Hermes, trimis de Zeus să-i
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
o împlinească, chiar dacă n-o înțelege pe deplin. Nemaifiind doar victima fatalității, omul activ, cu conștiința responsabilității proprii, triumfă prin aceea că împlinește destinul cu voința lui (p. 324). Remușcarea eroului mitic cade pe plan secund în tragedie. La Eschil, tragicul e dat de suferința fecundă a celui care se întâlnește cu misterul și îl biruie prin lumina aprinsă în conștiința sa (p. 326). Dacă legenda arată suferința pasivă a remușcării, tragedia subliniază nedumerirea etică activă a celui nesigur că și-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un univers determinat o conștiință liberă (p. 331). Eroismul și aspirația spre libertate definesc concepția tragismului configurată de dramaturgul născut în generația luptătorilor de la Salamina. Doar întâlnirea cu absolutul destinului dă ființei relative a omului locul său propriu în univers, tragicul fiind categoria constitutivă a omenescului (p. 334). Dacă Werner Jäger socotea că în centrul operei eschiliene se află destinul ce domină cosmosul, Alice Voinescu crede că relevant este interesul pasionat pentru soarta individului (p. 335). Noutatea creației eschiliene nu constă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cele două comentatoare împărtășesc opinia defavorabilă lui Euripide. Alice Voinescu crede că elanul idealismului umanizator, după ce și-a atins culmea la Eschil și Sofocle, pare a se fi obosit : acest avânt află în naturalismul tragediei lui Euripide o deviere ; aci tragicul se identifică iar cu suferința, puterea lui creatoare se pierde în porniri orbești, în sentimente paroxiste, în senzații, îndepărtându-se tot mai mult de omul nou crescut în actul eroic al spiritului (p. 24). Paradoxal, spiritul tragic se refugiază, parcă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
spiritul tragic se refugiază, parcă, în comedia lui Aristofan, căci libertatea duhului născută în lupta tragică se manifestă mai degrabă în râsul slobod al marelui comic decât în patetismul acut al lui Euripide (p. 25). Cel din urmă dramaturg imprimă tragicului pecetea unui pesimism filosofic, în timp ce la Eschil tragicul este mai ales suferința fecundă a celui care se întâlnește cu misterul și luptă cu el (p. 326). Urmărind să arate îndeosebi mizeria vieții omenești, Euripide recade în pesimismul înțelepciunii populare și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Aristofan, căci libertatea duhului născută în lupta tragică se manifestă mai degrabă în râsul slobod al marelui comic decât în patetismul acut al lui Euripide (p. 25). Cel din urmă dramaturg imprimă tragicului pecetea unui pesimism filosofic, în timp ce la Eschil tragicul este mai ales suferința fecundă a celui care se întâlnește cu misterul și luptă cu el (p. 326). Urmărind să arate îndeosebi mizeria vieții omenești, Euripide recade în pesimismul înțelepciunii populare și scoboară nivelul tragediei pe tărâmul psihologic (p. 337
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
creează pe omul culturii, valorificând în el acea nouă dimensiune ce apare numai în clipa când ființa omenească, transcendând natura ei telurică, afirmă, în fapta liberă a conștiinței, esența ei spirituală. Concepția lui Euripide imprimă tragismului caracterul pur patetic, pe când tragicul eschilian este activ, eroic, creator (p. 337). Tot astfel, Zoe Dumitrescu-Bușulenga consideră că viziunea tragică a lui Sofocle nu are labilitatea celei a lui Euripide care, mai puțin pios, s-a lăsat înrâurit când de o doctrină filosofică sau de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
însăși își sprijină existența pe o mai bogată și mai variată ascendență.” Eugeniu Speranția 741. „O carte se naște și se dezvoltă parcurgând, prescurtat, drama gândirii și a conștiinței universale.” Eugeniu Speranția 742. „Drama înfăptuirii unei cărți ține de întreg tragicul vieții. În carte, autorul își depune inima și creierul, palpitarea și cugetarea, cartea e ecoul răspicat, dedublarea magică a vieții cotidiene, cu toate șerpuirile, avânturile și zbuciumele ei; e însăși <<viața>> lui desprinsă din cuibul ei autentic, transplantată și păstrată
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
la zonă. Privim când cu spaimă, când cu indiferență reîntoarcerea în pământul de unde am ieșit. Nu aparținem de mitul supraomului, chiar e mai bine și mai natural să fie așa. Suntem vulnerabili de la începutul existenței și până la capătul ei. E tragicul sau salvatorul nostru destin. 30 Oare cum se mai poate ieși din marasmul actual? Se spune că am pierdut vocația pozitivului, a construcției, a echilibrului. Există o inimaginabilă confuzie de valori, calitatea umană este în scădere. Ar trebui să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cei din jur. Oamenii histrionici nu sunt parteneri ce pot face familiile fericite în iubire... Noroc că, fire cerebrală fiind, am înțeles la timp cât de tragic e totul, dar nu am și luat-o în tragic. Am lăsat sentimentele tragicului pentru opera literară și pentru pictură. Viața trebuie trăită așa cum vine, pentru că rostul ni-l dă Dumnezeu, dar înțelegem mult mai târziu. M-au iubit sincer, în schimb, părinții, profesorii mei (multora le mulțumesc, pentru că mi-au alimentat astfel valoarea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a Divinului. Cam șubredă argumentația! Altfel îl vede Gheorghe Grigurcu și aderența sa la comic: "Făcînd teribile artificii de inteligență ingenioasă și expresivitate, folosind o strategie culturală strălucitor-combinatorie pentru a-și masca deficitul de spiritualitate, inaderența la metafizic, idiosincrasia în fața tragicului, G. Călinescu ilustrează un caz de tragism încorporat". De remarcat observația lui Ion Bălu din cartea menționată: "Ascendența sa asupra antecesorilor, contemporanilor și a criticilor din generațiile următoare a fost enormă și prielnice împrejurări au făcut ca în ultimul deceniu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Virgil Ierunca are o înaltă conștiință a datoriei față de neamul său, de cultura națională, de destinul Țării. Cum afirmă criticul: "nici unul dintre scriitorii români care se exprimă în libertate, rupți de țară, n-a reușit ca Mircea Eliade să condenseze tragicul într-o icoană, nefericirea în poveste, suferința în frescă. Mircea Eliade și-a făcut datoria". La fel putem spune și despre Virgil Ierunca: și-a făcut datoria. Astfel, pentru a-l cita tot pe el: "În această "noapte" strigă răzbunați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și de miracolul propriei sale existențe, depășind prin aceasta toate milioanele de specii vii, doar prin „luciditatea morții”. O luciditate, o conștiință pe care filosoful clujean D.D. Roșca - dar și alții! - o numește tragică; și ea este astfel, dacă definim tragicul ca o condiție a unei reacții ce se abate de la normalitate și care contrazice instinctele care ne poartă și ne apără. În sensul În care Îl imagina Hegel, diferențiindu-l de dramaticul ce apare la tot pasul și care e
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]