999 matches
-
numărul de cărți și emisiuni TV și toate strădaniile conservaționiștilor. Îmi amintesc de un eveniment ciudat, petrecut pe acea stradă din suburbia noastră din Essex unde m-am născut. Unul dintre locuitorii mai În vârstă, după moartea soției, o luase ușurel razna; stătea cu draperiile trase și nu voia să mai știe nimic de lumea din afară. La Început, sărmanul om a stârnit o compasiune profundă, dar a venit o clipă În care s-a observat că el se izolase nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
că singura metodă de a lupta cu nepotismul era să mă încadrez în categoria mea de greutate, m-am apucat să dau cu pumnii în sacul de antrenament, să răresc mesele și să sar coarda, până când am ajuns din nou, ușurel, la categoria semigrea. Apoi am așteptat. CAPITOLUL DOI Ajunsesem de o săptămână la limita de optzeci de kilograme, eram sătul de atâtea antrenamente și visam în fiecare noapte numai fripturi, burgeri cu chili și plăcinte cu cremă de nucă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
rămas amândoi locului. Câinele își proptise labele din față pe umerii mei, de parcă am fi dansat lindy hop. O limbă imensă lipăi spre mine, iar femeia strigă: — Cuminte, Hacksaw! Cuminte! Am pus mâna pe labele câinelui și l-am lăsat ușurel la podea. Și-a îndreptat automat atenția spre vintrele mele. Lee vorbea cu îngălata. Îi arăta un album cu fotografii de cazier. Cu mâinile în șolduri, ea clătină din cap la vederea unui cetățean șucărit. Cu Hacksaw după mine, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
eu și colegul meu avem o slăbiciune pentru câinele tău, așa că n-o să te arestăm. Așa-i că suntem băieți de treabă? Bruno Albanese râgâi, apoi întrebă: — Asta înseamnă că vreți niște ponturi? — Ce băiat deștept! comentă Lee și puse ușurel pe masă fotografia de cazier a lui Maynard. Ciocănește băieței. Știm că-ți vinde marfă furată, dar nu ne pasă. Unde-i? Albanese se uită la fotografie și râgâi: — Nu l-am văzut în viața mea pe tipul ăsta. Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
martie 1930 după Hristos, și nici c-am privit peste umăr. Dar Betty mi-a scris că are nevoie de un loc unde să se aciueze, așa că... — Scurteaz-o, tataie, îl întrerupse Lee. Când ai văzut-o ultima dată pe Elizabeth? — Ușurel, colega, am intervenit. Omul cooperează. Continuați, domnule Short. Cleo Short se foi în scaun și se uită cruciș la Lee. Înainte să facă pe deșteptul boxerul ăsta, voiam să vă spun că am umblat la teșcherea și i-am trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ar plăcea să vadă prin ziare ceva de genul „Fata magnatului interogată în cazul Dalia Neagră. Flirta cu moarta într-un club de noapte pentru lesbiene!“ Ai prins ideea? — Cât se poate de bine, am răspuns și am bătut-o ușurel pe umăr. Madeleine se retrase și oftă. — O să-mi ajungă numele în cine știe ce dosare ale poliției, unde-l vor vedea tot felul de puțoi slinoși și ziariști de scandal unsuroși? Poate da, poate nu. — Ce trebuie să fac ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dar Martha e un geniu în toată regula. Martha se strâmbă. Își puse farfuria vizavi de mine, luă loc și își pregăti un creion și un carnețel de schițe lângă șervet. Ramona Sprague se așeză lângă ea și o bătu ușurel pe braț. Emmett, care stătea în picioare lângă scaunul din capul mesei, propuse un toast: — Pentru noii prieteni, pentru prosperitate și box, un sport măreț. — Amin, am răspuns. Mi-am înfipt furculița într-o bucată de carne, am introdus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am mângâiat părul, încercând să mă concentrez asupra unui refren tâmpit de la radio. Madeleine mă strânse în brațe mai tare decât orice fată primită de mine ca premiu la meciurile de box. Când m-am mai răcorit, am întins-o ușurel pe spate și m-am vârât în ea. Acum nu mai eram polițistul oarecare și curva bogată. Eram doar noi doi, noi împreună, și ne arcuiam, ne răsuceam, ne dădeam în bărci viguros, ca și cum am fi avut la dispoziție tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
drept răspuns, i-am arătat insigna. Polițaiul se căută în buzunare și scoase o fotografie transmisă prin telex. Fotografia era prea neclară pentru a putea identificată persoana, dar „Robert Richard De Witt“ era limpede ca lumina zilei. Fritzie îl bătu ușurel pe umeri. — Unde, domnule amiral? Mexicanul bătu din călcâie și lătră: — Estación, vamanos! O luă înaintea noastră, luă colțul, intră pe o alee plină clinici de boli venerice și ne arătă o baracă din cărămizi, împrejmuită cu sârmă ghimpată. Fritzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
interogatoriu, dar Russ mi-o luă înainte: — Partenerul meu n-a vrut să pară al dracului, domnișoară Stinson. Cazul ăsta îl înrăiește. Era abordarea perfectă. Sally Stinson își aruncă țigara pe podea, o stinse cu piciorul gol, după care bătu ușurel cu palma valiza pe care stătea. — De-ndată ce ieșiți pe ușă, adio și-un praz verde! O să vă povestesc vouă, dar n-o să repet asta în fața nici unui procuror, în instanță sau la vreun alt polițai. Vorbesc serios! Cum ieșiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Mi-am amintit de scobitura de pe coapsa lui Betty și mi s-a tăiat răsuflarea. — Johnny, tu ai ucis-o pe Liz? întrebă Russ. Grăsanul începu să se agite în scaun: — Nu! Nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu! — Șșșșșșt! Ușurel, fiule, ușurel. Când a plecat Liz? — N-am ciopârțit-o eu! — Te credem, fiule. Acum spune-mi, când a plecat Liz? — Târziu. Sâmbătă, târziu. Pe la doisprezece sau unu. — Vrei să spui duminică dimineață devreme? — Mda. — Ți-a spus unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
amintit de scobitura de pe coapsa lui Betty și mi s-a tăiat răsuflarea. — Johnny, tu ai ucis-o pe Liz? întrebă Russ. Grăsanul începu să se agite în scaun: — Nu! Nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu! — Șșșșșșt! Ușurel, fiule, ușurel. Când a plecat Liz? — N-am ciopârțit-o eu! — Te credem, fiule. Acum spune-mi, când a plecat Liz? — Târziu. Sâmbătă, târziu. Pe la doisprezece sau unu. — Vrei să spui duminică dimineață devreme? — Mda. — Ți-a spus unde se duce? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la molestare de gradul întâi și ultraj. Johnny izbucni: — Tati! Și se uită la Russ. Russ se uită la mine și-mi întinse declarația. Am băgat-o în buzunar și i-am încătușat mâinile la spate juniorului, în timp ce el hohotea ușurel. Padre oftă: — O să ai o viață de iad până când ieși la pensie. — Știu. — N-o să te mai întorci niciodată la Birou. Deja m-am obișnuit cu rahatul, padre. Nu cred c-o să fie chiar atât de rău. • • • L-am condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mătură ușa camerei mele, de pe care lipseau firele de păr lipite cu scuipat. Mi-am scos revolverul și am lovit ușa cu piciorul. Un alb așezat pe scaunul de lângă pat avea deja mâinile ridicate și o propunere pe vârful limbii. — Ușurel, băiete! Sunt prieten. Nu-s înarmat și dacă nu mă crezi, poți să mă percheziționezi pe loc. I-am făcut semn cu arma spre perete. Individul s-a ridicat și și-a pus palmele pe el, cu mâinile întinse deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ca să mă pun bine cu el. În cele din urmă mi-am dat seama cum stă treaba cu Blanchard. Dacă ți-a fost prieten, țin-te tare. Când l-am auzit spunând „a fost“, m-am trezit sfărâmând spătarul scaunului. — Ușurel, băiete! exclamă Dolphine. — Continuă, am icnit. Detectivul particular vorbi rar și calm, de parcă s-ar fi adresat unei grenade: — E mort. Ciopârțit cu toporul. L-au găsit niște derbedei. Au spart casa în care stătea și unul din ei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și Martha ce s-a întâmplat? Jane ridică din umeri. — Martha a devenit un soi de copil minune al artelor plastice, iar Madeleine o parașută, ceea ce bănuiesc că știi și tu. Nu fi răutăcioasă, Jane! am dojenit-o. Jane ciocăni ușurel cu inelul în masă și spuse: Îmi cer scuze. Poate că îmi doresc să fiu și eu așa. E clar că nu-mi pot petrece restul vieții cu grădinăritul și sunt prea mândră ca să umblu cu un gigolo. Ce zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
lungul tocului ușii. Am dat de o crăpătură, am luat cătușele și le-am folosit drept pârghie. Încuietoarea n-a cedat. Am crestat lemnul din jurul încuietorii până când am simțit că ușa începe să se hâțâne. I-am tras un șut ușurel și s-a deschis. Lumina de afară m-a ajutat să găsesc un întrerupător. Am aprins lumina și am dat cu ochii de o cameră pustie, plină cu pânze de păianjen. Am ieșit pe verandă și am închis ușa. Draperiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
S 23. — În cosmosul mare? zise pedagogul, apoi zâmbi: Mai sunt, dar foarte, foarte departe de noi. Mă îndoiesc c-o să ajungeți vreodată la ele. Atunci - oftă Felix S 23 - îl lăsăm aici. Se întoarse spre copil și-l împinse ușurel spre pedagog: Hai, Benga, du-te cu domnu’... Episodul 44 Zona „Robertson-Kudașvili” Există în infinitul spațiu cosmic anumite zone, anumite perimetre, nu tocmai numeroase, pe care cosmonauții au învățat să le cunoască foarte bine și pe care, în genere, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pe Laban să-i țină strâns picioarele. În acel moment, Ruben a început să țipe. Iacob a luat cuțitul și s-a încruntat. - Avea ochii plini de lacrimi, spunea Zilpa. A luat sexul copilul în mână și a tras pielea ușurel în sus, apoi a prins-o între două degete de la mâna stângă. Cu mâna dreaptă a tăiat pielea cu o mișcare scurtă și sigură, ca și cum ar mai fi făcut asta de sute de ori, ca și cum ar fi știut foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i îndeplinească cererea, că Re-nefer de-abia putuse să-și țină râsul. Când eu și prințul ne-am întors la palat, am găsit curtea goală, așa cum aranjase Re-nefer. Servitoarea dispăruse. Am rămas tăcuți o clipă apoi Shalem m-a dus ușurel într-un colț umbrit, mi-a pus mâinile pe umeri, mi-a acoperit gura cu gura lui și și-a lipt corpul de al meu. Iar mie, care nu mai fusesem atinsă sau sărutată de un bărbat, nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
obliga să vin de pe lumea cealaltă, să-i deschid, să-i răspund, ce-o fi vrând? Și-mi e groază numai de podeaua care, sigur, arde de înghețată ce e. Câinoasă iarnă... „Așteaptă, femeie, să pun ceva pe mine!” ...Hai, ușurel, Daniel Petric, pregătește-te să cobori în era rațiunii... s-ar putea să-ți clănțăne puțin dinții, dar e vina ta, în era rațiunii nu se dă nimic gratuit, iar tu n-ai fost în stare nici măcar să-ți aduci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privirile dezaprobatoare și geloase ale lui Winterbourne, contractând fatala malarie. — Biata Daisy, oftă Constance. De ce nu s-a căsătorit Winterbourne cu ea? — Povestea ar fi fost mult mai puțin interesantă. Nici povestirile tale nu se remarcă prin finalurile fericite și ușurele, de felul ăsta. — Știu, spuse Constance. — Winterbourne n-are stofă pentru căsătorie, zise Henry. — Da, se vede după nume, spuse Constance. Nu se mai Întâlniră timp de doi ani, timp În care Henry făcu două călătorii În America și suferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
capul jos: Voiam să te văd. Iar acum îți pot spune și că nu vreau să mor. Știu, îmi răspunde. Vocea îi este plăcută, netedă, scumpă. Tăcere. El își vede de treabă. Eu încep să plâng. Vine și mă mângâie ușurel. Hei, hei potolește-te. Trece. Nu-i mai țin mite chipul. Și el s-a acoperit iar. Vreau să te văd. Nu, nu se poate. Bine. Mă ia în brațe și mă urcă scările, le coboară, intrăm în mașină. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
eu în tensiune, el amuzându-se. Și când s-a nimerit să fim unul lângă altul, încerc să mă feresc, însă mă ia pe sus și mă trezesc cu fața în jos pe masă. În timp ce mi-o trăgea, mă mângâie ușurel pe șira spinării, chestie care e nu știu cum bine. Ticălosule! îl plesnesc. Ți-a plăcut, îmi zâmbește sfidător. Stai să vezi ce-o să te fut! Chiar te rog, spune pe un ton sincer, intim, și se oferă să mă sărute. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Podul". Fornăind, paparuda în raglan putrezit dădea semne totuși că ne mirosise. O vârâsem pe mânecă. Derutat însă de absența clătinărilor luminoase ale cubului, deșiratul nu izbutea încă să se decidă în ce direcție să-și declanșeze atacul. Își extrase ușurel pumnalul de tablă afară. (Mai târziu, aveam să ne informăm.) Între timp, nu-și abandonă nici strategia primitivă și, turuind, nu neglijă să-și verse și năduful asupra nefericitei Nicoloaice ce-l pusese pe camaradul său negricios să-și crape
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]