1,424 matches
-
o lume din care nu mai înțelegi uneori nimic”. În loc de asta, Mopsul îmi aruncă un afront: „Măcar dacă ar fi fost o glumă bună”. Pe măsură ce și-au revenit din perplexitate, au plecat unul după altul până ce m-am trezit singur. Uluit. Ce se întâmplase? Numai această reacție n-o prevăzusem. În zilele următoare m-au ocolit din nou și, treptat, a trebuit să înțeleg de ce: în ciuda asigurărilor mele, ei doreau să creadă că Bătrânul exista în sala cu oglinzi. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson. Nu mai erau nici ei. Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. „Încă nu te-au doborât”, îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie. Era vocea lui Dinu. „Cum, n-ai murit?” am exclamat gâtuit de emoție. El nu mi-a răspuns. Își umezea buzele cu limba. Coborî apoi buza de sus peste cealaltă, o supse, repetă operația și invers, gestul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
faci sex cu un bărbat dacă vrei să ai un copil, mătușică Fran. Toată lumea știe asta. Fran chicoti. — Vreau să spun un bărbat pe termen lung. Un bărbat în casă. Henrietta, care rareori rămânea fără replică, era de-a dreptul uluită. — Doar nu vrei să sugerezi căă? Însă își dădu seama imediat că tocmai asta sugera Fran. — N-ai putea să faci asta. N-ar fi corect față de copil. Copiii au nevoie de tați. — Prostii, comentă Sophie cea în vârstă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dilatatorului sau fiorul înghețat dat de contactul dintre gel și metal la scoaterea acestuia. Asistenta îi întinse un șervețel și îi spuse că se putea îmbrăca. Nici nu-și trăsese bine chiloțeii de mătase că o și încolți pe asistenta uluită. — Doctorul acela de la recepție. Mai tânăr. Blond. Cum se numește? — Erau cel puțin zece doctori acolo, remarcă asistenta ofensată. — Știi la cine mă refer. Henrietta era sigură că oricare asistentă din spital ar fi știut la cine se referea. — Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
asemenea anvergură și calitate te-ai fi așteptat să vezi numele autorului scris cu litere de-o șchioapă. Cu toate astea, nu se zărea nicăieri. Ce ciudat. Răsfoi restul ziarului până când găsi indexul pe versoul primei pagini. Fu atât de uluită, încât trebui să citească de două ori, rând cu rând. Un apel pătimaș pentru salvarea Secției de tratare a infertilității din Woodbury, scria acolo de Jack Allen, redactor-șef. Fran se uită lung la index. Oare Jack și soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să ne protejăm copiii așa cum cuvine, permițând instalarea unor denivelări care să-i facă pe nemernici să reducă viteza? Citizen spune Da Denivelărilor...“. Fran, ai început să te droghezi? Noi nu scriem niciodată asemenea editoriale. Stevie avea dreptate, cu siguranță. Uluită, Fran își dădu seama ce se întâmpla. Hormonii preluau controlul! Nu numai atât, dar ajugeau să scrie în locul ei. Deodată, salvarea vieții copiilor devenise prioritatea ei principală. Dacă nu era atentă, în curând avea să recomande castrarea șoferilor în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lui Jack, nu? Chestia e că există un test pe care l-aș putea face, dar am nevoie de o probă de sânge de la Jack. M-am gândit că aș putea să i-o cer. Ce zici? Stevie o privi uluită. — Cred, sau cel puțin, sper că hormonii ți-au tulburat temporar mințile. Cum te gândești să i-o ceri? „Bună, Jack, mă întrebam dacă ai fi drăguț să-mi dai o probă de sânge ca să aflu dacă ești sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
din personalitățile lor autentice. O bătrână îmbrăcată în capot refuza cu hotărâre terciul. Luați porcăria asta de-aici, repeta plină de importanță. Vreau un croissant. Umplut cu cremă de migdale și învelit în zahar și nucă. Chiar acum. Fran fu uluită recunoscând-o în această scorpie irascibilă pe bătrânica aproape catatonică așezată de obicei într-un scaun cu rotile, la doar câțiva centimetri de televizor. Poate că nu-i plăcea să se uite la televizor și un îngrijitor extrem de sadic o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
zece minute să vadă ce face Ralph. — Ești sigur că te descurci? Poate să se comporte imprevizibil uneori. Să plece de capul lui. — Tata a zis să încui ușa. — Francesca, draga mea, ce bucurie să te văd. Fran se întoarse uluită. Tatăl ei stătea zâmbitor în pragul ușii de la bucătărie, purtând un șorț în dungi albastre și albe. Dar nu era tatăl din ultimele luni. Cel confuz. Înspăimântat. Care arăta de parcă ceruse un bilet până la gara Victoria și se trezise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Mâine e Gala Premiilor Regionale. Să-mi ții pumnii. Și încă o dată tatăl ei adevărat fu cel care-i răspunse: — Sigur. Meriți să câștigi de data asta. Sincer. Rămâi la cină? Avem un ghiveci delicios. Ben și Fran se priviră uluiți și se năpustiră amândoi odată spre bucătărie. Pe masa de gătit, stăteau, aranjate cu atâta dichis încât ar fi impresionat orice bucătar de la vreo emisiune televizată, o grămăjoară de morcovi, ceapă, doi cartofi, usturoi, sare și piper și două conserve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-și optimismul caracteristic. Indiferent ce credea Murray Nelson, nimic nu se compara cu atmosfera dintr-o redacție de știri. — Felicitări tuturor. La șase fac cinste. — Cred că s-ar putea să trebuiască s-o lași pe mâine. Jack se întoarse uluit, dând cu ochii de Miriam în pragul ușii de la biroul lui. — A sunat fiul tău, foarte agitat. Te roagă să vii cât mai repede acasă. Ți-a spus de ce? Jack se gândi îndată că era vorba de Ralph. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mână și un picior. Ale cui naiba or fi fost? — Ale cui sunt toate gențile alea din hol? strigă el la Ben. Dar înainte să apuce Ben să răspundă, o voce din spatele lui îl făcu pe Jack să se întoarcă uluit. Era o voce pe care n-o mai auzise de șapte ani și chiar și acum fu ca un cuțit răsucit într-o rană proaspătă, încă sângerândă. Capitolul 18 — Bună, Jack. Carrie stătea în pragul camerei de zi, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
au adresat, întrebându-mă ce mai fac ducii. La rândul meu, i-am întrebat: - Ce i se întâmplă mâine lui Rotari? - Îi vor fi încredințate armele, și-o să devină oficial un războinic, mi-a răspuns cu mândrie Faroald. Am rămas uluit. Rotari avea aproape douăzeci de ani. Ar fi trebuit să fie declarat războinic de cel puțin trei ani. - De ce nu le-a primit până acum? - Le-a primit, dar în secret. În nicio luptă nu e voie să-l lovești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să-și dea jos tunica. - Nu, i-am poruncit, îndepărtând-o cu o mână. Nu vreau să te simți obligată; când o să dorești cu adevărat, eu o să pricep. Acum du-te și ia-ți copilul! S-a uitat la mine uluită, și, când să iasă, a dat nas în nas cu Rotari, care stătea la ușă de ceva vreme și care trebuie că văzuse și auzise multe, de vreme ce clătina din cap bombănind: - Ești un om foarte ciudat. Lucruri ca acestea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe care-i îndrumă. De aceea mâine-seară o să ne explici de ce romanii și arienii se luptă între ei și de ce oare romanii se urăsc între ei din pricina celor Trei Capitole. - Într-o singură seară n-o să fie ușor, am răspuns uluit. S-a încruntat, arcuindu-și sprâncenele, semn că se enervase. - Stiliano Sirianule, adevărul n-are nevoie de multe cuvinte; minciuna, da, are nevoie de o lungă și complicată sporovăială, tocmai ca să ascundă înșelăciunea. Adevărul e că o seară a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mormăit: - După ce o să-l eliberăm pe Rotari, cineva trebuie să plătească și pentru fărădelegea asta. L-am admirat pentru optimismul ce-l însuflețea și care nu-l părăsise niciodată. Atunci când Bovo ni s-a înfățișat, s-a uitat la noi uluit. Avea pe el doar cămașa și pantalonii tociți și peticiți și n-avea pantofi în picioare. A clătinat din cap nedumerit, și-a luat desagul pe umăr și a spus: „Pornim“. După ce-am lăsat în urmă Adria, ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am lăsat pe Bovo înăuntru, iar eu și Gundo, cu pumnalele ascunse, dar gata pregătite de atac, ne-am îndreptat către tâlhari ca doi pelerini, prefăcându-ne că nu știm ce îndeletnicire aveau. Când bandiții ne-au văzut, au crezut uluiți că ieșiserăm din pădurea din spatele nostru. S-au repezit câtre noi amenințându-ne, împungând aerul cu torțele și cu spadele ascuțite. Le-am surâs, încercând să fac pe prostul, și le-am spus: - Sănătate vouă, pe-aici e drumul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un om puternic, dar e bănuit a fi discipol al lui Basilide. A rostit acest lucru în șoaptă, convins că n-o să înțelegem, drept care i-am dat apă la moară. - Ce vrea să însemne asta? l-am întrebat, prefăcându-mă uluit. A făcut un gest cu mâna ca și cum ar fi alungat o muscă. - Nu contează, chestii de teologie. Monedele de aur însă nu se cuvine să-i fie date lui! Simțeam că era la mâna mea, și-am stăruit. - Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
împins-o. S-a căscat în întuneric. Un țăran înțepenit de frig, locuitor într-una dintre cele câteva colibe din apropiere, ne-a spus că, dacă-l căutam pe călugăr, îl găseam la o femeie pe nume Muzia, prostituata locului. Uluiți și nemaiștiind ce să credem, ne-am priponit caii de măr, lângă falusul de piatră troienit de omăt. Prin crăpăturile din ușa colibei femeii ieșeau pufăituri de fum. Eram gata s-o deschid, când numai ce-l văd pe călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sinceră - a fost acela de a-l învăța pe Ansoald să citească și să scrie. Deși îmi dădusem seama de sârguința cu care învăța, atunci când mi-a citit o bucată din scripturi fără nici cea mai mică șovăială, am rămas uluit și mi-am zis că aveam să fac din el un notar demn de mine. Am început să-i predau noțiuni elementare de drept și de folosire a formulelor. Când Rotari a venit să-mi spună că, deoarece dușmanii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îngăduia luminii să pătrundă. Eu leneveam lângă vatră și mă uitam la striațiile și la petele pergamentului, creând din ele figuri fabuloase. Privirea îmi era dincolo de Vibana și, trezindu-mă din visare, mi-a alunecat pe chipul ei. Am rămas uluit. Era fin și delicat și, absorbită cum era de lucru, își reliefa grațios în afară brațele întredeschise. Am observat-o îndelung; ea și-a dat seama și s-a întors spre mine surâzând. Nu-mi dădusem seama cu adevărat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca longobarzi. I-am cerut, de asemenea, să obțină statutul de membri ai nației longobarde pentru nelongobarzii care și-au dovedit fidelitatea și, în primul rând, au devenit indispensabili dintr-un motiv sau altul. Nu m-a refuzat, deși oarecum uluit, dovedindu-mi cât de mult ținea la mine. Arioald, scos din fire, mi-a transmis prin cineva să mă mulțumesc că am devenit eu longobard. În schimb, Rotari și-a dat seama de înspăimântătoarea decădere a poporului său în privința natalității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
instruite. Gundeperga a fost spălată, unsă, parfumată, îmbrăcată în veșminte rafinate și împodobită cu bijuterii, părul pus la punct, fața machiată. Văzând-o, atât eu, cât mai ales novicele care o slujeau zi de zi, am fost pur și simplu uluiți. În lumina candelelor, regina părea mai mult decât atrăgătoare. Regele a venit cu una dintre concubinele lui, în semn de batjocură față de soție; era frumoasă, dar vulgară, îmbrăcată prea luxos și bătător la ochi. Pentru Arioald noua stare a soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
reușise niciodată să-l pună pe masa longobarzilor. În privința primelor două mărfuri mi-a arătat o chitanță, câștigul din vânzarea unui simplu rulou de bumbac impregnat în ulei pentru una dintre lămpile ce ard în biserica Sfântului Mormânt. Am rămas uluit. În privința ierburilor, avea o nesfârșită listă de cereri din partea mănăstirilor și a sihăstriilor. Pentru orez a dat crezare judecății mele despre cina ce tocmai o pregăteau. Am stat la Anafesto trei săptămâni, așteptând să se completeze încărcătura și vremea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a exarhului de la Ravenna. Adâncit în astfel de gânduri, am fost surprins de o voce ce mi-a spus din spate: - Ce e cu tine, Stiliano, de nu-ți mai bagi în seamă prietenii? M-am oprit din mers brusc, uluit, căci recunoscusem glasul lui Garibaldo. XI Medicul era și mai tras la față decât îl văzusem ultima oară la Aquileia, doar piele și oase sub mantaua de lână și sub tunica albă. - Vezi cum Cel Atotputernic împletește destinele oamenilor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]