KorAP: Find »[drukola/base=uluit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...59 >

1,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

de teamă și milă. Alții, încearcă să se apropie, iar el își folosește racheta ca pe o sabie, spunându-le să se țină naibii la distanță, să-și vadă de treburi. În timp ce Harry se ocupă de grupul de localnici, puștiul, uluit, se folosește de ocazie să fugă, împleticindu-se pe stradă, în încercarea de a se depărta cât poate de mult. Se mai uită o dată înapoi șocat și rănit, apoi dispare în mulțime. Harry lasă jos racheta și-și șterge sudoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
o decizie tactică de moment și se străduiește să se elibereze din tunica pe care o azvârle în aer, cu un nou strigăt neliniștitor „Haida-hoooo“. Tunica maiorului trece prin raza de vedere a aparatului chiar în momentul în care fotograful uluit e gata să-l declanșeze, piciorul îi alunecă de pe scaun și cade, vărsându-și pulberea de magneziu pe achkan. Senzația de răcoare în zona subsuorilor este exact stimulul de care are nevoie maiorului pentru a-și termina treaba și culminează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
ce ard, este estompată de un văl de fum, care se lasă asupra lui Pran, învelindu-l într-o pătură iritantă, cenușie. Pagină separată Pe măsură asha își pierde efectul, în sufletul lui Pran se strecoară un sentiment de dezgust. Uluit și rănit zace pe pat, încercând să învăluie într-o cochilie tot ce i s-a întâmplat. După o vreme, o pereche de hijra apare ca din ceață și-l duce înapoi la zenana, unde fotograful, al cărui ackhan de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
își pierde cunoștința. Este trezit de fotograf, care scoate capul prin fantă și-i strigă să-i scoată pantalonii maiorului. Auzind zgomotul, maiorul se trezește și-l surprinde pe fotograf, înainte ca acesta să închidă fanta pe care scosese aparatul. Uluit, neputând să-și dea seama pe moment unde se află, maiorul Privett-Clampe pipăie după mânerul clanței și iese clătinându-se în hol, confundându-l cu closetul. Câteva minute mai târziu, vădit ușurat, se duce să-și caute șoferul. Ziua următoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
sau două dintre concubinele sale. N-a mai simțit acest impuls de ani întregi. Da, zice sir Wyndham, căruia Vesey îi atrage atenția prin semne. Da, foarte. — GGRRHHAWW! urlă nababul. Capetele se întorc. Sir Wyndham este pierdut pe moment, prea uluit ca să găsească un răspuns corect. Pran privește peste pajiște să vadă de unde vine urletul. Se îndreaptă precaut spre inima petrecerii, încercând să pară că se distrează. Este oprit de fotograf, care-l apucă strâns de braț. — Rukhsana, trebuie să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
Imaginați-vă o doctrină secretă. Imaginați-vă înțelepciunea străveche. Ideile nu-i aparțineau. Nici măcar nu erau hinduism pur. Elspeth a fost prezentată altor cercetători, oameni care, ca și ea, credeau în minuni, în sinteza mistică a lucrurilor. A ascultat predici uluită, cu sufletul deschis, așa cum fusese cu ani în urmă în biserică, numai că acum asculta povestiri despre Frăția albă a maeștrilor din Himalaia, despre Stăpânul Lumii, Buddha, Mahachohan, Manu, Maitreya. Propovăduitorul, un englez entuziast, îmbrăcat într-o kurta albă, simplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
dispărut. Fug după el cu strigăte incoerente agitându-și bâtele și genuncherele deasupra capetelor, ca pe culorile regimentului. Trecătorii se feresc din calea lor, recunoscând o ceată pusă pe harță. Jonathan se îndreaptă spre Turl, făcându-și loc printre cumpărătorii uluiți, împingând un bătrân și decrepit profesor de la universitate în ușa unui croitor. Bătrânul se dezechilibrează, apoi își recapătă poziția, proferând înjurături în latina vulgară, pentru ca apoi să fie spulberat de hoardele de jucători de crichet, iar servieta sa cu traduceri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
Nu se poate gândi la nimic. — Vă mulțumesc, domnule. — Ei bine, rămâne stabilit. Acum te poți întorce la ceea ce făceai. Sigur nu aveați de gând să ieșiți cu barca, nu? Nu acum, vreau să zic. Este miezul nopții. Jonathan părăsește uluit biroul. Ținutul Fotse? Este ca și cum pământul s-ar clătina și l-ar trimite să alunece spre un loc unde simte că n-ar trebui să ajungă. O caută pe Star să-i spună ce s-a întâmplat, dar ea s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351

toate. Chestia ie că puțoii ăștia tineri sunt total necruțători și sigur nu se dau În lături să tenjunghie puțin pe la spate sau să-ți facă praf caracteru ca să promoveze. — Sigur nu Ray... pariun tinerel atât dede treabă... zice Gus uluit. Îi sesizez Îndoiala În antagonismul ăsta. E timpul să-i aplic o lovitură dură. — Ascultă Gus, undei Ray Lennox acu? Nui aici să bea cu noi, ă? Noo. Pun pariu trei la unu, no, mai bine patru la unu, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
ridică din sprâncene cu un aer de Îndoială, da se dă jos din mașină cu mine, iar când ajunge la scări, e montat la greu. Palpitând de adrenalină, urcă treptele câte trei deodată, cât p-aci să strivească o pisică uluită care Îi sare dintre picioare. Se Împiedică de pisica asta bătrână și Încetinește. Scara pute la greu a pișatul ei. Ne oprim În fața ușii să ne tragem sufletul. — Îmi Închipui că acum și-o trage deja, nu? Întreb eu. — Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
răsună În aerul rece, jupuindu-mi pielea de pe spate. Mă răsucesc și văd o mulțime de oameni care se adună pe partea cealaltă a străzii. Mă duc acolo să văd ce e, Împingându-i din drum pe hoții de cadavre uluiți și văd un bărbat În jur de patrușcinci de ani, bine Îmbrăcat, zvârcolindu-se pe jos Într-o criză nasoală paroxistică, cu un braț țeapăn și ținându-se de o parte. Băiatul se Învinețește la față, iar o femeie urlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
zic eu făcând pe secretosul. M-am Întors la hotel euforic din cauza unor droguri hipiote, iar tu ai venit beat muci după ce ți-ai petrecut ziua bând cu lonodenzii ăia. Oricum, ai insistat să ieșim... Mă uit la fața lui uluită. —... Îți amintești de Hunter’s Bar? Îl Întreb eu. — Nu... eu de fapt... — Am intrat Într-o Încăierare cu puțoii ăia nemți. Apoi când ne-am Întors la hotel ai sărit la mine să-mi bag pula! — Doamne... nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
iei În considerare, asta casă rămâi numa cu două. Eu ar trebui să-i mulțumesc puțoiului mucos că tocmai l-a eliminat pe favorit, adică pe tine, arăt eu Înspre el, ridicându-mi sprâncenele Într-o expresie amenințătoare. Gus pare uluit. — Ce morții măsii... E un vechi tertip Gus, după cum spuneam, o procedură standard de resurse umane. Se aplică aceleași reguli. Probabil a fost sfătuit de gagicuța aia prostuță Drummond. Așa și-a obținut ea gradul, verificând procedurile de la resurse umane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

cap. - Dă-mi mie monedele. Își deschise palma pentru a-i înmâna monedele. Iluzionistul privi mâna băiatului, încruntându-se. - Unde sunt? Palma era goală. Iluzionistul, care acum râdea cu răutate de expresia zăpăcită a băiatului, deja le înhățase. Băiatul era uluit; nu simțise absolut nimic. - Acum o s-o arunc pe asta în sus... Băiatul privi spre tavan, dar subit avu un instinct care îi șoptea: „Închide palma! Va încerca să îți pună monedele la loc în mână. Fă-l de râs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
câteva trucuri. La început, refuză, dar apoi este de acord. Așa că ia o față de masă și o ține în fața mesei unde doi îndrăgostiți care cinează. Într-o secundă, îi face să dispară cu tot cu masă. Prietenii au fost de-a dreptul uluiți. Cum reușise? Nu se gândiseră niciun moment că iluzionistul a ghicit că urma să fie invitat să le arate câte ceva și a aranjat cu unul din chelneri să amplaseze o masă rabatabilă, angajând totodată doi actori pe post de cuplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

mai devreme, excelență, și am constatat că lipsea scăunelul... ― Lipsea? repetă generalul cu o privire nemulțumită spre pretorul care se uita disperat la Bologa. ― Am luat însă imediat măsuri de îndreptare, se grăbi să adauge locotenentul, ca să scape pe pretorul uluit din încurcătură. Totuși pretorul simți că generalul s-a supărat și, murmurând o scuză, își iuți pașii, ca să ajungă cel dintâi la locul execuției și să se încredințeze cum i s-au împlinit ordinele. Dintr-o aruncătură de ochi văzu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
într-o haină civilă cu gulerul răsfrânt, care-i lăsa gol gâtul alb, subțire și lung. Pe urmă scoase pălăria, își netezi părul pe frunte și sărută lacom crucea din mâna preotului, închinîndu-se repede... Se uită împrejur o clipă, puțin uluit, ca și când ar fi uitat ceva. Apoi, cu o licărire de bucurie, își aduse aminte și se sui pe scăunelul de lângă stâlpul de brad. Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbândă mare

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
căpitan e ceh, doctorul de colea e german, Cervenko e rutean, Bologa e român, eu sunt ungur... Așa-i?... Tu ce ești, băiete? se întoarse apoi deodată către soldatul care nu mai isprăvea de strâns masa cealaltă. ― Soldat! răspunse omul, uluit și luând poziția reglementară. ― Firește, toți suntem soldați, făcu Varga, mulțumit. Dar te întreb: ce neam ești? ― Croat, să trăiți! murmură soldatul fără să clipească. ― Ei, vasăzică croat, urmă locotenentul către ofițeri. Și sunt sigur că dincolo, în sala cea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
am fost laș, excelență, și deci am să vă mărturisesc și acuma că în sufletul meu s-a prăbușit o lume! Degetele grase și încărcate de inele se agățară nervos de mustața burzuluită, iar sprâncenele late se înfoiră când generalul, uluit, întrebă: ― Adică cum?... Ce lume s-a prăbușit? Bologa surâse atât de senin, că încruntarea generalului se transformă într-o curiozitate nerăbdătoare, iar mâna îndată i se așeză liniștit pe brățara canapelei. ― Am citit undeva, excelență, zise Apostol cu glasul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Lumea întreagă parcă se rostogolea vertiginos într-o prăpastie. Îi fulgeră prin gând să se arunce asupra sublocotenentului, să-i smulgă din inimă disprețul. Dar, în aceeași miime de secundă, își mai zise că prizonierul îl face de batjocura ofițerilor. Uluit, întoarse spatele românului și se uită cu un surâs nedumerit la ceilalți, așteptând acum de la ei salvarea din situația aceasta îngrozitoare. Glasul căpitanului Klapka îi curmă chinul cu o întrebare îngroșată de curiozitate: ― Ce spune, ce spune? ― Nimic... nu vrea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ci să trăiască și să lupte... Când mori luptând, moartea e răscumpărată, și când izbutești prin luptă, victoria e mai dulce... In locul ipocriziei trebuie să vie franchețea, chiar brutală! Numai ura va zdrobi minciuna care otrăvește lumea! Apostol Bologa, uluit, aproape spăimântat de înflăcărarea locotenentului, îngînă: ― Bine, Gross, credeam că ești socialist și că... ― Că sub eticheta mea se pitește tot un fel de fățărnicie? zise Gross, luîndu-i vorba din gură, cu vocea iar aspră și neplăcută. Dar meritul cel

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe ofițerul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
precizie nu numai pozițiile trupelor, ci și locurile diverselor servicii ale diviziei, până și casa aceasta, unde se află cancelaria pretorului, ca să-l bombardeze și să-l omoare și pe el într-o zi aviatorii dușmani... Apostol Bologa ascultă întîi uluit construcția pretorului, pe urmă zâmbi nepăsător, ca și cum ar fi auzit o aventură străină. Când înțelese însă că e serios și că de "construcția" aceasta depinde poate viața lui, i se păru că de un ceas își terfelește sufletul și-l

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pălăria, o mototoli între degete și privi nedumerit în ochii lui Boteanu și apoi spre pretorul din coridor. ― Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispărând imediat. Apostol se îndreptă spre ușă, trecu pragul și, în capul treptelor, se opri uluit. Ograda era plină de soldați cu făclii aprinse, cu căști lucitoare ca la o retragere cu torțe în ajunul unei sărbători mari. Flăcările sfârâiau aspru, cu lumini roșcate, cu nourași de fum necăcios. Casa cu birourile diviziei își însemna conturile

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

voce. — Pe cine? întreabă primarul. — Pe ucigași! spune o voce, alta decât prima, reluată imediat, pe un ton amenințător, de alte câteva zeci de voci, ca un ecou. — Care ucigași? spune primarul. — Ucigașii fetiței! i se răspunde. Primarul deschide gura uluit, apoi redevine stăpân pe sine și începe să țipe. Le spune că sunt bătuți în cap, că e o prostie, minciuni, elucubrații, că cei doi sunt dezertori și că jandarmii îi vor duce înapoi la armată, și că armata da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]