1,469 matches
-
trăgându-mă îndărăt. Bruta m-a privit cu ochi de gheață, neînduplecați, de parcă nu mă văzuse niciodată. Am vrut să-i explic ceva prin semne, dar Francisc s-a încruntat amenințător și am priceput că n-avea rost să insist. Umilit, am pornit înapoi pe coridor, rugându-mă să nu mai întâlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă a luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca să-i spună secretul și s-a dovedit a fi chiar simplu. Se deschidea apăsînd două colțuri opuse, pe diagonală și apoi trăgînd de capacul ușor curbat. CÎnd Wakefield s-a Întors din Egipt, a deschis cutia imediat și Anton, umilit a plecat chiar În noaptea aceea. Din cîte știe el, de atunci Mariana nu s-a mai culcat niciodată cu Anton. La vremea aceea, Anton era student, deși nu era prea clar ce studia. A fost extrem de sincer cînd s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
estetice nonavangardiste. În comentariul lui Dianu despre scriitoarea conservatoare poloneză Marya Kasterska, acesta o numește „ambasadoare culturală a patriei sale”, tonul articolului vădind - pe ansamblu - un acut complex de inferioritate identitară, dublat de un transparent elogiu al gîndirii reacționare: „Eram umilit și deconcertat. Patriotismul acesta luminat de un întreg sistem filozofic doctrinar pînă la Barrés, Nietzsche și Maurras nu bănuiam că poate lua de circumstanță forma elegantă a unei politici de expansiune culturală ca aceea întreprinsă de buna scriitoare. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
simțind că puteam face față oricui. — Am pregătit niște cafea, spuse Linda veselă, În timp ce eu intram În bucătăria care sclipea acum. Și sper că n-o să te superi că ți-am spălat toate vazele. Erau foarte murdare. Iarăși mă simt umilită. — Linda, nu era nevoie să faci asta. — Nu, nu. Știu că voi, tinerii, nu aveți timp să faceți curat cum se cuvine și măcar cu atît puteam ajuta și eu. Acum, vino și așează-te și hai să ne cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și nu pricep. Pentru baie, precizează. Mă gîndeam să-l duc la una din cafenele din Belsize Park, să mîncăm. Dacă e OK, adică. Dacă nu, nu-i nimic. — Ah, nu, nu, Încerc eu să zîmbesc, dar mă simt prost, umilită. E În regulă. Slavă Domnului că reacția mea nu a fost mai evidentă. Slavă Domnului că nu am dat să-mi Înhaț haina sau ceva de genul ăsta. — Știu că lucrurile merg mai repede decît mi-ar plăcea, dar Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu bătrânul mi-a stricat, fără să știu de ce, buna dispoziție. L-am tras repede după mine pe Rotari, fără să scot vreun cuvânt, urmăriți de măscările femeii. În timp ce ne întorceam acasă, mi-am dat seama că Rotari se simțea umilit. - Iartă-mă, i-am spus, am înțeles și-ți prețuiesc bunele intenții, dar femeia aceea era chiar o lepădătură. - Nu-ți era bună să te descarci? m-a întrebat. - Pentru așa ceva sunt de-ajuns visele și închipuirea. A te iubi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
grabă ce se întâmplase după ultima și nefericita noastră întâlnire. Prietenii mei, încurcați, rămași mai la o parte din discreție, i-au făcut o mică plecăciune cu capul. Stăteam încă în genunchi și deja mă gândeam să plec, mânios și umilit, când mi-a trecut prin cap să stărui: - Tată, binevoiești să mă binecuvântezi? - Un creștin de rit roman nu poate binecuvânta un arian, dar un tată pe propriul fiu, da, a spus, punându-mi o mână pe cap. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
celălalt mal. N-aș fi crezut niciodată, dar inima mi s-a înduioșat, și ochii mi s-au umezit văzând cu disperare în spatele meu, în pâclă, malul drept al râului. Plecasem din Cividale ca un om de nimic, alungat și umilit. Iată-mă întors plin de respect și de onoare. Chiar dacă mai erau unii oșteni de vază care nu se bucuraseră de șansa mea, nici unul n-a îndrăznit să întoarcă spatele banchetului organizat în cinstea noastră și la care au luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
faima, de îndată ce a fost ales rege, fără s-o repudieze totuși, sub pretextul sterilității, a surghiunit-o la mănăstirea de femei Sant’Eustorgio, în afara zidurilor orașului, și și-a umplut patul de concubine. În pofida stării ei de ostatică nefericită și umilită, Gundeperga era la curent cu tot ce se întâmpla și, exercitându-și puterea din mănăstire, întreținea relații epistolare, secrete și necontenite, cu papa Onoriu și cu Dagobert, regele francilor. Își păstrase de asemenea importante relații politice și-și folosea propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aceeași clipă - era cel mai crud dintre toate jocurile posibile pe care le făceau În timpul orelor, căci dădea dovadă de o asemenea indolență, de o asemenea superioritate În fața profesorului, Încât oricine s-ar fi aflat la catedră se simțea anihilat, umilit, conștient de nulitatea lui. Profa de mate făcuse chiar o criză de nervi. Valentinei nu-i plăcea când clasa se revolta Împotriva profului de italiană - care se străduia Întotdeauna să-i capteze și alegea dintre poeziile din antologie pe cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru a uita imaginea lui Antonio răsturnat deasupra ei, atât de aproape Încât greutatea lui Îi strivea corpul, Antonio care o privea cu ură, o ură care părea să se amestece cu mila, pentru ea și pentru sărmana lor dragoste umilită și distrusă. Apoi, pentru că hemoragia nu se oprea, Își lăsă capul pe spate - și făcând astfel, poate fără să-și dea seama, sau poate da, Îi oferi gâtul. Iar Antonio fu străbătut ca de un fulger, căci clipa putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și dispăruse repede și fără țintă. Și tot atunci dăduse ochi în ochi cu Iscru, care îl privea senin și intimidat, încât pe Zogru îl lovise un val de vinovăție. Băiatul nu spunea nimic, doar îl privea ca un discipol umilit. Nu mai făcuse ceva memorabil până în momentul în care îl strigase Ghighina, iar întâlnirea cu ea îi deșteptase un arsenal de dorințe, care îl făcuseră să vorbească pentru prima oară. O privea încântat, fără să-i ia în seamă întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
rușinat. Pisica se aciuase de câtva timp tocmai în scorbura în care Donțu își avea locuința și, cum nu reușise s-o izgonească în nici un fel, profitase de credulitatea lui Zogru. Dar acesta nu știa ce se întâmplase, de fapt. Umilit și supărat pe propria naivitate, a luat-o în cele din urmă din loc, blestemându-l pe pitic și înghițindu-și nemulțumirea. Drumul prin pădure a durat aproape un ceas. Îi treceau prin cap gânduri de tot felul și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din pivnița casei lui Mihnea. Era legat cu multe rânduri de lanțuri groase, făcut pachet de sus până jos, îngropat până la gât în pământ și cu un sac pe cap. Nici măcar nu știa ce se întâmplă cu el. Era speriat, umilit și neputincios. Și-a dat seama cum stau lucrurile abia când i-au scos sacul. În fața ușii stătea boierul Mihnea, un filfizon cu haine largi, din catifea verde, cu ochi mari și pironitori, iar alături, Ioniță Bubosul, slugarnic și trădător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
poate de trei ori patru ori, apoi îi îndreptase puțin calul și-l lovise peste crupă. În scurt timp, fiecare dintre servitorii prințului călărea în câte o direcție imprecisă, printre copacii groși ai pădurii și, deși se simțeau vinovați și umiliți, nici unul nu se gândea să se întoarcă. Merseseră ore bune spre locuri necunoscute până atunci, fără să îndrăznească să se gândească la ce urma să fie. După ce Zogru și Ghighina porniseră trăsura, Mihnea reușise să-și scoată o mână din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ațâța gândul că avea să-i vadă fața de om spășit. Se lăsase frig și bătea un vânt arțăgos peste suprafața apei. Nu se vedea nimeni. I-ar fi plăcut să fie de față Ioniță Bubosu, așa, ca să se simtă umilit. Atunci încă nu știa că sângele lor, de la Ioniță bubosul și trădătorul la Andrei Ionescu, nu dă nici un ban pe lecții ca asta, de care și lui Zogru îi vine să râdă astăzi, când se gândește la sentimentul lui de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care îi umpluse ziua de ieri. Descoperirea aceasta îi dădea fiori: nu-i rămânea decât să stea aproape permanent în individ și să-l uzeze rapid. Dar moartea lui Andrei Ionescu i-ar fi frânt inima Giuliei. Era zdrobit și umilit, iar povestirea despre Giulia i se părea un fel de răspuns sinistru. Bărbatul acesta nu bănuia deloc cum este ea și nici nu-l interesa să afle. Giulia n-ar fi intrat niciodată într-o casă de țigani. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
femeiește. Îi luase aproape o jumătate de oră să ajungă aici, dar institutul era aproape. Totuși, a mai făcut câteva minute bune, căci taxiul se strecura greu, odată cu șuvoiul nesfârșit de mașini. A ajuns tocmai când Giulia ieșea. Era șifonată, umilită, frântă. 23. Giulia se gândise toată dimineața la Andrei Ionescu, iar către prânz chemase un taxi, hotărâtă să-l vadă la birou, adică să-i vadă fața lui socială și să-l înțeleagă mai bine. Era amărâtă că el n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vijelioasă și amețitoare. S-a relaxat și se pregătea să-i inspecteze gândurile, când a simțit sângele ridicându-se ca o cascadă. În câteva secunde, zăcea pe podeaua ceruită din biroul lui Andrei. Nu înțelegea această izgonire și se simțea umilit. Până atunci nu întâlnise decât oameni care îl respingeau imediat. Dar Andrei Ionescu îl primise, îl acceptase și îl lăsase chiar să fie stăpân peste gândurile lui, ca dintr-odată să nu-l mai vrea, fără explicați, ca un amant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
țâșnească afară. O aștepta să adoarmă și se opintea spre orificiul deschis, iar uneori ajungea să simtă aerul ori să aibă iluzia că îl simte. Viața în Giulia era destinsă. Era îndrăgostită de Andrei Ionescu, dar mai mult se simțea umilită de el și ar fi vrut să-l vadă îngenuncheat, regretând, dându-și pumni în cap. Pe Bobo îl considera superficial și prea prins de munca lui. Și, în afară de asta, nici nu avea chef să-și încheie viața, or, Bobo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
meu și te iubesc ca pe un fiu. M-ai înțeles greșit. Eu vreau doar să-mi sărut familia și să vă dau binecuvântarea mea, a mai zis el, dând larg din mâini și plecându-și capul ca un câine umilit. - Nu e zeul lui Avraam de asemenea și zeul tatălui meu? El e un zeu măreț, fără îndoială. Dar, fiule, a mai adăugat Laban, uitându-se drept în ochii lui Iacob, unde sunt ceilalți zei? Cei ai făcut cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
unde stomacul lui Întors pe dos se goli zgomotos. Mănuși din latex, pungi de plastic, banderole galbene, semnul triunghiular indicînd o situație critică... Răvăși partea din spate a mașinii căutînd ceva cu care să se șteargă la gură. Degeaba. Deși umilit, acceptă recunoscător șervețelul de hîrtie pe care i-l Întinse Marie. - E primul cadavru pe care-l văd, mormăi el, deloc mîndru de o mărturisire care dovedea lipsa lui de experiență. Mi-e atît de ciudă... Marie era gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ce gafă făcuse. - Îmi pare rău, Marie, Îngăimă el făcîndu-se iar roșu la față, credeam doar că o să-ți facă plăcere... Roșeața din obraji i se accentuă. - Adică... vreau să spun că e o crimă mai puțin și... Cu totul umilit, o șterse spre mașină, mormăind că era bine ca ei să-și schimbe hainele dacă voiau să nu răcească. Lucas parcurse rapid raportul de autopsie și se duse spre Marie, care stătea la marginea falezei. - Legistul e sigur de concluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era unul dintre cei mari. Dintr-a opta și până În ultima clasă de liceu, elevii treceau În dormitoarele din cealaltă aripă, cu separeuri de patru paturi. Pentru băieții cei mai violenți, Bruno era deja complet pus cu botul pe labe, umilit; și-au căutat, Încet-Încet, noi victime. În același an, Bruno Începu să prindă interes pentru fete. Câteodată, destul de rar, cele două internate organizau ieșiri comune. În după-amiezile de joi, când era timp frumos, mergeau la un soi de plajă amenajată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Că nu sunt deloc o menajeră cu diplomă în cordon bleu, și că tot ce-am vrut a fost un acoperiș sub care să-mi petrec noaptea ? Mi-i și închipui dându-mă afară din casă în șuturi. Simțindu-se umiliți. Poate chiar chemând poliția. Și punând-o să mă aresteze. O, Doamne. Ar putea să iasă foarte urât. Dar ce să fac, n-am de ales. Doar n-o să... Oare aș putea ? Iau uniforma albastra și-mi trec degetul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]