6,525 matches
-
văzut și cum omora un biet bărbat dezarmat, Împușcîndu-l În spate! Oare ne-am pierdut cu toții mințile? — Nu, domnule, bîigui sărmanul ofițer Înghițind În sec. Nu ne-am pierdut mințile, dar nu e nicăieri... Atunci caută-l, pe toți dracii! urlă Lazemby. N-am să permit ca cineva să comită o crimă În prezența mea și să rămînă nepedepsit. Făcu o pauză. Și, după cît se pare, nu e singura lui crimă... Două cadavre, rămășițe omenești, resturi ale unui naufragiu - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Împreună, spuse el În cele din urmă. Erau foarte tineri, dar căpitanul Harrison a poruncit să fie legați fedeleș, față-n față, și i-a atîrnat de bord, cu picioarele În apă, pînă i-au mîncat rechinii. Doamne, cum mai urlau! exclamă el. Unul a murit chiar În noaptea aceea, iar celuilalt i-au cauterizat cioturile cu un fier Înroșit, debarcîndu-l În Jamaica - plescăi din limbă. Căpitanul ne-a asigurat că un efeminat provoacă mai multe pagube Într-un echipaj decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
-o și i-a pus-o din nou În mîini. Dădură la o parte vîsla și Îi dădură să bea o Înghițitură de apă, așteptînd să-și recupereze mințile și să-și vină În fire, dar el continuă să-și urle cîntecul ininteligibil, fără să se oprească nici o clipă toată ziua și noaptea următoare. În sfîrșit, În zori, Iguana Oberlus scoase unul dintre pistoalele pe care le ținea la adăpost de umezeală și i-l puse la tîmplă, ducîndu-și poruncitor degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și lacrimi, și strigă: — Urăsc să am o viață așa de plictisitoare! Evie strigă-n jos spre Brandy Alexander: — Ține-mi ocupată o masă la geam în iad. Lacrimile trasează linii curate de-a lungul obrajilor lui Evie, și ea urlă: — Iubito! Trebuie să-mi răspunzi ceva! De parcă asta n-ar fi deja o dramă, dramă, dramă, Brandy ridică privirea spre mine, care stau îngenuncheată lângă ea. Cu ochii ei violeți dilatați la maximum, ca două flori complet deschise, zice: —Brandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și ciopârțit într-o cadă de baie mizerabilă, e omul pe care-l urăsc un milion de câini. Șezând lângă patul meu, Manus zice: — Trebuie numai să-ți pui la păstrare visele de cover-girl. Fotograful de modă din mintea mea urlă: Dă-mi milă. Flash. Dă-mi încă o șansă. Flash. Asta făceam înainte de accident. Spuneți-mi că-s o mare mincinoasă, dar înainte de accident le ziceam oamenilor că sunt studentă la colegiu. Dacă le zici oamenilor că ești manechin, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
informative din întreg vestul Canadei despre trei descreierați care fură medicamente din vile mari scoase la vânzare. Poate că toate astea i se derulează pe monitorul computerului, poate nimic din toate astea. Nu poți ști niciodată. — Sunt căsătorită, aproape că urlă Brandy ca să-i rețină atenția. Sunt soția reverendului Scooter Alexander, zice ea, încă pe jumătate întinsă peste Alfa. — Iar ăsta, zice ea, trăgând o linie invizibilă de la zâmbetul ei la Alfa, e ginerele meu, Seth Thomas. Mâna ei mare zboară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lor din Texas și bani proveniți din petrol, au investit din greu în eșecul ei ca manechin. De cele mai multe ori era stânjenitor să merg la audiții cu Evie. Sigur, găseam de lucru, dar apoi directorul artistic sau stilistul începea să urle la Evie că nu, după părerea lui de expert ea nu avea o măsură 40 perfectă. De cele mai multe ori, un asistent-stilist trebuia s-o scoată pe Evie cu forța pe ușă. Evie țipa peste umăr despre cum n-ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Evie cu forța pe ușă. Evie țipa peste umăr despre cum n-ar trebui să-i las să se poarte cu mine de parc-aș fi o bucată de carne. Ar trebui să plec de-a dreptul. — Să-i fut, urlă Evie de pe-acum. Să-i fut pe toți. Cât despre mine, eu nu eram nervoasă. Eram strânsă într-un incredibil corset de piele marca Poopie Cadole și pantaloni de piele marca Chrome Hearts. Viața era bună pe-atunci. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
apoi vocea tatei: — Încă mai vorbești cu descreierații ăia? Și mama: — E așa palpitant! Cred că unul dintre ei spune c-o să ne omoare. Și Seth țipă: — Probabil că Evie a tras în tine. Apoi în telefon e vocea tatei, urlând atât de tare că trebuie să îndepărtez receptorul de ureche, zice: — Voi, voi ar trebui să fiți morți. Zice: — Voi mi-ați omorât fiul, perverșii dracului. Și Seth țipă: — Cu Evie a fost vorba doar de sex. Aș putea la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sus la Evie îmbrăcată în nimic altceva decât sârme și cenușă, cu sudoare și funingine mânjită pe tot suculentul ei corp transsexual de clepsidră, toți o privim pe Evelyn Cottrell în marele ei moment de glorie, și Evie țipă: — Tu! Urlă la Brandy Alexander de-a lungul țevii de pușcă: — Tu mi-ai făcut-o din nou. Încă un incendiu! Pas-pauză-pas. — Credeam că suntem cele mai bune prietene, zice. Sigur, da, m-am culcat cu iubitul tău, dar cine n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
un monstru, o victimă mutilată mai puțin decât perfectă. Voi fi doar cum arăt. Numai adevărul, tot adevărul și nimic altceva decât adevărul. Sinceritatea fiind cel mai plictisitor lucru pe planeta Brandy Alexander. Și Evie ia ținta în cătare. — Da! urlă Ellis din cămară. Da, fă-o, uriașule! Dă-mi-o! Trage-mi-o! Evie se uită cu un ochi mijit de-a lungul țevii. — Acum! țipă Ellis. Țintește-mi drept în gură! Brandy zâmbește. Și eu nu fac nimic. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
imaginație Se dovedise pînă la urmă, cu toată zarva pe care o făceau gazetarii, că nu era decît o scorneală, o aiureală bazată pe poveștile unui patron de hotel din Medgidia. E adevărat că treaba fusese groasă de tot, gazetele urlau, lumea intrase la idei, se clătina guvernul, mai trebuiau numai vreo două-trei reportaje în stilul lui ăla, Brunea Fox, și ar fi fost limpede pentru o țară întreagă că guvernul nu e capabil să controleze situația, că e nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă, nici de Mironosiță - numai ea nu avea nevoie de alte ipostaze coregrafice Îndelung studiate, pentru că ea era o curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și‑i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormântului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sânii ei pâlpâitori și atât de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe care până atunci o ținuse În palma nădușită de sub așternut. Doamna Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumânare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care‑ți Îngheța sângele‑n vine. Răsturnând sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sau i‑o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu până la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mâinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimântată În oglinjoara pe care o ținea strâns În palmă. Doamna Brener Încercă să i‑o smulgă din mână, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare Într‑un spasm agonizant. Doamna Brener se așeză pe pat, Înălțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Înălțând mult lumânarea, o recunoscu În pragul ușii pe doamna Brener care‑și strângea În brațe fetița. Copilul se zguduia sufocat de suspine. Doamna Brener nu putea scoate o vorbă, iar primarul, cam fără chef, o conduse În hol. Câinele urla Întruna, jelind animalic, ca o bocitoare bătrână. Doamna Brener, palidă de moarte, cu copilul care gemea animalic, căuta, confuză, să‑i expună domnului primar motivul venirii sale. „Vedeți și singur În ce stare este“, zise abia auzit. „Da, văd“, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dar era evident că în starea în care se găsea abia dacă se putea ține pe picioare, rezemându-se de o stâncă, astfel că, la a patra încercare, îl nimeri exact în față, făcându-l să se prăbușească pe spate, urlând de durere. Chimé se aruncă îndată asupra lui, învârtind ghioaga în aer, insă Vetéa Pitó îi strigă tăios: — Să nu-l omorî!... Să nu-l omorî!... El e singurul care ne poate lămuri de unde-a venit. Uriașul din Farepíti se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l însele, căci, unul câte unul, se iviră dintre copaci vreo cincizeci de războinici înarmați până-n dinți, care începură să urle și să-și agite amenințător armele în aer, aparent cu intenția de a-i obligă să se îndepărteze de apele acelea. Se dovediră inutile atât gesturile prietenoase ale celor de pe vas, cât și sunatul din cochilie și chiar - în ultimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
puțin câte puțin, peste ocean, prințesa Anuanúa făcu un salt înainte și, cu toate că încă mai era legată la mâini, apucă un cuțit pe care un războinic îl lașase pe punte și i-l înfipse lui Miti Matái în stomac, în timp ce urlă, ca și cum ar fi fost posedata de toți demonii din infern: —Blestemat să fii! Blestemat să fii! Blestemat să fii! Roonuí-Roonuí și cu Chimé din Farepíti se aruncară asupra ei încercând să o oprească, insă Anuanúa, după ce îl mai înjunghie o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că fata se târăște spre ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce fata se ridică în picioare, țipând. Urlând „Vă rog”. Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung urechea. Cealaltă ureche n-o mai are. Ceea ce pare o șuviță de păr negru e de fapt sângele care i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
strigătele unei femei. Vocea care strigă e a Sorei Justițiare. Între strigăte se aude zgomotul unui pumn lovind în lemn. Se aude o ușă de lemn care bubuie și se clatină în balamale. Apoi din nou un strigăt. Sora Justițiară urlă: — Hei, Whittier! Sora Justițiară strigă: Ai întârziat cu nenorocitul de răsărit...! Apoi se aude pumnul care bubuie. Holul în care dau camerele noastre din culise e întunecat. Mai încolo, scena și amfiteatrul sunt scufundate în întuneric. Beznă, cu excepția lămpii pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de frig. Primele semne ale comei. Nimeni n-o va crede pe doamna Clark, acum că e noul personaj negativ. Noua noastră supervulpiță diabolică, noua noastră torționară. Nu, punerea în scenă a acestui moment ne revine. O să-l facem să urle delirând. Domnul Whittier o să fie alb ca varul; ascuns după degetele rășchirate, o să spună că vine diavolul după el. O să țipe după ajutor. O să intre în comă. Și-o să moară. Sfântul Fără-Mațe, cu termenii lui complicați despre peritoneu, duoden, esofag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cumințească. Ridică, la un moment dat, vocea și-o amenință că va lua măsuri drastice. Luana continuă să se împotrivească. Simțind furtuna plutind în aer, ceilalți copii o zbughiră în casă și pândiră de după geamuri. Luana, cuprinsă de furia oarbă, urla asurzitor. Exasperată, bătrâna o somă să intre în casă. Râzând și sărind, când pe un picior, când pe altul, fetița îi răspunse obraznic: Nu vreau. Lasă-mă în pace! Luana, intră în casă! repetă femeia cu un glas care îngheță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
că nu simțea nici un resentiment față de femeia care o lovise. Dimpotrivă. O admira pe bunica. Cum fugise ea, cu toată bătrânețea, s-o ajungă din urmă, cu ce hotărâre o lovise și cu ce inimă de piatră o lăsase să urle de durere pe zidul suferinței! Greșise și primise ceea ce căutase pe tot parcursul zilei. Hotărât lucru, cu Bica nu trebuia să te pui. Aflată la adăpostul pieptului mamei simți că o doare inima de mila bunicii. I se umplu sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nici moartă, spuse Luana hotărâtă. Întărâtat, fără să mai aștepte ca fetele să se miște, bărbatul prinse de unul din capetele covorului și începu să-l târâie. Acesta se urnea cu greu, omul se înroșea la față din pricina efortului, copilele urlau îngrozite, cu călcâiele proptite în dușumea. Rămas fără vlagă, bărbatul se îndreptă de spate și se repezi spre ele. Plecați de aici, imediat! Ema începu să plângă și se ridică. Dacă nu te așezi te omor, șuieră Luana și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]