929 matches
-
Înaintează. Șirurile cafenii, Înfierbîntate merg, se opresc, se odihnesc, Își potrivesc mai bine pe umeri, cu gesturi obosite, ranițele grele, Își scot chipiele, Își șterg cu mînecile fețele roșii, aprinse, Înjură pe șoptite și apoi așteaptă cu răbdare să se urnească din nou șirul. Jos, lîngă vas, la capătul pasarelei, cîțiva ofițeri stau la o masă și, pe măsură ce soldații trec prin fața lor, examinează actele fiecăruia, le trec din mînă-n mînă, Își pun semnătura indescifrabilă, Îndosariază, Înregistrează, Își dau acordul final pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dădea bani, iar amărîta aia bătrînă muncea pentru ei de se zdrobea și plîngea și-o ruga să se-ntoarcă la bărbatul ei, unde-i era locul. Dar nimeni nu putea sta de vorbă cu ea, nimeni n-o putea urni din loc, vezi Doamne, era nebună după el, era hotărîtă să pună mîna pe el. Ei, și-atunci John Beals i-a scris din nou, dar de data asta era foarte hotărît, ajunsese la capătul răbdării: „Acum să te hotărăști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tare voinic. Doamne, păi nu povesteau cum se duceau În atelier și-l găseau ridicînd de la un capăt, ca pe-un pai, un pietroi uriaș, În timp ce la celălalt se opinteau și asudau doi negri care de-abia izbuteau să-l urnească, și i-am spus lui Wade Eliot cînd l-am dus prima dată la Hopkins: „Știi care-i părerea mea și diagnosticul meu?“ - și apoi i-am spus, firește - „După mine, și-a făcut-o cu mîna lui făcînd tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie, moțăind scuturată în rodii de rubin și adormind în cenușă.” „Copilăria, iscoditoare ca un copil în fața ușii care ascunde pomul de Crăciun, se înălța, în trupul lui, în vârful picioarelor: creștea. Putea urni un scăunel, înhămându-și toată puterea prin brațe: era întâiul avânt. Putea, urcându-se pe scăunel, să-și moaie degetul în gavanosul cu dulceață, de pe măsuță, ca mai apoi, după ce și l-a supt, să-l întindă și mamei; era
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
vadă dacă-s băiat lipindu-se de mine, în vreme ce mă săruta cu buzele umede și fierbinți. Iar eu, până nu m-am convins că are doi sâni minunați în stare să mă facă să uit orice Giulie, nu m-am urnit din loc cu toate că ne striga Edy de zor. Ei deja ajunseseră unde trebuia, la intrarea oficială a unui bloc somptuos, fără portar. Ne-am grăbit cu Mimi alergând de mâini, veseli ca doi popândăi. Giulia chemă liftul care numai ei
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
interpretat gestul altfel. - Ce crede părosul, că sunt o golancă și la întâiul semn trebuie să-i cedez! Eu știam că dacă unui om îi intră un fix, este imposibil să îl mai miști, nici cu tancul nu-l poți urni. De la început i-a fost indiferent, numai Doru tot insista mereu pe lângă ea să îl găzduiască... vroia să îl căpătuiască, dar aici am intervenit eu, fără nici o scuză... m-am îndrăgostit! Totul e relativ.. ca și timpul probabil! Întors în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
să ne oprim pe drum să mâncăm. — O! am făcut eu pe ecran. — Mami, vreau să rămân să văd sfârșitul am spus în afara ecranului. — Nu se poate. — Bine, spuse tata. Ni s-a dat ordinul de marș. — Eu nu mă urnesc, spuse bunicul. Îmi place. — Să știți că o să-l chem imediat pe directorul sălii, spuse femeia din spatele nostru. Shirley se trase mai aproape de mine și spuse: Ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
peluza luminată de lună. Chițăiala pițigăiată a lui Hilary se contopea cu râsul jenat al lui Conrad, când el se scuză: „Nu prea mă pricep la croquet“. Amandoi păreau a fi goi. Pheobe se întoarse în pat, încercă să-l urnească pe Roddy, nu reuși și, neavând de ales, se întinse lângă spatele lui. Încercă un timp să-și așeze brațul peste umărul lui: dar la fel de bine ar fi putut îmbrățișa un bloc de marmură. Se trezi în gemete puternice care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cameră mare, fermecătoare, luxoasă. Era fermecător de luxoasă. Era mare și luxoasă. Ca să fiu sincer, puțin îmi păsa ce fel de cameră era. Probabil nu-i interesa nici pe cititorii mei. Mai bine să trec peste toate astea și să urnesc lucrurile. O trase agresiv spre pat Nu, nu era bine. Nu voiam să sune a viol. O trase cu blândețe spre pat Prea moale. O atrase spre pat Se așeză pe pat și o trase agresiv spre el „N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se gândește cât de nedreaptă e lumea, văitându-se mereu că e trecătoare când în realitate asta e singura-i virtute. Cum ar fi lumea dacă n-ar trece, dacă s-ar înțepeni cumva și nu s-ar mai putea urni? Ridică ochii la nevastă, în plină desfășurare, cu ochii cât cepele, făcând spume la gură. Pe la două, trei noaptea se va epuiza și va cădea într-un somn cataleptic, întrerupt de strigăte. Totuși până la ziuă Pascal a scăpat cumva. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
replicat apostolul. Din păcate, și atunci, și acum, mintea filosofului pune la îndoială orice vine din afara ei, trecând totul prin filtrul raționamentului deprins din cărțile maeștrilor. Învățătura lui Isus îi convingea pe oameni că prin credință și munții pot fi urniți din loc! Ceea ce, logic, este imposibil... P.H.L. continuă să-și moralizeze personajul, amenințat pentru o clipă să rămână repetent la „școala vieții”. Așa că Profesorul a „cedat” repede, recunoscând că, „în intenția lui protectoare” față de existența iubitei (sau poate din egoism
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Soarta... - Odihniți-vă, doamnă, v-ați agitat destul, vorbii cu o sinceritate duioasă de care tresăriră cei din jur. Dintre toți, avocatul era cel mai grăbit, dar din condescendență nu dădea nici un semn de nerăbdare. Eu nu mă mai puteam urni. Parcă-mi creșteau rădăcini În podea. Vroiam să-i cer fotografia. Dar cum? și mai ales - În fața avocatului și a grefierului. Ce să-i spun? Nu mai rămînea nimeni care să aibă nevoie de ea, pentru mine era esențial. Plecarăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Multă vreme n-am înțeles ce voiai să spui. Dar, acum cred că încep să înțeleg. - Numai atît? îl întrerupse Marina, hotărîndu-se brusc să închidă umbrela. Numai să înțelegi? - Așteaptă, continuă Ieronim zâmbind, făceam doar istoria descoperirii mele... Camionul se urni brusc, și Ieronim începu să-și șteargă, cu o copilărească încîntare, stropii de noroi de pe bărbie. - Lecția era prea simplă, de aceea mi-au trebuit două luni ca s-o înțeleg. Nu mă întrerupe, te rog, adăugă precipitat, cu o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ajuns la masa haiducului, acesta a întrebat-o doar atât: „Cum te cheamă, fata badii?” Ea, simțind că nu mai are aer, a răspuns: „Brândușa, ba...” Restul vorbei i s-a oprit pe buze și cu mare greu s-a urnit din loc. S-a dus la tejghea, dar nu-și putea lua ochii de la haiduc... Acesta a sorbit prelung din ulcică, privind la hangiță fără să clipească. După o vreme, s-a ridicat și a pornit spre ieșire. S-a
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
grijă de ele, iar ceilalți luăm câte un car și încet-încet, cu mare băgare de seamă, îl trecem în ceea parte a pădurii...Până la ziuă, am putea să le trecem pe toate. Dacă stăm să treacă ploaia, nu ne mai urnim din loc cât îi hăul... Bine ai gândit, Hlibocene! a apreciat moș Dumitru judecata gospodarului. Gheorghe! Tu rămâi aici, să ai grijă de care și de boi. Noi luăm carul meu și încercăm marea cu degetul. Luați două felinare. Unul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
vânt, are să mai țină o bucată de timp de acum încolo - a lămurit Pâcu, cu ifos de cunoscător. Au ajuns - în sfârșit - la poarta crâșmei. Costache crâșmarul se lupta cu nămeții văluriți prin toată ograda. Poarta mare încă nu era urnită din loc. Să trăiești și bine te-am găsit, Costache! a strigat moș Dumitru din poartă. Bine ați venit, dar rău v-am primit - a răspuns Costache, ștregându-și fața nădușită. Dacă ești sănătos, atunci îi bine. Ai numai puțină răbdare
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cercetare reciprocă, tata Toader a luat comanda: ― Mâna pe armi și bagaje și coborârea, că pleacă trinu’! ― Nu pleacă nicăieri, tată. ― Adicî cum nu pleacî? ― Abia mâine dimineață o ia Înapoi de unde a venit. ― Știem asta, da’ cum să vă urnesc din loc? - a răspuns cercetașul râzând. Gruia a coborât bagajul și apoi i-a ajutat și pe ei... Abia atunci și-a dat seama cât de mult i-a cuprins bătrânețea... Se mișcau mai greu, cu multă băgare de seamă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
se auzea mișcare de trenuri. Din când În când, vedeam câte o garnitură de marfă care făcea manevre, lăsând câte un vagondouă În fața grupului de magazii. Se auzea și câte o tuse răzbită de locomotivă. Asta ne spunea că se urnește din loc o garnitură grea... Aici era capăt de linie și magaziile deserveau mai multe colhozuri din regiune. Când am ajuns la o limită care - speram noi - nu era periculoasă, ne-am oprit... Am căutat un adăpost cât am putut
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
care dormita pe bușteni, a sărit: ― Șto tî delaieși, Costea? „Pe mă-ta” - i-am răspuns eu În gând. Opresc și mă Întorc. „Acum Întrebarea e cum legăm din nou remorcile de tractor?” Proțapul cela de legătură nu-l puteau urni așa ușor doi oameni zdraveni. Dar cu Mișa al meu, care era de două șchioape? Cum să țină el o asemenea greutate În brațe până eu dau Înapoi ca să intre În locaș? A trebuit să inventez tot felul de pârghii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
când am Împins ușa turnantă ca să intru, aceasta a rezistat. Am Împins-o tot mai tare, până când Întreaga mea greutate s-a concentrat asupra ei, iar fața aproape că mi s-a lipit de ușă, și abia atunci s-a urnit. Când a Început să se miște, a lunecat mai Întâi ușurel, ceea ce m-a făcut s-o Împing cu Îndoită putere. Dar de cum a prins ceva viteză, enorma ușă de sticlă a țâșnit pur și simplu din loc, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mine și dulap. Mi-am sucit corpul Într-o dungă, ca să nu mă ciocnesc de ea, am Încercat să mă strecor pe lângă ea și am Întins un braț ca să deschid ușa pe care tocmai o Închisesem. Ea nu s-a urnit nici un centimetru ca să-mi facă loc și am simțit cum ochii ei continuă să mă cutreiere. Într-un sfârșit am reușit, din fericire, să Înșfac blana și să o trag cu grijă spre mine. M-a Încercat impulsul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
arătă o fotografie, să-i dovedească ce frumos bărbat a fost. Îi spuse că numai gratie zestrei ei reglementare a putut mărita pe Mimi, căci altfel, prin câte necazuri a trecut, nici n-ar fi avut cu ce s-o urnească din casă. Pe urmă, sfîrșindu-și pictura, începu să-i istorisească pe larg câte certuri și aproape scandaluri a avut bietul Jenică din pricina ei cu părinții lui, care sunt niște oameni foarte bine, dar cu idei foarte învechite în unele privințe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care nici nu stă în țară: nu știu ce face prin Italia, se pare c-ar fi în diplomație. Moșia o ține în arendă un colonel pensionar, Ștefănescu, om foarte de treabă, cu trei fete de măritat, pe care nu le poate urni cu nici un chip, deși sunt drăguțe și au câte ceva zestre. Tot restul a fost un singur trup până la moartea bunicului, când s-a împărțit între tata și un frate al său, Teofil, care apoi și-a vândut treptat toată partea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
n-are să ne lase... Luca Talabă voia să facă el propunerea asta; de aceea și chemase pe oameni la sfat. Auzind acuma gândul lui din gura altuia, avu o poticnire ca o gloabă care se opintește din toate puterile să urnească din loc căruța și e cât p-aci să vie peste cap, deoarece căruța e goală. Se scărpină în ceafă, zicînd: ― Ia stați nițel, măi fraților, că nici la boier nu te poți duce ca la moară, ci trebuie să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
viitorul națiunii. În ropotul aplauzelor se amestecă acuma glasul lui Grigore, uscat de emoție: ― Bravo! Bravo! Nadina întoarse puțin capul spre el cu o mică privire dojenitoare. Apoi lectura se sfârși, ovațiile petrecură pe rege până la ieșire și toată lumea se urni să plece. ― Foarte nostim spectacolul! murmură Nadina pe culoar. Nu-i așa?... Și regele ce bine a fost! Afară, trăsuri elegante, automobile zgomotoase, zâmbete multe și strângeri de mâini. Și muzica militară a companiei de onoare cântând un marș marțial
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]