1,553 matches
-
amabilitate. Când ieșea În oraș, purta o pălărie mare de fetru și un baston gros - „ca să‑i cotonogesc pe țărani” - glumea el. Și chiar că era o glumă, pentru că preocuparea lui de seamă era politețea. Cu această politețe deschisese o vână nouă pe care toți cei din lumea universitară o exploatau. Rakhmiel era tot ce doriți, numai candid nu. Eu cred că, În plan lateral, Își cultiva o mică grădină de sentimente frumoase, generoase. Spera, mai ales când făcea curte unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
voie să vă îmbrățișez! COLONELUL (În timp ce se îmbrățișează cu ARTUR, către cei doi.) Jos! Jos! (Către ARTUR.) Mai bine nu m-aș fi dus... ARTUR: De ce? COLONELUL: Nici nu știți peste ce am dat... Ceva groaznic... îmi îngheață sângele în vine... Da, da... De o mie de ori da... Uitați-vă puțin pe fereastră! Vedeți? ARTUR: Ce? COLONELUL: Aceasta e cea mai tristă zi din viața mea. ARTUR: Și dintr-a mea. Ați luat-o de tot? COLONELUL: Ce? ARTUR: Plângerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Spune! Hai, lasă-mă! VIZITATORUL (Enervat de insistență.); Te las... te las... dar taci! ORBUL (Sărind în sus.): Hii! Hii! (Către cei doi pe care i-a ales.) Încă puțin! (Face gesturi dintre cele mai grotești; chițcăie, se lasă pe vine, își smulge fire de păr etc.) ( Ceasul înregistrează acum ultimele zece secunde; încordare maximă pe scenă.) PRIMUL BĂRBAT: Unu! AL DOILEA BĂRBAT: Doi! OMUL CU SACAUA și BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Trei! FETIȘCANA, VIZITATORUL, MAMA, CĂLĂTORUL GRĂBIT și ORBUL: Patru! RECRUȚII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fost să răsturnăm dictatura. Știi cum mă ruga? Adică mai mult ordona: «Toar’șo Goncea! Mâine am prelucrarea cu activu pă Județ. Facem trei ore de sinteză.» Sau patru, cinci, după cum era de nervoase problemele. Și trebuia să fii în vână, că se interpreta, la o adică, că nu stai bine cu devotamentul și dăruirea. Sarcină și asta, nu doar alea de la plan și directive. I-ai cunoscut pe oamenii muncii în comunism? Să-i fi cunoscut, ca mine, și p-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
băiete?! N-ai văzut ce-a pățit popa ăla din tren, de l-a băgat la Wintris? Ce-a biruit? Sau ambasadorul Pancratz ce-a mai biruit, de-a ajuns de umblă prin oraș, la prestația lui, cu pantalonii în vine și bate aerul cu cureaua?! Băgați la predicile voastre și puțină știință și realitate cu optimism și încredere, că chestia asta că e un fenomen natural, inexplicabil pe moment, da știința cercetează... Să-nțeleagă lumea că nu e nimic deocheat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sentiment, cu citate din cărți, dar e cam moale, nu vibrează, când am comenzi mai cu sentiment mult, îl pun de le rescrie de mai multe ori, până plânge și cazmaua, celălalt, maiorul Vichentie Bronzetti, de la veterani, e altfel, altă vână, patriotic, bate fanfara, le scrie pentru cei de la armată, pentru foștii securiști, activiștii de partid, tot ce ține de latura asta politică, ăsta e mai sobru, dar e mai talentat, nu-ș’ cum le răsucește, dar la el se plânge ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dar el a zis lasă, nu-i nevoie, și mătasea albastră i-a acoperit umerii. - Ei, băieți, zice, - și fete, făcând Sarei cu ochiul, ați avut mare noroc azi, pentru că... Și a tăcut și s-a lăsat un pic pe vine, eu m-am speriat, crezând că i se face rău, dar el s-a îndreptat și a sărit în sus, aruncându-și brațele în aer. Umerii sacoului i s-au ridicat până la obraji. - Semnăm contractul! Imediat, am început toți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
întrebându-mă isterizați ce-am văzut, ce-am văzut, era Cristina, se aruncase, a murit, ce era? Văzusem un schelet de porumbel pe terasa dintre etaje, la un metru de nasul meu, o imagine care să-ți înghețe sângele în vine, nu alta, un cioc deschis, ascuțit și încremenit de care se lipiseră bucăți tremurătoare de puf, apoi oasele aripii răsfirate elegant, delicat și totuși convulsiv... Cristina nu s-a aruncat, am spus. Nu e nimic jos, numai tufe pitice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
către ușă. L-am prins de spatele puloverului și, când se răsuci, i-am tras un dos de palmă peste nas. Încercă să-mi tragă un pumn în față, dar nu reuși decât pe jumătate, pentru că m-am lăsat pe vine și am parat lovitura parțial cu antebrațul. Totuși, pumnul îmi ajunse în obraz și lovitura fu atât de puternică încât m-a proiectat câțiva pași în spate și i-am simțit impactul prin tot corpul, ca un șoc electric. Apărându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
culoare între arămiu și măsliniu, întreruptă pe alocuri de benzi roșii de tinctură de bija. Chipul ei era mai degrabă lătăreț, cu nasul turtit și ochii migdalați, cu părul foarte lung, căzându-i liber până la mijlocul spatelui. Din pricina poziției, pe vine și cu picioarele desfăcute, sexul ei, mare și trandafiriu, se distingea ca partea cea mai ațâțătoare a trupului. Lipsa părului îl făcea să pară cel al unei copile, dar înălțimea și aspectul erau de-acum ale unei femei. Ea observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pantaloni murdari și să o șteargă cu logodnicul ei la un obscur și rău mirositor club de marijuana. Dar, Dumnezeule! Clipa aceea era perfectă... Își lăsă privirea în jos, căutând fotografia, și dădu de chipul încruntat al indiencei stând pe vine și privind revista, așa cum nu mai privise niciodată ceva care nu era o banană, și părând să vrea să afle, din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în hamacul ei, iar bărbatul, rușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
libertate. Apoi, într-o dimineață, s-a ivit pe neașteptate, ca întotdeauna, născut parcă din pământul de sub copac, cu picioarele diforme și lunga lui sarbacană. Arăta vag spre Nord-Est: — A venit omul alb, spuse el. Se așeză în fața lui, pe vine, ca de obicei. — Mulți? — Mulți. Întreabă-i pe albi de ce au venit. Nu vrem albi pe pământ yubani. — Eu sunt alb. Nu gândești ca un alb. Nu muncești, nu distrugi. Porniră într-un lung marș pe cărări încâlcite, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
celălalt ochi. Operațiunea se repetă încă de două ori, acum cu ochii negrului Rafalo și apoi, la unison, fiecare războinic aruncă ochiul corespunzător în mlaștină, pe deasupra capetelor spectatorilor. Timp de câteva minute, nu se întâmplă nimic. Războinicii se așezaseră pe vine și fiecare puse dinaintea lui un cuțit ascuțit, în vreme ce vraciul rămânea nemișcat, cu ochii dați peste cap și privirea îndreptată spre cer, ascultând. — Xudura știe că spiritele morților încearcă să adune ochii și îi caută în mlaștină înainte ca pirania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
așeze deasupra lor, dar sunt foarte viclene și în orice clipă se pot răzvrăti. Apa lui güio e de ajutor împotriva lor. Războinicii așezară vasul pe foc, aruncară înăuntru pumni de plante și rădăcini, amestecară totul și se așezară pe vine așteptând să fiarbă. Stăteau în continuare fără să rostească alte vorbe decât descântecele și procedau de parcă ar fi fost singuri și restul tribului n-ar fi existat. Stăteau cu ochii ațintiți în apă și, când aceasta a început să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Au făcut minuni cu puținul pe care îl aveau. Părintele Carlos se dovedi a fi un infirmier îndemânatic, iar Inti Ávila și Sierralta îl ajutau. Indigenii începuseră să revină cu timiditate, dar se mărginiră să se așeze pe jos pe vine și să privească la ce făceau albii. José Correcaminos a fost singurul care a reacționat la vederea distrugerilor și a morților. Rămase în picioare, privind coliba și cadavrul bătrânei. — Ulla a văzut tot, șopti el. Ochii și mintea lui călătoreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mutați din colibele lor, iar femeile, când își părăsiră căminele, dar José Correcaminos se arătă neînduplecat, iar Xudura, vraciul, îl ajută în strădania lui. Se strânseră într-un luminiș apărat de arbori înalți de capoc și rămaseră acolo nemișcați, pe vine și tăcuți, cu urechea atentă la cel mai mic zvon adus de vânt. Erau ca o turmă de animale speriate, care nu reușiseră încă să înțeleagă cât de mare era tragedia. Deodată, un băiat strigă. José Correcaminos îl făcu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
soiurile de copaci care cresc În munții ăștia. I-au făcut băiatului tot felul de teste. Aici, chipul i se Înmuie și ochii i se luminară de-o reală mândrie. — Nu s-a plâns niciodată, nici măcar o dată, băiatul ăsta. Are vână de bărbat adevărat. Mai mândru de cât sunt nu pot fi. — Dar nu v-au spus la ce a făcut alergie? repetă carabinierul. — Nu. Și-apoi nerozii naibii i-au pierdut fișa medicală, cel puțin documentele medicale din Germania. Auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
afla sânge, sângele lui Ruffolo. Deasupra lui, auzi un slab zgomot de pași și se feri instinctiv sub pasarelă. Tocmai când făcu asta, pietrele și cărămizile i se mișcară sub picior, scoțând un sunet care-l asurzi. Se lăsă pe vine, cu spatele lipit de peretele acoperit de alge de la Arsenale. Din nou, auzi zgomotul de pași, acum direct deasupra capului său. Scoase pistolul. — Commissario Brunetti? Panica Îi reveni, Împinsă din spate de vocea aceea familiară. — Vianello, zise Brunetti, ieșind de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mulțumească. Când i-a întrebat, cei din personalul din camera copiilor, i-au confirmat că teama de separare a lui Theo lua sfârșit la câteva minute de la plecarea tatălui: lacrimile îi secau imediat și se apuca să mănânce Weetabix. Povara vinei și a nefericirii s-a ridicat de pe umerii lui Hugo ca un balon cu aer cald. Când să plece de la creșă cu Theo, Hugo a văzut-o pe Barbara, femeia cu părul roșu care-l salvase în problema cu copertina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ultimă de a¬ți dovedi credința?! Undeva, în adâncurile minții, i-a văzut pe bunicii lui, învățătorul, veteranul de la Oituz, și pe bunica Ileana de la Zahorna. Căuta să umple distanța dintre el și ei, cu gânduri... Căldura îi curgea prin vine... Își simțea sângele clocotindu-i Avea senzația că se cască pământul sub dânsul și că se prăbușește într-o prăpastie fără capăt... Încercă să alunge gândurile încețoșate care îi veneau în minte... dar nu putea... Îi era dor... îi era
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
fi vrut din cauza molimelor care Îl obligau să facă ocoluri neprevăzute, Îngreu- nându-i călĂtoria... — Dar de ce ? — Cum de ce ? s-a Încruntat bibliotecarul. Era un călĂtor. Ei, avea el un scop, e adevărat... Dar eu cred că Îi ardea jarul În vine, asta e... și bibliotecarul nu mai spuse nimic, căzu pe gânduri. Am cercetat mai Îndeaproape portretul. Un bărbat ațos, Înalt, slab, călit, nu era În mod cert o persoană plăcută pentru con- versație, cum era acest domn bibliotecar cu voce
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
că fiecare e diferit. Ești fascistă, asta e problema ta. — Recunosc că sunt fascistă, am admis eu. MĂ sperie toate ideile astea noi despre diversitate și toleranță, În care și‑a găsit adăpost prostia. Catinca, având ceva sânge evreiesc În vine, nu mult, dar suficient cât să facă În orice situație caz de el, se uită la mine ca la o criminală. Mai rămâne doar să mă faci jidancă Împuțită, Îmi aruncă ea cu glas amenințător. Șaman 95 — Nici vorbă, m
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
aveam stare, m-am hotărât să iau autobuzul din Dorobanți. Am traversat În fugă Piața romană și am luat-o spre Dorobanți fărĂ să scap nici o clipă de sentimentul că eram urmărită. mi-l Închipuiam pe Sjork cu chiloții În vine, furios, punându-și dulăii să mă urmărească și să-mi dea o lecție pe care fărĂ Îndoială că o meritam, pentru că fusesem atât de tâmpită Încât să nu-mi dau seama de riscu- rile pe care le implica un asemenea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
fi vrut din cauza molimelor care îl obligau să facă ocoluri neprevăzute, îngreunându-i călătoria... — Dar de ce ? — Cum de ce ? s-a încruntat bibliotecarul. Era un călător. Ei, avea el un scop, e adevărat... Dar eu cred că îi ardea jarul în vine, asta e... și bibliotecarul nu mai spuse nimic, căzu pe gânduri. Am cercetat mai îndeaproape portretul. Un bărbat ațos, înalt, slab, călit, nu era în mod cert o persoană plăcută pentru conversație, cum era acest domn bibliotecar cu voce cântată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
că fiecare e diferit. Ești fascistă, asta e problema ta. — Recunosc că sunt fascistă, am admis eu. Mă sperie toate ideile astea noi despre diversitate și toleranță, în care și-a găsit adăpost prostia. Catinca, având ceva sânge evreiesc în vine, nu mult, dar suficient cât să facă în orice situație caz de el, se uită la mine ca la o criminală. Mai rămâne doar să mă faci jidancă împuțită, îmi aruncă ea cu glas amenințător. Nici vorbă, m-am apărat
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]