3,550 matches
-
150 de valuri pe fața mea și nici un dialog domnule Poldi maculatorule acel caiet de scris temele pe murdar că pe curat știu ei premianții monotoniile ca aceste roți care vin din direcții opuse și nu Înaintează și eu Îmi vîr degetele pe gît floarea numelui tău stă acolo nu vrea să iasă porcării la nesfîrșit expurgații fără rezultat ca-n confesionale campaniile electorale sînt mult mai avantajoase acum călăresc simt că-l călăresc aș putea să alerg așa ca mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sau pe jumătate înnebunit, dacă se poate să arăți în felul ăsta la șapte ani. În orice caz, tanti Mae a încetat să se mai tragă de lângă mine și a zis: — Bine. I-a deschis mamei gura și și-a vârât cu grijă degetul înăuntru. În acel moment, mama a gemut din nou și a strâns din dinți. Tanti Mae a țipat și și-a scos repede degetul. Când s-a liniștit suficient, a încercat din nou. — Nu-mi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mă târăsc undeva să mă îngrijesc de rămășițele personalității mele. în acest spirit de maturitate am desfăcut o bere în loc să mă uit în frigider după spirtoase. Nu era mâncare, bineînțeles. Nici nu mă așteptam să găsesc. Baby Thompson și-a vârât capul în bucătărie și din nefericire m-a văzut. Părea că imită femeile acelea din triburile africane care își lungesc în mod deliberat lobul urechii purtând cercei grei. în Londra, oricum, lobii urechii care ating umerii nu sunt recunoscuți drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Stătea chircit, cu coatele pe genunchi, cu capul în palme. Începui să cobor scările foarte încet și pe vârfuri, neluându-mi ochii de la spinarea lui. Era curbată ca o cocoașă - omoplații îi ieșeau în evidență ca niște obiecte foarte ascuțite vârâte sub stofa foarte întinsă -, și în această gârbovire, în acești omoplați proeminenți citeam și neputință, și supunere, și deznădejde. Apropiindu-mă de el în tăcere, pe la spate, ca să nu mă vadă, i-am pus mâna pe umăr. Nu tresări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cameră am aterizat direct în stradă. Lungi și fără de sfârșit mi se par și mersul prin orașul pustiu în care urlă vântul, și frisonul care-mi scutură spinarea, și zdrențele de aburi, și lanțul auriu al felinarelor care mi se vâră în ochii înlăcrimați și care dispare când clipesc din ochi. Suntem deja la poartă, și iar parcă nimic din cele dinainte n-a fost, parcă m-am trezit direct din camera lui Hirghe la poarta aceasta. Îndelung și fără de sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
păgîn, „de limba lor ascuțită și de blestemele lor“. Tare se mai pricepeau să-i amăgească pe neîncrezători cu vorbe mieroase, cu făgăduieli ori Înfricoșări; de cum și-au răsfirat puterea atrăgînd mulțimea credincioșilor, s-au pomenit tare semeți. Urgiseau familii, vîrÎndu-le dihonia În suflet, urzind clevetiri, și asta numai ca să provoace Îndoială În Învățătura altora. Aveau provocatorii lor și sfaturile lor tainice unde-i afuriseau pe necredincioși, unde dădeau foc scrierilor potrivnicilor și aruncau blesteme pe capul Îndărătnicilor. Lumea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aceea rozalie În care părea cufundată ca-ntr-un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care-l va atrage imediat pe Bandura. Abia cînd păși În odăița ei și cînd ea trase draperia grea de pluș verde și-i vîrÎ mîna caldă sub cămașă, abia atunci Înțelese: Marietei nu-i era hărăzit nici unul dintre acele roluri - nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă, nici de Mironosiță - numai ea nu avea nevoie de alte ipostaze coregrafice Îndelung studiate, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tăciune; Într-adevăr, aceea era lumina! Nu era lumina rece a lunii, ci lumina zilei lui Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vîră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blîndă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar vai, dacă era tot vis? Oare rumeneala ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În stare de veghe, pe cînd Îi Încolțise În pîntece, pe cînd Îi susurase În sînge, pe cînd Îi Încălzise oasele. Ca iată, acum totul să fie mormîntul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vîrau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
al Ohranei, despre care, de altfel, se știe cam puțin. 10. După ce le va răsfoi nu fără curiozitate și cu un anume frison metafizic - (Dar după noi ce va rămîne, domnilor? Scrisori de dragoste... Și facturi de hotel neachitate.) -X vîrÎ iarăși cărțile În valiză, care mirosea a cizme noi și a lavandă, și Începu să se uite prin cărțulia fără coperte. (Mi-l imaginez stînd ciucit lîngă valiză, Înclinînd cartea după lumina lămpii.) O Întoarse pe toate fețele, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a cercetat pe Îndelete. — Să vedem, flăcăule, tu ce anume dorești? Ce doresc e să aflu cine este Julián Carax și unde pot găsi alte cărți pe care le-o fi scris. Barceló a rîs pe Înfundate și și-a vîrÎt la loc portofelul, reconsiderîndu-și adversarul. — Ia te uită, un academician. Sempere, dar ce-i dai dumneata de mîncare acestui țînc? a glumit el. Librarul s-a aplecat spre mine cu un gest confidențial și, pentru o clipă, mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe balcon, la miezul nopții, și descoperea cum un străin Îl privea din Întuneric, fumînd cu nepăsare. Chipul lui rămînea Întotdeauna ascuns În beznă și numai ochii se insinuau În noapte, arzînd ca jarul. Străinul rămînea acolo, cu mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul unei jachete negre, pentru ca mai apoi să se Îndepărteze, șchiopătînd. În scena la care tocmai asistasem, străinul acela putea fi un noctabul oarecare, o figură fără chip și fără identitate. În romanul lui Carax, acel străin era diavolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În frig și În lumină albastră. Aveam inima otrăvită, iar privirea Îmi tremura. M-am apucat să umblu la voia Întîmplării, ignorîndu-l pe străinul care mă observa nemișcat dinspre Puerta del Ángel. Purta același costum Întunecat și avea mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul de la jachetă. Ochii săi oglindeau crîmpeie de lumină la strălucirea unui trabuc. Șchiopătînd ușor, Începu să mă urmărească. Am bătut străzile fără nici un țel mai bine de o oră, pînă cînd am ajuns la monumentul lui Columb. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de sînge negre printre nori, acoperind luna și Întinzînd o mantie de neguri peste acoperișurile și fațadele orașului. Am Încercat să grăbesc pasul, Însă neliniștea mă rodea pe dinăuntru și umblam, urmărit de aversă, cu picioare de plumb. M-am vîrÎt sub copertina unui chioșc de ziare, Încercînd să-mi ordonez gîndurile și să mă hotărăsc cum să procedez. Un tunet a răsunat În apropiere, mugind ca un balaur ce trecea prin strîmtoarea portului, și am simțit cum pămîntul Îmi tremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
vedem o dată pe lună. Mergem să mîncăm pe aici prin zonă, apoi se duce cum a venit. Știu că acum cîțiva ani s-a măritat cu un băiat de treabă; ziarist și un pic năuc, adevăru-i, din aceia care se vîră mereu În dandanale politice, Însă inimos. S-au căsătorit civil, fără invitați. Eu am aflat după o lună. Niciodată nu mi l-a prezentat pe soțul ei. Miquel se numește. Sau cam așa ceva. Presupun că nu se prea mîndrește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Tata, fără să-și abandoneze zîmbetul, Îl conduse spre portal și, practic, trebui să-l tîrască pe scări În sus pînă la apartament, În timp ce eu Închideam prăvălia. Cu multă oratorie și adoptînd o tactică de Învăluire, am izbutit să-l vîrÎm În cadă și să-l despuiem de zdrențe. Gol, părea o fotografie din război și tremura ca un pui jumulit. Avea semne adînci la Încheieturi și la glezne, iar torsul și spatele Îi erau acoperite de cicatrice cumplite, care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
recupera nici măcar pantofii. I-am ales o pereche pe care tata a nu prea Îi Încălța, fiindcă Îi rămăseseră mici. Am Învelit În hîrtie de ziar zdrențele, inclusiv niște chiloți care aveau culoarea și consistența șuncii muntenești, și le-am vîrÎt În lada de gunoi. CÎnd m-am Întors În baie, tata Îl bărbierea pe Fermín Romero de Torres În cadă. Palid și mirosind a săpun, părea un om cu douăzeci de ani mai tînăr. După cum mi-am dat seama, deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
procuror. — Nu. Miroase a hîrtie arsă. — Hai, ia un Sugus de lămîie, că te vindecă de orișice. — Nu mi-e poftă. — Atunci Îl pui deoparte, că nu se știe niciodată cînd un Sugus de lămîie te scoate din Încurcătură. Am vîrÎt bomboana În buzunarul jachetei și am plutit peste restul filmului fără să mai acord vreo atenție nici Veronicăi Lake, nici victimelor farmecelor ei fatale. Fermín Romero de Torres se pierduse În spectacol și În bomboanele lui. CÎnd luminile se aprinseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
forma casei pe care o văzusem schițată În desenele de adolescent ale lui Carax. Am recunoscut-o pe dată. Turnul de la „El Frare Blanc“, de pe bulevardul Tibidabo. Pe dosul fotografiei era o inscripție care spunea simplu: Te iubesc, Penélope Am vîrÎt-o În buzunar, am Închis biroul și i-am zîmbit portăresei. — Ați văzut? Întrebă ea, nerăbdătoare să iasă din locul acela. — Aproape, am zis. Mai Înainte mi-ați spus că, la puțin timp după ce Julián a plecat la Paris, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ați citit-o? — Auziți, drept cine mă luați? — Nu vă supărați. Ar fi fost normal, date fiind Împrejurările, cînd vă gîndeați că bietul Julián murise... Portăreasa ridică din umeri, coborîndu-și privirea și retrăgîndu-se spre ușă. Am profitat de moment ca să vîr scrisoarea În buzunarul interior al jachetei și să Închid sertarul. Vedeți dumneavoastră, să nu cumva să vă faceți o idee greșită, zise portăreasa. — Sigur că nu. Ce spunea scrisoarea? — Era de dragoste. Ca alea de la radio, dar mai tristă, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care Isaac Monfort Îmi notase adresa fiicei sale Nuria, În seara cînd mă dusesem În Cimitirul Cărților Uitate ca să ascund Umbra vîntului. Am studiat-o În lumina prăfoasă care cădea printre rafturile și cutiile Îngrămădite. Am Închis cutia și am vîrÎt adresa În portmoneu. Am intrat În prăvălie, hotărît să-mi ocup mintea și mîinile cu treaba cea mai banală care avea să mi se ivească dinaintea ochilor. — Bună dimineața, am zis. Fermín clasifica conținutul mai multor cutii ce sosiseră de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și curse de gîndaci amplasat pe strada Vigatans, a fost informat de cele Întîmplate de angoasata mamă a unuia dintre băieții rătăciți din ospiciu, presupusul creier al evadării, Pepet Guardiola. Așa stînd lucrurile, notabilul inspector, care, pe cît se pare, vîrÎse În el la cină douăsprezece cafele cu coniac Soberano, s-a decis a intra În joc. După ce a studiat circumstanțele agravante ale balului, Fumero s-a grăbit să-i indice sergentului de gardă că o asemenea (și citez vocabula În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru care anumite eforturi trebuie să aibă Întîietate, o să mă abțin, că de nu, Îți lămuream eu dumitale vreo două. — Fermín! strigă tata. Fermín Închise pliscul și ieși În goană pe ușă. Merceditas Îl privea reprobator. — Omul ăsta are să vă vîre Într-o Încurcătură pe nepusă masă, ascultați-mă pe mine. E cel puțin anarhist, mason, ba chiar evreu. Cu năsoiul ăla... — Nu-l băga În seamă. Face totul ca să se dea potrivnic. Merceditas tăgădui În tăcere, mînioasă. — Ei bine, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
strict. — V-a explicat Julián ce fel de relații avea cu el? — Știu că se aveau foarte prost. Era boală lungă. De fapt, motivul pentru care Julián a plecat la Paris a fost ca să evite ca taică-su să-l vîre În armată. Maică-sa Îi promisese că, Înainte să se Întîmple acest lucru, avea să-l ducă departe de omul acela. — Omul acela era tatăl său. Nuria Monfort zîmbi. Făcea asta numai printr-o ușoară insinuare În colțul buzelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tribunale refuzaseră să admită ca probă rezultatele obținute în cursul cercetărilor, ministrul de interne avea speranța că din utilizarea aparatului putea să sară cel puțin o mică scânteie care să-l ajute să iasă din tunelul întunecos în care își vârâseră capul investigațiile. Era vorba, așa cum cu siguranță s-a înțeles deja, despre reintroducerea folosirii faimosului poligraf, cunoscut și ca detector de minciuni sau, în termeni mai științifici, aparat care servește pentru înregistrarea simultană a mai multor funcții psihologice și fiziologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]