944 matches
-
palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 29} Pe râul dorului, mânat de vânture Veni odat- Pe-un vas cu vâslele, muiate-n cînture, Lin-împărat. Venit-a Regele să calce văile Cătând o sor, Eroi se-ninimă și plâng femeile De-a lui amor. El fură nunților ecouri tinere, Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munți în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mai bărbătoasă, rămasă numai În cămașa lungă de finet, intra, cutremurându-se, În apă și aducea la mal ciobacul, o ambarcațiune șubredă, din lemn, pentru două persoane, cu o formă antihidrodinamică, cu două lopeți rudimentare și putrede pe post de vâsle, și după ce Va era așezat Într-un loc de maximă securitate iar Didița lega, nu se știe de ce dar așa erau regulile impuse de Mamaia, belciugul ambarcațiunii cu o sfoară groasă al cărui capăt liber Îl lega la un pripon
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
simțea erau nerăbdarea și nesațul flămândului, pofta, sub cerul gurii, ca atunci când bunică-sa le spunea: „Chemați-l pe tatăl vostru și haideți, băieți, că masa e gata!“. Tatăl lor își lăsa primul lingura în supa vâscoasă, ca pe o vâslă cu care ar fi vrut să atingă toți peștii, pe fundul apei. Așteptau să soarbă el primul și abia apoi se porneau să își mute pâinea ori sarea de la unul la celălalt. Mestecau și își rumegau gândurile, fără să le
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
purpurii ca rugina -, cu fire luxoase, Bidjar ori gilimuri aspre, din păr de cămilă. Când voiau să prețăluiască un covor fără preț, îl chemau pe Omar să-l calce. Avea tălpile lungi și scobite ca niște luntre ce călătoreau fără vâsle. Păstra sub ele un ochi aparte, care se încuscrea cu urzeala și bătătura. Într-o după- amiază, se trezise vorbind: „Covorul ăsta nu-l da, e al meu!“. Era un kelim Ghashgai, înțepător și tenace sub călcătură, ca un blestem
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mi se părea că e momentul potrivit pentru o blasfemie. Așa că m-am mulțumit să spun: — Să-I mulțumim în orice clipă. Dar de ce ai vrea să-I mulțumești taman în împrejurarea asta? — Că m-a scutit să trag la vâsle ca nenorociții ăia de ocnași a căror suflare plină de gemete se aude până aici. Îi mai mulțumesc și pentru că m-a lăsat în viață și în bună tovărășie. Oare nu-s astea trei motive evidente ca să spun Alhamdulillah? S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
una dintre foarte puținele acțiuni „practice“ de care m-am făcut vreodată vinovat a fost aceea de a folosi o parte din acel material cristalin pentru a obține un titlu universitar. 5 Îmi amintesc fluxul de vis al bărcilor cu vâsle și al canoelor de pe râul Cam, tânguiala ca de havaiană a fonografelor trecând Încet prin soare și umbră, mâna unei fete răsucind ușor dintr-o parte Într-alta mânerul umbreluței de soare viu colorate ca un păun, În timp ce ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de farul pupa. Fusese Întotdeauna, Încă din prima tinerețe, primul harponier de pe vapor, cel mai puternic și mai precis În aruncări, cel mai Îndrăzneț și, de asemenea, cel mai inteligent cînd trebuia să facă Întoarcerea pe loc sau să ridice vîslele așteptînd ca fiara cea mare să țîșnească din adîncuri și era mîndru că nu-și pierduse puterea odată cu trecerea anilor. În fiecare zi, după plimbarea matinală pe coastele dinspre răsărit, cobora pe plajă și se străduia, exersînd mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bărbați săriră În ea și vîsliră fără grabă, printre rîsete și glume, salutîndu-le gălăgios pe primele foci care-și ițiseră capetele curioase lîngă prova, iar glasurile lor răgușite răsunau În zori de-a drepul magic, Însoțite de zgomotul ritmic al vîslelor care loveau traversul, de clipocitul apei, de tînguitorul scrîșnet scos de corpul șubrezit al hodorogitei baleniere. Ajunși la mal, cei cinci bărbați traseră barca pe nisipul moale, Își azvîrliră pe umăr cîteva butoiașe de lemn și puseră mîna pe cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În lacrimi, aproape idiotizat, În timp ce flăcările Începeau să cuprindă vechea structură de lemn, iar fumul punea stăpînire pe interiorul cabinei. Tot În șuturi Îl obligă să coboare În felucă, tăie frînghiile dintr-o singură lovitură seacă de macetă și apucă vîslele, Îndepărtîndu-se fără grabă de vaporul care se transforma Într-o adevărată torță plutitoare. La puțină vreme după aceea, Începură să se audă strigătele bărbaților Închiși sub punte, care Încercau să iasă prin chepengul de incendiu, lovind zadarnic tambuchiurile aflate deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să zărească din nou pămîntul. Ba chiar exista riscul să Încapă pe mîinile triburilor de sălbatici din Noua Guinee sau Melanezia, dacă, prin cine știe ce miracol, ar fi reușit să rămînă În viață pînă atunci. Avea nevoie de un vapor cu vîsle și velă pentru a ieși de pe Insula Hood, dar nu putea nici măcar să viseze la așa ceva, habar neavînd că propriul său călău, Iguana Oberlus, ascunsese barca de rezervă recuperată de pe María Alejandra Într-un golf mic și adăpostit de vînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
atîta vreme cît o tîrau după ei, Înaintau Împotriva curentului. CÎnd, dimpotrivă, s-ar fi ascuns sub pupa și ar fi rămas prinsă acolo, i-ar fi indicat că de data asta curentul era mai puternic decît impulsul dat de vîsle. Spre est, mereu cu prora spre est, mereu tîrÎnd după ei funia, ăsta era cuvîntul de ordine, și era hotărît să-l Îndeplinească, indiferent cît l-ar fi costat și cine ar fi murit. Sosi noaptea, Niña Carmen veni să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
juru-le și se Întoarseră la cuiburi odată cu căderea Întunericului, iar În zorii zilei următoare avură În sfîrșit conștiința Înspăimîntătoarei lor singurătăți. Nici un val, nici un croncănit, nici măcar zgomotul apei care aluneca sub chilă; o liniște sfîșiată doar de monotona lovire a vîslelor, Într-un ritm unic, obsesiv, ca și cum, În loc de ființe omenești, prizonierii s-ar fi transformat În roboți, În mașini fără viață, condamnate să vîslească așa pînă la sfîrșitul veacurilor. Apa era raționalizată, mîncarea puțină și efortul controlat la maximum de către Oberlus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se spună că singura speranță de salvare era să vîslească spre est. Pentru ei nu mai exista speranță, nici un fel de speranță, căci nutreau convingerea că, orice-ar fi făcut, povestea lor avea să se sfîrșească acolo, legați de acele vîsle care le transformaseră mîinile În carne vie și le Îndoiseră spinarea. Trebuiau să vîslească și continuară s-o facă. Se dezbrăcă pînă la piele și intră În apă fără să se țină de margine, pentru că, deși nu era o Înotătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un vulcan pe care nimeni, niciodată, nu-l va mai stinge. Era atît de confuză! Atît de moleșită de soare, de sete și de zilele În care nu văzuse altceva decît linia orizontului și nu ascultase decît repetatele lovituri ale vîslelor, atingînd apa una cîte una. PÎnă cînd? De ce nu sufla măcar vîntul? De ce marea nu se ridica, agitîndu-se ca toate celelalte mări ale acestei planete? De ce trebuiau să se afle tocmai În mijlocul mării liniștite? PÎnă și Mediterana, acea băltoacă minusculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și tot pentru a treia oară Iguana Oberlus Îl refuză. - Trebuie drămuită, spuse. Începe să se Împuțineze. O oră mai tîrziu, portughezul Pinto Souza, un om mărunțel, din partea căruia părea un miracol că rezistase atît de mult, se prăbuși pe vîslă și eforturile Niñei Carmen de a-l face să se Întoarcă la realitate fură zadarnice. - Dă-i apă, Îl imploră ea de mai multe ori. Dă-i apă, altfel moare. Oberlus se aplecă deasupra omului inconștient, cercetă cu luare-aminte fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
apele transparente, pentru a sfîrși dispărînd ca Înghițit de imensitatea albastră care părea mai degrabă un vis idilic decît realitatea unei morți. Iguana Oberlus se uită la el cum dispărea și se așeză apoi pe scaunul răposatului, punînd mîna pe vîsla care rămăsese liberă: - Pune mîna pe timonă, Îi porunci Niñei Carmen. Și adu-ți aminte: spre răsărit! Mereu spre răsărit... Dacă deviezi cu un singur grad, te las fără apă. Trebuie să ieșim din zona moartă, fără vînt și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Începu subit să cînte Într-o dimineață, cu toate că avea buzele crăpate de sete, iar cîntecul i se părea, probabil, foarte amuzant, de vreme ce din cînd În cînd izbucnea În rîs, agitîndu-și scandalos, cu gesturi mari, brațele. În cele din urmă, azvîrli vîsla În apă și, cu toate că Oberlus Îl lovi cu furie, o aruncă din nou după ce a recuperat-o și i-a pus-o din nou În mîini. Dădură la o parte vîsla și Îi dădură să bea o Înghițitură de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu gesturi mari, brațele. În cele din urmă, azvîrli vîsla În apă și, cu toate că Oberlus Îl lovi cu furie, o aruncă din nou după ce a recuperat-o și i-a pus-o din nou În mîini. Dădură la o parte vîsla și Îi dădură să bea o Înghițitură de apă, așteptînd să-și recupereze mințile și să-și vină În fire, dar el continuă să-și urle cîntecul ininteligibil, fără să se oprească nici o clipă toată ziua și noaptea următoare. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Ibarra se prăbuși, Învinsă, pe fundul bărcii și Începu să plîngă cu sughițuri, căci nu mai putea Îndura. CÎt despre Iguana Oberlus, aruncă În apă leșul norvegianului, Își Încărcă iarăși arma, o puse la adăpost cu mare grijă și, Înșfăcînd vîslele care aparținuseră celor de-acum morți, Începu să vîslească foarte Încet, În acel ritm lent, monoton și constant pe care-l impusese din prima clipă. Portughezul Ferreira, care asistase la desfășurarea scenei cu indiferența unui somnambul, se ciuci pe banca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ocean apatic, fără pic de elan. Plouă. Plouă. Plouă. Și odată cu ploaia se Întoarseră la viață. Și la truda lor. Ferreira era deja o umbră inutilă și Învinsă, În pofida apei și a odihnei, dar Iguana Oberlus, cu mîinile Încleștate pe vîsle, se apleca Înainte și Înapoi, Înapoi și Înainte, neobosit, indestructibil, de neînțeles aproape, avînd În vedere că de mai bine de trei zile nu pusese gura pe mîncare. Niña Carmen, trîntită pe pat, incapabilă să facă un singur gest, Învinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi sever, Între două lovituri de vîslă. Răsăritul a murit, iar tu știai asta cînd ne-am Îmbarcat. Își scutură părul cel negru. Nu mai există nimic... Nici nordul, nici sudul, nici estul, nici vestul... iar tu nu ești altul decît Caron, luntrașul morții, care mă conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
am făcut... Tăcu, dar el o grăbi cu o voce răgușită: - Vorbește, Îi porunci. Spune prostii În continuare, dar spune ceva, orice... Dacă n-o faci, o să cred că am murit și eu și că sînt condamnat să trag la vîsle, ducîndu-te pe tine spre nicăieri... Spune ceva! Îi trase un șut lui Ferreira. Portughez nenorocit, spune ceva, sau te arunc și pe tine În apă. Nu ești decît o povară. Vorbește sau vîslește, dar fă ceva... Celălalt abia deschise ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
e foame... Fu ultimul lucru pe care Îl mai spuse. Puse fruntea pe marginea bărcii, rămase foarte liniștit și Încetă cu totul să mai respire. CÎnd nu mai Încăpu nici o Îndoială că era mort, Iguana Oberlus lăsă la o parte vîslele cu mare grijă, ca să nu cadă În apă, și Își scoase Încet cuțitul. Niña Carmen Îl privi Îngrozită. - O să-l mănînci...? Întrebă aproape fără să poată articula cuvintele. El tăgădui: - Nu, dacă nu e absolut necesar - arătă În jur. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
convingere că Împlinește un ritual de care depinde Însăși viața lui. Baleniera, Între timp, devia foarte Încet spre nord-est, dar Oberlus știa asta și nu părea să dea importanță faptului, pentru că, recăpătîndu-și forțele, avea să pună din nou mîna pe vâsle și să recupereze terenul pierdut; avea să continue să vîslească, neobosit, pînă la mult visatul țărtm peruan. Oricît de departe ar fi fost purtați, În oricît de multe capcane ar fi Încercat să-l prindă zeii din Olimp și oricît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că Oberlus era singura ființă omenească din această lume capabilă s-o scoată din acea mare liniștită și s-o conducă, vie și nevătămată, pe mal. Ceas după ceas, de la căderea nopții și pînă În zori, se auzi, monoton, sunetul vîslelor intrînd și ieșind din apă, ca și cum o mașină s-ar fi lipit de ei și nimeni și nimic n-ar fi cunoscut vreo formulă care s-o oprească. Apoi, cînd se făcu ziuă și soarele Începu să se ridice la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]