1,093 matches
-
vieții. Când ai isprăvit cu lumea, ispitele cerești te înlănțuie ca o probă a unei ultime rezerve de vitalitate. Cu Dumnezeu eșuăm ratarea înscrisă în excesul de mâhniri. Și când acestea ne usucă simțurile, o senzualitate a inimii înlocuiește cu văpăi subtile agitația oarbă a sângelui. Cerul e un ghimpe în instinct; absolutul, o paloare a cărnii. Viața-mi pare atât de stranie de când nu-i mai aparțin! Trec ani de chinuri și gânduri legate de cer și de pământ, fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nopți întregi, când nu mai ești decât tu singur în această lume, când drama ta este cea mai esențială din istorie, iar această istorie nu mai are nici o semnificație, nici nu mai există, când în tine cresc cele mai groaznice văpăi și existența ta apare unică și singură într-o lume născută numai pentru a-ți consuma agonia ta; ați simțit aceste momente nenumărate, infinite ca și suferința, pentru ca atunci când vă priviți să aveți imaginea grotescului? Este o crispare generală, o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care să reprezinte intrarea în confuzia primordială, în vârtejul de început al lumii. În noi să crească un avânt înspre învolburarea cosmică, înainte de apariția formelor, înainte de individuație. Simțirea noastră să pâlpâie de acest efort și de această nebunie, de aceste văpăi și de aceste prăpăstii. În interiorul nostru să dispară legile lumii, precum și toate consistențele ei, toate cristalizările și toate structurile, pentru ca, în această topire și dezechilibrare, accesul vârtejului absolut să fie deplin. Nemaiexistând legi și ființe individuale, putem reface subiectiv procesul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tale ce n-au putut pătrunde în alții ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios se vor răsfrânge și se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină și văpăile lor numai căldură. Și atunci întunericul nu va mai fi o atracție irezistibilă și nu te vei mai ameți la viziunea prăpăstiilor și adâncimilor. Dar ca să ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile și limitele beatitudinii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o boltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insula cu boschete verzi, cu straturi de flori palide și înalte, cu cărările acoperite cu nisip de argint... era o grădină frumoasă în mijlocul unui lac suteran... Numai fumul gros se-nalța din văpaia vasului și se spărgea sus, sus de bolta suteranei. Regele coborî iar la malul lacului... un podiș de prund, peste care apa trecuse, ducea la insulă... El mergea pe cărare... apa-i ajungea până la genunchi... mișcările lui nășteau cercuri murinde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în vârtejul măștilor... ... calea acelui castel... ajung la lac... începuse a însera... eu mă sui în luntre și-ncep a trece încet, încet prin papura și stuful lacului spre mijloc, luna răsărea din pădurile seculare și dura * o cărare de văpaie * pe valurile ***. Era vară, o noapte de vară îmbătătoare, și-n mijlocul apei adormii în luntre... Părea însă că pleoapele mele sunt deschise, că nu dormeam. Deodată văz ca din vârful unui copac din zare până la luntrea mea se țese
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și Nicolae, neavînd Încredere În stihurile proprii, Împrumută de la alții mai dotați. Toată această umilință (sau mai bine zis: strategie a umilinței) este contrazisă de efortul pentru rafinarea versului. Citite normal, versurile spun deva, de regulă o dorință rușinată de văpăile ei iuți. În acrostih se dezvăluie numele zeității care domină această misterioasă mitologie a durerii: Zoica, Lucsandra etc. Trebuie oarecare știință (și acolo unde există o știință, o tehnică a versului, există și o conștiință a posibilităților lui estetice) de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a firii. El vrea să evadeze din starea de boală: „să fiu În odihnă”, liniștea fiind adevărata fericire: „să am fericire”. Puținele imagini literare sugerează o progresivă retragere, o sistematică Împotrivire față de nebuniile sentimentului. Nu-i place să trăiască În văpăi, ca Alecu, și nici nu caută jertfă. Atins de melancolie, el vrea scăpare, se roagă - dar fără patetism - și cere blîndețe, blîndețea fiind, după el, starea ideală a iubirii: „În noian de Întristare, cînd s-o afla cineva, Cum să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia unui „nemernic foc”, „suspinurile fugătoare”, dar fără regret. Grijile lui vin din altă parte: „Soț, tată plin de rane ce Încă sîngerează, Tovaroș bucuriei ș-al timpilor scîrbiți, El, o, soție dragă! el vine de-ți urează: Ani veseli, ani
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dimineața existenței lor: „Plutește dulce vasul și boarea suflă-n vele; Scînteie-albastră mare sub ploaia sa de stele. Și luncile-eterate cu florile de foc Plutesc strălucitoare, strein și magic joc! Vezuvul varsă focuri În aria senină Și unda ce primește văpaia de lumină Răspunde printr-o ploaie de spumă și fosfor, Pe urma care trage pe mare-un vas ușor. Și aerul ce varsă răcoare, balsam, viață Îmbată-al nostru suflet cu magică dulceață, Îl scaldă-n universul ce-n raze
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și lecuiește un spirit iritat de larma și fățăriile lumii. Din acest spațiu dulce, lainic, ocrotitor au dispărut Însă obiectele materiale. Căldura tandreții le-a transformat În energii volatile. Universul alecsandrian este constituit la ceasul plăcut numai din șoapte și văpăi line... * Așadar: Alecsandri nu iubește un singur peisaj. Nu mizează pe un singur tablou. Muntele, lacul, marea, valea, lunca, plaiul, cîmpia intră, ca forme sensibile de acceptare sau refuz, În peisajul său. Criticul tematist care vrea să descopere În atașamentul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător al firii: „Acum Însă viața-i lină; țara doarme-n nepăsare”, dulcea (iarăși dulcea) amorțire, freamătul stins al vieții, căderea văpăilor reci ale lunii (În Legenda rîndunicăi): „Visează luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează Împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură În treacăt a nopței dulci mistere. Albina doarme-ascunsă În macul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frunze, și nici o adiere Nu tulbură În treacăt a nopței dulci mistere. Albina doarme-ascunsă În macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele deslipită Căzînd, săgeată lungă, prin umbra tăinuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele șiraguri de rouă lucitoare.” Alecsandri a fixat și momentul Înserării, legîndu-l, invariabil, de eros. E „ceasul dumnezeiesc” al iubirii, ora tainicelor plăceri. Fantezia adună, În sprijinul acestui sacru moment, luminile și parfumurile a două teritorii: „Era blînda
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cortului regal, „duzini de candelabre”, sticle cu vinuri spaniole și calabre, un cerb de patru ani Încins cu șiruri de fazani, două piramide de fructe aduse din Asia și, peste tot, femei cu sînuri rotunde și ochi „ce-noată-albaștri În galeșă văpaie”. Acolo - austeritate, aici - desfătare, orgie sălbatică; acolo - oameni „tari de vînă și oțeliți În foc”, aici - juni magnați „pe perne de mătasă”, moleșiți de chefuri...; acolo - românii descîntă topoarele, aici - leșii dezmiardă paharele și trupurile femeilor; acolo - o pregătire aproape
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dantesc are, aici, o notă de veselie crudă: Muierea care pă ai său bărbat Pentru ibovnicul doară iubit, Cu venin ș-otravă au fermecat Sau măcar cum ea l-au omorît, Pă ahaia dracii suind călare O duc unde-i văpaia mai mare. Străpungîndu-o prin gemănare Cu tăciuni aprinși sau Înfocate Frigări, ș-În asemene stare Aflîndu-să purure va pate!... O, voi muieri pre slabe dă minte, Luați sama la heste cuvinte!” Femeia modistă (la modă!) Începe să devină ținta unor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lanț. Vrea, firește, să fie rob statornic și chiar să poarte „acest dulce de rob nume” și pe lumea cealaltă, Însă, Încă o dată, numai dacă Safta sau Lucsandra arată și ele statornicie și credință. Oglinda, nurul, lanțul, locul, trupul În văpăi sînt, și la Pann, obiectele, imaginile cele mai răspîndite. Ele sînt bunuri ale epocii. Poeziile par Împrumutate de la alții, cu ușoare modificări pentru ca numele vizat să iasă bine În acrostih. PÎnă cînd nu te iubeam pare opera lui Alecu Văcărescu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dans. Își duse mâna la stomac, îl ardea. Gata, hotărâse: Giandomenico o să plece, iar el va să rămână să ia în piept opintirile vieții. Așa își repeta în pofida mâhnirii și pentru a-și obișnui stomacul cu arsurile iadului. Întors spre văpaia din vatră, îi spuse nevestei: N-o să se simtă rău, o să facă față, n-o să se simtă rău iar noi, cu ajutorul Domnului, ne-om descurca. Caterina se opri din frământare și bombănit și veni să se așeze lângă el. E
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a cam înjumătățit visurile. Știi, a făcut multă închisoare, când era student... E o poezie de Tudor Arghezi, „Poate că este ceasul“. Vrei să-ți spun ultima strofă ? „Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,/ Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor,/ S-o-mprăștiem, sămânță, pe șesul viitor,/ Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.“ Adică m- am făcut mare, voia să spună tataia, dar asta îl și întrista un pic, pentru că n-a avut destul timp să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în fața alteia, nu putu evita o observație: între ele exista o analogie de contrast simetric ca între un corp convex și unul concav. Amândouă erau planturoase, atletice, pasionale, femei solicitând vigoarea bărbatului, niște flăcări în fine, însă Ioana era o văpaie rece și pasivă, Sultana - o flacără roșie. Una se lăsa învinsă cu voluptate, alta ataca focos. Curios, în ciuda aparențelor, cea mai castă părea a fi Sultana, și era de fapt, căci agresiunea ei pornea nu din impudoare, ci dintr-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
trupurile macerate, ci carnația planturoasă. Afară de aceasta, îi plăceau copiii și-i săruta sonor pe obraji. Desigur, Demirgian era un spirit mediocru, însă un suflet sănătos, cinstit, cu un instinct al lucrurilor fine și de o discreție desăvârșită. Deplasată din văpaia masivă a lui Ioanide și intrată în exactitudinea comerțului, Sultana, care, cu toată instrucția ei, era un temperament focos, nu un spirit metafizic, receptă cu consolare la început caracterul solid al lui Demirgian, întocmai ca o bolnavă calmată de apropierea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu atât voința îi era mai înflăcărată, întrecea în strălucire chiar jăratecul cărbunilor, scânteía mai tare decât cărbunii. Că „ardea înlăuntrul lui focul cel duhovnicesc, care-i cu mult mai înflăcărat decât focul acesta material. De asta mucenicul nu simțea văpaia aceasta din afară, pentru că înlăcea fără pricină, ci pentru că mucenica se făcuse mai întâi vrednică de ajutorul Acelu ăuntrul lui ardea focul cel tare arzător și cu vâlvătăi al dragostei de Hristos”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
Firea-atâta o-ndrăgise./ Așa cum crinul alb de dânsa scris e/ și trandafirul roș, la fel muiat-a/ Penelul când să zugrăvească fata,/ Nainte de-a se naște drămuind/ Culorile pe cât mai bine-o prind;/ Iar soarele cu dulcea lui văpaie/ A poleit cosițele-i bălaie./ Frumoasă fără seamă cum e ea,/ Nici în virtute nimeni n-o-ntrecea./ și lumea, negăsindu-i nici o vină,/ O lăuda cu laudă deplină./ Curată-n cuget și la trup era/ și fecioria-i gingaș
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Firea-atâta o-ndrăgise./ Așa cum crinul alb de dânsa scris e/ și trandafirul roș, la fel muiat-a/ Penelul când să zugrăvească fata,/ Nainte de-a se naște drămuind/ Culorile pe cât mai bine-o prind;/ Iar soarele cu dulcea lui văpaie/ A poleit cosițele-i bălaie./ Frumoasă fără seamă cum e ea,/ Nici în virtute nimeni n-o-ntrecea./ și lumea, negăsindu-i nici o vină,/ O lăuda cu laudă deplină./ Curată-n cuget și la trup era/ și fecioria-i gingaș
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cu atât voința îi era mai înflăcărată, întrecea în strălucire chiar jăratecul cărbunilor, scânteía mai tare decât cărbunii. Că „ardea înlăuntrul lui focul cel duhovnicesc, care-i cu mult mai înflăcărat decât focul acesta material. De asta mucenicul nu simțea văpaia aceasta din afară, pentru că înlăuntrul lui ardea focul cel tare arzător și cu vâlvătăi al dragostei de Hristos”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Varlaam, III, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
franc. Cunosc felu-ăsta de misei, care-n franchețe-au Mai multă viclenie, măi pervers scop Decît treizeci de sicofanți servili, Ce datoria-și împlinesc supuși. KENT: Șir, în credința pură,-n sincer adevăr, Cu-ngăduința-auguste-vă prezente, A cărei influență, ca-n văpăi cunună Pe al lui Phoebus cap... CORNWALL: Ce vrei să spui? KENT: Că am ieșit din graiul meu care va supără atît. Știu, șir, că nu sînt lingușitor; cine v-a-nșelat în curată franchețe, a fost un curat nemernic, ceea ce eu
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]