2,042 matches
-
băgați decît la semnul meu... (intră Octav cu masa pliantă, scaunul de rafie și pahare) Haioasă ideea asta cu cortul... În orice caz, e originală Octav: Și mamei îi place... Marieta: Îmi place pe dracu'! Te-ai înhăitat cu un vagabond și stai cu el într-un cort, așa, ca să te plîngi de nu știu ce nedreptăți... că aia nu-i bine... că nu-i bine așa... că nu-i bine nici așa...că ne conduc niște "foști"... că..., numai nemulțumiri! Metei: Stai
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
surprinzătoare și lichidează agresorul; țiganii fug, bolborosind, înjurînd și amenințînd: "Gura mă-ti de gropar hodorogit, te dai Brusli! Lasă că-ți facem noi felul... mă, să-ți faci groapă, că de restul avem noi grijă, gura mă-ti de vagabond! Și tu, mă negustor de căcat ce ești, să-ți faci rost de piese de schimb, gura mă-tio și ție..."; au plecat) Octav: (după ce s-a ridicat de pe jos) Dacă venea scoțianul la programul cu fantome, avea ce vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Atmosferă uscată, obscură, tenebroasă. Intri În intimitatea lumii, În profunzimea și „adevărul” ei. Alta decât cea de „sus”, vie și frenetică. Trupuri atârnând În dreapta și În stânga, corpuri uscate, dar Încă expresive, schelete de oameni mari și mici, copii și bătrâni, vagabonzi și aristocrați (unii zic că și Nicolae Bălcescu al nostru s-ar afla pe aici). Cercetezi cu ochii minții schelete, fețe, urechi, ochi adânciți În orbite, mâini și picioare dislocate, piele uscată, posturi și veșminte. Oameni care au fost și
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
la periferie), prezentând „oameni veșnic flămânzi după o bucată de pâine, după dreptate, după o lingură de sare sau de mângâiere. Și când praful se alege de toate visele lor se logodesc cu moartea.” Este autorul unui roman pierdut, Amor vagabond (1934), cu privire la care Mircea Eliade afirmă că „era plin de umor, plin de vervă, plin de fantezie. Invenție verbală, comparații, lirică, paradox, metafizică”. Piesa Goana după fluturi (1933) este o farsă tragică. SCRIERI: Goana după fluturi, îngr. Mircea Handoca, pref.
AMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285315_a_286644]
-
intitulate Marginalii: celibatari și solitari (dar și autoare a unei nu mai puțin impresionante și celebre Istorii a femeilor), Îi izolează, ca Într-o rezervă, alături de cei care se opun, prin individualismul lor, modului de viață burghez: celibatarii, boemii și vagabonzii. În carantină tc "În carantină " Deși doar vecinătatea celibatarilor pare a fi plauzibilă, Michelle Perrot găsește argumente și pentru celelalte Înrudiri, atunci când inaugurează episodul Dandy-i cu următoarea frază: „Dandysmul reprezintă o formă mult mai conștientă și mai elaborată a
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
El nu vrea să fie „de serie”, masificat. În plus, dacă ar fi să reconsiderăm relația dandy-lui cu cohorta de valori burgheze, discuția ar suporta nuanțări. Întâi de toate, proprietatea. Dandy-ul nu trăiește precar, ca autenticii marginali (boemii și vagabonzii), decât, poate, În faza lui de declin (cazul tipic, se va vedea, e chiar Brummell). Fără ca majoritatea să dețină averi spectaculoase, genul de viață pe care dandy-i și-l asumă presupune o relativă bunăstare. Nu poți fi falit și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
le flâneur) și derbedeu, dandy-ul se opune din răsputeri unei lumi mediocre, a „turmei și riglei” (Flaubert), a cumintelui musiu Prudhomme. Chiar dacă societatea Îi tolerează, cu un amestec de Îngăduință, dispreț și chiar admirație, doar pe dandy, În timp ce pe vagabonzi Îi reprimă fără ezitare, viața primilor nu e lipsită de un suflu tragic. Ba chiar de un nobil eroism. Dandysmul la răscrucetc "Dandysmul la răscruce" Filfizoni mai mici, mai mari tc " Filfizoni mai mici, mai mari " Înghesuindu-se În foaierele
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
deopotrivă prototipul, bancul de Încercare al marii arte”. În 1887 iese complet distrus din Închisoare: reputația pierdută, averea spulberată, cărțile retrase din circulație. Un gând de salvare În Franța - și el eșuat: o nouă viață, sub un alt nume (Melmoth, vagabondul proscris din romanul lui Charles Robert Maturin). Ceea ce urmează e o ruină totală, psihică și fizică: renegat, repudiat, blamat, supus oprobriului public și unui linșaj de presă, măcinat de o suferință mai veche a urechii și de o meningită care
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
stăpân al lor și domn. " " Toutes leș choses șont à moi./ Je suiș bien leur grand maître alors. " (Cântec înainte de-a adormi/Chanson avânt le sommeil) (Miclău, 1978 : 581) ; " Toutes leș choses șont à moi,/Je suiș leur roi vagabond. " (Chanson avânt de m'endormir) (Romanescu, 1998 : 67). Le bleu " Albastrul " (" le bleu ") est un symbole fréquent de la poétique de Blaga, qui contribue à la création de figures inédites : " mersul albastru al lunii " " le bleu de la marche lunaire " (Satul minunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
textul se abstractizează, meditează asupra captivității, a compromisului politic devastator de conștiințe: „Desigur, noi putem fi înlocuiți / Cineva ne acuză acum de înaltă trădare / În fața copiilor / Pentru că am făcut compromisuri și am ridicat din umeri, / Cu un aer tragic de vagabonzi eterni. Sau am plâns uneori / Prin spitale pline de condamnați la moarte și la tristețe.” După 1980, reportajele lui D. din „Flacăra” atrag tot mai mult cititorii. Un talent amintind de F. Brunea-Fox, exersat prin mahalalele sordide ale Bucureștiului în
DOHOTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286809_a_288138]
-
făcut ca după al doilea război mondial să nu fie adus în fața justiției. C. este fără îndoială printre cei dintâi epigoni eminescieni. În multe dintre „romanțele” sale sună inconfundabilele acorduri ale maestrului. La fel, „monologurile” (Monologul unui calic, Monologul unui vagabond) și Satiră relevă ceva din sarcasmul „scrisorilor” eminesciene, iar ciclul Cogitanda descinde direct din Glossă. Ucenicia la „Contemporanul” nu a rămas nici ea fără urmări. Declarația atee și resentimentul proletar sunt frapante în unele poezii. Totuși, ca structură sufletească, C.
CUZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286634_a_287963]
-
pentru cei uitați. E aici un lirism estompat, în care, fără stridențe, dar și fără culoare, sunt plânși cei necăjiți, suferinzi, înfometați, lipsiți de un adăpost și de o mângâiere. În deriva tristă a soartei lor, „gloata de epave” (un vagabond, un cerșetor ș.a.) păstrează, sfielnic, „fărâme de nădejdi”. Tristețea sporește în Ceasuri ostenite (1930), preschimbându-se în durere și deznădăjduire. De fapt, se accentuează poza, aceea a unui „suflet înrăit și păcătos”. Hazlii, dar nu din cale-afară, sunt „schițele șugubețe
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
mahalalei (1936), B. încearcă o formulă modernă: personajele povestesc pe rând, dezvăluindu-și astfel identitatea, apoi autorul preia narațiunea, adunând toate firele epice într-un punct final. Utopia binelui social realizat prin generozitatea unor indivizi bogați este ideea romanelor Câine vagabond (1936), Uzina B (1941) și Adăpostul calicilor (1942). Volumele Am furat! (1940), Răstigniții!... (1940), Amara dezamăgire (1942), După moartea Mihaelei (1943) literaturizează inabil alte aspecte ale unei bogate experiențe de viață. Proza scurtă din David și Goliat (1936), Bărbat cu
BELLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285693_a_287022]
-
cuvântul, B. a mai scris piesa Chestia cu Aura, jucată în București în 1937, reluată și publicată în 1941 sub formă de roman (Uzina B). SCRIERI: Apărarea are cuvântul, pref. Panait Istrati, București, 1934; Cazul doamnei Predescu, București, 1935; Câine vagabond, București, 1936; Luminile mahalalei, București, 1936; David și Goliat, București, 1936; Am furat!, București, 1940; Răstigniții!..., București, 1940; Uzina B, București, 1941; Bărbat cu trei neveste!, București, 1941; Amara dezamăgire, București, 1942; Adăpostul calicilor, București, 1942; După moartea Mihaelei, București
BELLU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285693_a_287022]
-
Cine a ucis? (în colaborare cu G. M. Amza), București, 1936; Paraziții tacâmului (în colaborare cu M. Toneghin), București, 1938; Vampirul (în colaborare cu G. M. Amza), București, 1938; Femeia din noroi, București, 1939; Dorel pleacă în lume, București, 1939; Vagabondul sentimental, București, 1939; Vitriol, București, 1939; Zoologice, București, 1941; Thalassa, București, 1941; I. Gr. Periețeanu, poet al mării, București, 1942; Pentru o femeie, București, 1943; Zăpada mieilor, București, 1944; Lacrimile pământului, București, 1944; Marea și muzica, București, 1944; Acropole, București
BILCIURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285736_a_287065]
-
reporter fiind înlesnit de ochiul său de portretist. Avea, într-adevăr, o anume înclinație în acest sens, rememorările lui pariziene, din mirobolanta „împărăție a Boemei” de pe malurile Senei, mișunând de figuri aparte. Ratați, trăsniți, fanfaroni, firi melancolice și apariții funambulești, vagabonzi de geniu și alte ciudate, ieșite din comun specimene se perindă prin birturi, berării, cârciumi, cu iluziile și eșecurile lor, dispuși la spovedanii care mai că îi transformă în personaje de proză scurtă. Sunt prinse în ramă și personalități cum
CLARNET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286293_a_287622]
-
ei, până la moarte, o parte din copilărie, ceea ce contrastează foarte mult cu fizicul lor sălbatic și viril. Cu îndârjire, fug de oraș, de societate, de confort, se contopesc cu pădurea și, adesea, acolo își sfârșesc zilele ca vânători sau ca vagabonzi. Pașka aducea în clasă miros de pește, de zăpadă și, în timpul moinei, miros de lut. Înota în noroi zile întregi pe malul Volgăi. Și, dacă venea la școală, o făcea ca să n-o necăjească pe mama lui. Întotdeauna în întârziere
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintr-o dată căldura intimității întrevăzute. Să urci scara, să bați la ușă, să recunoști un chip, să fii recunoscut... m-am grăbit să alung senzația de regăsire pe care atunci nu o consideram decât ca pe sfârșeala sentimentală a unui vagabond. Viața s-a consumat rapid. Timpul a stat în loc, perceptibil de acum înainte numai după uzura tocurilor pe asfaltul ud, după succesiunea zgomotelor, în curând știute pe de rost, pe care curenții de aer le târau de dimineața până seara
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bulevard pustiu. De altfel, toate străzile pe care le urmam coborau - parcă pentru a mă împinge tot mai adânc în megalopolisul opac. Rarele mașini care-mi ieșeau în cale păreau să fugă de el cu toată viteza, drept înainte. Un vagabond, când am trecut pe lângă el, s-a mișcat în carapacea lui de cartoane. A scos capul, vitrina din față l-a luminat. Era un african cu ochii grei de un fel de nebunie acceptată, calmă. A vorbit. M-am aplecat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vârsta aceasta nu o atingea. Pentru mine, ea rămânea mereu aceeași. Atunci s-a înfiripat un vis. Probabil că aureola lui mă trezise... Să o regăsesc pe Charlotte, s-o fac să vină în Franța... Irealitatea planului făcut de un vagabond întins pe dalele unei cripte era suficient de evidentă ca să nu mai încerc să mi-o demonstrez. Am hotărât, pe moment, să nu mă gândesc la amănunte, să trăiesc, păstrând în adâncul fiecărei zile speranța aceea nesăbuită. Să trăiesc din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se-nsenină; În fundul ei sălbatec e cântec și lumină, Ard stele-n facle de-aur, palate de safir Lucinde se răsfață și-n fundu-i se răsfir, Prin care trec în cântec genii cu părul blond Ce cânt reverii mândre cu glasul vagabond Și, albi ca neaua nopții și îmbrăcați de rază, Privește însuși cerul din nouri ca să-i vază, Pe când, din fundul mărei, Nordul, străbunul rege, Cu visuri de astfel lungi nopțile-și petrece, Astfel că lumea toată, cu cer, pământ și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
acord cu bătrânul demagog cosmopolit, pe care ne-a succes de a-l dezbrăca de coaja sa naționale în care se gera de mai român decât un Basarab băștinaș, această tinerime neagă patria, negă naționalitatea, familia, averea, religia; cheamă pe vagabonzii din toată lumea să 'mpărțească aci ceea ce nu e al lor, pământul smuls pas cu pas de străbuni prin dezrădăcinare de păduri seculare și apărat cu sângele lor cel mai bun și mai nobil. Capitalul enorm de energie națională cheltuit pentru
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ACI ÎN BUCUREȘTI... "] 2264 Există aici în București un soi de smintit de care se păzește toată lumea - sârb de neamul lui, și anume strănepotul acelui sîrbotei trădător, Macedonski, care-a vândut creștetul sfânt al lui Tudor pe mâna adunăturilor de vagabonzi ale grecului Ypsilante. Acest individ - smintit în opinia oricărui om -, deși nepot de sârb prost, se pretinde neam de boier de Țara Românească, ca și când n-ar fi existând nimene - în satul lui Cremene - care să știe vorbirea acestei țări. Dar
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ajunseseră să fie de râsul tuturor celor care se puteau dispensa de o farfurie cu mâncare în schimbul unei distracții de o seară. Severus nu era nici călugăr și nici moștenitorul vreunor secrete pământene vechi, ci fusese toată viața lui un vagabond al marelui oraș. Bătrânul slinos protestase și el. Era adevărat că întreaga sa viață susținuse că e călugăr și că luptă împotriva Abației, dar asta numai pentru că era singur și nici măcar în cele mai nebunești vise ale sale nu sperase
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Sigur că am o legătură cu Abația. Sunt ultimul luptător din neamul celor care s-au opus călugărilor augustinieni încă de pe vremuri. Străbunicul meu... ― Știu... a întîlnit un om care i-a predat toate secretele... ― Exact, prea mărite, se ploconi vagabondul. ― Bine, dar de ce lupți împotriva lor...? ― Sunt asupritori, stau pe grămezi de bani în timp ce poporul din Câmpie nu are nici măcar ce mânca. O dată, când au fost inundații mari, au închis porțile și zeci de mii de oameni au fost luați
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]