1,315 matches
-
Pontius Pilat 28. Există un corp ce cuprinde toată lumea laolaltă 29. Pentru simplul fapt că ei Își ascund numele 30. Este chiar faimoasa fraternitate a adepților Rozei-Cruce 31. E posibil ca majoritatea pretinșilor Rozacruceeni 32. Valentiniani per ambiguitates bilingues 33. Vedeniile sunt albe, albăstrii, alb-roșietie deschis 5. GEBURAH 34. Beydelus, Demeymes, Adulex 35. I’ mi son Lia 36. Permiteți-mi totuși să dau un sfat 37. Oricine reflectează asupra a patru lucruri 38. Maestru Secret, Maestru Perfect 39. Cavaler al Planisferelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și are să descopere chiar în limba întrebuințată raporturi sintactice ducînd la înțelesuri proaspete. (...) Cuvîntul nou ori cuvîntul uitat învie sub pana scriitorului sub constrîngerea minței lui căutătoare de limpezime, zeloasă de a imagina, de a defini și a expune. O vedenie cu totul particulară îl duce la calificativul neștiut sau dezgropat, o inspirație îl face să spargă zăbrelele langajului pentru a dibui dincolo de tărîmurile explorate. Dar cîtă vreme capul Apisului nostru literar are să atîrne mulțumit pe cunoscutele pășuni, zadarnic îi vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe frunte, încornorat și cu spinarea ca un câmp de curcani morți, Achile arăta ca un monstru. Și-a pus halatul albastru, și-a ridicat părul și a dat cu ochii de Zogru. În prima clipă, a crezut că are vedenii și-a rămas nemișcat. Apoi a văzut că imaginea nu dispare. I se părea că o față, fața lui Pampu, ieșise din neant deasupra patului său. Pentru că apariția îl privea drept în ochi, i-a trecut o haită de câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
setea mă istovise de tot. De cum am coborât pe mal, am dat să văd de micuțul Unu, dar o femeie bătrână, slabă și zbârcită, mă izbi cu un băț peste picioare. - Te-am văzut Încă de când ai luat-o spre vedenia apei, prostule! De-atunci am văzut că duci copil cu tine. Prost! Se apropie de mine și-mi săltă bărbia În sus, de parcă dorea să mă dea la troc. Mai rău decât prost. Țanțoș! Ca un cocoș. Dar soarele ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spre cer, acoperit cu o cușmă de gheață ce-ți lua ochii, așa de tare strălucea soarele pe creștetul ei. Deja, toți ai noștri văzuseră muntele și Începuseră să murmure, de parcă s-ar fi aflat față În față cu o vedenie și nu cu un munte aievea. Mi s-a făcut teamă că vânătorii noștri o să iasă la lumină ca să vadă minunea aia de munte, așa că le-am trimis vorbă să stea pe loc până aveam să aflăm ce fac oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care te mențin În viață. Și iată că acum eu eram muribundul. Plămânii Îmi cedaseră. Un aparat respira În locul meu. Fiind inconștient, nu știam mai multe despre moarte decât știu morții. Dar capul meu (presupun că era capul) clocotea de vedenii, năluciri, halucinații. Care nu erau visuri sau coșmaruri. Coșmarurile au o portiță de scăpare... Amintirile cele mai pregnante sunt cele ale vagabondărilor, pribegiilor, În care Îmi simțeam inima grea. Într‑una din aceste vedenii mă găseam pe o stradă, Într
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
presupun că era capul) clocotea de vedenii, năluciri, halucinații. Care nu erau visuri sau coșmaruri. Coșmarurile au o portiță de scăpare... Amintirile cele mai pregnante sunt cele ale vagabondărilor, pribegiilor, În care Îmi simțeam inima grea. Într‑una din aceste vedenii mă găseam pe o stradă, Într‑un oraș, În căutarea unui loc unde trebuia să‑mi petrec noaptea. În cele din urmă l‑am găsit. Am intrat În ceea ce era, pe vremuri, prin anii douăzeci, un cinematograf. Casa de bilete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
jur, Grubi, că v-aș putea face să călătoriți... așa cum ați vrut voi, prin ploaie... Sunt ultima voastră șansă, dacă mor... dacă mă sting aici... s-a zis cu voi... HAMALUL: Să nu fie o iluzie, să nu fie o vedenie... Zău, mai bine v-ați duce în odaia de sus și ați încerca să dormiți... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vehement): Niciodată! Niciodată n-am să urc în odaia de sus. Nu vreau să urc în odaia de sus pentru că eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: În aer? Nu e nimic. HAMALUL: S-a răcit aerul, dintr-o dată. Nu simțiți cum s-a răcit? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu s-a răcit deloc. Mie mi-e cald. Mi-e chiar foarte cald, da... Ai vedenii, Grubi... HAMALUL (Tot mai transfigurat de semnele primite.): Nu, nu... se întâmplă ceva... (Ridică un ciocan de șine și bate ușor într-o șină.) Ei? Auziți? Auziți cum sună? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu aud, îmi pare rău, dar nu aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de apă... Tu nu simți în ceafă nimic, ori de câte ori îți clipește ochiul? Eu ori de câte ori clipesc, mă doare aici, în ceafă... Parcă mă lovește o picătură de apă, în ceafă... N-am văzut loc mai blestemat decât acesta... S-au amestecat vedeniile între ele, s-au pierdut unele pe altele și acum încearcă să se găsească din nou... Nu ți se pare că undeva, cineva... se târăște prin iarbă? IOANA: Ba da... Se târăște cu coatele și cu genunchii și are gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de noi, că toți care pleacă la procopseală, de muncește în afară, el îi transportă. Rozica, cu care mai discutam povești de-astea, că se mai putea discuta p-atunci cu ea, încă nu căzuse la alcoolizare și nu avea vedenii sau leșinuri, mă duceam chiar și mai dormeam la ea în câte-o noapte, că se speria dacă bea singură și amândouă dacă eram împreună, mai făceam o cafea, mai o alună și trecea noaptea mai ușor și nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
înalt? Uite că nici să mai zbori în siguranță nu se mai poate. Am să te reclam la controlul traficului! Privi lung în urma lui. Îi veni să se frece la ochi... Rău e când te bate soarele în cap, ai vedenii... În depărtare văzut un alai de nuntași, cu sticlele în mâini. Pe măsură ce se apropie de ei, mirarea crescu direct proporțional. Mirele și mireasa erau întinși în două sicrie, galbeni ca ceara și cu mâinile pe piept, iar lăutarii cântau „Ia
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
el însuși ca într-o bulboană care l-a supt până la fund. Pleoapele începură să-i alunece... somnul îl birui, apărat de întuneric... și, cu un suspin de ușurare, alunecă în vis... Totuși, ochii încă mai căutau, în inima tavanului vedenii ciudate... ... Se făcea că, în fața lui, la capătul patului stătea o făptură... O nălucă cenușie, cine știe de când stătea ea acolo, și, întinse o mână spre el. Iorgu se simți fără nicio apărare în fața ei. Poate, chinul si groaza care
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
trebuie să vadă viața cu ochi lipsiți de prejudicăți, și, ca s-o vadă așa, trebuie s-o cunoască. Tu trebuia să faci Literele. Ești un naiv poet." Felix își vîrî capul în plapumă și încercă să sugrume cu întunericul vedenia supărătoare. Pentru a o izgoni, se agăță cu voință de o imagine purificătoare. Numele "Isus" răsărindu-i în minte, aruncat de scurta apariție în penumbră a lui Simion, se strădui să-l cultive. Dar asociația interioară luă forme care-l
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
freamăt de neștiință și perfecțiune. Din zarea lumii, Dumnezeu e tot atât de departe ca și neantul. Acea năpădire vastă și copleșitoare a anumitor dimineți, când pari a te trezi în știința ultimelor taine, într-o înfrigurare istovitoare de cunoaștere și de vedenie finală - sau acele nopți subțiate într-un violet tremurător, care ni se oferă moleșitoare și perfecte ca niște grădini ale spiritului... Cine ar avea cuvinte pentru imposibilitatea de a nu ști totul? Și câte clipe numeri în viață de fericire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-se să meargă mai departe, a privit În depărtare și i s-a părut că vede o pompă veche de apă. La Început a crezut că este un miraj, deoarece căldura din deșert Îl face pe cel Însetat să aibă vedenii. Dar, apropiindu-se, a văzut că ochii nu-l Înșelaseră. Desert Pete, Însetat și sleit de puteri, a alergat cu puțina vlagă care-i mai rămăsese până a căzut lângă pompă. Acolo a zărit un vas mare cu capac, plin
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
parte neliniștitoare sau chiar teribile. Și toate sunt relatate într-un limbaj simplu, accesibil, colorat cu regionalisme și expresii populare, punctat de mărcile aproape insesizabile ale unei ironii inteligente și discrete. În Minunea, de pildă, un țăran (Lungu) are „o vedenie nemaipomenită, ieșită din comună” care îl ia prin surprindere și nu-i îngăduie să mai pună întrebări „la momentul oportunist”. Îl zărise pe Dumnezeu, tocmai la el în pătuiag, stând în capul oaselor, însă nu este în stare să-și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mereu de maluri Șiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri; Și aburi Într-amurgul din ele se ridică Ce-n rouă sîngerîndă pe frunzi uscate pică, Sau merg de se așează pe stînci, pe vîrf de munte Ca palide vedenii cu pletele cărunte. O crîncenă orgie de sînge, de cruzime Îmbată umbra mută ce zace la desime, Ș-ades În mez de noapte s-aude prin tăcere O surdă lovitură, un vaiet de durere, Apoi un zbor de vulturi și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai puțin evazivă, indistinctă. Stimulată de sentimentul ororii, fantezia inventează imagini pline, de o materialitate puternică. Haosul alecsandrian este populat de păsări rău prevestitoare: vulturi, ulii, buhne și corbi. Umbrele groase, ceața densă, „fantasmele tupilate”, vedeniile mari, tăcute” dau impresia de vitalitate monstruoasă. Poemul are o Încheiere morală. Satanicul Grui Își ucide tatăl, Codrul fără viață se face scrum, iar un glas din altă lume pronunță un teribil blestem: „Tu proclet, ucigașe! infame paricide! Tu, pentru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎnd trec fiori În aer și demoni roși În noapte; CÎnd umbra trădătoare așează pe sub maluri, Prin unghiurile casei, prin guri de văi, pe dealuri, Prin codri, prin ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
făptura se ascunde...” Este un peisaj În peisaj, o reverie lipsită de obișnuitul farmec interior. Fără adeziunea poetului, peisajul este Însă mai puternic liric, farmecul mai convingător. Descripția Începe cu elemente generale de decor (nalte clopotniți, negre cimitire, fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute), acelea pe care le folosesc toți poeții romantici cînd e vorba să sugereze infernul materiei. În acest cadru de tenebre, Alecsandri introduce peisajul său liric, caracterizat admirabil printr-o dublă opacizare a elementelor: „văl de oarbă ceață”, „negru
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Regele nu se întristă, ba chiar păru că se leapădă de o povară. Tommaso se concentră din nou și înfățișarea micului viitor copil i se arătă identică cu a sa: obraji, sprâncene, nas, pomeți, bărbie, privire. Se sperie, alungă acea vedenie și revenindu-și scoase din sutană o batistă cât o basma ca să-și șteargă sudoarea de pe gât și frunte. Era ispitit să-i relateze Regelui ceea ce văzuse cu o clipă în urmă, dar avu perspicacitatea să se abțină, gândindu-se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cât răscolești fânul, să nu se mucegăiască. Tot paiele alea vechi sunt... — Cine știe, adăugă Petrache, ștergând farfuria cu miez de pâine. Poate că mi se pare... — O fi și de la singurătate... spuse maică-sa, strângând farfuriile. Începi să ai vedenii. Vrei să ajungi ca unchiu-tu Tica ? Tot îi ziceam, însoară-te și tu, mă omule, să ai femeia și casa ta, că, până nu te-nsori, până nu drămuiește femeia, nu pui ban peste ban. Tu n-ai mai apucat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
săracii culeși de pe drumuri... — Ce l-a apucat așa, dintr-odată ? Fandarac privi în jur, mai erau vreo două mese ocupate, iar cârciumarul meșterea la tejghea, întors cu spatele. — N-a fost dintr-odată... De la o vreme croia strâmb. Avea vedenii... — Și ce vedea ? — Stelele... — Toți vedem stelele. — Așa zici ? Când te-ai uitat ultima oară la ele ? — Nu știu... sunt acolo, ca-ntotdeauna. E ca și cum m-aș fi uitat... — Tocmai aia e, că el se tot uita... Și zicea că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gata să răspundă, cu ochii umezi, fără să înțeleagă ce anume îi usucă lacrimile care îi curgeau pe obraji. Atunci, pentru prima oară, se gândi la corpul lui, pe care nu-l simțise deocamdată decât ca pe un mănunchi de vedenii. Și, de aceea, când vru să răspundă, chiar dacă răspunsul cel bun îi venea din inimă, făcu un efort să deschidă gura. Ghemul care, până atunci, fusese alcătuirea simțurilor sale se deșiră. Auzul i se trezi cel dintâi. — Bate cineva la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]