999 matches
-
și cariere - În sensul pe care-l dau eu acestui cuvânt: adică un exercițiu social ce ascunde sau exprimă o vocație! Nu, nu, dle Liiceanu, a existat o revoluție, deși dumneata și unii acoliți ai dumitale au contestat-o cu vehemență și plicticoasă insistență - dovadă că dumneata și alți câțiva scriitori de talent ai României v-ați „fracturat” vocația ce părea una autentică și fusese sprijinită de unii oameni inimoși, bucuroși de a saluta o nouă și viguroasă viitoare energie creatoare
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un lepros social!”. Am dat din cap și am Încercat să zâmbesc, dar În mintea-mi strigam: - Oho, prietene sau... fost, cald, prieten, dar de când! Sunt un „lepros social” de la o fragedă vârstă și „ea” m-a izbit cu atâta vehemență, această boală care răspândește o inestimabilă duhoare, Încât, În prostia tinereții și a lungii mele singurătăți, am simțit chiar ispita revoltei! Da, a revoltei contra zeilor, Îmi Închipuiam, prostul de mine, că sunt nu un paria al societății, ci al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai viteji, mai intratabili. Sau de unii frustrați care nu au făcut cariera pe care o doreau și pe care, poate pe bună dreptate, o meritau, cum e cazul criticului și eseistului Gh. Grigurcu. Dânsul Îl acuză cu o anume vehemență pe Nichita Stănescu de a fi „colaborat”! Dar, D-Sa, În toate aceste decenii de activitate literară În care a publicat În reviste sau cărți, nu a „colaborat”?!... De fapt, toți scriitorii care au publicat În editurile comuniste - și, o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe traseul Literatur Express-ului. Mikola Ryabtschuk: „N-ar trebui să ne sfiim să vorbim despre imperialismul rusesc... Un imperialism pe care intelighenția - luminată și liberală - din această țară nu l-a condamnat deloc, spre deosebire de nemți, care au repudiat cu vehemență nazismul și continuă să-și facă mea culpa până în prezent“. Replica rusului Alexei Varlamov: „De fapt, Rusia nu a avut niciodată intelectuali în accepția termenului vehiculat în Occident, ci doar niște «mujici» cu oarecare știință de carte. Este o tradiție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
religioase, despre care glăsuiau în patru limbi diferite. Discursuri de amenințare, voci de stentor, priviri injectate de furie, frunți umilite. Femeia cu părul alb, cea mai în vârstă dintre actrițe: o luterană aspră, fire dominatoare - îi deduc apartenența canonică după vehemența cuvintelor limbii germane (niște rechizitorii) pe care le aruncă asistenței scriitoricești, ușor zăpăcite. Mi-a fost greu să-i privesc mâinile cu pielea vânătă, translucidă, ieșite de sub mâneci. Dar și ceilalți, partenerii săi, au ceva deviat în ei. O epocă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să ne facem auzite rezervele... Constat că majoritatea scriitorilor din Occident nu se implică deloc în discuție. Pe acest fundal apatic, portugheza Ana Luisa Amaral, grecul Anastassis Vistonitis și Inga Lindqvist - rusoaica suedeză, trei dintre autorii textului, își apără cu vehemență „creația”. Ne reproșează că avem o imagine idilică despre capitalism și despre americani. Noi le replicăm că au idei comuniste de laborator, fără să fi trăit ororile comunismului. O confruntare de orgolii și de mentalități, care, probabil, se va vedea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
multe cazuri, și pe bună dreptate, rolul de a repara injustițiile presei literare „controlată de regim”?! Dacă aș fi avut, și atunci ca și acum, psihologia contorsionată a Monicăi Lovinescu, a soțului domniei-sale ce nu ezită să „condamne” cu o vehemență de o rară brutalitate corifei ai culturii române postbelice, cu nonșalanța, cu ușurința celui care, locuind o jumătate de secol în Parisul culturii, nu a publicat acolo nici un singur volum, a lui Marie-France Ionescu, ce nu cred că îi vorbea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mult de insolența fățișă și murdar oportunistă a autorului Groapei, cel care în anii aceia se lăuda a „deține adevărul” și de a fi deasupra și în afara „grupurilor literare”; Dimov, uluit, roșu la față, se ridică și strigă: - Contest cu vehemență și declar că... - ...Lasă bădie, îi taie, bonom, Barbu, am făcut și eu așa, un fel de apropo!... Doar știi că te prețuiesc, ce naiba... Dar privirea lui era spre „aparatul de partid”, prezent, cu aerul „ați auzit, am informat, luați
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ce se învecinează cu tirania morală, erijându-se în procurori civici, făptura ideală a creatorului: artistul excelent ce trebuie să îmbine și curajul moral, și pe cel civic, săritor în ajutorul văduvei și orfanului și, dacă se poate, pălmuind cu vehemență și obrazul potentatului, fie el cardinal, militar, bancher sau prim-secretar!... 12 ...„Martor și complice” spuneam!... Un bun, un onest, un „curajos” martor, dar și complice! Nu, nu cu sine, cu imaginea pe care vrea s-o „producă” despre sine
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
însumi, cu ani în urmă, într-un articol publicat în revista România literară, spuneam că orice creație spirituală românească încadrabilă în registrul grav, sublim, poartă fatal pecetea eminescianismului, de la Memorialele lui Pârvan, până la proza fantastică a lui Mircea Eliade, de la vehemența lui Iorga și patriarhalismul lui Sadoveanu, până la poezia lui Lucian Blaga și Mihai Ursachi. Sintagma așadar e profund onorantă și, pentru mine, în mod special, are o savoare amniotică, îmi legitimează ființa și îmi justifică existența. Ca poet român îi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de apă conținută. * Tălpile goale nu indică sărăcia, ci lipsa încălțărilor. * Toate produsele cărora li se face reclamă excesivă au o singură calitate: nu sunt bune la nimic. * Statul degeaba nu e același lucru cu a fi salariat la stat. * Vehemența cu care unii își neagă colaborarea cu vechea Securitate arată cât de zelos au slujit-o. * Ei nu au furat din averea țării, ci au salvat-o din mâinile altor hoți. * Nu regele formulează revendicări, ci umbrelei lui; el doar
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
tactici de contracarare a mâniilor lui G. Ivașcu erau puse în funcțiune în redacție, amândouă eficiente, deși de semn opus. Una era aceea a lui Roger Câmpeanu, care asculta vociferările directorului și deodată, fără a-l preveni, izbucnea cu o vehemență care o întrecea pe aceea a interlocutorului său: — M-ați înnebunit, domnule director, m-ați turbat, așa nu se mai poate, pur și simplu nu-se-mai-poate. Pe mine să nu mai contați, căutați-vă altul! Se întâmpla uneori ca tocmai atunci
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de presă din țară și străină, fiind acuzat de atitudine rusofil~. Astfel, cotidianul din Ungaria "Maghyar Nemzet" a publicat, după semnarea Tratatului cu Rusia de către Adrian Nastase, un articol intitulat "Noul conducător" (semnat de Molnar Gusztav). Articolul conține o critică vehemență împotriva lui Nastase, considerat de autor că "al doilea om al celui mai puternic partid român". Printre altele, Adrian N~stase este acuzat de "atitudine fățișa antiNATO și rusofila", de care este acuzat și comandantul adjunct al contraspionajului militar român
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85068_a_85855]
-
loc, "este cel mai analizat și mai discutat scriitor român, plecându-se de la teribilisme de șanț și până la exegeze de mare rafinament", comentariile angajându-i, patetic adesea, atât pe denigratori, cât și pe adulatori. Dan Mănucă se exprimă cu destulă vehemență la adresa acelora care "pun în circulație adevărate bazaconii (adică fărădelegi)", care "nu pot fi luate în serios ci, deocamdată, numai persiflate", continuând: "Din păcate, nu există un tribunal al istoriei literare, care să condamne calomnia și, la urma urmei, ticăloșia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
general aplicate pe texte și arată cu prisosință ce înseamnă, de fapt, munca unui editor veritabil o profesiune care, din arealul nostru editorial actual a dispărut. Regretul de a constata o asemenea lipsă duce la intervenții polemice de o reală vehemență: "profesioniștii au fost năpăstuiți și, încet, încet, au dispărut, editurile specializate, desființate". Și, mai departe: "Asistăm, de bună-vreme, la înșurubarea unui mental [...] prin care se încearcă deprecierea valorilor moștenirii culturale și în mod special a operei lui Eminescu, servindu-ni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
final, atunci când arbitrul Prodan și-a desăvârșit opera de distrugere a meciului, fostul ziarist a arătat că și-a intrat rapid în rolul simbriașului gata să latre după cum o cer interesele stăpânului care-l plătește. Altfel, cum să ne explicăm vehemența cu care susținea că, la intervenția fundașului Bar la Câmpeanu, jucătorul Victoriei a lovit mingea ?? Iar Adrian Câmpeanu a fost căsăpit de Sfântul Duh, probabil! De altfel, luat la rost de tribuna furioasă, Buzărin a luat inspirata decizie să plece
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
atît mai valoroasă pentru individ, cu cît are un caracter mai activ și mai spontan (5, p. 160). Analizată acum, pedagogia experimentală inițiată la începutul secolului XX ne apare ca avînd rezultate destul de modeste, mai ales dacă ținem seama de vehemența cu care critica vechea pedagogie și de semeția cu care își asuma sarcinile. O explicație a acestor rezultate se află în faptul că cercetările de atunci constituiau un început; primii cercetători au fost obligați să-și creeze o tehnică experimentală
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în scrierea sa din 1944 Puncte cardinale pentru o concepție românească a educației -, Ghibu își manifesta insatisfacția față de insistentele apeluri la științifizarea pedagogiei. "Pedagogia nu trebuie să fie neapărat o știință" sau "pedagogia este trăire și acțiune". Ghibu reacționa cu vehemență față de ceea ce se numește "pedagogie generală" și "pedagogie sistematică", pentru că acestea prin premise și concluzii erau după opinia sa străine de trebuințele și aspirațiile neamului românesc. În lecția de deschidere, din 1921, Ghibu preciza totuși: "noi concepem pedagogia românească drept
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
răspundea nici cerințelor democrației, nici nevoilor fundamentale ale societății. În fața acestei situații, se releva în raport, reacțiile erau multiple: unii cei mai mulți, chiar dacă se deosebeau prin soluțiile oferite credeau în posibilitatea adecvării școlii la realitățile lumii contemporane, în timp ce alții condamnau cu vehemență școala, propunînd deșcolarizarea societății. Întemeindu-se pe unele realități comune lumii contemporane (ritmul accelerat al istoriei, realizările din domeniul științei și tehnicii, aspirația spre democratizarea vieții sociale etc.), raportul comisiei conduse de Ed. Faure face din educația permanentă un concept
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
școlii tradiționale și împotriva căruia a scris în toate operele sale. Lipsind educația de un scop clar formulat, progresivismul conducea inevitabil spre conformism social, spre subordonarea față de mediu. Se va vedea că această critică va fi reluată cu mai multă vehemență de către o altă orientare pedagogică americană, devenită relativ puternică în a doua jumătate a secolului XX reconstrucționismul. Omul, își continuă raționamentul perenialiștii, este prin natura sa o ființă care gîndește; scopul educației nu poate fi altul decît cultivarea însușirii specific
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
acum, revenind la zilele noastre, îmi amintesc cu nespusă tristețe de cele văzute recent într-o emisiune a televiziunii românești, o întâlnire în cadrul unei școli, între profesori și părinții elevilor. S-a ridicat mama unui elev și a protestat cu vehemență împotriva unui profesor, care, spunea dânsa, „în orele de dirigenție le vorbește elevilor despre Eminescu, în loc să îi învețe cum să câștige un ban”... Cum nu vii tu Tepeș Doamne... Sau „iartă-i Doamne că nu știu ce fac”. Noi suntem Români și
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
ochii s-au zvântat. De mult vânjoase mlade noian țășnesc din glie. Fă tu să nu rămână nimic nerăzbunat, Partid, cărarea noastră și-a păcii chezășie!“ („Desferecare“, Familia, decembrie 1972) GRAUR Al. „Poporul român, o vreme uimit și umilit de vehemența și deșertăciunea vorbelor goale, altfel purtate cu deosebită trufie, a respins cu scârbă și totdeauna cu indignare ordinea hitleristă, alăturându-se hotărât, sub conducerea comuniștilor, la frontul antifascist, pentru redobândirea libertății țării, a democrației pentru pace, pentru o patrie care
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
le facă securiștii și cine era următorul vizat. Cum ieșea de la sediu, le comunica prietenilor ce li se pregătea. Mai bine de un an i-a dus pe maiorii ăia (cărora nu le scăpa nimic) de nas... Acum, când ascult vehemența unor tineri jurnaliști la televizor, spunând că orice declarație pro sau contra înseamnă poliție politică, că legea nu e totuna cu morala și că „societatea trebuie purificată“, nu pot să nu mă gândesc la unele sloganuri auzite demult, în copilăria
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
acestor monștri; vede un coif de aur În locul unui biet lighean de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice numai pentru luciditatea noastră care vede altceva decît el și de aceea vehemența iluziei ne tulbură urmărindu-l cum se Îndreaptă cu un strigăt eroic de luptă Împotriva unei banale mori de vînt. Scutierul lui Don Quijote vede Însă ceea ce vedem și noi, mori de vînt, hanuri sordide, el vede realitatea așa cum este, n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
beția lui Dionysos nu ascunde oare neputința de a Înfrunta calmul și claritatea? Iată o Întrebare care mă derutează. Acest zeu contradictoriu eliberează pentru a Înlănțui și mai mult. E desfrînat și tragic. Feței calme a culturii grecești, Îi opune vehemența patimii cu care se desfată și suferă. Știe și el să se bucure de soare. Se bucură Însă de soare ca o șopîrlă, cînd vinul se Încinge iar vegetația fermentează ațîțător. Atunci are chef să schimbe dansul În zbor, ca
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]