1,930 matches
-
19. Acum chemați la mine pe toți proorocii lui Baal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi, va muri." Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toți slujitorii lui Baal. 20. El a zis: "Vestiți o sărbătoare în cinstea lui Baal!" Și au vestit-o. 21. A trimis soli în tot Israelul. Și au venit toți slujitorii lui Baal, n-a fost unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
activitatea într-o lume fantastică dar comportamentul lor seamănă cu cel dintr-o lume reală din societatea omenească modernă roasă de invidie și interese obscure spre propria îmbogățire, unde nu lipsește corupția, depravarea, decadența, dezmățul, deșănțarea, lăcomia, iubirea de sine, viclenia, șarlatania și câte altele, alături de religiozitate, înțelepciune și erudism. Curgerea narațiunii printre taine ce urmează a fi descoperite prin descifrarea pergamentelor din piele de vițel sau de viezure sau de capră la prima fătare, țin treaz interesul lectorului, cu toată
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
de toată lumea. Moșnegii l-au zărit strecurându-se în grădină dar, deocamdată, altceva nu mai știau. Când plutonierul se rățoi la dânșii că ce paștele mamei lor pasc bobocii în jandarmerie, Cojoc și-aduse aminte de ceva. Îngustă ochii cu viclenie : - Cică și-ar fi luat undița, după cum a văzut „fimeia de servici”. Așa o fi, măi Vasî ? Crețu dădu nedeslușit din cap. Iosifan avea un frate care la viața lui nu făcuse nici o brânză. La carte nu s-a tras
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
parcă-n venă, direct în fluxul de sânge care i-a-nălțat corola în creier. Mai mult decât să descriu banalizatele de-acum, prin abuz cinematografic, viață și transfigurare a Cydoniei, craniul ei alungit și colierul ei din măsele de om, sau viclenia lui Vordenbliss, „săpă torul de canale prin hipotalamus“, sau căutarea briceagului cu șapte lame de aur cu care Orolio scrie numele a șapte reptile pe șapte spinări de fecioară, sau atâtea și-atâtea mii de detalii care fac din această
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
clădirii - și care În eleganța lor semănau cu șoldurile femeilor care se vor Împodobi În această clădire - fuseseră țesute cu măiestrie din firul ca de păianjen al rochiilor pariziene, fuseseră distilate din cele mai scumpe parfumuri ale lumii, modelate din viclenia minții de bărbat și din vraja mîinilor de femeie - totul mi s-a părut bun și minunat. Căci acolo sus, departe, printre firele țesăturii de oțel, deasupra pulsetului și valurilor vieții de pe strada cea mare, deasupra valurilor strălucitoare și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
apropiat de un hangar unde a fost adăpostit un nou avion de război pe care guvernul Îl experimentează. Deodată, soldatul care stă de pază Îi vede, se apropie de ei cu mîna pe revolverul aflat În toc, privindu-i cu viclenie printre pleoapele strînse ale ochilor săi mici. Față de șobolan de oraș, uscat, cenușiu, viclean, sigur, buze groase, glas tăios, cîteva Înjurături aspre, bolborosite, vorbe fără viață, fără sens, ce scrîșnesc ca pietrișul. Ce dracu’ căutați aici, mă, mucoșilor?! Cine dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cină. Iar a fi uriaș Într-o lume de pigmei - a fi o făptură de doi kilometri Într-o lume de făpturi de doi metri - este cu totul altceva. Căci uneori unicul său ochi de uriaș este incapabil să vadă viclenia lor, răsună munții de strigătul său de durere, zdrobește pădurile În mînia și suferința sa, lovește În dreapta și-n stînga cu un stejar și azvîrle bolovani uriași, smulși din stîncile de granit, În urma corăbiilor cu oameni Îngroziți. Dimineața se trezește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fi catalogat drept răutăcios. Când individul se opri si se uită în jos spre Gosseyn, ochii lui, văzuți de aproape, erau cenușii - închis la culoare. Și zâmbetul le dădea o privire care, pe Pământ ar fi fost considerată plină de viclenie și atotștiutoare. Nu avea un aer amenințător. Și, de fapt, față de un om care stătea acolo, întins pe spate, nu prea știa ce atitudine să ia în momentul acela. Rămânea să aștepte până când celălalt avea să facă prima mișcare. "Mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
dacă nu se va retrage din Dacia, înapoindu-i toată țara până la Dunăre și dându-i și o despăgubire de război, va ucide pe Longinus cu cele mai cumplite cazne. Traian era pus într-adevăr într-o grea cumpănă prin viclenia Dacului. Era în luptă inima lui cu datoria lui de domn și împărat. Deocamdată, pentru a scăpa pe Longinus de o moarte îngrozitoare, el răspunde lui Decebal într-un chip îngăimat, încât Decebal nu știa la ce să se hotărască
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
mine, yalestena. Și-ți zic eu că o brodești ca unul născut pe-aicea. Preț de câteva minute, Gosseyn abandonă conversația. Se duse la locul lui și se așeză. Fluxul neural care se revărsa de la uriaș nu era amical. Conținea viclenie și un fel de suavă și ucigătoare satisfacție personală. O problemă: de ce acest om se prefăcea? La forța musculară yalertanul făcea parte dintr-o categorie aparte. Dacă ajungeau la bătaie, Gilbert Gosseyn va trebui să-și folosească creierul secund pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
împotriva mea. Totul devenea derutant. Era ca și cum o forță puternică și iresponsabilă ar fi vrut să-mi cuprindă mișcările în inocența sa. Orice aș fi făcut (pentru că mai depindea într-o măsură și de mine) mi se părea subminat cu viclenie de forța sau natura aceea. Trăiam, ca totdeauna, printre avertizoare, așteptând ceva din ce în ce mai nedefinit. „De fapt, nu se întâmplă nimic grav“, îmi spuneam, ca să mă liniștesc. Dar, amenințat și slab în dezlănțuirea agresivă a unor legi nesigure, îmi spoream deruta
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mine, yalestena. Și-ți zic eu că o brodești ca unul născut pe-aicea. Preț de câteva minute, Gosseyn abandonă conversația. Se duse la locul lui și se așeză. Fluxul neural care se revărsa de la uriaș nu era amical. Conținea viclenie și un fel de suavă și ucigătoare satisfacție personală. O problemă: de ce acest om se prefăcea? La forța musculară yalertanul făcea parte dintr-o categorie aparte. Dacă ajungeau la bătaie, Gilbert Gosseyn va trebui să-și folosească creierul secund pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
atinse una dintre labe, făcându-l să se poticnească sub violenta șocului. Laba își reveni la normal într-o fracțiune secundă, dar Ixtl era conștient acum de limitele rezistenței lui la aceste arme puternice. Totuși, nu era alarmat. Prin repeziciunea, viclenia și capacitatea de a-și calcula precis fiecare mișcare, putea neutraliza efectul acestor noi arme. Lucrul cel mai important era: ce anume aveau de gând oamenii? Evident că, închizându-se în sala motoarelor, puseseră la punct un plan, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
spuse tânăra femeie. Pentru că știu că sunt neputincios, adică neputincioasă, de nu mă vei întări; fricos, de nu mă vei face îndrăzneț; orb, adică oarbă, de nu ... Iată că-l vedea și, în loc să se roage, ea se lăsa atrasă de vicleniile lumii și se uita la el, cum a ajuns în fața altarului. Fără să-și facă cruce! Rău, de nu mă vei schimba în bun, adică de nu mă vei schimba în bună, pierdut, adică pierdută, de nu mă vei căuta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
îl urmări pe bătrân cum deschide o vitrină și scoate de acolo o pușcă, cu un luciu verde. În timp ce individul îl înfrunta cu arma în mină, Fara gândea: "Isteață treabă să pui ca fațadă un bătrân!" Era același gen de viclenie care-i îndemnase să aleagă proprietatea avarului Harris. Întinse mâna după armă, dar vânzătorul o ținu tot departe de el. - Înainte de a vă putea îngădui s-o încercați, zise el, sunt silit de regulamentele Arsenalelor să vă informez în ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
bărbat, ci fată. Fara încruntă din sprâncene. Nu-l încânta ideea de a face necazuri unor femei. Dar ce șmecheri erau și afurisiții ăștia! Auzi, domnule, să folosească o fată, exact așa cum recurseseră la serviciile unui bătrân ca vânzător. O viclenie care merita să fie împinsă la eșec; fata era probabil vreo fleandură, care trebuia tratată brutal. Fara spuse cu asprime: - Ei și ce s-a întâmplat? - Păi e p-afară, și înfiptă nevoie-mare. Destul de mișto, altfel. - Și s-a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
nu-și amintea dacă e un hoinar sau e exilat. Se uitase din nou spre Eleonor și-o văzuse mișcându-se prin frunziș. Înțelese deodată ce îl nedumerea: Eleonor nu îmbătrânise deloc, avea același amestec de drăgălășenie jucăușă și de viclenie drăcească. De femeie și de pisică, de jucărie și de duh sumbru. Deschisese larg ușa și din capătul scărilor o striga pentru a treia oară: „Vino, Eleonor, vino, pis!“. Eleonor se întinse, ca după somn, pe toată lungimea crengii de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
socotit vinovat conform acuzațiilor aduse. Era totuși de neconceput ca un om care se afla în posesia secretelor fundamentale ale Arsenalelor să fie lăsat în libertate. Și, dacă așa cum credea Consiliul, Împărăteasa știa unde se află Hedrock, prin iscusință și viclenie această informație avea să fie smulsă de la ea în cadrul întîlnirii pe care chiar ea o propusese. Hedrock, prietenul lui Gonish, trebuia să moară. Iar între timp era recomandabil ca Gonish să intre în clădire și să vadă ce mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Porni într-acolo destul de emoționat. Probabil era însă mai departe decît socotise el, căci pînă să revină cu un vas plin de fructe, soarele trecuse de zenit. Însă drumul îi făcuse bine; se simțea mai vioi, întărit; se gîndea cu viclenie: Gil și Kershaw ― dacă unul dintre acești indivizi era Kershaw ― trebuie să fi vizitat planeta asta. Probabil încercaseră fructele pe care le găsiseră. De îndată ce-și reveneau suficient îi puteau spune dacă poamele acestea galbene nu sînt otrăvitoare. Eventual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
vinovații să se îmbrace în robă de judecători și să condamne victimele. După cum e foarte posibil ca absolut totul să fie real, să-mi aparțină, și ca impresia de nesiguranță pe care o am să nu fie altceva decât o viclenie a instinctului meu de conservare, o încercare, de care nu sânt pe deplin conștient, de a mă menaja, de a-mi ușura situația în propriii mei ochi sau de a pune măcar o îndoială în locul explicațiilor pe care nu izbutesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai limpede că nu puteam trăi ca o fiară neîmblînzită, în conflict cu toată lumea, și că mă purtasem ani în șir fără noimă, răzvrătindu-mă pe față când puteam să obțin ceea ce doream, mult mai ușor și mai sigur, prin viclenie, părând smerit și supus. Am descoperit astfel, singur, ipocrizia; modestia îmi putea fi de folos dacă mă serveam de ea bine, micșorîndu-mă pe mine cu umilă fățărnicie ca să-i ajut pe ceilalți să se creadă importanți. Fiindcă așa sânt oamenii
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
unde nimeni nu e dispus să te îmbrîncească afară? Dacă ar fi existat acolo vreun câine rău, dacă poarta ar fi fost ferecată dacă m-ar fi oprit Luchi sau altcineva, aș fi căutat să intru prin forță sau prin viclenie. Dar casa părea fără apărare. Părăsită parcă. Iar această lipsă de obstacole n-am reușit s-o înfrunt. Am mai privit o dată curtea goală, storurile ridicate doar pe jumătate, zidurile de fortăreață abandonată, apoi m-am retras, m-am dus
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
trebui să urmez tratamentul recomandat de doctorul B. Înapoi în grote! Acolo e mântuirea. 4 martie Venind de la dispensar, m-am întîlnit cu J. Era îmbrăcat cu cojoc și cu capul gol. Cap de dihor bătrân, încărunțit în rele și viclenie. "E adevărat că ești cam bolnav?" m-a întrebat. M-am mirat. "Dar de unde? Mă simt excelent". 7 martie Am fost la teatru cu Augusta. Era frig. Am plecat după actul I. Ea s-a bucurat. Nu era nici o persoană
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sala cu oglinzi. Acolo uitam de toate și mă visam răzbunat de toate. Poate datorită ei m-am hotărât în cele din urmă să fac un efort pentru a ieși din impas, să-mi recâștig interesul celorlalți și autoritatea, prin viclenie. Mi-am lins rănile și am surâs. Silindu-mă să mă simt ca un vierme, mă sileau să mă vreau înălțat și mai sus pe soclul meu tainic. 35 (Din caietul de vise) Bătrânul și-a potrivit piciorul bolnav pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în neam s-a întins peste pământuri care nu erau ale lui, a supus și a scos din istorie popoare mici și vrednice, furându-le limba și numele.” Ne avertizează, cerându-ne să fim vigilenți că el (balaurul) așteaptă cu viclenie să-și refacă puterile. în Hoții de aur demască pe profitorii străini, dar și pe politicienii români vânduți străinilor, care s-au legat să fure aurul munților noștri și să arunce otravă (cianuri) în pământuri și izvoare. E cel mai
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]