KorAP: Find »[drukola/base=vindecător & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...53 >

1,302 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

ușor, se uită la sfârcurile ei, apoi o puse să-și arate dinții. După o vreme, baba boscorodi ceva, dădu din cap și o duse pe Runa În fundul peșterii. Nu trecu mult și se Întoarseră, iar baba horcăi zgomotos spre Vindecător. Am Înțeles că Runa nu mai avea mult, dar că nu avea să nască În noaptea aceea. Pfuuh, dar Siloa? Dacă bărbatul ăla o Împuiase În ziua În care plecasem, trebuie că Siloa născuse deja. Ce fel de prunc o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
era fată? Scăpase oare de Îmbrățișarea Umbrei, cea care lua mulțime de prunci În primele zile după ce făceau ochi? Of, of, oare cum mai era acum pe la mine pe acasă, În munții mei? Frig, viscol, ploaie? - Sigur e viscol, râse Vindecătorul. Eu țin șirul soarelui pe un băț, că așa mi-a rămas de la bătrâni. Ei bine, am văzut că de la o vreme Încoace, frigul o ia din ce În ce Înaintea soarelui. Acum cinci veri, transpiram pe vremea asta, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu toții pe spinare. La tine, acolo de unde vii, mai spuse el, trebuie că a Început viscolul. Siloa e o femeie zdravănă? I-am spus că da. - Atunci, poate că pruncul ei are noroc, chiar dacă s-a născut pe viscol, spuse Vindecătorul. Mda. Dacă te-ai gândit la Siloa, sigur ești Krog. Așa e rămas: Krog să umble ca prostul pe drumuri, iar Siloa să se bucure În liniște de culcușul ei. Bun, sau rău, ăsta e trocul pe care l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fi avut-o pe Siloa mereu sub ochi. Orice ar fi avut Krog de făcut, și tot ar fi văzut-o, că așa e În peștera iernii. - Ba Krog a făcut trocul ăsta, nu te mai amăgi, mi-o reteză Vindecătorul. Hai să-ți spun acum ce troc trebuie să fac eu. Trocurile Încep totdeauna cu o poveste. Am să ți-o spun. Și-i dădu drumul. Oamenii lui fuseseră la vânătoare cale de câteva zile spre Miazănoapte și Îi zăriseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe tine, o să-ți spună ei ce e cu Siloa și cu pruncul ei. Râse, iar oamenii lui râseră și ei, deși nu pricepuseră mai nimic. Runa oftă, iar Enkim privi În pământ. - De unul Scept, ai auzit? mă Întrebă Vindecătorul deodată. Am făcut semn că da. - L-am și văzut, am spus. - Eh, află că Scept e cel mai supărat dintre toți. Sau, dacă n-o fi cel mai supărat, e ăla pe care Îl ascultă toți. Îi fac pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
din munții tăi. Și asta mi-au spus-o bătrânii. Că șef al ălora ce ți-au luat urma nu va fi cel ce a pornit primul după tine, ci unul cules de pe drum, unul care s-a ridicat Împotriva Vindecătorului său, pe meleagurile lui de baștină. Unul, În al cărui neam se luptă frate cu frate, tată cu fiu, și mumă cu fiică... Ce i-ai făcut lui Scept, ăsta? schimbă el vorba deodată. Ce-ai lăsat În urma ta, Krog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ai lăsat În urma ta, Krog? Dar eu: - Dacă bătrânii tăi știau atât de multe, nu ți-au spus și cum se termină călătoria mea? Ca să știu dacă trebuie să mai umblu, sau să mă opresc și să mă dau prins. Vindecătorul păru să Înghețe. Se holbă și Își drese glasul. Apoi: - Dar cu ea, cum rămâne dacă te dai prins? mi-o arătă pe Runa. E tovarășa ta de călătorie, așa că urmăritorii o urăsc la fel de mult ca pe tine... Cât despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Începe trocul. Cu pruncul ei, mi-o arătă el pe Runa, ce ai de gând? - Pruncul meu o să Învețe să vorbească cu gura, răspunse Runa În locul meu. O să fie primul care Învață să vorbească de la Însuși Krog. - Femeie! - se Înfurie Vindecătorul. Treaba asta trebuie să mi-o spună chiar mutul! - O să-l Învăț să vorbească, m-am sumețit și eu. - Așa credeam și eu. Așa mi-au spus și bătrânii. Dar, tot ei mi-au spus că oricine trece brațul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
M-am uitat la el. Ce să-i dau? Vânat de prisos n-aveam. Ierburile de leac le știau și ei. Blănurile noastre erau roase și rupte. Sulițe aveau și ei, iar arcul Runei... - Dă-ne un nume, Krog, zise Vindecătorul atunci. Pune-ne un nume! Să fim noi primii care primim nume de la toiagul Tatălui, de la fratele de sânge al lui Moru, de la cel ce duce vestea În lume. Am izbucnit În râs. Vindecătorul a râs și el, iar oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Dă-ne un nume, Krog, zise Vindecătorul atunci. Pune-ne un nume! Să fim noi primii care primim nume de la toiagul Tatălui, de la fratele de sânge al lui Moru, de la cel ce duce vestea În lume. Am izbucnit În râs. Vindecătorul a râs și el, iar oamenii lui s-au luat după el. - Nu trebuie să fie un nume frumos. Numai, dă-ni-l tu! Ăsta e trocul rămas de la bătrâni. Am stat și m-am gândit nițel. La poalele munților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu semințe de toate felurile, unele dintre ele putrezite, căci șoarecii ăștia nenorociți strâng totdeauna mai mult decât au nevoie. Moru nu le pusese niciodată nume. - O să-i duci dincolo și pe cei ce vin pe urmele mele? am Întrebat. Vindecătorul a fost cinstit și mi-a spus că da. - Numai că, până o să-i trec Marea cea mare pe toți, voi o să ajungeți tare departe. - N-ai vrea să ne treci doar pe noi, iar pe ei să-i lași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
venise În minte fără caznă. Un animal care seamănă cu un șoarece și care strânge mai multe grăunțe decât poate să mănânce nu poate să se numească decât hârciog. Le-am spus de unde li se trage, iar ei au râs. Vindecătorului, mai ales, i s-a părut că alesesem foarte bine. - Un Hârciog nu moare niciodată de foame, mai ales dacă se pricepe să dea oricui o mână de ajutor... Eh, pricepi tu... eu unul n-am de gând să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
odată, că altfel ne trezim că femeia asta care merge alături de tine o să nască Într-o luntre. Oamenii lui chiuiră, iar noi ne traserăm blănurile pe spinare și o luarăm spre țărm, unde erau trase luntrele lor. Era noapte, dar Vindecătorului nu-i păsa. Știa cum să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul de apă doar privind În sus, dacă avea chef. - Dacă n-ați mai fost niciodată În luntre din astea, mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să se uite la lună și la stele, așa că putea să ne treacă brațul de apă doar privind În sus, dacă avea chef. - Dacă n-ați mai fost niciodată În luntre din astea, mai bine Închideți ochii, ne mai sfătui Vindecătorul. Femeia, mai ales! 20. Când am coborât de partea cealaltă a brațului de mare, am simțit că pe Runa o apucaseră durerile facerii. Soarele răsărea dintr-un morman de nori zburătăciți de vânt. Vindecătorul tocmai Își luase bun rămas de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
bine Închideți ochii, ne mai sfătui Vindecătorul. Femeia, mai ales! 20. Când am coborât de partea cealaltă a brațului de mare, am simțit că pe Runa o apucaseră durerile facerii. Soarele răsărea dintr-un morman de nori zburătăciți de vânt. Vindecătorul tocmai Își luase bun rămas de la noi dar, când să urce În luntre, Îmi făcu semn să mă apropii de el. - M-am legat cu jurământ de sânge În fața bătrânilor să nu-ți spun cum ți se termină călătoria. Ceva-ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
era apa și se pricepeau s-o scoată din te miri ce: săpau după ea, o storceau din fructe sau o adunau Înainte de răsărit, din picăturile de rouă adunate peste noapte pe piei Întinse pe pământ. Aban, căpetenia lor, căci Vindecător nu mai aveau de mult, tocmai terminase de Întins bucățile de piele argăsită pe pământul nisipos. Se uită la lună: urcase mai bine de cinci palme - așadar, era trecut de miezul nopții. Aban mai rămase câteva clipe cu ochii pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cinci și Încă patru stele care luceau la un deget deasupra pământului, spre Miazăzi. Și nu scăpa nicicând din ochi Pruncul, Îmi atrase el atenția, ridicând degetul deasupra capului. Stelele astea o să-ți fie Îndeajuns. I-am povestit atunci de Vindecătorul de pe malul celălalt care Își ducea luntrea peste apă uitându-se tot după stele. - Cred că le știe, de acum, mai bine decât mine, căci trebuie să ajungă dintr-un loc, În alt loc. Noi, ce treabă mai avem cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
un țânc, Aban. Îl apucă râsul. - Iar tu ești un țânc mai mare... De ce să mai mergi? Ai văzut că deja aflasem vestea pe care ai venit să ne-o dai. Ai văzut că, deși Aban nu-i os de Vindecător, casa lui te-a primit cu brațele deschise și că mulți dintre oamenii lui vorbesc mai mult decât alte neamuri. Ah, căscă el ochii de parcă tocmai găsise ceva, te gândești că nu toate casele de pe pământurile astea o să te primească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
plecasem la drum pe vremea aceea, cred. Sau te pomenești că Încă nu plecasem? - Nu ți-or fi spus vreo poveste de-a neamului lor? - O poveste cu unul Krog? Hm! Aban crede că mergi degeaba. Aban crede că toți Vindecătorii, acolo unde sunt ei, au aflat vestea. Of, of, Aban mai crede că văzduhul duce zvonul Încoace și Încolo. - Pot eu să fiu sigur că-i așa? Sigur?! - se miră Aban. I-am iscodit mintea. Era un noian de vorbe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nu mai face Împărțeala cuvintelor așa cum poftește Krog. Noi facem la tine mai bine decât Krog. Minos a zis că el nu face ce spus Krog, ci face ce spus Tatăl la bun Început. Că așteptat clipa asta cu toți Vindecătorii. Că ei cine sunt? Iar ei: noi suntem cei care știm. Nu mai e ca pe vremea lui Tatăl. Atunci era Ceața aia. Pentru Ceața aia au fost bune cuvintele lui Tatăl. Acum nu mai e Ceață. Dar Minos: nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vechi. Acum, trebuie unele noi, dar nu cum zice Krog, așa spune Tatăl. Tatăl ne-a spus că nu trebuie făcut ce zice Krog. Dar Minos: de unde știți voi ce zice Tatăl? Iar ei: noi suntem cei care știm. Avem Vindecătorii noștri, unii care Îl aud pe Tatăl din Cer, nu ca Moru ăla care zice că el e Tatăl din Cer. Ei mai zis: voi știți alte vorbe În minte. Voi știți forme: triunghi, pătrat. Noi știm vorbe pentru viscolele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
om șmecher. Cerut la ei răgaz. Mâine vă spun, zis el. M-a chemat. Uite, așa și așa. Spune lui Krog, fiule, că ăștia vor să vorbească fiecare pe limba lui. Spune lui Krog că Moru știe cel mai bine! Vindecătorii ăștia răi vor să nu vorbim În vecii vecilor unii cu alții, că-și pierd ei puterea. Ei știu vorba lui Tatăl și doar ei vor s-o știe, nu și ăilalți. Dar oamenii au prins gustul vorbei și atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
se joace despre cum ne-am Întâlnit cu ei. În clipa aceea, jocul se opri, dar cei ce Îngânau trilul Își continuară tânguiala, privind la noi, Întrebători cumva. Înzorzonatul (aveam să aflu că-l cheamă N’jamo și că era Vindecătorul lor) se uita la mine, la fel de Întrebător, În timp ce oamenii mânjiți cu alb se apropiaseră de noi și ne iscodeau, Îndemnându-ne parcă să le zicem ceva. Iar eu: - Jocul vostru nu merge și mai departe? Izbucniră cu toții În râs și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-i duseră Într-o casă, iar pe Enkim și pe Logon Într-o alta. N’jamo mă bătu pe umăr de parcă ne știam dintotdeauna și Îmi făcu semn să mergem În pădure. Ajunserăm Într-o poiană plină cu țânțari, dar Vindecătorul luă două mâini de praf puturos dintr-o groapă și mă Îndemnă să-mi dau pe trup. La fel făcu și el. Apoi mă Întrebă fără ocolișuri: - Și acum, eu ce să fac, măi Krog? Eu știu tot ce va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Moru mi-a zis că vorbele n-o să ne dea decât case mai mari, focuri mai calde, hrană mai lesnicioasă și haine mai călduroase. Înțelepciune, nu. N’jamo scoase un fel de păcănit și făcu semn că da. Cică toți Vindecătorii știau asta. Cică de-aia ajunseseră să nu mai cadă la Învoială când vorbeau despre ce-i de făcut cu cuvintele. - Jocul Îl știu până la sfârșit, dar te-am mințit puțin, Îmi mai zise el după o vreme. Dar, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]