931 matches
-
a pământului-în secolele XI-XII, secuii s-au convertit la creștinism, în ritul catolic, ca și ungurii. În secolul al XIII-lea, politica regalității în Transilvania de sprijinire a autonomiei teritoriale pe bază etnică și social-nobiliară, pentru a evita primejdia autonomiei voievodatului, s-a răsfrânt și asupra secuilor. Indiciile autonomiei lor teritoriale apar încă de la 1222, când Andrei II amintește de "terra siculorum". Unitățile teritoriale secuiești, "terrae", în secolul al XIII-lea, "sedes" (scaune), în secolele XIV-XV, erau cadrul teritorial al seminției
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1300, a adus modificări în regimul politic al secuilor: comesul lor trece de sub controlul regalității sub cel al voievodului (Ladislau Khan). Dar, la sfârșitul secolului al XIII-lea, autonomia teritorială a secuilor presupunea statutul de stare privilegiată a acestora în cadrul voievodatului. În 1291, la Alba Iulia, în prezența regelui Andrei III, avea loc congregația țării, cu participarea secuilor alături de nobilii unguri, sași și români. În anul următor, 1292, secuii figurează alături de marii dregători ai regatului, împreună cu nobilii, sașii și cumanii, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Jos, Apoldu de Sus. După 1200, regalitatea ungară a depășit linia Oltului și a pătruns în Țara Făgărașului, unde a înființat mănăstirea cisterciană de la Cârța și a instalat aici noi comunități săsești, precum cele de la Avrig, Agnita și Șercaia. Dar voievodatul Țara Făgărașului și-a păstrat autonomia până la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar românii din regiune aveau o cetate la Breaza. 47 În paralel cu autonomiile teritoriale ale nobilimii ungare din Transilvania, constituite în comitate, grupate în "universitas nobilium" și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a păstrat autonomia până la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar românii din regiune aveau o cetate la Breaza. 47 În paralel cu autonomiile teritoriale ale nobilimii ungare din Transilvania, constituite în comitate, grupate în "universitas nobilium" și reprezentate în congregația voievodatului, s-au dezvoltat autonomiile coloniștilor aduși aici, sași și secui. Începuturile autonomiei săsești datează încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea, la scurt timp după colonizarea lor pe scară largă în sudul și răsăritul Transilvaniei. Evoluția sașilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
D, I, p. 21-24. 35. Istoria Românilor, vol. III, p. 370-374; A. Lukacs, Țara Făgărașului în evul mediu (sec. XIII-XVI), București, 1999; I. Lupaș, Individualitatea istorică a Transilvaniei, în vol. Studii, conferințe și comunicări istorice, București, 1928, p. 49-72; Idem, Voievodatul Transilvaniei în secolele XII-XIII, în AARMSI, XVIII, 1936, p. 83-114; I. Moga, Voievodatul Transilvaniei. Fapte și interpretări istorice, în AIIN 1, 1945, p. 55-148; Șt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj, Editura Dacia, 1972; Idem, Contribuții documentare la istoria românilor în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Țara Făgărașului în evul mediu (sec. XIII-XVI), București, 1999; I. Lupaș, Individualitatea istorică a Transilvaniei, în vol. Studii, conferințe și comunicări istorice, București, 1928, p. 49-72; Idem, Voievodatul Transilvaniei în secolele XII-XIII, în AARMSI, XVIII, 1936, p. 83-114; I. Moga, Voievodatul Transilvaniei. Fapte și interpretări istorice, în AIIN 1, 1945, p. 55-148; Șt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj, Editura Dacia, 1972; Idem, Contribuții documentare la istoria românilor în secolele XIII și XIV, Sibiu, 1944;V. Spinei, Informații despre vlahi în izvoarele medievale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvaniei, în vol. Studii, conferințe și comunicări istorice, București, 1928, p. 49-72; Idem, Voievodatul Transilvaniei în secolele XII-XIII, în AARMSI, XVIII, 1936, p. 83-114; I. Moga, Voievodatul Transilvaniei. Fapte și interpretări istorice, în AIIN 1, 1945, p. 55-148; Șt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, Cluj, Editura Dacia, 1972; Idem, Contribuții documentare la istoria românilor în secolele XIII și XIV, Sibiu, 1944;V. Spinei, Informații despre vlahi în izvoarele medievale nordice, în SCIV 24, 1973, 1, p. 57-81 și 2, p. 259-282. Idem, Informații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
turanice, șocul provocat de pecenegi, cumani și mongoli. Astfel, așezarea de la București ce data încă din secolul al XI-lea, ocupa o mare suprafață. În procesul de accelerare a urbanizării, un rol l-au avut factorul politic și cel bisericesc, voievodatele și episcopiile existente au impulsionat viața urbană. Concret, la Curtea de Argeș, încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, luase ființă o curte voievodală, iar în secolul al XIII-lea, aici se afla reședința, prima capitală a Țării Românești. Argeșul oferă un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în spațiul carpato-dunărean în secolele XII-XIII, precum Imperiul cumanilor (nomad), Regatul ungar, Țaratul vlaho-bulgar, Imperiul bizantin. Ca aspect, aceste formațiuni alcătuiau elementele unui adevărat mozaic politic românesc, conturat în nordul Dunării. Formele tradiționale predominante de organizare politică erau cnezatul și voievodatul. Cnezatul-țară este potențarea politică a stăpânirii pământului cu titlul feudal. Cnezatul, în forma sa cea mai evoluată, era puterea politică exercitată asupra unei grupări de sate (uniuni de obști), în cadrul unor regiuni delimitate natural (câmpii, văile râurilor, păduri). La rândul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este potențarea politică a stăpânirii pământului cu titlul feudal. Cnezatul, în forma sa cea mai evoluată, era puterea politică exercitată asupra unei grupări de sate (uniuni de obști), în cadrul unor regiuni delimitate natural (câmpii, văile râurilor, păduri). La rândul său, voievodatul era o instituție direct politică, superioară cnezatului, rezultat al delegării atributelor de comandament militar superior de către cnejii mai multor cnezate, un fel de asociații militare și politice. În secolul al XIII-lea, cnezatul și voievodatul erau instituții statornicite (aflate) ereditar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
râurilor, păduri). La rândul său, voievodatul era o instituție direct politică, superioară cnezatului, rezultat al delegării atributelor de comandament militar superior de către cnejii mai multor cnezate, un fel de asociații militare și politice. În secolul al XIII-lea, cnezatul și voievodatul erau instituții statornicite (aflate) ereditar în mâinile unor familii puternice, viitoare dinastii. Sub aspect teritorial, cnezatele și voievodatele au cunoscut o evoluție specifică, extindere sau contracție, în funcție de conjunctură. Țările acestea cneziale sau voievodale erau înzestrate cu instituții proprii, aveau o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comandament militar superior de către cnejii mai multor cnezate, un fel de asociații militare și politice. În secolul al XIII-lea, cnezatul și voievodatul erau instituții statornicite (aflate) ereditar în mâinile unor familii puternice, viitoare dinastii. Sub aspect teritorial, cnezatele și voievodatele au cunoscut o evoluție specifică, extindere sau contracție, în funcție de conjunctură. Țările acestea cneziale sau voievodale erau înzestrate cu instituții proprii, aveau o organizare politică, militară și bisericească. De pildă, un izvor bizantin (Ioan Stavrakios) vorbește despre luptele dintre vlaho-bulgari și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în aria de dominație a regatului ungar, în diversele formațiuni teritorial-politice ale acestora. Expansiunea rapidă a regatului ungar în teritoriile extra-carpatice, ca și noua politică antiortodoxă, urmată după 1204, au pus într-o situație primejdioasă entitățile politice românești, cnezatele și voievodatele, precum și structurile lor bisericești. Astfel dintr-o scrisoare târzie (25 iulie 1377) a papei Grigore XI către arhiepiscopul de Calocea aflăm despre preluarea cu forța a castrului (cetății) și domeniului românesc de la Medieș-Satu Mare, care au fost preluate "din mâinile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Severinului. Dar, pe la 1260, cavalerii Sf. Ioan părăsiseră deja Severinul, după ce au lăsat urme neșterse până azi.30 Din textul Diplomei ioaniților (1247) distingem două mari formațiuni teritorial-politice în spațiul pus sub autoritatea Ordinului: Țara Severinului, până la Olt, alcătuită din voievodat și cnezate, și Cumania, aflată la est de Olt, în Muntenia. La apus de Olt, figurau cnezatele lui Ioan și Farcaș, apoi "țara cnezatului voievodului Litovoi", recunoscută ca aparținând românilor și care includea și Țara Hațegului, aflată dincolo de munți. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să fie fortificată cu "castre" și "întărituri", cu participarea regelui și a cavalerilor cruciați. La răsărit de Olt, excepția o constituia "țara lui Seneslau, voievodul românilor", lăsată acestora așa cum era (de sine-stătătoare), ca și "țara lui Litovoi" de dincolo de Olt. Voievodatul lui Seneslau, entitate politică autonomă, era îndatorat să participe cu forțele sale militare la acțiunile ofensive și defensive ale Ordinului. Aici, într-un teritoriu aflat departe de Ungaria, în noile condiții ale dominației mongole, după 1241, concentrarea puterii formațiunilor românești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Țara Severinului până la sfârșitul secolului (1290), în ciuda rezistenței forțelor politice românești. În același timp, regalitatea ungară a urmărit, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, să fragmenteze autonomiile politice românești: ea a rupt Țara Oltului (Făgărașului) de voievodatul lui Seneslau, iar Țara Hațegului de voievodatul lui Litovoi. Această tendință se constată și la sud de Carpați, cele două voievodate autonome ale românilor au fost separate, ca statut, de alte cnezate și voievodate ale acestora, în timp ce episcopiile românilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în ciuda rezistenței forțelor politice românești. În același timp, regalitatea ungară a urmărit, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, să fragmenteze autonomiile politice românești: ea a rupt Țara Oltului (Făgărașului) de voievodatul lui Seneslau, iar Țara Hațegului de voievodatul lui Litovoi. Această tendință se constată și la sud de Carpați, cele două voievodate autonome ale românilor au fost separate, ca statut, de alte cnezate și voievodate ale acestora, în timp ce episcopiile românilor din nou înființata dioceză a cumanilor erau suprimate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
luat prizonier, este repus în drepturile sale de voievod, prin achitarea "tributului" mărit ca vasal. Răscoala antiungară a familiei voievodului Litovoi urmărea înlăturarea dominației arpadiene și luarea în stăpânire a unui teritoriu din părțile Oltului, ceea ce denotă forța militară a voievodatului său aflat în luptă cu oastea regatului. Efortul de recuperare a regilor unguri, desfășurat după 1241, nu s-a limitat la Țara Severinului, ci includea și aria episcopiei cumanilor. Papa Nicolae III, cf. doc. din 7 octombrie 1278, încerca să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rutenii aflându-se în conflict cu românii (blaci)...", referirea este la românii din Maramureș sau la cei din nordul Moldovei, teritorii ce se aflau încă în aria de hegemonie a cnezatului Haliciului. Deducem că ar putea fi vorba de un voievodat românesc în nordul Moldovei, care dispunea de.o forță militară însemnată; românii au acționat în convergență de interese cu regatul ungar și nu este o întâmplare că viitorul stat, Moldova, s-a născut în nord-vestul regiunii sub suzeranitate maghiară. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este o întâmplare că viitorul stat, Moldova, s-a născut în nord-vestul regiunii sub suzeranitate maghiară. Dar forța politică și militară ce avea să oprească, definitiv, expansiunea ungară în regiunea extracarpatică s-a închegat la est de Olt, în teritoriile voievodatului lui Seneslau, situate în Cumania unde, după 1241, regatul arpadian nu și-a mai putut restaura vechea dominație.31 Cruciadele și românii P. P. Panaitescu este poate singurul istoric român care face referire la consecințele cruciatelor asupra istoriei noastre medievale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIII-lea, București, 1927; Idem, Recherches sur Vicina et Cetatea Albă, București, 1935; N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe, București, 1899. 34. P.P. Panaitescu, op. cit., p. 273-278. CAPITOLUL XII ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI Trecerea de la "țară" (voievodat) la stat Perioada din ajunul întemeierii statelor medievale este caracterizată prin trecerea de la formațiuni politice regionale ("țări", voievodate) la state medievale organizate și stabile. Fondarea statelor medievale, la români, este rezultatul unui proces unic, desfășurat pe parcursul mai multor secole. Întemeierea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
asupra Chiliei și Cetății Albe, București, 1899. 34. P.P. Panaitescu, op. cit., p. 273-278. CAPITOLUL XII ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEȘTI Trecerea de la "țară" (voievodat) la stat Perioada din ajunul întemeierii statelor medievale este caracterizată prin trecerea de la formațiuni politice regionale ("țări", voievodate) la state medievale organizate și stabile. Fondarea statelor medievale, la români, este rezultatul unui proces unic, desfășurat pe parcursul mai multor secole. Întemeierea statelor presupune o evoluție internă a populației, a regiunilor românești locale, transformarea economică și socială a locuitorilor de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rezultatul unui proces unic, desfășurat pe parcursul mai multor secole. Întemeierea statelor presupune o evoluție internă a populației, a regiunilor românești locale, transformarea economică și socială a locuitorilor de la sud și est de Carpați, care au trecut de la viața de "țară" (voievodat) la cea de stat. Explicarea întemeierii celor două state românești prin desprinderea de regatul Ungariei, de suzeranitatea acesteia (cf. A. D. Xenopol), prin abandonarea statului de vasalitate sau, în cazul Țării Românești, afirmația că aceasta s-a constituit prin despărțirea de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care admitea descălecatul, afirma: "Moldova exista ca țară, înainte de a ființa ca stat"! Temelia era veche, organică, chiar dacă vârful ierarhiei politice putea fi slav sau turanic, se putea numi Bogdan sau Negru. Ajunse în punctul maxim al evoluției (maturității) lor, voievodatele s-au întrunit în stat. Constituirea statului medieval românesc a fost precedată de alcătuirea clasei stăpânitoare (suprapuse). În urma diferențierii din obștile libere țărănești, începând cu secoul al X-lea, fruntașii acestora s-au constituit treptat într-o pătură suprapusă privilegiată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cneji, juzi, judeci, prezenți deopotrivă în cele trei țări române, stăpâni ai satelor, alcătuiesc aristocrația prestatală-întemeierea formațiunilor statale medievale este opera cnejilor, fruntași ai pământului. Reunirea satelor cneziale, ca și confederațiile de sate libere stau la baza întemeierii statului medieval. Voievodatele ("țările") se alcătuiesc pe baza unor unități geografice naturale, dar și pe temeiul unor înrudiri de sânge, cf. Panaitescu. Satele constituite prin roire se consideră înrudite, iar ținutul întreg este legat printr-o înrudire de sânge. Aceste organisme social-politice se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]