1,324 matches
-
nu mă mai placi și uite, am avut ghinion. Am venit de la servicu în halul în care mă vezi. — Îmi placi mai mult ca niciodată. Înțelegi? Cu cât ești mai naturală, cu atât ești mai atrăgătoare. — Hai nu mă mai vrăji, spune-mi cum a fost în Africa. — M-am acomodat din mers, cum s-ar spune. — Unde ai fost tu? — În Guineea. Pe unde vine asta? în partea occidentală a Africii, pe coasta Atlanticului, nu? — Da! Este învecinată cu Senegal
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Știi că mamei Zina și tatălui Sebi le descântam? Nu te cred. — Vrei să spui că nu știu descânta? Am trăit atâta timp în șatră. Cum să nu fi știut? Dacă vrei îți fac și vrăji, glumește Teofana. — M-ai vrăjit până peste cap. Ce vrăji să-mi mai faci?o strânge cu drag de obraji și-o sărută Cezar. Foarte bine. Dacă avem un vraci în casă, nu vom mai cheltui banii cu medicii. Îți bați tu joc, dar să
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
tatălui Sebi le descântam? Nu te cred. — Vrei să spui că nu știu descânta? Am trăit atâta timp în șatră. Cum să nu fi știut? Dacă vrei îți fac și vrăji, glumește Teofana. — M-ai vrăjit până peste cap. Ce vrăji să-mi mai faci?o strânge cu drag de obraji și-o sărută Cezar. Foarte bine. Dacă avem un vraci în casă, nu vom mai cheltui banii cu medicii. Îți bați tu joc, dar să nu mă pui la încercare
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
în dreapta și scutit de povara de a asuda, privea și el cu obidă și cu oleacă de scârbă, în fundul gol al paharului propriu. Încă un tur și terminăm resursele! Lefteri-lefteri-lefteri, nu? Sportivi! Ei? Și nici n-avem pe cine să vrăjim, să ne-nvârtim de niște leușteni, că de-abia acuma ni s-a deschis și nouă cheful. Neam! Big Sile e tanc! Distonie! Gata! Băiatu' a părăsit scena! L-a luat somnul! Nu mai primește și nici nu mai dă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
într-o neobișnuită postură beligerantă, de atac! Care avu darul neprevăzut, de a-l însufleți și întări pe loc, pe Poet, îndemnându-l pe acesta să-și strângă și să își deschidă ritmic pumnii. Un înger în mijlocul bisericii! își zise, vrăjit de priveliștea pâlpâindă a Arhanghelului înaripat. Doamne! Parc-am fi într-un tablou de Caravaggio... Caravaggio, într-un sanctuar de rit răsăritean?! Extraordinară viziune! Îngerul părea că nici nu se mișcase, luminând continuu clar-obscurul palpabil al scenei, dar acum el
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Herdelea se spăimântă. Îl durea numai închipuirea că va rămâne iarăși singur, cu articolul neterminat, în căutarea frazei de efect. Acuma tot ce nu era Tanța i se părea fără importanță. Nimica-n lume nu poate înlocui încîntarea ce a vrăjit-o prezența ei în odăița năclăită de fumul țigărilor. În clipa aceasta tot rostul și toată înțelepciunea lumii se aflau pentru dânsul în verdele cald al ochilor ei, în glasul blând și șoptit care picura cuvinte misterioase, în corpul fierbinte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rămâneau doar câteva zeci de trupuri, unele zvîrcolindu-se și văitîndu-se, altele înțepenite cum le-a găsit moartea. Lângă șanțul șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus nemișcată, lovită de un glonte în frunte; copilașul în brațele ei moarte plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia nemișcat, vărsând la fiecare horcăit sânge negricios
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doar eu și cu Luci simțeam cu adevărat că se petrece ceva. Iar apoi, în fiecare după-amiază, în patul meu de tortură, priveam norii încremeniți și scânteietori și mă gândeam numai la ce văzusem în noaptea aceea: Mendebilul rătăcind și vrăjind, cu masca de carton peste fața lui pură, prin mizeria canalelor întortocheate, fetide... Vara era pe sfârșite, sau poate veniseră chiar primele zile din septembrie,(căci părinții mei se agitaseră mult să-mi cumpere ghiozdanul și rechizitele pentru primul an
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ca nebunele. Nu știu cine s-a ridicat prima în picioare și-a început să se zbânțuie și să se strâmbe în toate felurile. Am început atunci să jucăm toate, săltând de pe-un picior pe altul, cântând și bătând din palme. Vrăjeam cu mâinile prin aer, ne prindeam în horă în jurul focului și țopăiam până amețeam, săream pe loc, cu ochii închiși și brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai iubesc? Nu; mi se părea că o iubesc, numai atât. Înțelesei pentru a suta oară că mă atrăgea altceva în Maitreyi: iraționalul ei, virginitatea ei barbară și, mai presus de toate, fascinul ei. Îmi lămurii perfect aceasta; că eram vrăjit, nu îndrăgostit. Și, ciudat, înțelegeam nu în ceasurile mele de luciditate, ― multe-puține câte mai aveam ―, ci în clipele din pragul experiențelor decisive, în clipele reale, când începeam să trăiesc. Reflecția nu mi-a relevat niciodată nimic. Pusei mâna pe un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu Paralene, care se cațără cu unsprezece picioare deodată, ca păianjenii, deși are ochii mari, albaștri de domnișoară, și genele atât de lungi încît... - Ne-ai tras o spaimă! îi spuneau mai târziu. Tăceam toți, înlemniserăm, parcă ne-ai fi vrăjit, și nimeni nu îndrăznea să strige la tine, să te oprească. Nici măcar Generăleasa, precizase o dată, mult mai târziu, Antim. Împietrise și ea fermecată. - Dar ce-am spus, Oncle Vania? Ce v-am spus? întrebase atunci, cu aceeași exasperare în glas
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
uverturii se aud În clar obscur, se ghicește jumătate de dirijor agitîndu-se În fosă, unde orchestra Își face de cap, pur și simplu Înțepenești În admirație cînd cortina se ridică, decoruri, costume, lumini, muzică, timp de aproape două ore ești vrăjit, iar la final sopranei Îi tresare bustul plin de patos și pune capul pe o piatră de carton și moare sfîșiată de durere, cu toate piesele expuse. Și tu privești de sus de la balcon șirurile de capete din sală și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se învârtește. Funcționa. Ușa se deschise. Lui Tom aproape nu-i venise a crede că se va întâmpla asemenea minune. Era ca într-un basm, prea frumos ca să fie adevărat. Avusese impresia că un demon sau o zână rea o să vrăjească și o să înțepenească ușa sau poate că avea să se deschidă dezvăluind cine știe ce scenă de groază, o casă pustie sau poate că plină de oameni dușmănoși, tăcuți și apoi se va închide din nou, ireversibil, în urma nefericitului erou. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și el nu avea să-i mai revadă vreodată pe nini unul din ei. Dar cum se putea reîntoarce la viața lui obișnuită, la studii, la ceea ce îi apărea acum drept insipidele plăceri puerile ale lumii studențești din Londra? Era vrăjit. Un scurt răstimp, trăise într-o lume de zâne și de zei. Fusese chemat să împlinească un destin, i se ceruse să înfrunte o mare încercare și, în chip prostesc, nesăbuit, el nu reușise să înțeleagă, să răspundă, să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
drept la George. Acesta îl ridică pe dată și-l luă pe genunchi. Atunci sări și Adam, urmându-l pe Zet, și se așeză pe podea, lângă picioarele lui George. George izbucni în râs. — Poftim! făcu Alex. — Tu... tu îi vrăjești... pe toți, bâigui Brian, înecându-se de furie. — Nu cred că George dorește să fie o persoană obișnuită, spuse Tom. — N-am vrut să spun asta... se apără Gabriel din nou. Și... n-am făcut... ceea ce a spus Brian. — George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tot ce este pe plajă mă atrage puternic. Imi vin așa niște tentații de a părăsi strada, trotuarele, de a-mi arunca rucsacul și hainele de pe mine și de a intra în mare, să mă răcoresc. Imensitatea mării mă vrăjește, plaja mă atrage, ca și înghețata, fructele, răcoritoarele ce le vezi la tot pasul. Salivez, oftez din greu. Incepe bătălia interioară, dar rezist și-mi reamintesc că eu am pornit în pelerinaj și nu la mare, la plajă. Si, încet-încet
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
un semn că oamenii de pe ele sunt oameni ai păcii. Si mai cred că dacă viața clericilor și a laicilor ar străluci mai puternic, precum soarele de deasupra mea, în acest caz cred că mulți dintre cei care acum sunt vrăjiți de lumina soarelui și de apa mării, ar fi atrași în egală măsură de mănăstirea din vecinătate. Lung a mai fost drumul de astăzi, iar mașinile mi-au devenit aproape insuportabile. Să le suporți mereu zgomotul și noxele, mărșăluind prin
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
deja îl văd, trecând peste râul Gave. Alături de pelerini, orașul este plin de magazine cu obiecte religioase, mai ales statui ale fecioarei Maria. In stânga văd castelul Fort, și deși este impresionant acolo sus, pe stâncă, ochii mei sunt vrăjiți de piața mare din fața sanctuarului, în care domină un crucifix și o statuie a Sfintei Fecioare, și sunt apoi multe cruci aduse aici de creștini din diferite țări. Sunt prezente și tablouri cu rugăciunea Tatăl nostru în diferite limbi. Inaintând
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
instinctiv știu bine să o utilizeze. Fotografiile staliniste există pentru a o dovedi; prin ele, chiar existența unui opozant sau a unui fidel căzut în dizgrație era ștearsă. Să rămânem în linia acestor "povești ale unchiului Paul" care ne-au vrăjit copilăria. Un salon al hotelului Lutétia, la începutul anilor '80. "Tot Parisul" intelectual se grăbește la lansarea unei cărți din prestigioasa colecție "Terre humaine", Mémoires de rescapés du camp nazi de Treblinka. Este timpul celebrării. Consens, justificat, asupra ororilor concentraționare
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
reușea din prima clipă s-o recunoască pe Geta... dar nu, iat-o! ea era. Într-o rochie albă, scurtă, cu poalele zdrențuite fiindcă, sigur că da, era de fapt o sălbăticiune printre oameni ielele dispuneau de puterea de a vrăji, de a răspândi vrajă, chiar și acolo, pe scenă... N-o văzuse niciodată îmbrăcată sumar, nici măcar la orele de sport, așa că îi vedea pentru prima oară picioarele goale... Și brațul acela care în poza de grup se sprijinea de pardoseală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tot cu gândul la Athos, fuiorul grupului „Prolog“, cu multiple, misterios-paradoxale îngemănări de contrarii (Teofan Cretanul și Klee, Rubliov și Mondrian, Fra Angelico, Van Gogh, Monet și Kandinsky...). Am umblat pe urmele lui Vermeer prin Delft (oraș care m-a vrăjit aproape cât Siena), după Anne Frank în Amsterdam și Hans Memling prin Bruges. Am încasat din plin șocul uluitoarei picturi flamande timpurii (năucit de Petrus Christus, Simon Marmion, Gerard David, Jan Provoost și mai mulți Anonimi!), rătăcind halucinați prin „Groeningemuseum
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
fiind vorbareț și mare povestitor și-a explicat ușoara dereglare a mersului fie prin contactul cu un pește spadă în Oceanul Fanteziei, fie prin suflul exploziei unei grenade în primul război mondial, alături de generalul Dragalina, prietenul său. Desigur, pentru ascultătorul vrăjit de povestire faptul că Stoian nu avusese decât trei ani la atacul de la Mărășești, nu conta. Prea era al naibii de frumos. Spuneam că munceam amândoi din răsputeri. Pentru munca deosebită depusă de Steluța, Societatea de Cruce Roșie a României i-a
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
arătător de la cele două mâini. Lavinia a învățat foarte repede simbolul iubirii. De fiecare dată când se întâlneau pe holuri se ,,salutau “ cu acest semn și fața le radia la amândouă. Doamna Irina se gândea adeseori: ,,Doamne, copilul acesta mă vrăjește, mă face să o iubesc nespus de mult. Văd că iubirea mea îi face atât de bine... poate într-o zi va vorbi... Doamne, îndură-te de Lavinia, să poată spune măcar cuvintele esențiale ale vieții!...” După aceste gânduri și
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
foarte convinsă, că învățase asta de la o vrăjitoare din Chios: "Vreau să te silesc să visezi cu mine". Și a continuat pe latinește: Bestarberto corrumpit viscere ejus mulieris. Apoi, a râs satisfăcută: "Acum nu te mai poți împotrivi. Te-am vrăjit". Încă și mai intrigat am fost când a pretins că mă visase înainte de a mă cunoaște. "Cum poți să visezi pe cineva pe care nu l-ai cunoscut?" m-am mirat eu, sincer. S-a uitat la mine lung: "Tu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dintotdeauna. Într-o după-amiază de început de iulie, când veni în vizită la Homestar, Karin îl găsi pe Mark uitându-se la un documentar de călătorii cu un preot blând și anemic, care se învârtea șontâcăind prin Toscana. Mark era vrăjit, de parcă ar fi dat peste cea mai extraordinară emisiune de tip reality. O salută pe Karin, surescitat. —Băi, frate. Uită-te la locul ăsta! Incredibil. Oamenii trăiesc acolo de milioane de ani. Iar pietrele sunt chiar și mai vechi. Karin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]