1,491 matches
-
o dată, precum un alpinist căzut. A îndreptat Trandafirul spre Thera și l-am prins amândoi cu mâinile. Eu nu am Călătorit! Oricât am încercat, nu am putut folosi Trandafirul. E un fel de paralizie a minții. Mă izolează de acel vuiet insidios - dar mă izolează și de nenumăratele universuri pe care încă nu le-am văzut. Acum insula Calf este tot ce am. Și ce moștenire sumbră e ea! Voi fi scurt, altminteri voi deveni sentimental. Grimus a folosit pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de o mașinărie. Soldați, polițiști, actori, vânători, curve, bețivani, pierde-vară, filozofi, îngrijitori, nătărăi, artizani, fermieri, vânzători de pantofi, artiști, toți uniți prin neputința lor comună de a face față lumii în care și-au impus să trăiască. Mai ales că vuietul se intensifică, zic ei. Eu nu pot să-l aud. Pe unii i-a scos din minți. A dus la ceea ce ei numesc acum Calea aleasă de K. Calea lui Gribb. Gribb și doamna Gribb, care au sosit de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
stoluri și zburau în sus, către vârful muntelui. Vultur-în-Zbor trebuia să-și ferească deseori fața de bătăile unor aripi întinse. Aruncă o privire în spate, către Media. în ochii ei se citea frica, dar femeia se strădui să zâmbească. Iar vuietul îl înconjură în continuare, devenit acum tare și pătrunzător, dar minunile care-i înconjurau le atrăgeau mult mai mult atenția. în cele din urmă ajunseră aproape de vârf. Prepelicarul păstrase o tăcere ostilă pe tot timpul urcușului, dar acum o rupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Acum Prepelicarul se retrăgea, îndreptându-se spre mica ei carapace. Vultur-în-Zbor strigă în urma ei: — Unde e Grimus? Așteaptă, îi spuse ea și închise ușa. Indianul auzi sunetul scos de un zăvor închis. Zgomote. Un șir de zgomote neobișnuite și tulburătoare. Vuietul, asurzitoarea sporovăială pestriță a păsărilor și scârțâitul. — Ți-e bine? întrebă el. Media era întinsă pe pat, acoperindu-și urechile cu mâinile, și se străduia să țină la distanță această lume nouă și înfricoșătoare. E o femeie plină de energie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ești o proastă neîndemânatică. — Da, Grimus, a răspuns ea. Vultur-în-Zbor și-a înăbușit o izbucnire de mânie, amintindu-și sfatul lui Virgil: Așteaptă momentul potrivit. Hipnotizarea Mediei a fost un succes total. Sugestia post-hipnotică i-a îndepărtat complet din minte vuietul. Vultur-în-Zbor s-a înveselit puțin, apoi s-a gândit: Mă întreb câtă hipnoză a folosit asupra Prepelicarului? Media dormea. Prepelicarul stătea ascunsă în camerele ei. Grimus și Vultur-în-Zbor stăteau în Camera Păsărilor, printre picturi și zburătoare împăiate sau adormite. — Pașnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
putut și când au ieșit, colecția secretă a lui Grimus zăcea țăndări în jurul piedestalelor - rămășițele unei Călătorii de-o viață. Cristalele au fost sparte sparte. Ochiul Ion călcat în picioare și zdrobit. Deodată, pe când ieșeau în lumina cețoasă a zorilor, vuietul a încetat. Brusc și fără veste. Pur și simplu nu se mai auzea. Flann O’Toole îl privea pe Grimus, așa că a văzut cum fața i se lungea, a văzut privirea plină de groază din ochii înnegriți, a văzut epuizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zbura în cercuri, păsări gureșe care se agitau și țipau, rostindu-i epitaful. De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea ghemuită la capătul treptelor și rămase nemișcată atunci când cei trei oameni ajunseră în dreptul ei. Ei au trecut pe lângă ea fără să vorbească. Femeia în văluri negre ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nicăieri, spuse. Trandafirul a fost spart, îi explică Virgil Jones. — Ce vrei să spui? — Vreau să spun că Vultur-în-Zbor a reușit. Extraordinar! Nicholas Deggle se repezi înspre pădure. Ceva mai târziu se întoarse, plin de mirare. — Nu se mai aude vuietul, spuse el. Nici un pic. Putem urca în K. — Eu mă duc pe plajă, spuse Virgil Jones. Domnului Virgil Jones, un om lipsit de prieteni și cu o limbă cam prea mare ca să-i încapă bine în gură, îi plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta...În orășelul ăsta , unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv...dar încă având motiv... și ce motiv, Fănică...Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!... Și eu , Fănică, în timpul ăsta, ce să fac? Să mor? Să mor dacă voiești... pentru că după asta nu o să mai pot trăi”. Zoe poate părea o victimă, nimic din cele spuse mai sus nu este
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
în ochi, în timp ce alți doi lacomi se sfâșiau într-o încăierare corp la corp, dezgustătoare, și încă alte creaturi, cu căpățână de capră, coamă de leu, beregată de panteră, prinse într-o pădure de flăcări din care părea că auzi vuietul focului. Și în jurul lor, amestecate cu ele, deasupra lor și dedesubtul picioarelor lor, alte chipuri și alte membre, un bărbat și o femeie care se trăgeau de păr, două vipere care sugeau ochii unui condamnat (...) și toate animalele din bestiarul
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Zvârcolindu-se, Noimann continua să Îngâne fără șir: „Prin urmare, posedăm instinct...” „Îhâm, Îhâm”, murmura cu o voce din ce În ce mai mieroasă Îngrămădirea de cârpe ce se răsucea sub el. Și când medicul avu impresia că toată aventura sa luase sfârșit, un vuiet asurzitor se rostogoli prin Încăpere, după care cămașa de noapte, pe care o strivea cu abdomenul lui, se Înălță În aer, agățându-se cu brațele de becul de tavan. O flacără albăstruie brăzdă În lung și-n lat tavanul, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
platou, a unei mingi de fotbal, Înălțându-se În aer, după care se spărgeau În bucăți, picând cu zgomot pe parchet. O mulțime de chipuri umflate, cu trăsături schimonosite, se roteau Într-un vârtej În jurul capului lui Noimann, emanând un vuiet Înfundat, care-i punea la grea Încercare timpanele. Nu era prea plăcut să-ți vezi propriile tale fețe multiplicate În zeci de exemplare, apropiindu-se și Îndepărtându-se ca un ecou de fața ta reală, alcătuită din carne, sânge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fruntea, dar a lovit în zadar și a fost cuprins de rușine, crezând că lovise slab; el nu știa că pielea acestui animal era atât de tare, încât, nici cea mai ascuțită sabien-arfiputut-ostrăpunge. Sabia s-a abătut din nou cu vuiet asupra calului, și, sălbaticul armăsar o simți, plecând capul sub lovitură, dar în clipa următoare s-a repezit asupra dușmanului său, cu atâta furie, încât păgânul căzu neînsuflețit la pământ. Rinaldo văzându-l pe Isolier doborât, s-a repezit asupra
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
te-a putut încătușa în aceste lanțuri? Angelica a izbucnit într-un torent de lacrimi care a fost la început singurul ei răspuns; apoi, cu glas tremurător ea i-a dezvăluit înfricoșătorul destin ce o aștepta. În vreme ce vorbea astfel , un vuiet grozav s-a stârnit departe în largul mării. Uriașul monstru nu a întârziat să se arate, cu o parte de trup ieșind deasupra valurilor, iar cealaltă parte rămânând sub apă. Angelica, aproape moartă de frică, a scos un strigăt de
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pin cu rădăcini cu tot din pământ. Stejari, fagi, ațari și tot ce întâlnea în cale aveau aceeași soartă. Bătrâna pădure deveni pustie ca malurile unei bălți unde păstorul a smuls tufișurile pentru a-și întinde lațurile. Păstorii auzind mare vuiet, duduieli și trăsnete în pădure și-au lăsat turmele și au dat fuga în pădure să vadă ce se întâmpla. Nenorocul sau păcatele lor le-a călăuzit pașii într-acolo. Văzând starea de furie în care contele se afla și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
diavolul roșu sunt tămâie și smirnă care arde neîncetat, sunt altarul lui Dumnezeu. Rămași acolo, în munți, neștiuți de nimeni, sunt prohodiți doar de susurul izvoarelor și de tremurul frunzelor. Luptătorii din munți și cei căzuți acolo au reînviat pururi vuietul de altădată al codrilor, au reînviat morminte și au deschis altele noi. Au reînviat zăcămintele de vitejie ale străbunilor noștri, dangăt de clopot, chemare sfântă, au doborât primejdii și au reaprins nădejdi mistuite de prigonitori. Acolo, în munți, pieptul lor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
că a fost o țară, Cu holde de-aur și cer fermecat, Cu freamăt de codru și cântec de ape, Cu sfinte troițe la uliți de sat. Erau cosânzene cu bucle de lună; Prin crânguri haiducii de fier viforoși, Și vuiet de bucium și lacrimi de doină, Sihastre altare și cruci de strămoși. Și-n țara aceea de vremi îngropată, Vegheau voievozii pe-ntinsele zări: Ștefan la Suceava, Mihai înspre Turda, La Olt, Domnul Tudor si vajnici străjeri. Mai spune legenda
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
Îmi era scris să rămân credincios coșmarului meu preferat (Joseph Conrad, Inima întunericului) PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA PRIMA PARTE Contracurenți roșii PAGINĂ NOUĂ, PE DREAPTA CAPITOLUL UNU Torentele de ploaie începură să cadă cu puțin timp înainte de miezul nopții, înecând vuietul claxoanelor și gălăgia infernală care semnalau de regulă Anul Nou pe Strip, artera centrală a orașului, 1950 sosind anunțat de scrâșnetul frânelor și de nervii ambuteiajului. La 12:03 o tamponare la care participaseră patru vehicule avea ca rezultat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
întoarse gâfâind. Îl aștepta o mașină. Un sedan alb, ultimul model. Buzz lovi cu piciorul un teanc de bani, care ateriză pe o monogramă brodată pe mâneca mortului: „F.G.” — Beverly Hills Federal. De-acolo a retras Loftis banii? — De-acolo. Vuiet de sirene în depărtare. Buzz le făcu cu mâna verzișorilor. — Loftis, Claire, ucigașul... Ce zici? — Hai la ei acasă. Înainte ca cei de la LASD să ne întrebe ce... Buzz zise: — Mașini separate. Și decolă cât putu de repede. *** Mal ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
spahii Înapoi, la pod, și zdrobise două din cele cinci regimente de ieniceri. Lupta se echilibrase. Pedestrimea lupta bine. Răzeșii țineau În piept un front de peste zece mii de ieniceri. Dar, deodată, ceva se Întâmplă. Din spatele liniilor turcești se auzi un vuiet care se transformă Într-o serie de bubuituri. - Artileria... spuse Ștefan. Au reușit să stabilizeze tunurile. Dar nu știu unde să tragă. - Răspundem cu artileria? Întrebă comisul Groza care se afla, cu ultimele rezerve de două mii de călăreți, În preajma domnitorului. - Nu! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sus de clipă, spre Timp, Ștefan ridică spada, cu mânerul În sus, așa cum făcuse la Baia și la Lipnic și În celelalte bătălii. Brațul i se Întinse, iar spada desenă, pe cerul iernii, semnul crucii. -VICTORIEEEEE! Strigătul crescu, asemeni unui vuiet, asemeni acelei furtuni pe care voievodul voise s-o stârnească dacă ar fi fost el Însuși Dumnezeul lumilor. Asemeni furtunii pe care, cu puterile lui și ale Întregii țări, o stârnise cu adevărat. Imperiul fusese oprit aici. Nici un pas mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sabia Într-o teacă pusă la spate, asemeni unui arc. Are douăzeci sau douăzeci și unu de ani. Fața albă, părul lung, adunat Într-o coadă la spate. Ochii albaștri. Vorbește limba mongolă. Amir rămase nemișcat, dar simțea cum Îl acoperă un vuiet uriaș, ca o cascadă. Încercase să uite previziunea lui Anda. Încercase să uite de portret, de Nogodar, de iarna din munții Caucaz și de călătoria spre Mongolia. Și acum totul revenea, cu o forță căreia nu credea să-i facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
făcură același gest, În secunda următoare. La un semn al căpitanului, Întoarseră caii și porniră, Încet, spre crestele munților. Nici unul din ei nu se Întoarse. Ștefan Îi privi dispărând printre trunchiurile brazilor pănă când liniștea se Înstăpâni asupra pădurii. Ascultă vuietul abia auzit al celor mai drepți arbori ai pământului. Respiră aerul curat, mirosind a rășină și a pământ reavăn. Era, pentru prima oară după foarte mult timp, singur. Asta Îi amintea de copilărie, când hălăduia prin codrii de pe valea Trotușului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
țări. Și cea mai sfântă. Eliberarea!! Ultimele cuvinte fuseseră rostite pe un ton mai ridicat, așa cum era obiceiul domnitorului când anunța o decizie crucială În sfatul domnesc. Cuvântul „eliberarea” străbătu poiana și pluti deasupra pădurilor Încremenite În așteptare, până când un vuiet veni de pretutindeni, ca un răspuns la o Întrebare care nu fusese rostită. Întrebarea aceea era: „Sunteți gata să jertfiți tot ce mai aveți pentru acest vis?” Iar răspunsul venea ca un râu de munte, Învolburat, sărind peste pietre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
porunci șeful grupului. Luminăția sa așteaptă prizonierul! Alexandru Își dădu seama că nimeni nu-și imagina că știe limba turcă. Așadar, Mahomed Îl aștepta. De aceea fusese lăsat În viață. Achingiul mai spuse ceva, dar cuvintele se auzeau din ce În ce mai greu. Vuietul furtunii acoperea totul, iar puterea vântului speria caii, care refuzau să mai Înainteze. Vântul bătea exact din fața turcilor, ajutând În schimb cavalerii Ordinului scutului și spadei În șarja lor nebună de salvare a lui Alexandru. În urma lor porniră și călăreții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]