943 matches
-
s-a oprit trei zile între 26 și 28 iunie pentru a-și „repara armele” și a aștepta niște ultime întăriri din Cumberland și Westmoreland. La 30 iunie, el a sosit la garnizoana regalistă de la Castelul Knaresborough, la nord-vest de York. Aliații știau că Rupert se apropie și sperau că întăririle venite din Midlands sub comanda lui Sir John Meldrum și a earlului de Denbigh ar putea înlătura amenințarea, dar au aflat în scurt timp că forțele lor nu pot interveni
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
apropie și sperau că întăririle venite din Midlands sub comanda lui Sir John Meldrum și a earlului de Denbigh ar putea înlătura amenințarea, dar au aflat în scurt timp că forțele lor nu pot interveni la timp. Armatele aliate din jurul Yorkului erau despărțite între ele de râuri, iar dacă Rupert le-ar fi atacat liniile de asediu, ar fi putut distruge armatele una câte una, fără ca celelalte să poată interveni. De aceea, asediul a fost abandonat în noaptea de 30 iunie
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
pe care Rupert îl plasase între el și armatele inamice. În aceeași zi, forțele sale au învins dragonii earlului de Manchester, care fuseseră lăsați să păzească un pod de vase peste Ouse în dreptul satului Poppleton la câțiva kilometri nord de York. Aceasta era singura trecere disponibilă aliaților în amonte de un alt pod de vase de la Acaster Malbis sud de York, iar capturarea sa a împiedicat armatele aliate să mai treacă râul Ouse și să-l atace pe Rupert. Alți călăreți
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Manchester, care fuseseră lăsați să păzească un pod de vase peste Ouse în dreptul satului Poppleton la câțiva kilometri nord de York. Aceasta era singura trecere disponibilă aliaților în amonte de un alt pod de vase de la Acaster Malbis sud de York, iar capturarea sa a împiedicat armatele aliate să mai treacă râul Ouse și să-l atace pe Rupert. Alți călăreți ai lui Rupert au sosit la York și au făcut joncțiunea cu garnizoana. Odată Yorkul despresurat, Newcastle i-a trimis
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
în amonte de un alt pod de vase de la Acaster Malbis sud de York, iar capturarea sa a împiedicat armatele aliate să mai treacă râul Ouse și să-l atace pe Rupert. Alți călăreți ai lui Rupert au sosit la York și au făcut joncțiunea cu garnizoana. Odată Yorkul despresurat, Newcastle i-a trimis lui Rupert o scrisoare lingușitoare de bun venit și de felicitare. Rupert a răspuns prin Goring, cerându-i lui Newcastle să vină cu forțele sale în ajutorul
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
de la Acaster Malbis sud de York, iar capturarea sa a împiedicat armatele aliate să mai treacă râul Ouse și să-l atace pe Rupert. Alți călăreți ai lui Rupert au sosit la York și au făcut joncțiunea cu garnizoana. Odată Yorkul despresurat, Newcastle i-a trimis lui Rupert o scrisoare lingușitoare de bun venit și de felicitare. Rupert a răspuns prin Goring, cerându-i lui Newcastle să vină cu forțele sale în ajutorul lui Rupert în următoarea dimineață. Aflând că inamicul
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a declamat că este prea târziu pentru o asemenea manevră. Armata regalistă s-a pregătit să se cantoneze pentru noapte, în apropierea armatelor aliate. Covenantiștii și parlamentariștii au ocupat dealul Marston, o culme joasă dar proeminentă în întinsa vâlcea a Yorkului, între satele Long Marston și Tockwith. Ei aveau avantajul altitudinii, dar lanurile de porumb care se întindeau între cele două sate le stânjeneau desfășurarea. La un moment dat, regaliștii au încercat să ocupe o crescătorie de iepuri aflată la vest
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
parlamentariști, Rupert și-a păstrat o rezervă de 600 de călăreți, inclusiv trupele sale de elită "Lifeguard of Horse", sub comanda sa personală. Această rezervă s-a situat în spatele centrului. Desfășurarea forțelor regaliste a fost prelungită de întârzierea garnizoanei din York, și abia seara târziu regaliștii au ocupat toate pozițiile. O serie de averse de ploaie și descurajarea lui Newcastle și Eythin l-au convins pe Rupert să-și amâne atacul până a doua zi. Dinspre pozițiile armatei aliate, se auzeau
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
un șanț. S-a sugerat că aceasta ar fi fost White Sike Close, în spatele poziției inițiale a regaliștilor, dar cel mai probabil este vorba de Fox Covert, de la nord de Long Marston, 1,6 km pe calea de retragere către York. Whitecoats au refuzat să se predea și au respins șarjele constante de cavalerie, până când au fost aduși pedestrași și dragoni să le rupă rândurile. Ultimii 30 de supraviețuitori s-au predat. Aproximativ 4.000 de soldați regaliști au murit, mulți
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
el pe nume Valentine Walton, în care a descris pe scurt bătălia și l-a informat pe acesta de moartea fiului său și de ultimele sale cuvinte. Noaptea târziu, generalii regaliști au ajuns la York, împreună cu numeroși soldați împrăștiați. Guvernatorul Yorkului, Sir Thomas Glemham, i-a lăsat să intre doar pe cei ce făceau parte din garnizoană (adică doar câțiva ofițeri care participaseră la luptă ca voluntari), de teamă că parlamentariștii ar putea pătrunde în oraș pe urmele regaliștilor. Numeroși fugari
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
câteva sute de infanteriști cărora le-a dat din caii rămași liberi. El considera că, decât să încerce să recâștige avantajul regalist în nord, mai degrabă trebuie să se întoarcă în sud și să i se alăture regelui. Plecând din York prin Monk Bar în partea de nord-est, a traversat înapoi Peninii, ocolind pe la Richmond ca să nu fie prins. Goring, care-l însoțise până atunci, a plecat spre Scoția pentru a-i ajuta pe regaliștii de acolo, conduși de Montrose. Odată cu
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
a-i ajuta pe regaliștii de acolo, conduși de Montrose. Odată cu plecarea lui Newcastle și a lui Rupert, regaliștii au abandonat practic nordul. Aliații victorioși s-au regrupat, deși prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei. Odată ce armata aliată a fost readunată, ei au reluat asediul Yorkului. În urma acordului că soldații scoțieni nu vor fi cantonați în oraș
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
prea încept pentru a-l intercepta pe Rupert la plecarea din York. Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei. Odată ce armata aliată a fost readunată, ei au reluat asediul Yorkului. În urma acordului că soldații scoțieni nu vor fi cantonați în oraș, garnizoana a capitulat condiționat la 16 iulie. Armata aliată s-a împrăștiat și ea în scurt timp. Leven și-a dus soldații în nord să asedieze orașele Newcastle upon
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
fost fericit să lase Monaco-ul să fie guvernat de alții, mai ales de un tutore. Una din rarele vizite ale lui Honoré al III-lea la palat a fost în 1767, cănd boală l-a forțat pe Edward, duce de York, să se oprească la Monaco. Bolnavului duce i-a fost dat un dormitor în care a murit imediat. Până la acea dată, camera a fost cunoscută că și camera York. Honoré al III-lea a fost succedat de fiul său Honoré
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
Henry nu a făcut nici un efort să capete tronul. După decesul lui Charles în ianuarie 1788, papalitatea nu l-a recunoscut pe Henry ca fiind conducătorul Angliei, Scoției și Irlandei, însă se referea la el numindu-l Cardinalul Duce de York. Și-a petrecut viața în Statele Papale și a avut o carieră lungă în clerul Bisericii Romano Catolice; a devenit decan al Colegiului Cardinalilor și cardinal-episcop de Ostia și Velletri. În tinerețe a fost numit de tatăl său Duce de
Henry Benedict Stuart () [Corola-website/Science/322332_a_323661]
-
muzică într-o singură companie a atras mai multe nume de top la brand, cum ar fi; Andy Moor, BT, Chicane, Dash Berlin, Gabriel & Dresden, Hardwell, Paul Oakenfold, Paul van Dyk, Roger Shah, Markus Schulz, Matt Darey, Max Graham și York. Armada Music în distribuție are peste 25 de diferite sub-mărci reprezentând multe și diferite tipuri ale muzicii electronice.
Armada Music () [Corola-website/Science/329956_a_331285]
-
unde a încheiat pactul cu Haardraade. La începutul lui septembrie 1066, Haardrade a ridicat ancora în Norvegia cu 300 de bărci. Apropiindu-se de coasta Engleză, lor li s-au alăturat navele lui Tostig, astfel ei au navigat împreună până la York. Versiunea lui Orderic spune că Haardrade și Tostig au navigat pe mare din luna August, cu un vânt favorabil, ajungând și debarcând la Yorkshire.
Bătălia de la Fulford () [Corola-website/Science/328168_a_329497]
-
de la New York, mai ales după reacția nefavorabilă a criticii la lucrarea să „Stateside”, Ray hotărî, în cele din urmă, să plece în Franța. „M-au tratat că pe un traficant de droguri”."Dada nu poate trăi la New York. Întreg New Yorkul e dada, si nu poate tolera un rival", a zis. A debarcat la 14 iulie 1921 în portul Le Havre, de unde a aplecat la Paris, fiind întâmpinat de Marcel Duchamp la Gară Saint Lazare.În aceeași seară fu deja prezentat
Man Ray () [Corola-website/Science/328327_a_329656]
-
("Beatrice Elizabeth Mary"; n. 8 august 1988) este fiica cea mare a Prințului Andrew, Duce de York și a lui Sarah, Ducesă de York. Ea este a șaptea persoană și a doua femeie în linia de succesiune la tronul britanic. Beatrice s-a născut la 8 august 1988 la 8:18 pm la spitalul Portland, ca primul copil al Prințului Andrew, Duce de York
Prințesa Beatrice de York () [Corola-website/Science/327632_a_328961]
-
a doua femeie în linia de succesiune la tronul britanic. Beatrice s-a născut la 8 august 1988 la 8:18 pm la spitalul Portland, ca primul copil al Prințului Andrew, Duce de York și a lui Sarah, Ducesă de York. Este al cincilea nepot al reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh. De asemenea, este o verișoară îndepărtată a mătușii ei, Diana, prințesă de Wales. A fost botezată la capela regală a Palatului St. James la 20
Prințesa Beatrice de York () [Corola-website/Science/327632_a_328961]
-
an în fortăreață. În 1715 tunurile de la Dunnottar au fost folosite de iacobiți, în urma acestei revolte mareșalul Keith a fugit în Prusia și i s-au luat toate posesiunile. Bunurile confiscate de la Keith au fost răscumpărate de o companie din York. În 1761 bunurile au fost readuse pentru scurt timp în Scoția pentru a fi vândute 5 ani mai târziu lui Alexander Keith. Dunnottar a fost moștenit în 1852 de Sir Patrick Keith-Murray of Ochtertyre care și-a vândut în 1873
Castelul Dunnottar () [Corola-website/Science/327624_a_328953]
-
Angliei. Iacob a fost tatăl Mariei a II-a a Angliei, a Anei, regina Marii Britanii și a lui Iacob Francisc Stuart. Carol, pe de altă parte, este un strămoș al Prințesei Diana de Wales și a Prințesei Sarah, Ducesă de York. Henrietta Maria a avut o fiică, Henrietta "Minette" Anne Stuart, care s-a căsătorit cu Filip I, Duce de Orléans. Prin această căsătorie, familia Medici sunt strămoșii lui Franz, Duce de Bavaria, moștenitorul Casei de Stuart.
Lucrezia de' Medici () [Corola-website/Science/330564_a_331893]
-
pe fiul noului încoronat, Henric - l-a informat pe rege de conspiratori și cei care au fost găsiți vinovați, au fost executați. Cu toate acestea, căsătoria nepoatei sale cu fiul lui Richard, a consolidat moștenitorii la tron din Casa de York. Henric plănuia să reia războiul cu Franța, însă a fost afectat de problemele financiare, având apoi probleme cu sănătate și înfruntând multe rebeliuni. O invazie scoțiană a fost învinsă în Bătălia de la Hpmildon Hill, ducând la un război lung cu
Casa de Lancaster () [Corola-website/Science/330578_a_331907]
-
un rege slab și vulnerabil. Rivalitățile se terminau adesea în sălile de judecată sau într-o confruntare armată, cum a fost conflictul cu Percy Neville. Scopul comun al războiului din Franța se încheiase, iar vărul lui Henric, Richard, Duce de York, și Richard Neville, al 16-lea Conte de Warwick, au folosit rețelele lor pentru a sfida puterea regală. Henric a devenit punctul central de nemulțumire al oamenilor. Producția agricolă, prețurile, comerțul cu lâna și creditele au căzut în "Marea Criză
Casa de Lancaster () [Corola-website/Science/330578_a_331907]
-
o revoltă într-o încercare de a forța regele să abordeze problemele economice sau să abdice de la tron, însă acesta a reușit să înăbușe revolta. Căsătoria lui Henric cu Margareta de Anjou a stârnit critica lui Richard Plantagenet, Duce de York, deoarece acest lucru includea predarea teritoriului Maine și prelungirea armistițiului cu Franța. York a fost vărul lui Henric prin descendența a doi dintre fii lui Eduard al III-lea: Lionel de Antwerp, Duce de Clarice și Edmund, Duce de York
Casa de Lancaster () [Corola-website/Science/330578_a_331907]