1,973 matches
-
să se simtă, astăzi, acasă în România, se află și gazetăria și gazetarii de odinioară, îndeosebi din anii interbelici. Nicăieri în altă parte ca în efemera pagină a ziarului nu se păstrează spiritul vremilor duse, freamătul oamenilor de atunci, cu zbuciumul, prăbușirile sau înălțările lor. Uneori pilduitoare și pentru ziua de față. Iată de ce semnalăm ca o necesară și așteptată readucere în atenția celor de acum a publicisticii unuia dintre slujitorii dăruiți ai slovei de gazetă din Basarabia interbelică. Slujitor al
Din Lacrima Basarabiei.. by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/11362_a_12687]
-
-mi va permite să-mi împlinesc dorința. Cuvintele îi deveneau pas cu pas tot mai limpezi și părea a vorbi cu ultimele puteri ce-i mai rămăseseră. În mod firesc, trupul său palpită un moment să respire, dar își controlă zbuciumul umerilor și-și ținu respirația, pentru a glăsui în continuare. — Dar... stăpâne... nu credeți, dumneavoastră înșivă, că ați fost ales pentru a vă naște într-o asemenea epocă? Privindu-vă cu atenție, nu pot vedea în dumneavoastră ambiția de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de frustrări a unui bărbat obtuz, e minată de o suită absurdă de îndoieli torturante, de furii iscate din năzăreli, de disperări răvășitoare, rarele clipe de fericire fiind întunecate de umbrele unei suspiciuni ce nu provoacă decât suferință. Tot acest zbucium duce, într-un final melodramatic, la suicidul protagonistei, abia acum iubitul mefient convingându-se de adevărul sentimentelor ei. De aici, remușcări continue și o jelanie care generează o pasabilă, pe alocuri, narațiune. SCRIERI: București-Sakkarah, București, 1913; Schițe-filme, București, 1913; Ierusalim
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288099_a_289428]
-
de oboseală, agonizează cu o îndurerată resemnare într-un peisaj de umbre, în preajma unui țintirim pe care o rece rază selenară îl face să pară, în contururi eterate, o „grădină de sidef”. Reveriile din amurg, doar aparent senine, trădează un zbucium dincolo de care nu-i decât abisul. În consonanță cu aceste respirări de melopee, natura plânge (salcâmii, un mesteacăn „ofticos”), dar alteori, ca pentru a nu speria cu sinistrele solii funerare, ea îmbie la diafane contopiri. În romanța de înfiorate năluciri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
alte procedee figurative folosite prin metoda încercărilor și erorilor. O regulă a acestei secvențe poate fi împletirea fermității cu toleranța la ambiguitate. Pot apărea și riscuri: absolutizarea modelelor tradiționale de căutare; congelarea metodei; autoimpunerea unor restricții iluzorii și altele. După zbuciumul petrecut cu prepararea, se trece la o fază de liniștire sub forma incubației sau a dospirii problemei, plasată acum în planuri mai puțin conștiente, cum sunt cele pe care ni le oferă somnul, visele, reveriile. Faza incubației poate dura minute
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
multiplicarea debordantă a întrebărilor de tipul „Cine sunt?” sau „Cum să mă (re)prezint în lume?”. Opțiunile identitare de tip agresiv, fie că e vorba despre religiozitate, apartenență etnică sau opulență etalată, și opțiunile temperate, petrecute în liniștea asurzitoare a zbuciumului subiectiv, se îmbină, uneori se confruntă și alteori se ignoră, dar toate au o frecvență și o intensitate care indică distanțarea lentă și sigură față de fatalitatea destinului pentru a face loc libertății de a alege propriile strategii ale vieții. Costurile
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
uitare). Noul registru este auster, criptic, existențialist. În Poemele dinaintea tăcerii (1999) și Între pereții de plută sau Moartea după Doclin (1999) se produce o altă schimbare. Discursiv, impetuos, retoric, gingaș, demonstrând temeritate în invenția formală, D. își construiește mental zbuciumul agoniei. Aici este folosit, când sugerat, când direct, decorul camerei de spital, într-un scenariu patetic, vizual. Procesul de descoperire și înțelegere a lumii poeziei conduce la unitatea lăuntrică a tuturor cărților sale de poezie, reținându-i și definindu-i specificul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286808_a_288137]
-
Ciulei, Pintilie, Brook, Grotowski. Pintilie a vrut de două ori să-l distribuie. O dată în Reconstituirea, apoi, în Treplev din Pescărușul. Dincolo de histrionismul lui, de unicitatea talentului său, de amintirea spectacolelor sale, de verbul său puternic, de rătăcirile lui, de zbucium, de bruiaje, de boală, există un mare dar, o șansă care i-a fost dată, care l-a însoțit și nu l-a părăsit nicicînd. Iubirea de oameni. Mă gîndesc la Manea și învăț mereu cîte ceva. Esențial. Ascult și
El condor passa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9893_a_11218]
-
în teatru. Duminică la prînz m-am răsfățat și am zburat ca un fluture cu Faina-Fafocika-Papocika-Fidji. Cuvintele spuse de Rodica Mandache nasc imagini scurte, ca niște flash-uri, de o tensiune aproape insuportabilă. Istoria oamenilor din Georgia se topește în zbuciumul unei familii. Femei cu neliniști, cu vise și neîmpliniri, cu bocete și sexualitate suspendată, înmormîntări trucate, avorturi, nunți amînate, ani și ani care trec prin fața noastră cu tot ce a fost greu și umilitor în comunism, cu tot ce au
Fafocika- Papocika by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6037_a_7362]
-
fiu cu voi amândoi!... și se depărtă de mama ei în fugă. Doina observă că din ochii fetei, ca niște boabe de rouă, se rostogoliră mai multe lacrimi. Intră în farmacie cu aerul unui om răvășit. Paloarea feței ei trăda zbuciumul interior. Evitând cu abilitate privirile întrebătoare se strădui să acopere cât mai bine ceea ce se vedea și cu ochiul liber și începu o nouă zi de muncă. * Seara, când Teo parcă mașina văzu lumină în casă. Îi era frică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Delfi. Tânărul și prietenii săi se retrag; acum intră în scenă Electra, moment dibaci pregătit, căci înainte ca spectatorul să vadă personajul, el auzise vaietele sale disperate de după ziduri; făcându-și apariția, întreaga ei prezență nu este decât durere și zbucium. Face apel la zei să răzbune moartea nedreaptă a tatălui și să pedepsească dragostea nelegiuită. O singură dorință o stăpânește: să vină Oreste, să aducă salvarea; gândul neîmplinirii actului justițiar o umple de revoltă, revoltă îndreptată împotriva zeilor înșiși: „De-
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
dintre ființa umană și destin, asistăm la Sofocle la un proces de laicizare a tragediei: omul e în centrul acțiunii, nu zeii; despre ei se vorbește, îi simțim, însă sub ochii spectatorului se desfășoară acțiunea ființei umane, tragismul reiese din zbuciumul sufletesc al acesteia - de aceea, în timp ce în Choeforele lui Eschil, Electra apare ca personaj secundar, în piesele lui Sofocle și Euripide ea este personaj central, suflet vulcanic ce animă acțiunea. Locul cel mai întins în piesele lui Sofocle revine jocului
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
în existența mea monotonă gustul amar al dragostei stinse; ascultam melodia valurilor, toate curgeau parcă prin mine, iar eu vedeam printre ele pe marinarul plecat în larg, care-și părăsise iubitele, uitậndu-le pentru totdeauna. De aceea, infinitatea mării mă copleșește, zbuciumul ei mă incită, dar față în față cu marea mă regăsesc pe mine însămi de fiecare dată. Valorile în jurul cărora se cristalizează eul meu sunt: individualitatea, dragostea și absolutul. Mă cunosc atật de bine încật la Judecata de Apoi, orice
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
pe Yon, cu noaptea ochilor lui, cu licărul inteligenței lui native, cu dorurile mele cele multe, la ce-aș mai trăi atunci? De aceea, îl caut mereu în noapte, îl caut prin ploaia de vise, ca să-mi ia din suferință. Zbuciumul meu e poate nefiresc, dar uneori el devine chin ceresc pentru că numai în privirile tale mă regăsesc pe mine, Yoane! Mi-ar fi plăcut să te chem tainic în nopțile mele pustii, pậnă cậnd moartea ne va despărți, pậnă cậnd
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Mereu gândesc pozitiv și reflectez la aspectele frumoase ale vieții... (p.194) Sau această închinare adresată Proniei: Mulțumesc Creatorului că mi-a dat mai mult decât am sperat de la viață. Liniștea și prețuirea de care mă bucur sunt tocmai opusele zbuciumului și adversităților care m-au tracasat în anii deplinei mele maturități. Este oare aici o lege dreaptă a compensației? (p.195) Mulțumim, domnule Profesor, și vă mulțumesc din nou cu recunoștință, în nume personal, domnule Diriginte, pentru această continuă lecție
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
pe lume... dumnealui învățător, eu... Acum, după 72 de ani ai mei, multe din trăirile impuse de „vremi” și vremuri înțeleg că sunt asemănătoare. Am trăit experiențe vesele, triste, zguduitoare, la fel. Dumnealui, în plus războaie și răutatea „lingăilor”, cu zbuciumul timpului... Rândurile cărții îți prezintă un om cu deschidere, modest, cu mare experiență profesională, cu dăruire, cu suflet mare, harnic; Nu a lăsat nimic început și nefinisat. Cinste și respect pentru acest OM. Să-i dea Creatorul zile senine, fără
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
eu pe lume, dumnealui „ÎNVĂȚĂTOR”, eu... Acum, după 72 ani ai mei, multe din trăirile impuse de „vremi” și vremuri înțeleg că sunt asemănătoare. Am trăit experiențe: vesele, triste, zguduitoare, la fel... Dumnealui în plus războaie și răutatea „lingăilor”... eu zbuciumul timpului... Rândurile îți prezintă un OM cu deschidere, modest, cu mare experiență profesională, cu dăruire, cu suflet, harnic, nu a lăsat nimic început și nefinalizat. Cinste și respect pentru acest OM. Să-i dea Creatorul zile senine, fără probleme de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
pe lume... dumnealui învățător, eu... Acum, după 72 de ani ai mei, multe din trăirile impuse de „vremi” și vremuri înțeleg că sunt asemănătoare. Am trăit experiențe vesele, triste, zguduitoare, la fel. Dumnealui, în plus războaie și răutatea „lingăilor”, cu zbuciumul timpului... Rândurile cărții îți prezintă un om cu deschidere, modest, cu mare experiență profesională, cu dăruire, cu suflet mare, harnic; Nu a lăsat nimic început și nefinisat. Cinste și respect pentru acest OM. Să-i dea Creatorul zile senine, fără
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
săpat pentru un mormânt proaspăt". Alte scrieri de Eugen Herovanu se succed, pe teme diverse: Dragoste și răzbunare (poem dramatic, 1897, pus în scenă la "Naționalul" ieșean, în 1900 și 1920); Răni vechi (nuvele, 1901); Paria (roman, 1905); Zile de zbucium (1916); Pe marginea epopeei (1919, despre războiul recent); Caiete săptămânale (1936-1937, comentarii felurite); Cartea prieteniei 1938 (eseu); Călătorul romantic, 1938 (memorialistică de călătorie prin Europa); Confidențe și alte câteva lucruri în legătură cu aceasta, 1940 (aforisme); Castele în Spania, 1946 (selecție de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
trosnetul focului ce cuprindea casa, acareturile, grajdurile, se mai auzea nechezatul Înnebunitor al cailor și se simțea mirosul de lemn ars și, iată, Într-adevăr, prin pologul de pânză al căruței, totul se vedea roșu, Însângerat, aprins, un roșu al zbuciumului și al durerii, și al furiei, și al neputinței. Și apoi, totul se Îndepărtă În duduit de copite și În legănat de drum. Copilul simți că pornește cu tot cu căruță, ieșind din curtea plină de fum În noaptea codrilor. Se târî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ciudată, un verzui amestecat cu gri, o nuanță pe care nu văzuse la Adriatica. Sau, cel puțin, nu la mal. Deși era dimineață, cerul rămăsese Întunecat. Ziua nu reușea să pătrundă până la corabia lui Morovan și nici să facă din zbuciumul mării un spectacol În culori deschise. Spuma pe care o forma prova navei despicând valurile nu ajungea la limita albului, ci se oprea parcă pe drum, Într-o nuanță nehotărâtă și tristă de gri. Apropierea iernii pe mare era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
morții și cu gustul dulce-amar al victoriei. Dar tăcerile lor erau diferite. Angelo respira tăcerea sigură de sine, tăcerea puternică și Înțeleaptă venită parcă din istoria peninsulei italice și din gloria unui imperiu apus. Amir era tăcerea unei neliniști și zbuciumul unei așteptări. Era mai tânăr și, parcă, mai trist. Tăcerea lui ascundea infinitul stepelor Asiei și dorul de a trece mai departe, de a lupta cu orizontul mereu Înșelător. Alexandru nu auzi ce vorbeau cei doi și nici nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Trecut-au toate și s-au dus, Din poieni cu flori de aur, Mai văd pajiștea de sus, De lângă palmă cea de faur. Au fost clipe de hotar Cu zbucium și cu frământări, Dar au trecut și astăzi iar, Mă tot întorc în cele zări. Acum, gândind la tot ce-a fost, Te văd strângând, pe deal, o floare Și azi știm drumul, pe de rost, Cu poartă veche la
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93323]
-
Un abecedar bizar... (de purtat în buzunar) (1997), în care, sub aparența jocului, tinde la încifrarea unor „tâlcuri” adânci. În genere, datorită acestor cărți, încadrate de critică postmodernismului, autorul a fost văzut ca un poet al „crizei de ideal”, reflectând zbuciumul stării de tranziție, ori ca un poet al aspirației și al tăgadei, în descendența lui Tudor Arghezi (cu care se înrudește și prin cultivarea unui anumit tip de limbaj). Odată abandonate idealizarea vieții și transfigurarea prozaismului realității în sensul aspirațiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
Aici nu mai este subiect de împrumut și nici forma copiată, ci subiectul este durerea unui popor întreg și forma aceea care se crează în însuși focul acestei dureri.” Dacă scrisorile adresate apusenilor sunt adevărate cronici, în care răzbate întregul zbucium al unui om care se vede părăsit de toți, în schimb, în timpul tratativelor din Pocuția, din anul 1502, ni s-a povestit dialogul pe care domnul l-a avut cu solii poloni. Se remarcă replica promptă, ironia și reproșurile pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]