1,495 matches
-
are replica sa, iar eu îi răspund cu o veselie artificială, astăzi am terminat mai devreme, așa că am venit să te iau și să mâncăm ceva la mall, poate îți cumpărăm și vreo rochiță, nu poți să umbli îmbrăcată în zdrențele astea. Dar veselia mea nu o contaminează, s-a întâmplat ceva, insistă ea, de ce ai terminat mai devreme? Mă privește neîncrezătoare, iar eu spun, nu s-a întâmplat nimic, Anat le-a dus pe fete să vadă bebelușii, așa că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vizibil înfuriată. De obicei împart camera asta cu ea și întotdeauna m-a lăsat să dorm în patul ăsta. A fost mereu mai mult decât înțelegătoare, îmitrântește ea cu tupeu, ca să pricep din tonul ei categoric că mă consideră o zdreanță fără educație, căreia îi scapă sensul altruismului superior al fetițelor de bani gata. Mai bine nici că se putea, așa că am de gând să profit de ocazie. Am eu ac de cojocul tău, dacă te folosești de numele Vanessei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
albeața fuioarelor de fum, iar figurile lor păreau să iasă din acea negură lăptoasă și să reintre În ea, ca și cum ea le-ar fi dat naștere. A existat un moment În care norul a invadat tot centrul pajiștii și câteva zdrențe, care urcau răsucindu-se, ascundeau aproape de tot luna, totuși nu chiar atât cât să Întunece poiana, care rămânea luminată pe margini. Atunci văzurăm o druidesă ieșind din nor și alergând către pădure, urlând, cu brațele Întinse Înainte, Încât am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu horbota iezilor șerpuind peste zările de-acum apuse ale spitalului, când de fapt fleacul plăcerii nu făcea decât să ne-ascută dorința de a susține până la capăt soarele cartierului în vârful unui piept prea îngust pentru spinarea noastră de zdrențe și oase. Suntem împreună Haralambie împreună cu Gheorghe și Clito - fără nici o scânteie de frică pe tăișul nostru călit sub jeturi fine de culoare și sens. Verdele-stins al morții date la maximum. Din clopotnițele negre ale alimentarei pleacă și ies păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nimic! Și doar l-am avertizat, măgarul, să nu-și mai toarne votcă în bere, pe căldură. Asta, chiar că nu se scuză. Individul este, cu alte cuvinte, o pramatie! O secătură! O scursură, sub orice critică! O otreapă! O zdreanță! Un golan! Un jeg! A-ha-ha-hai dreptate, cască și Fratele, vag aprobator. Așa-i Silică. Irecuperabil. Îți bag o inferență? Tot ce nu te omoară, te face dependent! Suntem produșii propriilor slăbiciuni, ai propriilor noastre emoții. Și ai propriilor noastre mistificări
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
domeniile aceluia cu care își găsise nașul și să arunce naibii blestematul de șperaclu. De', când te smucește ața... Te omor cu mâna mea, cățea, boarfă fără căpătâi! Eu mă spetesc, ca un bezmetic, pentru tine, și tu..., tu... Insecto! Zdreanțo! Fufo! ocăra Vierme cu patos, pe când ușa se trântea din balamale, pe urmele zburdalnicului cuplu, Coco și Năică, care se hârjoneau și behăiau excitați, căprește, fugărindu-se la pas și chirăindu-se pe scări, în sus, grăbiți să nu se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
arăt ceva! Într-o odăiță cu o masă de brad și câteva scaune fără spetează, unde avea cancelaria moșiei ― în corpul caselor de argați ― Plata-monu scoase din portofelul umflat o hârțoagă albă și o flutură sub ochii logofătului. ― Vezi tu zdreanță asta, Chirilă?... O vezi bine... Uită-te!... Ei, asta e Babaroaga, băiete! strigă arendașul cu o bucurie exuberantă. Uite asta! Poți să le și spui oamenilor, ca să știe și să nu-și mai bată picioarele de pomană pe la curte! ― S-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
limbile de flăcări țâșneau, se zvârcoleau, se împleteau neîncetat, ca niște șerpi apocaliptici, lingeau și înțepau poalele cerului, zugrăvind răni în toate culorile, ștergîndu-le pe toate cu imense șomoioage de fum și lăsând pentru fiecare câteva clipe numai câte o zdreanță purpurie zvăpăiată care fâlfâia ca un amenințător steag roșu... In luminile biruitoare ale focului umbre mari jucau și se întindeau până în tării, parcă toată lumea ar fi început să se clatine și să pârâie. ― Aoleu, ce-i asta? gemu iarăși logofătul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o tânguire prelungă și înțepătoare. Cioburile împroșcau din locul loviturii ca stropii de sânge dintr-o rană. Câteva țăndări îl plesniră peste obraji, zgîriindu-l ca niște gheare de pisică. Petre lovea repede, gâfâind lacom. Trupul Nadinei, ciopârțit, se scoroji în zdrențe de carton, dar ochii rămaseră disprețuitori și galeși, chiar când figura se umplu de crestături. ― Dați, băieți, ce stați! răcni Petre cu ochii însîngerați de mânie. Parcă de mult și numai atâta ar fi așteptat, oamenii se năpustiră, în câteva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Gloatele de țărani se poticniră, parc-ar fi primit fiecare câte un pumn în piept, numai o clipă, cât pârâi salva și până când țevile cu gura fumegândă alb reveniră în poziția orizontală. Trâmbița nu-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi de sânge și urlete de durere. Multe trupuri se prăbușiră, scormonind pământul, care cu unghiile, care cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
adevărate perle strălucitoare care-l încingeau pe Nostromo, deșărtară un flux orbitor în pâcla neagră, punând în evidență vântul și vârtejurile de praf. Niște roci stinghere erau singurele protuberanțe vizibile în acest peisaj devastat. Nici urmă de ceva viu, nici o zdreanță de lichen, nici un tufiș. Nimic. Numai vântul și praful dominau noaptea străină. ― Nici o oază, murmură Kane doar pentru el. Pustie, informă, neprimitoare. Dallas privea urgia de afară care părea fără sfârșit; urmări fragmentele de piatră duse de vânt. Se întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Coborî, progresând prin beznă, până când simți sub tălpi solul tare. Acționă lanterna. Se afla într-un antrepozit. Cercul de lumină îi dezvăluia cutiile de plastic, niște instrumente și unelte care păreau nefolosite... și de-asemenea niște oase de care atârnau zdrențe de carne. I se făcu pielea de găină când descoperi bucățile de îmbrăcăminte, urmele de sânge uscat, un pantof sfâșiat. Din zid ieșeau niște excrescențe bizare. În întuneric ceva se mișca ritmic. Se răsuci iute ridicând țeava armei. Sursa zgomotului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
jumătate își pierdeau credința, ceea ce pentru literatura lor avea cam aceleași efecte. Cât îi invidiam pentru focul pe care demonii lor îl ațâțau sub căldările în care huzureau ca artiști! Și iată-mă acum în ungherul meu, un ghem de zdrențe și zgârciuri, pe a cărui minte sau inimă sau credință nu ar paria nimeni, pentru că mie nu are ce să mi se mai ia. Zac aici, în fotoliu, terifiat de gândul că afară nu mai există nimic, decât o noapte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Așa suna motivația juriului când mi-au dat Premiul Național: "Pentru umanitatea nobilă și generoasă a cărților sale, pentru deplina stăpânire a unei limbi expresive." Când Ruletistul apăru în sală, îmbrăcat în bizare fâșii de stofă care imitau, cu gust, zdrențele, și când șeful de sală, deghizat în patron, deschise cutia pe care-o adusese sub braț și prezentă publicului un superb Winchester (acum într-o colecție particulară) cu mâner de fildeș și țeava scânteietoare, ni se opri respirația. Nu puteam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în dormitoare și era ceva indecent în încîlcirea de cearceafuri gălbui și pături pe sub care se vedeau fâșii din tapițeria înflorată a canapelelor .Pe uriașa fereastră, cât tot peretele, din camera de la stradă, se vedea cerul de vară, înțesat de zdrențele de flacără ale norilor, care căpătau formele, șablonizate în dezordinea lor, din picturile renascentiste. Dacă ai fi deschis unul dintre cele trei mari panouri transparente și ai fi scos capul pe fereastră, ai fi zărit, la douăzeci de metri dedesubt
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
numai șanțuri în bazinul cu nisip și ne intra nisipul în gură, în nări, în urechi. Seara plecam în explorare. Lângă blocul nostru din Floreasca se afla un fel de depozit, un foișor melancolic. Pe fațada lui atârnau ca niște zdrențe resturile ruginite ale unei scări de incendiu. Scoabe mari lăsau umbre ascuțite pe cărămizile și mai roșii în înserare. Ea intra prima, printr-o fantă dintr-o ușă laterală, unde lipsea o scândură. Ne strecuram ușor prin acea crăpătură, pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să propun trandafirul: poate va nimeri tocmai la ea. Am intrat în casă și m-am apucat să meșteresc o coroniță din hârtie aurie. Tanti Aura, aflând de jocul nostru, mi-a mai adus în cameră fâșii de plușuri multicolore, zdrențe de atlaz și crepe-de-chine. În plus, câteva coale de hârtie lucioasă, colorată, din care vărul rneu mai decupa mere, pere, morcovi și castraveți pentru lucru manual, la grădiniță. Au intrat și fetele și curând camera s-a umplut de o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
opal și picioare de platină. Nici ele nu depășiră linia a cincea. Brusc, una dintre ele se risipi în vânt atât de repede, încît câteva clipe îi mai rămase în picioare scheletul, în pantofi cu toc și atârnând de el zdrențe de mătase. Pe țeastă părul îi mai pâlpâi o vreme, până se făcu scrum. Unghiile de la mână îi căzură, răsucindu-se în aer ca niște petale roșii de trandafir. Cealaltă geamănă o privea uluită, încă nu avusese timp să reacționeze
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ieși vedenia cea mai hâdă. Era scheletul unui cal călărit de scheletul unui călăreț. Bucăți de carne putredă, fâșii de piele, tendoane uscate le mai atârnau de oasele galbene. Rînjindu-și dinții, cu ochii scurși pe obraz, cu coastele vizibile printre zdrențele care fluturau pe ei, tronau în mijlocul camionului, statuie ecvestră a disperării. O lance ruginită, cu vârful însîngerat și prapur cusut cu sârmă de aur, se legăna în mâna cavalerului. Ușori ca fulgul, săriră din camion, se îndreptară la pas spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o degajă orice catastrofă, mobilizându-i pe supraviețuitori prin frica unită cu bucuria că, deocamdată cel puțin, ei au scăpat. Camioane și căruțe cărau moloz. Ca să apuce din ce rămăsese, lume proastă și vagabonzi scormoneau prin dărâmături, pe care fluturau zdrențe, stofe sfâșiate, zburau hârtii. Ciocane și ferăstraie se auzeau din toate părțile, sub liniștitoarea impresie de stabilitate pe care o degajă totdeauna munca normală. Mergeam melancolic prin lumina, iarăși moale și caldă, a prânzului. Câte un zid dărâmat oferea, cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pisălogit pe omul ăla În tren?...Îți dai seama că ești atît de singur pentru că ești extraordinar de stupid! ...măcar de-atîta lucru poți să-ți dai seama?...uită-te la cîinii ăia de afară, abia așteaptă să-ți facă pantalonii zdrențe... Ce dracu’ cauți aici? Ce dracu cauți pe lume? Îmi vine să-ți dau una În cap... Cam asta Îmi spune capul. Această hărțuială Îmi smulge o serie de promisiuni. Dintre toate, cele mai importante mi se par cele legate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
plângă. Își înălță capul și își pironi privirile pe un punct fix întrebându-se ce naiba căuta ea, ea, în locul ăsta și printre oamenii ăștia. „Vanitatea, își spuse în sinea ei, nici măcar mândria, ci vanitatea. Sunt împietrită de vanitate, ultima mea zdreanță de orgoliu nu-mi îngăduie să mă arăt doborâtă. M-am măritat cu George din vanitate, și am rămas lângă el din vanitate.“ Și totuși, Stella îl iubea pe George. De multe ori poate și-a ca George să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Oprește-te! Băiatul nu părea să-l fi observat și nici nu dădu vreun semn că se auzise strigat. Continua să se apropie și să șfichiuiască bălăriile, la fel de absent, poate doar cu mai puțină ură. Hainele de pe el erau aproape zdrențe, iar în picioare purta o pereche de ghete largi, cu șireturile dezlegate. Eugen îi tăie calea. Tu n-auzi? Stai pe loc! Băiatul îl ocoli fără o vorbă și fără să-și ridice măcar privirea spre el. Doar încetă să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
parcă, în tăcere, ceva. Simțeam că soarta mea atârna de un fir de păr și nu mai îndrăzneam nici să respir. Șeful îmblînzitorilor asculta și el vântul. În clipa următoare din colibă își făcu apariția o femeie îmbrăcată aproape în zdrențe, dar zdrențele nu făceau decât să-i scoată și mai mult în relief frumusețea nerușinată și provocatoare, așa cum în noroi florile sânt și mai strălucitoare uneori. Era înaltă, avea părul scurt, carnea arămie și contrasta violent cu aspectul sordid al
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
tăcere, ceva. Simțeam că soarta mea atârna de un fir de păr și nu mai îndrăzneam nici să respir. Șeful îmblînzitorilor asculta și el vântul. În clipa următoare din colibă își făcu apariția o femeie îmbrăcată aproape în zdrențe, dar zdrențele nu făceau decât să-i scoată și mai mult în relief frumusețea nerușinată și provocatoare, așa cum în noroi florile sânt și mai strălucitoare uneori. Era înaltă, avea părul scurt, carnea arămie și contrasta violent cu aspectul sordid al îmblînzitorilor. Exista
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]