956 matches
-
lui de poveste, și-a ațintit ochii către mine și n-a mai spus nimic. La plecare, privirile ni s-au întâlnit din nou. Am simțit atunci, pentru prima oară în viață, că este posibil ca în mine să se zvârcolească o chemare care aștepta din partea mea un răspuns. În ziua aceea am înțeles că nu mă voi mai despărți niciodată de vioară. Privirile lui Milică m-au încurajat mai mult decât toate premiile prietenilor și înjurăturile dușmanilor. Cel puțin o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
dialogul pe strune și tăceam. Cu Milică am învățat să vorbesc prin tăceri. Prin cuvinte niciodată nu m-am înțeles cu oamenii. De câte ori deschideam gura, izbucnea un război. Nu voiam să deschid frontul și cu Milică. Dar nici el. Se zvârcoleau însă în mine tot felul de dorințe. Aș fi vrut să știu cine este Milică, s-o fac pe detectivul, pentru că tot aveam experiența "supravegherii" cuplului dat în grijă de Suzana, dar nu puteam să fac un pas în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
tu. Cred că este vorba despre un alt mit al sufletului tău: Milică. Am sfinți în cătușe (o fi Onuț?), dar și diavoli supraponderali (o fi Burtă Mare?) sau gravizi de mofturi intelectuale (dragii tăi securiști?). Încă mi se mai zvârcolesc în subconștient poveștile vieții tale. Sfântul Gheorghe este călare pe calul lui Majed. Vai, lady, ați pus un cal musulman într-o pictură ortodoxă!, și-a ieșit din pepeni, într-o zi, unul dintre ucenicii mei. Am râs de m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
revolverul ațintit spre podea, iar Josef Îl Împușcă de două ori la rădăcina spinării. Anna Își duse mâna la gât și Începu să țipe, Întorcând privirile de la trupul victimei. Herr Kolber căzuse În genunchi, atingând cu fruntea podeaua. Se mai zvârcoli o dată Între cele două Împușcături, iar trupul său ar fi căzut Într-o parte dacă nu ar fi rămas sprijinit de perete. — Tacă-ți gura! spuse Josef și când femeia continuă să țipe, o luă de gât și o scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
său - mâinile și coatele împingându-se în ea și alunecând și laba piciorului drept întins lovind și scârțâind pe email - dar piciorul stâng intrase în gresie și-n ciment, ca și când pardoseala ar fi fost complet imaterială. Trupul lui care se zvârcolea neîncetat execută o singură smucitură puternică în jos. Rămase tăcut și nemișcat. Înghiți, scuipă, înghiți din nou. Capul i se bălăngăni. — O, Doamne, murmură. Preț de câteva secunde, rămase pur și simplu atârnat acolo, apoi - o nouă smucitură. Gura i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vedeai cu ochii, se umpluse cu oameni. Erau miliarde. Veneau așa cum Îi prinsese moartea, care În cămașă de noapte, care În uniformă, frac, maiou cu găurele sau halat, tineri și bătrâni, toți extrași din viață ca peștii din apă, Încă zvârcolindu-se În Încercarea de a-și face un rost sau de a-și satisface o plăcere, Încă Învăluiți În stratul protector prin care Înotau cu doar o fracțiune de secundă În urmă, șoferi care nu demult goneau cu viteză pe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se împrieteni cu noi la cataramă. Nu mult după ruptura dintre Patricia și mine s-a petrecut una din aceste agape. Afară de cîteva fete, toată grupa o luă către podgorii pe jos. La barieră era iarmaroc. O țigancă tînără se zvîrcolea, deznodîndu-se în mulțime. Cu glas care domina vacarmul, țiganca oferea, ca și cum ar fi fost comestibilă, una din intimitățile ei, cuiva nevăzut. Drept răspuns la oferta picantă, răsunară, scandalizate, țipete de femei, un ptiu! scîrbit și rîsete groase de bărbați. Cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ți placă să iei hotărâri!) - în bucătărie ca să‑și violeze soția. L‑a apucat dintr‑odată cheful de așa ceva, dar când vaca face, ca de obicei, o mișcare greșită, el alunecă pe gresie și cade lat la pământ. Acolo se zvârcolește încolo și încoace și tot dă din piciorul care i‑a mai rămas. Dar nu reușește să se scoale, oricât ar vrea. Și nici în rest nu prea i se mai scoală, deși de data asta i s‑ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
-o în pumni, urlând că nu va ieși vie din mâinile lor. N-a ieșit moartă, dar mult nu lipsea. Ulterior, când o băteau, nu-i mai arătau desenele. În puținele clipe cât a putut gândi, în zilele când se zvârcolea zdrobită, terciuită, cu fiecare fibră rănită, i s-a părut, brusc, firesc ce se întâmplase. N-ar fi putut să deseneze mai întâi - deși i se ceruse altceva - decât școala aceea insuportabilă, închisoarea din care dorise să fugă. Pedepsită, apoi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
afle de namila asta cu care mă iubisem, că o să râdă și cu fundul de mine. Aș fi vrut să nu mai zâmbesc, dar nu eram În stare, of, of. Ce era să fac? Am Închis ochii și m-am zvârcolit, am scăpat din brațele ei și mi s-a făcut milă de ce-am văzut În privirea ei. Poate că n-ar fi stricat să vin În Întâmpinarea dorințelor ei, dar nici chiar trimisul lui Moru, nepot al Psarei, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
părea rău doar după peștii lui. Se aplecă pe fundul trunchiului de copac scobit, dădu la o parte niște lujeri cu un fel de blană În capăt (ei Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât de mare. Gras, lucios, argintiu, nu ca ai noștri - subțiri, numai mușchi, cafenii sau verzui. Am adulmecat peștele ăla. Mda. Nici mirosul nu era ca al peștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mele grele, iar uriașul se chirci cât ai clipi din ochi. Enkim Îl mai izbi cu un bolovan În cap dar, nu aveam timp de pierdut așa că nu l-am dat Umbrei, după cum se cădea. L-am lăsat să se zvârcolească lângă vatra părăsită și am luat-o la goană spre vale. Stk, stk, suuff! - Ah, chirăi Enkim, ascuțit. Căzuse În genunchi și avea o suliță din aceea micuță Împlântată În partea de jos a pășitorului. - Fugi! răcni Enkim. Moru te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
porc și șobolan, na și na! Hai Încoa’, măi Buze! În clipa aceea, de la intrare se ridică un horcăit prelung și gros. Am tresărit. - Buze! strigă cel de lângă mine și se ridică, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Buze se zvârcolea În fața peșterii, În timp ce un izvor de sânge Îi țâșnea din beregata spintecată, șuierând. Ar fi vrut să strige dar răsuflarea și sângele i se amestecau Într-o spumă negricioasă. - Buze, mai strigă o dată cel de lângă mine. Dacă tot e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
doream să - și să - N-aveam nevoie de sfatul lor ca să știu ce trebuia să fac! Mâine, dis-de-dimineață, aveam să pornesc din nou la drum, pentru că așa voiam. Mai că-l pricepeam pe uriașul de Scept, care urla și se zvârcolea, făcând spume la gură și smulgându-și părul, numai și numai ca să Împiedice marea Împărtășanie a vorbelor. Ce ne interesa pe noi, pe Krog și pe Scept adică, ce ne interesa pe noi cine avea dreptate? Eu doream Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Of, of, soare blestemat! În ziua aceea, micuțul Unu nu a putut să adoarmă. Nu mai dorea nici țâță și, orice am fi făcut, nu-i intram În voie. I-am cântat ca să-l ia somnul, dar el se tot zvârcolea. Pe la miezul zilei, a Început să verse și s-a făcut alb precum prima zăpadă. Noaptea, când să plecăm din nou, avea deja fierbințeală. Runa Îi dădu coji pisate de salcie, dar Unu vărsă din nou. - Mergem să mai căutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Logon. Runa se chinuia să-l adoarmă pe Unu sub un umbrar de frunze dar, cu pruncul ăsta nu te mai puteai Înțelege de când Începuse să umble În patru labe: ca de obicei, nu voia să adoarmă și se tot zvârcolea În brațele maică-si. Eh, una peste alta, terminaserăm de mâncat și ne petreceam timpul râgâind cu poftă. - Sănătate. Era cald. Aruncasem resturile de mâncare În apa molcomă, iar Enkim se dusese undeva mai sus, la o bulboană curată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nu știu cum, dar, văzând botul ăla Într-atât de căscat, odată mi-am repezit sulița În limba șopârlei, chiar Îndărătul șirului de colți din față. Vârful suliței străpunse limba și gura animalului, Împlântându-se adânc În nisip. Șopârla prinse a se zvârcoli cu o furie care ne Îngrozi pe toți - se răsucea cu totul În jurul suliței ce-i țepuise botul, izbind cu coada și tresărind de parcă n-ar fi avut nici o greutate și ar fi fost bătută de viscol. Îmi smulse sulița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sub un copac cu frunze largi Înainte ca apa să ne ude până la piele. La picioarele noastre, am zărit doi brotăcei de un roșu strălucitor, care-ți lua ochii, și a trebuit să-l ținem locului pe Unu care se zvârcolea, dorind să-i Înhațe. După ce ploaia se opri, simțirăm o mișcare care ne Învăluia alene, dindărătul tufelor din jur. Apoi, auzirăm iarăși acele plescăituri, din ce În ce mai apropiate, dar nu puteam să zărim nimic, căci din pământ Începuseră să se ridice aburii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
amândouă mâinile de boașe. Așteptam strigătul lui de moarte când, Întreg satul izbucni Într-o hărmălaie cumplită, de parcă toți oamenii pândiseră doar un semn ca să se apuce să răcnească, să chiuie și să urle. Uriașul se prăbuși la picioarele mele, zvârcolindu-se, dar cel de-al doilea se și repezise asupra mea. - Ia-l odată și hai! - se auzi un glas urât de afară. Ăștia s-au trezit cu toții! Am Încercat să-mi dau vrăjmașul peste cap, numai că nenorocitul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Într-un lac de safir. De la un capăt la altul al străzii, cît vedeai cu ochii, mulțimea Înainta cu mișcări Încete, dar sinuoase, de reptilă uriașă viu colorată. Parcă luneca, parcă se mișca, parcă se oprea, parcă Înainta, parcă se zvîrcolea aici și parcă Încremenea dincolo Într-un ritm intens și unduitor, nesfîrșit de complex și de uimitor, și care totuși se Îndrepta parcă spre un scop și o forță centrală, inexorabilă. Așa arăta furnicarul uriaș de oameni văzut de la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ridică părul în vârful capului, mirosul sărat îmi face poftă de murături. Ne întoarcem pe malul ghiolului, printre stuf și papură. Nici măcar n-o iau de mână. Fiecare e pierdut în lumea lui. Lumea mea are chipul răvășit al Sabinei zvârcolindu-se pe un pat de spital, gemând: nu mai pot! nu mai pot! C XXX Puse cap la cap, multe din informațiile despre Leo erau contradictorii. Cum putuse s-o iubească într-adevăr pe Sabina, să-i fie alături prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în săptămâna respectivă. Încrezătoare, studentele îi sorbeau considerațiile despre ciocoii balcanici în opoziție cu cei cisalpini. Ca un omagiu adus inocenței magistrului, toate purtau sutien la vedere. Toamna se arătă in cash la ferestre. Pe la 11, un zmeu mare se zvârcoli deasupra orașului. Frunze roșcate ațâțătoare se întrecură să-i arate, să-i sugereze, să-i poruncească lui Leo drumul spre metrou. Indiferent la provocări, dascălul își fixă dogul de ruinele blocului de garsoniere cu o fundă topaz și, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
va pieri în veci. Să luptăm împotriva decadenței naționale și mentalității antiromânești. S.O.S. Transilvania! Bisericuțele din lemn de pe colinele Transilvaniei arse în anii 1761-1762 suspină veșnic în inima românului, bun creștin, iar martirii străbuni trași pe roată se zvârcolesc în gropi și nu au odihnă. Jertfa lor, glas de clopot, să ne fie mereu flacără vie! Am 91 de ani. Drumul lung obosește pe călător. Am fost ostaș în armata Crucii lui Hristos, Legiunea Arhanghelului Mihail. Am purtat cămașa
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
a devenit fiară și hoit nepăsător, sahară pustie care a îngropat tot ce-i românesc, a îngropat tot ceea ce au clădit și adunat de veacuri părinții noștri. Neamul se stinge zi de zi. Cei jertfiți, neclintită credință, oști îngerești, se zvârcolesc în adâncuri neștiuți, mulți neprohodiți la căpătâi, fără flori, fără lacrimi. În neliniște, o țară stoarsă își încordeză istovitele puteri ca să suporte o nouă categorie de vampiri care îi sug sângele: „NEOCOMUNISMUL”, scursurile de ieri. Țara a rămas dincolo de noi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
după 23 august 1944, pe care nu trebuie să o uităm, legionarii au dat cel mai mare și greu tribut de suferință, sânge și morminte. Trăim și azi într-o junglă politicianistă, ca într-o grotă adâncă în care ne zvârcolim și murim, ca un prunc nebotezat. Domină mișelia și nimeni nu se poate ridica întrebuințând cele mai degradante metode. Mulți oameni cinstiți, patrioți și fără prihană stau departe sau sunt înlăturați. Prezența acestor oameni de mare onestitate și caracter ar
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]