9,685 matches
-
o palmă. A fost înaintată o plângere la Poliție. Ceea ce s-a întâmplat a fost pentru Wittgenstein o traumă. Și-a dat imediat demisia din învățământ și s-a întors, la sfârșitul lui aprilie 1926, la Viena. În cartea sa consacrată îndeosebi acestei perioade din viața lui Wittgenstein, Bartley explică ostilitatea multor locuitori din satele de munte, în care Wittgenstein a fost învățător între 1920 și 1926, în felul următor: „În ciuda modului său de viață ascetic, Wittgenstein era socotit mai departe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
65 Dincolo de aceste deosebiri - apreciază Sellars - ambii au dezvoltat o filozofie transcendentală care se detașează, în egală măsură, de raționalismul dogmatic și de empirismul naiv.66 Cititorul unei cărți de filozofie socotite importante se așteaptă ca autorul să critice teorii consacrate și să propună o nouă teorie. În cazul Tractatus-ului, o asemenea așteptare va fi înșelătoare. Există, ce-i drept, o față mai vizibilă a cărții, care poate sugera că ea ar conține teze teoretice. De exemplu, în 4.111, după ce
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fi citită independent de ceea ce se spune la 4.112, va putea fi înțeleasă în sensul că „deasupra sau dedesubtul științelor naturii“ stau tot propoziții, chiar dacă propoziții diferite de cele ale științelor naturii. În multe lucrări de comentariu și exegeză consacrate Tractatus-ului abundă exprimări semnificative din acest punct de vedere, ca „teorie a imaginii“ sau „doctrina a ceea ce se arată“. Doar prejudecata, pe care am ajuns să nu o mai recunoaștem drept o prejudecată, că orice contribuție filozofică trebuie să fie
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este vorba. Siguranța lui contrastează cu reținerea unui alt logician, a lui G. H. von Wright. Acesta ezita să formuleze verdicte despre ceea ce admitea că s-ar putea să nu înțeleagă bine. El scria, în Introducerea volumului său de studii consacrate lui Wittgenstein: „Nu am fost în stare să-l urmez cu adevărat în propria muncă de cercetare, nu numai deoarece gândirea mea nu poate atinge standardele stabilite de el, ci și deoarece stilul gândirii sale este atât de diferit de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ale semnificației și atribuie filozofiei limbajului o poziție centrală nu acceptă contestarea radicală a posibilității unor asemenea teorii, care este atât de caracteristică pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Unul dintre aceștia, englezul Michael Dummet, își încheie cartea sa consacrată originilor filozofiei analitice cu următoarea reflecție semnificativă: „În special pentru cei care aderă la axioma fundamentală a filozofiei analitice este esențial să se ajungă la o decizie cu privire la un model corect al conceptelor de «semnificație» și «înțelegere». Iar această problemă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
căpătat-o Malcolm a fost că Cercetările vor trebui să fie citite drept o „combatere“ a Tractatus-ului.22 El a interpretat referirea la Tractatus din „Cuvântul înainte“ scris de Wittgenstein pentru manuscrisul Cercetărilor în acest sens. În ultima sa lucrare consacrată filozofiei lui Wittgenstein, Malcolm va caracteriza relația dintre cele două lucrări drept „un conflict dramatic între două perspective filozofice radical diferite“23. Perspectiva Tractatus-ului, credea Malcolm, poate fi caracterizată drept reprezentativă pentru ceea ce Wittgenstein a criticat mai târziu drept „esențialism
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
limbajului cu folosirea lor. Sunt prezentate și discutate apoi diferite obiecții față de acest punct de vedere.47 Impresia cititorului va fi că Wittgenstein a formulat o teorie a semnificației, propria sa teorie, care stă alături de altele. Cu referire la teme consacrate ale filozofiei teoretice, poziția lui Wittgenstein a fost caracterizată drept fenomenalistă, behavioristă, convenționalistă, sceptică sau relativistă. Adeseori se deplânge faptul că Wittgenstein nu și-a formulat punctul de vedere cu destulă claritate și precizie. I se impută, bunăoară, că noile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lecturi ale textelor sale. Orice expunere a ideilor și argumentelor lui Wittgenstein ar trebui, de aceea, să fie precedată de observația „așa cum îl înțeleg eu, Wittgenstein vrea să spună căă“51. Ce anume alternative a propus Wittgenstein față de poziții filozofice consacrate poate să fie, prin urmare, obiect de dispută, dar nu și faptul că el a formulat asemenea alternative. Deosebit de radicală, din acest punct de vedere, este poziția pe care a adoptat-o unul dintre cei mai cunoscuți cercetători germani ai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
gestului), accepțiunea psihologică (caracterul personalizat al gestului), accepțiunea socială (caracterul dobândit al gestului), accepțiunea culturală (caracterul local al gestului), accepțiunea artistică (caracterul estetic al gestului), accepțiunea pedagogică (caracterul educativ al gestului), accepțiunea semiotică (caracterul relațional, contextual al gestului). În capitolul consacrat valorizării gestului în comunicarea didactică, autoarea prezintă o tipologie specifică fundamentată pe funcțiile gestului: emblemele (gesturi care substituie comunicarea didactică), ilustratorii (gesturi care însoțesc comunicarea didactică și au rolul de a descrie termenii), reglatorii (gesturi care mențin, dirijează și controlează
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
al personalității: voință, curaj, determinare În viață - abandon, lașitate............................................................................................................... 310 Psihologie feminină - psihologie masculină ............................................................... 317 Prietenia - virtuți ale acesteia ................................................................................... 321 Sentimentul și credința religioasă; sacralitate, mit .................................................. 324 Partea a doua: Reflecțiuni propuse de autor ............................................................. 337 Referințe bibliografice ................................................................................................ 380 Argument Reflecțiunile consacrate ale umanității, devenite În timp adevărate embleme ale cugetării umane, sînt ferestre deschise spre spiritualitate. Ele angajează sufletul uman pe un drum al spiritualizării, al detașării de o existență materialistă egoistă și primară (senzuală), asigurînd astfel condiției umane acea dimensiune
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
ale mai multor cuvinte. Cuvântul Ichthus este obținut din cinci cuvînt vechi grecești Iēsous Khristos Theou Huios, Sōtēr (Ἰησοῦς Χριστός, Θεοῦ Υἱός, Σωτήρ), care se traduc în română prin Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul. Continuând, adăugăm că, pe lângă simbolul consacrat al peștelui, un alt simbol, mai puțin uzual, și care, întrând în uitare a fost adăugat simbolurilor apocrife religioase este cel al unui cerc, împărțit în mai multe sectoare, peste care se suprapune cuvântul Ichthus.Astfel, avem imaginea unui cerc
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
noi că numele autorului trebuie scris cu drepte, iar titlul operei cu italice, fiindcă vedem adesea numele autorului cules cu bold, iar opera cu italice + bold etc. 3. Lucrările românești În domeniul tehnicii cercetării științifice În spațiul cultural românesc, lucrările consacrate acestui domeniu nu sunt prea numeroase, dar cele care au apărut până acum Își au locul lor În domeniul de care ne ocupăm. Iată câteva dintre acestea: Aurel Avramescu, Virgil Cândea, Introducere În documentarea științifică (1960); Ștefan Munteanu, Introducere În
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
cu cei peste un milion de euro care-i revin ca drepturi de autor” - scrie The Daily Telegraph. (România literară, anul XXXVII, nr. 2, 21-27 ian. 2004, p. 28) II. Trăsăturile stilului științific 1. Funcțiile limbii Într-o excelentă lucrare consacrată stilurilor funcționale ale limbii române, profesorul ieșean D. Irimia (1995) amintește celebra clasificare a funcțiilor limbii, datorată lui Roman Jakobson: a) funcția referențială, numită și cognitivă sau denotativă, ce are În vedere realitatea obiectivă, extralingvistică, față de care emițătorul Își manifestă
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
vede clar că Încercarea de a utiliza stilul metaforic a fost prompt sancționată de redactorul respectiv: - capacitatea de Înnoire a vocabularului, În funcție de progresele științifice și tehnice; - frecvența redusă a cuvintelor populare, arhaice, argotice, cu excepția cazurilor când e vorba despre studii consacrate chiar acestor elemente de limbaj. 3. Alte trăsături ale stilului științific Stilul științific reprezintă, așa cum s-a mai spus, expresia utilizării limbii cu scopul cunoașterii științifice a lumii. Rezultă de aici că stilul științific este opus celui artistic, expresie a
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
societății, există tendința de a se renunța la acest plural. El rămâne Însă recomandabil studenților, celor care se află la Începutul unei cariere științifice. 5. Folosirea cuvintelor și a expresiilor străine În textele științifice se folosesc adesea cuvinte sau expresii consacrate - de obicei, din limba latină, dar nu numai. Iată câteva exemple, luate dintr-un text istoric: Dacă anii 1968-1971 au reprezentat un fel de no man’s land ideologic, din iulie 1971, odată cu lansarea „tezelor din iulie”, a Început așa-
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
după titlu - de obicei, lateral - dreapta (dacă e vorba despre o comunicare, un referat, un studiu). Menționarea gradului didactic sau științific, a instituției unde activează autorul rămân la alegerea redactorului publicației respective; - când numele nostru coincide cu al unei personalități consacrate deja, e nevoie de o marcă de diferențiere. Astfel, Într-o revistă din Bacău publică frecvent un autor care semnează „Marin Preda”. Desigur, este un gest de sacrilegiu la adresa marelui scriitor. Observații În legătură cu alegerea numelui cu care ne semnăm lucrările
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Așadar, acțiunea editorială era nu numai importantă, ci și de o mare actualitate; - stadiul la care a ajuns cercetarea În domeniul respectiv. Anumite teme nu s-au bucurat de o cercetare exhaustivă din diverse motive. Când am elaborat monografia mea consacrată lui Aron Pumnul, am menționat În prefață studiile care s-au scris despre marele dascăl al lui Eminescu de la Cernăuți, arătând cauzele pentru care acest mare Învățat român nu are Încă o monografie pe măsură. Eu trebuia să duc mai
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
E adevărat că multe dintre promisiunile științifice anunțate În prefețe nu au fost realizate, din diverse motive. Observație Unii autori Își termină introducerea sau prefața cu un citat, având rolul de a capta atenția și bunăvoința cititorului. Prefața cărții mele consacrate lui Aron Pumnul se termină cu următoarele cuvinte, extrase din Pravila lui Vasile Lupu: „Să nu se uite că au scris mână de lut, supusă greșelii!” Acest procedeu Îl Întâlnim și În unele opere literare. Celebrele Povești ale lui Ion
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
pierde În detalii nesemnificative, ce ar putea abate atenția cititorului de la subiectul principal al lucrării. Eventualele informații secundare pot fi plasate În notele de subsol, peste care un cititor mai puțin interesat de subiect poate trece cu ușurință. Monografia mea consacrată lui Aron Pumnul are În cuprins 23 de capitole: I. Nașterea, copilăria și primii ani de școală (1832-1836). II. Elev la Gimnaziul din Blaj (1835-1840), apoi la Liceul Episcopal de aici (1840-1841). III. La Liceul Piariștilor din Cluj (1841-1842). IV
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
fi găsite informații deosebit de utile, Într-un timp record, despre o anumită personalitate, localitate sau temă care Îi interesează. Cu ajutorul indicelui de nume, de pildă, putem identifica rapid autorii citați Într-o lucrare. Când Îmi Întocmeam bibliografia pentru monografia mea consacrată lui Aron Pumnul, am constatat cât de important era indicele de autori În lucrările de critică și istorie literară. Fiecare citare a lui Aron Pumnul la un indice Îmi putea semnala un studiu, un articol sau o informație utilă cercetării
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
solicită răbdare și perseverență din partea cercetătorului, precum și un larg orizont cultural. De multe ori, indicele este alcătuit de altă persoană decât autorul, al cărei nume nu apare Întotdeauna menționat (Virgil Leon, care a redactat indicele de nume la monografia mea consacrată lui Aron Pumnul, nu este amintit pentru această operațiune). Alteori, autorul indicelui este menționat, În semn de recunoaștere a efortului pe care l-a depus. 2. Redactarea indicelui În general, redactarea unui indice comportă trei operații: inventarierea numelor de autori
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Schröder, Vladimir Putin, Todor Jivkov. Trebuie să reținem că „ordinea inversă” este practicată doar la indice și bibliografii, În alte situații (textele curente, notele de subsol, notele de la sfârșitul capitolelor) folosindu-se „ordinea normală”. Fac excepție de la această regulă numele consacrate, care nu se inversează: Neagoe Basarab se va trece la litera N, ca să nu mai vorbim despre nume precum Iancu de Hunedoara, Ioan Vodă cel Viteaz, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, care se trec În funcție de inițiala prenumelui. Observații • În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
D’Istria, Dora; D’Orléans, Charles; O’Connel, Flannery. • În cazul unor personalități cunoscute mai ales prin porecla lor, e bine să redăm Între paranteze și numele lor real: Cloșca (Ioan Oargă), Crișan (Marcu Giurgiu), Horea (Vasile Nicola Ursu). • Numele consacrate se scriu fără virgulă, fiindcă reprezintă o abatere de la ordinea normală: Neagoe Basarab, Alexandru Iliaș, Antim Ivireanul. Alte personalități au intrat În istorie doar prin numele de familie, deci menționarea prenumelui este facultativă: Augustus (Caius Iulius Octavianus), Aurelian (Lucius Domitius
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
prin virgulă, cu excepția numelui maghiar, Áprily Lajos. 6. Numele lui N. Andreescu-Ladmiss este inventariat În funcție de inițiala primului nume de familie, fiindcă cele două nume sunt legate prin cratimă. 7. Francesco d’Assisi a fost scris fără virgulă, fiind un nume consacrat. 8. Atestările autorilor la mai mult de două pagini consecutive au fost notate prin utilizarea liniei de pauză (ar fi trebuit folosită cratima): ARLUS: 6155 - 6157; Astra: 5968 - 5974. 3 Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga, 1871-1940. Bibliografie, Editura Enciclopedică Română și
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
ă, Î, ș, ț) de cele simple, ceea ce face ca, În mod greșit, Rătești să fie Înainte de Rathenau, Walter, iar RÎșca Înainte de Rist, Ch. 4. Între prenume și prima cifră nu s-a pus niciun semn de punctuație. 5. Numele consacrate sunt scrise fără virgulă: Raoul cel Spân, Richard Inimă de Leu. 4 Al. Zub, Mihail Kogălniceanu, 1817-1891. Bibliografie, Editura Enciclopedică și Editura Militară, București, 1971 1. Cifrele din dreptul intrărilor indică titlurile, nu paginile. 2. Indicele de materii cuprinde un
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]