8,804 matches
-
în regiunea Iaffa) care aparțineau regelui Ascalonului. Complotul cetății filistene a Ecronului cu ajutorul Egiptului. Înfrângerea unei armate egiptene la Elteche, cetatea situată la circa 20 de km la sud de Iaffa, pe pârâul Sorec; c) campania spre interiorul țării Iudeii: cucerirea cetății filistene Ecron, cucerirea a 46 de cetăți fortificate din regatul lui Iuda, deportarea a 200150 de persoane și luarea unei prăzi enorme (în special animale), atribuirea unei părți din teritoriul lui Iuda regilor filisteni vasali lui Senaherib (regele Așdodului
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
aparțineau regelui Ascalonului. Complotul cetății filistene a Ecronului cu ajutorul Egiptului. Înfrângerea unei armate egiptene la Elteche, cetatea situată la circa 20 de km la sud de Iaffa, pe pârâul Sorec; c) campania spre interiorul țării Iudeii: cucerirea cetății filistene Ecron, cucerirea a 46 de cetăți fortificate din regatul lui Iuda, deportarea a 200150 de persoane și luarea unei prăzi enorme (în special animale), atribuirea unei părți din teritoriul lui Iuda regilor filisteni vasali lui Senaherib (regele Așdodului, noul rege al Ecronului
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
transmite lui Senaherib actul de fidelitate față de regele Asiriei. Concluzia analelor nu poate să nu ne uimească. Aparent, Senaherib a lăsat Ierusalimul pentru că Ezechia a trimis o ambasadă până la Ninive pentru a plăti tributul. Textul „prismei lui Senaherib” nu menționează cucerirea Ierusalimului, cum o face pentru alte cetăți. Asupra acestui punct, cronica asiriană și textele biblice concordă perfect: Senaherib s-a mulțumit cu un tribut copleșitor și Ierusalimul nu a fost cucerit de armata asiriană. Rațiunea deciziei lui Senaherib rămâne obscură
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
În acest sens, omul nu este liber „de la natură“; libertatea este în el simplă posibilitate, ca libertate reală ea trebuind mai întâi să fie cucerită. De-abia când e cucerită și devine reală libertatea este afirmare a necondiționării mele. Dar cucerirea libertății se face în dialog cu frica. Pentru că în frică se adună întreaga noastră condiționare sau, mai precis, pentru că în frică răzbate în mod nemijlocit suprema noastră condiționare ca fapt de a fi, dialogul cu frica este dialogul libertății mele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
greșim cu ceva sau exagerăm în vreun fel dacă afirmăm că se poate ajunge la intimitatea ființei eline pornind de la felul în care s-au îmbinat elementele obiective și subiective ale semantismelor radicalului *perîntr-un complex care, la început, a vizat cucerirea unor limite așezate dincolo de puterea percepției imediate? Pentru lumea spiritului, marile călătorii originare au avut semnificația transpunerii limitelor fizice într-un sistem proiectiv care a făcut cu putință deschiderea dialogului dintre conștiință și limită. Neutralitatea lumii fizice a fost anulată
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
simbolică absolută, devine pentru sine. Nouă ne scapă esența sculpturii atunci când o asimilăm artei, iar arta, la rândul ei, o înțelegem ca activitate regională, înscrisă oarecum suplimentar în cercul activităților umane, în orice caz la capătul muncilor dedicate supraviețuirii sau „cuceririi naturii“. Însă dacă forma l-a creat pe om și dacă în orice producție umană se află o urmă, cât de palidă, a travaliului divin de in-formare, atunci sculptura - activitatea orientată deliberat și în deplină gratuitate către plăsmuirea formei - nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
au exercitat o influență puternică. Prezicerile lor delphice și cu tentă de oracol, alături de justificările raționale, au arătat oamenilor de stat ce cale să urmeze. În vremuri de război au salutat deciziile liderilor lor, glorificînd trecutul. Ei înclinau să justifice cuceririle din trecut sau pe cele viitoare. Aceste justificări morale și intelectuale erau adesea ambiții mascate. Oamenii de stat încurajau acest sprijin. Cum rămîne atunci cu obiectivitatea istorică? Tacitus voia să scrie istoria "fără teamă sau favoritism". Ranke a mers pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
există tot atîtea elemente comune între un sat olandez sau danez și satele mizere ale Poloniei sau Moldovei ca și între Oxford și Deșertul Gobi. În acest capăt nenorocit al Europei, istoricul avea un alt rol: cel de a justifica cuceririle. Așa cum observa Nicolae Iorga in extremis: "Vrem și noi să trăim!"6. Toate acestea contrastează față de sensul dat de amiralul Mahan așa-numitului Manifest Destiny, față de superioritatea britanică exprimată de Macaulay (sau de Rudyard Kipling) sau față de ideea germană conținută
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
români, care au fost înlocuiți cu marionetele Fanarului grecesc, cu domnitorii fanarioți. Următorii 120 de ani, perioada fanariotă, vor aduce odată cu ei binecunoscutele consecințe pentru România 17. Rusia a vut întotdeauna nevoie de o ideologie mesianică pentru a-și justifica cuceririle. Misiunea ei era să călăuzească lumea spre o stare de sfințenie, justificată de o excepțională introspecție religioasă sau ideologică. Apelurile la solidaritate ortodoxă erau adeseori urmate de anexări. Înlocuite de apeluri marxiste, rușii erau convinși că și ceilalți doreau să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
alianțelor, politică reală sau drept un "plan măreț", o mare lovitură diplomatică sau (cel mai rău) drept "flexibilitate". Dacă o națiune mică luptă pentru supraviețuire, acest lucru este considerat drept trădare, lașitate, oportunism, lipsă de curaj etc. În Transilvania, după cucerirea provinciei în dauna Imperiului otoman, habsburgii i-au lăsat practic pe români pe mâna grofilor unguri. Ce a însemnat acest lucru pentru români a fost limpede pentru viitorul împărat Iosif II, care a călătorit incognito prin Transilvania. Doar Biserica Unită
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al secolului al XX-lea, România nu deținea o masă semnificativă de naționalități. Problema lui Iorga era prezența unui mare număr de evrei (și înstrăinarea culturală a elitei). El făcea distincție între politica națională și cea naționalistă. Politica națională presupune cucerire și jaf. Pe de altă parte, politica naționalistă are în vedere numai faptul ca toți românii să trăiască sub stăpînire românească. Unica interferență în suveranitatea străină este mîntuirea românilor "neliberi". Unitatea culturală și solidaritatea națională create de politica naționalistă erau
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Ei nu acționează ca propagandiști ai națiunilor lor și nici nu se dau de ceasul morții pentru ele. Un adevărat naționalist nu vrea să jefuiască alte națiuni. Dar să-l ferească Dumnezeu pe cel care vine cu gînduri dușmănoase de cucerire în casa în care trăiesc cei dragi lui! Să-l ferească Dumnezeu pe cel care își bate joc de țara lui fără să-i pese că-l aude! Deoarece împotriva unui asemenea om își va folosi toată vlaga". Sub titlul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Fildeș și să-și asume un rol politic. Sub titlul Istoricul și politica, Iorga explica faptul că istoria nu se repetă niciodată, așa cum același copac nu dă niciodată naștere aceleiași frunze; dar există asemănări între unele evenimente, unele revoluții, unele cuceriri. Astfel că nimeni nu poate explica mai bine sau avertiza asupra evenimentelor ce urmau să se producă decît istoricul. Acesta coboară din trecut în prezent. Spre deosebire de politicieni, istoricul veritabil nu este animat de pasiuni și interese meschine și sordide. În ceea ce privește
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
bolșevică a lui Lenin, retorica lui Troțki, planurile de educație a poporului ale lui Lunacearski, "noua" diplomație a lui Cicerin și Krasin nu sînt decît căi și mijloace de înșelătorie. Baza politicii Sovietelor nu este alta decît atotputernicul instinct de cucerire, forță și dominație". În 1929, sovieticii au impus unei Chine slăbite restabilirea condițiilor existente în timpul țarului, adică recunoașterea proprietății sovietice asupra căilor ferate din Manciuria. Iorga comenta: "Regimul sovietic seamănă cu cel al diavolului de Nicolae I și cu cel
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mînă"133. Prin toamna anului 1936, concepțiile lui Titulescu erau discreditate. Echilibrul de forțe se schimbase odată cu ocuparea Ținutului Rinului, iar Titulescu și-a supraestimat capacitatea de a rezolva problema Spaniei. Mussolini declanșase între timp un război de jefuire și cucerire a Etiopiei. Ar fi interesant să urmărim evoluția poziției lui Iorga naționalistul și anticolonialistul, care adoptase la început o atitudine politicoasă, dar lipsită de echivoc împotriva ambițiilor italienilor. Așa cum explica el, tineretul italian e minunat, dar Iorga regreta fiecare picătură
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
98. Ideea nazistă de Lebensraum era odioasă pentru Iorga. "Lebensraum?", întreba el, după care dădea răspunsul: Ne vom apăra granițele și independența împotriva tuturor, chiar și în pofida tuturor sfaturilor!" Apoi relua: "Este oare "spațiul vital" o scuză pentru jaf și cucerire?", dîndu-și singur răspunsul: "Spațiul vital este dat unei națiuni ținînd seama de fiecare dintre celelalte, fără să fie călcate în picioare granițe sau să fie deschise răni. Vechile națiuni nobile așa acționau și au devenit mari!"99. Unii ar fi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fel de "comandă a timpurilor noastre". Pentru Iorga, rasismul era lipsit de bază și periclita dreptul națiunilor de a avea state naționale independente. Rasismul era deci o aberație 100. Iorga susținea că "cuceritorii de astăzi" au ambiții mai mari decît cucerirea. Ei vor să extermine anumite rase și națiuni. Aceasta explică teoriile lor despre existența raselor superioare și inferioare, ceea ce constituie un rezultat logic al aberațiilor lor. Dar Iorga dădea multe exemple ca dovadă că acest lucru este sortit eșecului. Într-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
primul conflict În care victoria armată dicta organizarea socială: războaiele religioase din secolul al XVI-lea s-au Încheiat În 1555 cu Pacea de la Augsburg, care permitea domnitorilor să-și impună religia În teritoriile câștigate (cuius regio eius religio); În cuceririle europene ale lui Napoleon la Începutul secolului al XIX-lea, succesul militar s-a tradus rapid Într-o revoluție socială și instituțională după modelul celei franceze. Însă ce voia Stalin să spună e limpede - și i-a spus-o lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era limpede mai ales britanicilor. Pentru oricine a crescut (precum autorul) În Marea Britanie postbelică, „Anglia”, „Britania” și „Imperiul Britanic” erau cvasisinonime. Hărțile geografice din școala primară ilustrau o lume Împestrițată de roșul imperial; cărțile de istorie examinau În detaliu istoria cuceririlor britanice, mai ales În India și Africa; jurnalele cinematografice, buletinele de știri de la radio, ziarele, revistele ilustrate, poveștile pentru copii, benzile desenate, Întrecerile sportive, cutiile de biscuiți, etichetele de pe conservele de fructe, vitrinele măcelarilor - totul reamintea de prezența crucială a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Algeria. În cărțile de istorie franțuzești Însă, acestea aveau un statut mai ambiguu decât coloniile britanice, În parte fiindcă Franța era o republică În care dominionul imperial nu-și găsea un loc firesc, În parte pentru că multe din primele cuceriri ale Franței trecuseră de mult În stăpânirea lumii anglofone. În 1950 trăiau Încă milioane de francezi care puteau rememora „incidentul Fashoda” din 1898, când Franța cedase În confruntarea cu Marea Britanie pentru controlul Egiptului, Sudanului și Nilului Superior. A vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tip de om). Adoptată de gânditori de toate culorile politice, ea mergea mână-n mână cu planurile de reformă socială cel mai bine intenționate. Dacă ținta este ameliorarea globală a condiției umane, de ce să nu profităm În același timp de cuceririle științei pentru a face anumite ameliorări mărunte? De ce să nu Încercăm, pe măsură ce prevenim sau eliminăm defectele condiției umane, să prevenim (sau să eliminăm) făpturile umane imperfecte? În primele decenii ale secolului XX, proiectele sociale sau genetice bazate pe descoperiri științifice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Occidentul Apropiat” Uniunii Sovietice a fost să le lase În voia sorții. Dar, când probleme asemănătoare au apărut În interiorul Uniunii Sovietice, nu au mai putut fi tratate cu aceeași neatenție pașnică. Imperiul rus se dezvoltase de-a lungul secolelor prin cuceriri și asimilări, iar teritoriile altădată străine erau acum una cu patria. Nu puteau fi „eliberate” În sensul În care au fost „eliberate” Polonia și Ungaria. Dar cele mai recente cuceriri sovietice erau doar pe jumătate digerate și vulnerabile la influența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pașnică. Imperiul rus se dezvoltase de-a lungul secolelor prin cuceriri și asimilări, iar teritoriile altădată străine erau acum una cu patria. Nu puteau fi „eliberate” În sensul În care au fost „eliberate” Polonia și Ungaria. Dar cele mai recente cuceriri sovietice erau doar pe jumătate digerate și vulnerabile la influența și modelul străine: În Asia Centrală, În Caucaz, dar mai ales la granița vestică Îndepărtată, de-a lungul coastei Mării Baltice. Republicile baltice ale Uniunii - Estonia, Letonia și Lituania - erau deosebite din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reacționar” și dacă el ilustra continuitatea sau ruptura cu trecutul republican al țării. Exista Încă, la acea vreme, o respectată școală de istorici francezi care susțineau că „scutul” pétainist apărase Franța de „polonizare” - de parcă Hitler intenționase vreodată să Își trateze cuceririle din Occident cu ferocitatea barbară aplicată Estului. În istoriografie, ca și În viața națională, era Încă imposibil să exprimi cel mai mic dubiu asupra rezistenței eroice a francezilor din toată țara. Singura concesie făcută În acei ani de autoritățile franceze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germanilor (autorul e de părere că, În pofida convingerilor curente, Germania n-a fost „zdrobită” În 1918: dacă acest lucru s-ar fi Întâmplat, nu s-ar explica extraordinara ei forță dobândită În numai două decenii, când a Început procesul de cucerire a Europei). Faptul că primul război mondial n-a găsit soluții nici uneia din problemele ce măcinau Europa e dovedit de virulența acțiunilor „revizioniste”. Anii de după 1918 n-au fost decât „un interludiu creat de epuizare”, În care nemulțumirile perdanților sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]