9,472 matches
-
1914 a rulat doar opt zile. Și asta deoarece pelicula era alcătuită doar din filmările făcute în cursul a două probe pentru rol, susținute de către Tony Bulandra și Marioara Voiculescu, completate cu „titluri” și scrisori lungi. "Primul film românesc de ficțiune" a fost "„Amor fatal”" cu "Lucia Sturdza, Tony Bulandra și Aurel Barbelian", artiști ai "„Teatrului Național”" în regia lui Grigore Brezeanu, regizor al aceluiași teatru, fiul marelui actor Ion Brezeanu. Filmul rulează între 26 la 30 septembrie 1911 la cinema
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
va introduce pe Dostoievski în fascinanta lumea a literaturii, citindu-i încă de la vârsta de trei ani epopei eroice, basme și legende. Părinții îi citeau de asemenea, mai ales seara, literatură rusă și universală: scriitori ca Pușkin, Karamzin și Derjavin, ficțiune gotică precum cea a Annei Radcliffe, opere romantice de Schiller și Goethe, povești eroice de Cervantes și Walter Scott sau epopeile lui Homer. Doctorul Mihail Dostoievski era și abonatul unei reviste periodice intitulate " Biblioteca pentru lectură" ("Библиотека для чтения"), în
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
scrie Dostoievski în articolul-program al unei serii ce se va numi "Jurnalul unui scriitor". Următoarele cincisprezece articole sunt detalii autobiografice, polemici cu alți scriitori (precum Leskov și Nekrasov), opinii estetice despre pictură și teatru, comentarii politice sau chiar lucrări de ficțiune (povestirea "Bobok"). Tot în acești ani, scriitorul reia legătura cu vechiul colaborator Nikolai Strahov și îi cunoaște pe frații Vsevolod și Vladimir Soloviov sau pe Constantin Pobedonosțev, instructorul personal al țareviciului Alexandru. Pobedonosțev, care va deveni mai târziu ober-procurorul Sfântului
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
bătrânei contese, care, din coșciug, îi face semn cu ochiul ucigașului ei în nuvela fantastică "Dama de pică" de Pușkin. În "Omul dedublat", motivul romantic "doppelgänger" ("двойник") pare inspirat din "Elixirele diavolului" de Hoffmann. Nu se poate neglija nici influența ficțiunii gotice: siniștrii și violenții Stavroghin ("Demonii") și Rogojin ("Idiotul"), "femmes fatales" precum Nastasia Filippovna ("Idiotul") și Katerina Ivanovna ("Frații Karamazov"), cu aura lor vampirică, efectele melodramatice și întrebuințarea fără măsură a coincidențelor sunt elemente care par insuflate de autori gotici
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
realității apăsătoare. Din acest motiv, se spune că opera lui Dostoievski se înscrie în "realismul fantastic". În volumul "Aspecte ale romanului", E.M. Forster îl așează pe Dostoievski alături de Melville, D. H. Lawrence sau Emily Bronte într-o categorie stilistică numită « ficțiunea profetică », pe care o definește astfel: « Tema ["profetului"] este universul sau ceva universal [...] Își propune să cânte, iar stranietatea cântecului său reverberat în saloanele ficțiunii ne obligă să trecem printr-un șoc. » Deși Forster folosește cuvântul "profetic" în mod metaforic
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
pe Dostoievski alături de Melville, D. H. Lawrence sau Emily Bronte într-o categorie stilistică numită « ficțiunea profetică », pe care o definește astfel: « Tema ["profetului"] este universul sau ceva universal [...] Își propune să cânte, iar stranietatea cântecului său reverberat în saloanele ficțiunii ne obligă să trecem printr-un șoc. » Deși Forster folosește cuvântul "profetic" în mod metaforic, profetismul lui Dostoievski poate fi interpretat, într-o anumită măsură, și literal. Un exemplu interesant este ultimul vis al lui Raskolnikov, care, internat la infirmeria
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
de autor și purtătoare ale vocii acestuia, ci veritabile conștiințe autonome, purtătoare fiecare a propriei ei viziuni despre lume), rămâne un avertisment valabil pentru orice astfel de tentativă de a-l caracteriza pe omul Dostoievski apelând la scrierile lui de ficțiune și nu la cele politice. Dostoievski a folosit adesea în cărțile sale citate și aluzii biblice, influența principală aparținând în special celor patru Evanghelii sau Apocalipsei lui Ioan. În "Frații Karamazov", limbajul slavon bisericesc se amestecă adesea cu rusa vernaculară
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
scrisoare adresată lui Strahov, Dostoievski mărturisește: « Cunoștințele mele în filozofie sunt slabe, dar nu și dragostea pentru ea; dragostea mea pentru ea este puternică » . Poate de aceea conceptele filozofice ale scriitorului s-au întipărit mai ușor în conștiința cititorilor prin intermediul ficțiunii și nu al eseurilor sau al articolelor junalistice. Dostoievski a expus în operele sale idei despre om, existența lui Dumnezeu, iubire, nemurire, libertate, sinucidere, consecințele etice ale nihilismului și ale ateismului, originea răului sau esența însăși a vieții. Romanele sale
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
violent, abrutizat de sărăcie și de propriile eșecuri (ca, de exemplu, în "Eveline"), fie un „încornorat” simpatic care nu reușește să își impună autoritatea (ca Leopold Bloom). În "Scila și Caribda", Stephen Dedalus afirmă că „Paternitatea ar putea fi o ficțiune legală”, simțindu-se liber să își abandoneze tatăl biologic (dar și Biserica Catolică pe care o resimte ca pe o autoritate patriarhală) și să caute un model patern mai adecvat. Prin acești termeni, „ficțiune legală”, eroul pune la îndoială autenticitatea
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
că „Paternitatea ar putea fi o ficțiune legală”, simțindu-se liber să își abandoneze tatăl biologic (dar și Biserica Catolică pe care o resimte ca pe o autoritate patriarhală) și să caute un model patern mai adecvat. Prin acești termeni, „ficțiune legală”, eroul pune la îndoială autenticitatea familiei, „tatăl” fiind astfel un produs al imaginației, al limbajului și nu o realitate a naturii. „Paternitatea, în sensul zămislirii conștiente, îi este necunoscută bărbatului. E o fundație mistică, o succesiune apostolică, de la singurul
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
numit „Hainele fac femeia”. Povestea urmărea o femeie care juca rolul unei Anastasia salvate pentru un film de la Hollywood, si se termină prin a fi recunoscută de un soldat rus, care a salvat-o inițial de la asasinare. Cea mai faimoasa ficțiune este, probabil, cea din 1956, cu Ingrid Bergman că și Anna Anderson, Yul Brynner că Generalul Bounine ( personaj fictiv bazat pe mai mulți bărbați reali) și Helen Hayes că Împărăteasa Văduva Maria, bunica Anastasiei din partea tatălui. Filmul spune povestea unei
Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei () [Corola-website/Science/298806_a_300135]
-
treia lume”, singura persoană juridică fără scop patrimonial din România al cărei nume conține cuvintele „Orbiș Tertius”. În volumul "Războaie culturale" (2007) Sorin Antohi abordează polemic șase teme: „Școală” de la Păltiniș, istoria intelectuală recentă a liberalismului, raporturile dintre istorie, memorie, ficțiune și ideologie, comunitarismul că utopie, atracția intelectualilor față de tiranie și criza spiritului american. Pornind de la cărțile și ideile altora, autorul le analizează în detaliu substanță, contextele de emergentă și receptare, oferind cititorului o perspectivă critică asupra unor „războaie culturale” din
Sorin Antohi () [Corola-website/Science/298883_a_300212]
-
al aceleiași universități din 2001. În perioada studenției a frecventat cenaclul „Junimea“ al Universității din București, condus de criticul Ovid S. Crohmălniceanu. A condus cenaclul "Clubul Literar" în cadrul aceleiași facultăți. A debutat în anul 1992 cu proza în volumul colectiv "Ficțiuni". Povestirea „Paraphernalia“ din volumul „Întîmplări din orășelul nostru“, tradusă în limba engleză de Georgiana Fârnoagă și Sharon King, este inclusă în volumul „The Phantom Church and Other Stories from România“ (University of Pittsburg Press, Pittsburg, 1996). 7 secvențe din România
Ion Manolescu (scriitor) () [Corola-website/Science/298916_a_300245]
-
Stendhal, "Armance". Ca și acesta, Tenkutsu este chinuit de gândul sinuciderii, al morții eroice dar nu are încă puterea să ducă gestul suicidal până la capăt. Cel de-al doilea roman, , abandonează stilul narațiunii cu valoare autobiografică și plonjează în plină ficțiune. Naratorul e de data aceasta o Madame Bovary în cheie japoneză. Lucrarea "Sete de iubire" a fost publicată pentru prima dată în anul 1950 în Japonia, fiind tradusă din japoneză de Iuliana Oprina; cartea a apărut în 2013 la Editura
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
personale și în special, către sfârșit, pamflete care împleteau ultranaționalismul și esteticul. De mai multe ori, pe parcursul acestor decenii, Mishima a întors spatele imaginației luxuriante și și-a desprins privirea insistentă din oglindă suficient de mult pentru a experimenta în ficțiunea sa capturarea unor aspecte dramatice ale societății contemporane. A încercat aceasta pentru prima dată în 1950, cu cartea “Perioada albastră” - povestea unui student înzestrat care devine cămătar în confuzia și corupția anilor de după război. Protagonistul, ca și creatorul său, sfârșește
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
suficient de realitate încât să se vadă pe sine însuși implicat în primul litigiu de violare a intimității din Japonia. Totuși, cartea este poate cea mai romanescă lucrare a sa, cu un grad de deșertăciune și pasiune rar întâlnite în ficțiunea sa. “Mătase și perspicacitate” înlocuiește lumea politicii cu cea a fabricării țesăturilor din mătase. Mishima dramatizează un moment din conflictele de muncă ale anilor 1950. Politicianul din “După banchet” este înlocuit de un proprietar de fabrică demodat, Komazawa, în timp ce formidabila
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
că Galileo a dezvoltat aceste „fascinante argumente” și le-a acceptat fără critică din dorința de a avea o dovadă fizică a mișcării Pământului. Galileo a spus despre ideea contemporanului său Johannes Kepler, că Luna cauzează mareele, că este o ficțiune inutilă. Galileo a refuzat să accepte și orbitele eliptice ale planetelor din teoria lui Kepler, considerând cercul ca fiind forma „perfectă” a orbitelor planetare. Galileo a adus mai multe contribuții la ceea ce astăzi poartă numele de tehnologie, ramură distinctă de
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
aceea, universului narațiunii îi corespunde un metaunivers, prezent în subsolul paginilor și alcătuit dintr-o armată de critici care supun „adevărul istoric” prezent în epopee unui tir de contestații umoristice. Dacă textul este o parodie, metatextul este de asemenea parodic, ficțiunea amestecîndu-se cu critica ficțiunii, pentru că autorul „are simțul artei ca joc, intuiția gratuității și a absurdității” (N. Manolescu). Există, deci, două niveluri ale operei: a) povestirea propriu-zisă, care este „epopeea fricii cronice și a preocupării pentru stomac” (N. Manolescu), care
Ioan Budai-Deleanu () [Corola-website/Science/297753_a_299082]
-
corespunde un metaunivers, prezent în subsolul paginilor și alcătuit dintr-o armată de critici care supun „adevărul istoric” prezent în epopee unui tir de contestații umoristice. Dacă textul este o parodie, metatextul este de asemenea parodic, ficțiunea amestecîndu-se cu critica ficțiunii, pentru că autorul „are simțul artei ca joc, intuiția gratuității și a absurdității” (N. Manolescu). Există, deci, două niveluri ale operei: a) povestirea propriu-zisă, care este „epopeea fricii cronice și a preocupării pentru stomac” (N. Manolescu), care parodiază motive literare consacrate
Ioan Budai-Deleanu () [Corola-website/Science/297753_a_299082]
-
și terminația pentru a le face să rimeze (dracă, palată, copace etc). În "Istoria critică a literaturii române", Nicolae Manolescu evidențiază valoarea "Țiganiadei" printr-o comparație: „Țiganiada este un Don Quijote al nostru, glumă și satiră, fantasmagorie și scriere înalt simbolică, ficțiune și critică a ei”. În "Epistolia închinătoare" din 1812, autorul "Leonachi Dianeu" () îl ruga pe "Mitru Perea" (Petru Maior) să redacteze notele explicative necesare la "Țiganiada". Printre altele, autorul spunea: „m'am îndemnat a face o cercare: de s'ar
Ioan Budai-Deleanu () [Corola-website/Science/297753_a_299082]
-
din care putem deduce destinul unor indivizi mărunți, prinși în ceea ce am putea numi structurile banalității". A fost, împreună cu poetul Călin Vlasie, consilier editorial la Editura Paralela 45. Despre romanul său "Pupa russa", Gheorghe Crăciun declara: „Este o carte de ficțiune. Ține de o zonă de obsesii personale și colective, pe care n-am avut nici maturitatea, nici curajul, nici... pregătirea strategică să o abordez înainte de 1994, la câțiva ani de la prăbușirea regimului comunist. Cartea s-a declanșat atunci. Temele ei
Gheorghe Crăciun (scriitor) () [Corola-website/Science/297755_a_299084]
-
(n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts - d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland) a fost un poet, romancier, nuvelist și critic literar american, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică
Edgar Allan Poe () [Corola-website/Science/297764_a_299093]
-
că foarte multe poeme, unele dintre ele chiar valoroase au rămas nepublicate și necunoscute. Proza din perioada Restaurației este dominată de scrierile religioase creștine, însă în această perioadă se pun și bazele a două genuri ce vor domina perioadele următoare : ficțiunea și jurnalismul. Scrierile religioase și-au depășit adesea limitele intersectându-se cu cele politice și economice, așa cum și scrierile economice sau politice implicau sau chiar se refereau direct la religie. Thomas Sprat a scris "Istoria Societății Regale" în 1667 și
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
început să publice ziare chiar în momentul în care William a venit la curte din Amsterdam, unde existau deja ziare. Este imposibil de aflat care este data exactă a începuturilor romanului în limba engleză. Totuși, biogafii de mare întindere, de ficțiune sau ficționale au început să se distingă în Anglia de alte forme ale literaturii înca din timpul Restaurației. Tradiția "romanței" existența în Franța și Spania era deja cunoscută în Anglia. "Romanța" era considerată o formulă literară feminină, iar femeile erau
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
din 1934 și în baza căruia a fost realizat filmul omonim din 1956, de către Vincent Minnelli, cu Kirk Douglas în rolul lui van Gogh. "Bucuria vieții" este construit pe baza scrisorilor fraților van Gogh, la aceasta Stone adăugând părți de ficțiune și ceea ce poate acesta a crezut că s-a întâmplat în sufletul lui Vincent. A urmat apoi filmul "Vise", al lui Akira Kurosawa, în 1990, o peliculă sugestivă în care „se pătrunde” într-un tablou al lui Vincent. În epoca
Vincent Van Gogh () [Corola-website/Science/297793_a_299122]