8,843 matches
-
este un termen care reunește într-o formă abreviată noțiunea de „diversitate geologică, geomorfologică și geografică”. Termenul, introdus în 1993, se dorește a fi un echivalent geologic al biodiversității, iar componentele sale constau din obiecte (roci, minerale, fosile, structuri cu diferite origini), fenomene și procese (de sedimentare, tectonice, vulcanice, de eroziune, de alterare
Geodiversitate () [Corola-website/Science/331250_a_332579]
-
este un termen care reunește într-o formă abreviată noțiunea de „diversitate geologică, geomorfologică și geografică”. Termenul, introdus în 1993, se dorește a fi un echivalent geologic al biodiversității, iar componentele sale constau din obiecte (roci, minerale, fosile, structuri cu diferite origini), fenomene și procese (de sedimentare, tectonice, vulcanice, de eroziune, de alterare la care se adaugă elemente geomorfologice, inclusiv fenomene exo și endocarstice, peisaj, situri paleontologice
Geodiversitate () [Corola-website/Science/331250_a_332579]
-
forma superficială a Pamântului” și Grigore Antipa ca „știința bunei gospodăriri a planetei noastre și a biosferei”. Principalele tipuri de amenințări asupra geodiversității provin din acțiuni nesăbuite hotărâte din interese sectoriale și pe termen scurt, neținând cont de ansamblul parametrilor geologici, pedologici, hidrologici, ecologici, biologici și economici pe termen lung (gestionarea rațională a resurselor și reducerea riscurilor, mai cunoscută ca „dezvoltare durabilă”). Astfel de amenințări pot fi (Gray, 2004)
Geodiversitate () [Corola-website/Science/331250_a_332579]
-
de foioase și păduri în tranziție) încadrată în bioregiunea continentală a Munților Zarandului (grupă montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali) de culmi joase aflate între cursurile râurilor (Mureș și Crișul Alb. Din punct de vedere geologic, aceste culmi (ce pornesc de la altitudini minime de sub 200 m, ajungând la punctul maxim de 836 m. atins în "Vârful ") sunt dezvoltate pe strate de roci sedimentate constituite din tufuri vulcanice, șisturi cristaline, roci magmatice, calcare și granit. Situl include
Drocea () [Corola-website/Science/331260_a_332589]
-
încadrată în bioregiunea alpina a Munților Harghitei (grupa muntoasă a Carpaților Moldo-Transilvani, aparținând de lanțului carpatic al Orientalilor). Aria naturală se află la o altitudine cuprinsă între 1.500 și 1.800 m. și face parte (din punct de vedere geologic) din lanțul vulcanic neogen al munților Călimani - Gurghiu - Harghita, cu un relief constituit în cea mai mare parte din roci andezitice (curgeri de lavă și piroclastite). Munții Harghitei au în componență formațiuni vulcano-sedimentare de tip con, întâlnite în vârfurile Harghita-Mădaras
Harghita - Mădăraș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331298_a_332627]
-
avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Situl se suprapune rezervației biosferei Delta Dunării și include rezervația naturală Agighiol care adăpostește resturi de faună fosilă (amoniți, cefalopode, scoici, crustacee; depozitate în substrate calcaroase) atribuită erei geologice a Triasicului Mijlociu. Aria protejată reprezintă o zonă naturală încadrată în bioregiunea stepică a Dealurilor Tulcei ("Dealurilor Beștepe-Mahmudia"), subunitate geomorfologică a Podișului Dobrogei, constituită din abrupturi stâncoase, păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, stepe, terenuri arabile cultivate, vii și livezi
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
sud de Death Valley. The North Mesquite Mountains Wilderness Area consists of the broad western end of Sandy Valley and the northern portion of Mesquite Mountains. Rolling brown foothills, a few steeper mountains, and medium sized buttes comprise the reddish-brown geologic features în the wilderness. It is managed by the Bureau of Land Management. Vegetation of this area is characteristic of the mid-elevations of the eastern Mojave Deșert. Dominant vegetation includes creosote brush scrub, blackbush scrub, Joshua tree woodland, yucca, cacti
Munții Mesquite () [Corola-website/Science/334147_a_335476]
-
archangelica"), vioreaua ("Scilla bifolia"), violă dacica ("Centaurea retezatensis"), brebenei ("Coryadilis solidă"), trei-răi ("Hepatică nobilis") și rogozuri cu specii de "Carex acutiformis, Carex paniculata, Carex pendula" sau " Carex diandra". Aflat în arealul sitului, Geoparcul Dinozaurilor „Țară Hațegului” cuprinde elemente de diversitate geologică, geomorfologica, ecologică, arheologică, istorică și culturală; reprezentate de siturile cu resturi de dinozauri de varsta Cretacic Superior. Unicitatea, importanța științifică și atractivitatea acestor dinozaurii pitici din Depresiunea Hațeg a fost considerabil sporită odată cu descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni
Strei - Hațeg () [Corola-website/Science/334220_a_335549]
-
Podișul Sucevei - fiind o subunitate a acestuia, în aval de confluenta cu Moldova porțiunea sudică include terminațiile estice ale Subcarpaților Moldovei și versanții vestici ai Podișului Bârladului - fiind o subunitate de rang superior a Podișului Moldovei, căreia îi și aparține geologic. În această subunitate este mărginit la est de către Culmea Șiretului:formată de la nord-vest spre sud-est din Dealul Bour, Șaua Bucecii, Dealul Mare (Hârlău) și Șaua Ruginoasa, iar la vest de către Podișul Dragomirnei în partea de nord și Podișul Fălticenilor spre
Culoarul Siretului () [Corola-website/Science/334311_a_335640]
-
dispărut de biarmosuchian din familia Burnetiidae, care face parte din ordinul terapsidelor. Specia tip a acestuia, " viatkensis", a fost descrisă în 1968 de paleontologul sovietic . Reconstituirea ei se bazează pe un singur exemplar holotip (PIN 2416/1) descoperit în stratele geologice ale permianului târziu din Rusia, în apropierea râului Viatka, de la care își trage numele. Fosila constă dintr-un mulaj natural din gresie al unui craniu aproape complet, cuprinzând și mandibula și numeroase detalii interne. Caracteristice sunt protuberanțele de formă neregulată
Proburnetia () [Corola-website/Science/334383_a_335712]
-
situate în partea de est a acesteia , la contactul ei cu Carpații Orientali. Denumirea provine de la caracteristicile reliefului, care este asemanator Subcarpaților. Deși se numesc astfel, propriuzis nu reprezintă o diviziune a Subcarpaților, deoarece sunt diferiți din punct de vedere geologic (nu s-au format în același timp și în aceleași condiții). Fizico-geografic, în nord și sud sunt limitați de văile râurilor Mureș și respectiv Olt, în est de munții Munții Gurghiu și Harghita, în nord-vest de Dealurile Bistriței și la
Subcarpații Transilvaniei () [Corola-website/Science/334405_a_335734]
-
În geocronologie, lopingianul - denumit și permian târziu sau permian superior - este ultima din cele trei serii sau epoci geologice în care este împărțită perioada permiană, de la sfârșitul erei paleozoice. A început în urmă cu 259,8 (± 0,4) milioane de ani și s-a încheiat în urmă cu 252,17 (± 0,06) milioane de ani. A fost precedat de
Lopingian () [Corola-website/Science/334420_a_335749]
-
de la limita permian-triasic. Punctul stratotipic mondial (GSSP) al lopingianului este plasat în secțiunea Penglaitan, de pe malul râului Hongshui, aproximativ 20 de km la est de orașul Laibin, în regiunea Guangxi din sudul Chinei (). Conform "International Chronostratigraphic Chart 2015", scala timpului geologic elaborată de Comisia Internațională de Stratigrafie, lopingianul se subîmparte în două etaje sau vârste, cu următoarele limite cronologice: Local, au fost definite și alte subdiviziuni care se suprapun parțial peste aceleași intervale de timp: Pentru zonele centrale ale Europei, lopingianul
Lopingian () [Corola-website/Science/334420_a_335749]
-
într-un satelit al unui bolid cosmic sau afirmația repetată că motoarele viitorului vor fi acționate prin forța degajată de explozibili. Descrierea Lunii conține multe elemente fantastice neconfirmate de observațiile științifice ulterioare. Henric Stahl consideră că Luna are un strat geologic spongios, fiind străbătută de galerii ca un burete, iar interiorul acelor galerii aerul poate fi respirat. Solul satelitului este unul vulcanic, existând vulcani activi, gheizere și vegetație adaptată la aceste condiții meteorologice. În timpul nopții lunare care durează 14 zile temperaturile
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
de către naturalistul tirolez Giovanni Antonio Scopoli, care a numit-o "Agaricus procerus". Rolf Singer a transferat genul spre "Macrolepiota" în anul 1948. Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). Există mai mulți bureți de genul "Lepiota", care pot fi confundați cu ul, în special la tinerețe. "Lepiota ignivolvata", "Lepiota haematosperma" sin. "Leucocoprinus Badhamii
Parasol () [Corola-website/Science/335119_a_336448]
-
foioase (stejar, fag, mesteacăn), mai rar în cele de conifere, sub castani, prin tufișuri, preferat sub aluni, chiar și câteodată în livezi. Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). În anul 1721, specia a fost descrisă pentru prima oară de botanistul francez Sébastien Vaillant (1669-1722), în lucrarea sa "Botanicon parisiensis" (publicată 1727), dându
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
numai în locuri calde, în special pe soluri nisipoase și acre, din iunie până septembrie (octombrie). Clasa "Agaricomycetes" care include de asemenea "Amanita caesarea", este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). Buretele domnesc a fost considerat, ca "princeps fungorum", delicatesă la masa festivă a Curții Romane și poate a venit cu gurmanzi ale ocupației romane
Burete domnesc () [Corola-website/Science/335179_a_336508]
-
a Carpaților Occidentali), la poalele vestice ale Munților Pădurea Craiului, aparținând de lanțului carpatic al Occidentalilor. Acesta include rezervația naturală Calcarele tortoniene de la Tășad cu cele două grote ("Peștera Stracoș" și "Peștera Tășad") dezvoltate în abrupturile calcaroase tortoniene (atribuite perioadei geologice sarmațiene din ultimul etaj al miocenului), străbătute de apele "Văii Stracoșului". Aria naturală dispune de un habitat natural ("Peșteri în care accesul publicului este interzis") care adăpostește și asigură condiții de viețuire mai multor comunități de lilieci. Fauna sitului are
Tășad (sit SCI) () [Corola-website/Science/331641_a_332970]
-
Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). Această ciupercă a fost comentată de mulți micologi aproape mereu ca o formă respectiv variație a speciei Amanita phalloides. În anul 1780, buretele a
Burete primăvăratic () [Corola-website/Science/335568_a_336897]
-
de conifere umede, în primul rând sub fagi și pini, unde pământul este acoperit de mușchi. Ciuperca crește preferat pe soluri acide. Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). În anul 1809, buretele a fost pomenit pentru prima dată de naturalistul englez James Sowerby (1757-1822) ca "Agaricus virosus" în volumul al 3-lea
Burete tomnatic () [Corola-website/Science/335569_a_336898]
-
Extincția Permian-Triasic (P-Tr), colocvial cunoscută drept Moartea cea Marea sau Marea Extincție din Permian, a avut loc acum aproximativ 252 milioane de ani, formând limita dintre perioadele geologice Permian și Triasic, precum și epocile paleozoice și mezozoice. Este cea mai mare extincție în masă cunoscută din istoria Pământului, în care 96% din toate speciile marine și 70% din vertebratele terestre au dispărut. Este singura extincție în masă cunoscută și
Extincția Permian-Triasic () [Corola-website/Science/335639_a_336968]
-
a fost consecința unei serii importante de erupții vulcanice, care ar fi revărsat mai întâi în atmosferă cantități importante de cenușă. Ei au descoperit în rocile din actuala regiune arctică din Canada straturi semnificative de cenușă din cărbune corespunzătoare stratificărilor geologice datând din epoca respectivă. Vulcanii aflați la originea catastrofei erau cei din formația cunoscută sub numele de "Siberian Traps", o zona care în prezent își are centrul în orașul siberian Tura, extinzându-se până la Yakutsk, Norilsk și Irkutsk, pe o
Extincția Permian-Triasic () [Corola-website/Science/335639_a_336968]
-
Lucrează la biroul lui Győző Czigler, apoi în biroul lui Alajos Hauszmann pentru ca ulterior să lucreze în biroul lui Ödön Lechner. În biroul lui Lechner începe să lucreze la interiorul Muzeului de Artă Industrială și la un proiect al Muzeului Geologic care va câștiga premiul întâi. Alături de Dezső Jakab deschide un birou de arhitectură în anul 1897 care va funcționa până în 1918. Aceasta este perioada în care arhitectul va prosperă cel mai mult. Alături de Dezső Jakab câștiga o serie de concursuri
Marcell Komor () [Corola-website/Science/335630_a_336959]
-
1992, redenumirea în numele aproape uitat dat anterior de Paul Kummer: "Entoloma sinuatum" care este valid până astăzi (situația pe 11 octombrie 2014). Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). Această ciupercă este cea mai toxică și otrăvitoare din genul "Entoloma", care poate provoca după consum complicații gastrointestinale mortale, mai ales la copii și
Ciuperca pieptănușului () [Corola-website/Science/335669_a_336998]
-
păduri pe langă pini, brazi și molizi, crescând solitar sau în grupuri mici, de la câmpie până la munte, din (mai) iunie până în octombrie. Genul "Agaricus" este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferența de exemplu cu genul "Boletus" (între 44 și 34 milioane de ani). Primul micolog care a descris buretele a fost Jacob Christian Schäffer în volumele 3/4 al lucrării sale "Fungorum qui în Bavaria et Palatinatu
Ciupercă de câmp () [Corola-website/Science/335694_a_337023]